Ambasadorul

"Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Cristos"

Archive for the month “noiembrie, 2010”

„Vestea îmbucurătoare” la Corjeuți


M-am întors de la Corjeuți ( R. Moldova ) cu inima plină de bucurie. Am avut harul de a mă întâlni și de a-i sluji pe frații mei din acea parte de lume. Avându-l ca șofer pe tata, am intrat în sat cu nerăbdarea de a petrece timp alături de colegul meu din seminar Sergiu Cucereavâi. Sergiu este printre puținii seminariști moldoveni care s-au întors în satul natat pentru a face lucrarea de păstorire. Corjeuțiul este un sat format din 7.000 de persoane. Se află la 19 km de vama Rădăuți Prut. Biserica este formată din 180 de membrii, dar în prima seară au fost prezenți la ascultarea Cuvântului în biserică, aprox. 500 de persoane. În a doua seară au fost peste 500. În ciuda ploii care turnat toată ziua, șirurile de oamenii „curgeau” spre biserică.

Vă împărtășesc un pic din muzica pe care am întâlnit-o acolo. În prima seară în care am fost noi prezenți, am cunoscut un grup venit de la Chișnău să laude pe Domnul prin cântare.

Grupul „Vestea Îmbucurătoare”.

El Roi


A fost un grup pe care l-am îndrăgit. Nu cred că mai sunt împreună pentru că s-au „împrăștiat” după terminarea universității. Dar le duc dorul!

Sunt în criză! Ce să fac?


Daniel a experimentat multe crize în viață. A fost răpit, forțat să învețe într-un sistem nou, a dormit o noapte într-o groapă cu lei. Dar în capitolul 2 din Daniel aflăm că este pe lista neagră a călăului care-i vrea gâtul cu orice preț.

Ce a făcut Daniel în momente de criză?

Daniel s-a dus la împărat și l-a rugat să-i dea vreme … ( 2:16 )

Daniel pune deoparte o vreme, un timp pentru …. rugăciune! Nu-i cere nimic altceva lui Arioc decât un timp de rugăciune. În momente de criză sunt tentat să alerg, să dau telefoane, să țip, să mă agit. STOP! Avem nevoie de timp în rugăciune.

Care este vremea sau timpul pe care l-am pus deoparte pentru rugăciune? Ne asigurăm că avem timp pentru multe lucruri. Dar pentru rugăciune?

Apoi Daniel s-a dus în casa lui … ( 2:17 a )

Daniel pune un loc deoparte pentru rugăciune. Casa lui era un loc al rugăciunii. În capitolul 6 aflăm că avea un obicei ca să se roage de trei ori pe zi într-un loc special. O cameră în casa lui cu ferestrele deschise spre Ierusalim. Avem locuri preferate în mașină, în bucătărie, în biserică. Care este locul meu de rugăciune? Da, ne putem ruga oriunde, dar avem oare un loc în care ne putem retrage să ne rugăm în liniște? Poate fi mașina, garajul, biroul sau un loc retreas din pod.

… și a spus despre lucrul acesta tovarășilor săi, ( v.17b )

Daniel are tovarăși de rugăciune. Aici găsim unul din secretele vieții lui Daniel: tovarăși de rugăciune. Cred că la rugăciune este locul în care se formează adevăratele prietenii. Prietenii care rezistă și trec cu bine și prin cele mai mari crize. Prietenii făcuți la mare, la picnic, la volei sunt prieteni „slăbuți”. Adevăratele tovărășii sunt cele de la rugăciune.

Ai tovarăși de rugăciune? Când vine criza, la cine alergi și cu cine te rogi?

Răspunsul lui Dumnezeu a fost specific, miraculos și l-a glorificat pe Dumnezeu! Asta se poate întâmpla și cu rugăciunea ta din timpul crizei!

La mulți ani, Cora!


 

Astăzi este ziua soției mele, Cora.

Din toată inima îi mulțumesc Domnului pentru că mi-a dăruit-o pe Cora. Nu aș fi putut niciodată să îl slujesc pe EL fără ea. Un ajutor potrivit. O mamă credincioasă. Este admiratoarea mea nr.1 dar și un critic vigilent. O credincioasă loială. O slujitoarea plină de pasiune. Este soția mea. Dar, uneori îmi este milă de ea, pentru că este soția păstorului. Nu pot să știu sigur, dar îmi place să cred că în cer, soțiile de păstori vor avea un loc special 🙂 Dar ce știu sigur este că în inima mea, soția mea are un loc special și unic!

La mulți ani, Cora! Îți dedic următoarea poezie:

She’s a Godly woman, she has such grace
Always a warm greeting, a smile on her face
She’s always encouraging, she knows her place
She is – The Pastor’s Wife

She has to always look just right
Always on time, though the schedule’s tight
From early morning, til late at night
Always – The Pastor’s Wife

She’s such a Lady, everyone’s friend
She serves with love from deep within
All of the rifts she tries to mend
Oh she’s – The Pastor’s Wife

She carries your burdens, she prays for you
Sometimes she cries the whole night through
But you won’t know when she’s feeling blue
‘Cause she’s – The Pastor’s Wife

At church as she starts to walk up the aisle
So many need to stop and talk for awhile
Though she is tired, she has her own trials
She’s patient, she’s – The Pastor’s Wife

Her life, her time is not her own
There’s always a need, they go on and on
With a knock on the door or a ringing phone
That’s the life of – The Pastor’s Wife

Her husband she shares with a whole congregation
She humbly accepts his intense dedication
In loneliness she kneels to seek consolation
God Bless – The Pastor’s Wife

She will someday reach the end of her race
As she meets her Master, face to face
Surely our God had a Special Place
In heaven for – The Pastor’s Wife

Cântare creștină


Iată ce numesc cântare creștină. Muzica creștină nu-i destinată pentru spectacol. Muzica sacră trebuie să-l reflecte pe Dumnezeu. Frații Groza reușesc să rămână „micuți” pentru ca El, Domnul, să fie cât mai mare prin cântare și slujirea lor.

Vă invit să ascultați liniștiți această cântare:

Disclaimer


Conținutul acestui blog aparține autorului, adică Adrian Condrea, mai puțin anumite părți care sunt atribuite cu mențiunea altora prin preluare.

Acest blog nu aparține vreunei biserici. NU este blogul bisericii baptiste Betleem Hațeg. Biserica Baptistă Betleem Hațeg are propria pagină web.

Acesta este un blog personal.

În acest blog veţi găsi și opinii personale. Ele nu implică deloc poziţii oficiale ale bisericii sau a vreunei comunității baptiste.

Comentariile trec de moderare când păstrează limita decenței.

Botez la Hațeg


Slăvim pe Domnul pentru harul Lui.


Toamna și oamenii periculoși


Am căutat să văd ce spune Biblia despre toamnă. Am găsit câteva referiri la „ploaia târzie” dar parcă nimic clar despre subiectul toamnei. Și totuși este un text în care apare cuvântul „tomnatic”. Este singurul pasaj în care se face referire la toamnă în mod direct.

Sunt niște stânci ascunse la mesele voastre de dragoste, unde se ospătează fără rușine împreună cu voi și se îndoapă de-a binelea; sunt niște nori fără apă, mânați încoace și încolo de vânturi, niște pomi tomnatici fără rod, de două ori morți, dezrădăcinați; ( Iuda 12 )

Fratele Petru Popovici în cartea „Oameni cu totul deosebiți” face următorul comentariu:

Oricine sădește un pom în grădină, așteaptă ca el să aducă rod. Aceștia ocupă locul degeaba. Și IUda scrie cuvinte cu tâlc despre ei. El spune că sunt „de două ori morți”. Dacă citești în fugă nu sesisezi nimic. Dar Iuda vrea să ne dăm seama că au fost morți odată în păcatele lor, acesta este sensul biblic pentru toți cei ce trăiesc în păcat. Dar prin Cristos Domnul ei au fost înviați la o viață nouă ( Efes.2:1-6 ). Apostolul Petru scrie despre aceștia că, „după ce au scăpat de întinăciunile lumii, prin cunoașterea Domnului și Mântuitorului nostru Isus Cristos, se încurcă iarăși și sunt biruiți de ele, starea lor de pe urmă se face mai rea decât cea dintâi”. Deci, apucînd din nou calea păcatului, au murit spiritualicește. Ei sunt morți a doua oară, Cristos Domnul care este viața, a plecat. Ei au fost dezrădăcinați și nu mai pot să aducă rod.

Fiți cu mare grijă ca nu cumva o învățătură rătăcitoare să vă dezrădăcineze. Apostolul Pavel a scris: „Așa dar, fraților, noi nu mai datorăm nimic firii pământești, ca să trăim după îndemnurile ei. Dacă trăiți după îndemnurile ei, veți muri; dar dacă, prin Duhul, faceți să moară faptele trupului, veți trăi” ( Rom. 8:12, 13 ). Aceste cuvinte arată că și apostolul Pavel știa că mântuit fiind, dacă trăiești după firea pământească mori a doua oară. Îmi dau seama că multora din cei ce se complac în trăirea după firea pământească, nu o să le placă această carte. Dar acestea nu sunt cuvintele mele, ci ale Sfintei Scripturi. Ele însă pot fi pentru trezirea unora, care în viața de credință s-au luat după alții și nu după Cuvântul Sfânt. Se pare că bisericile de azi au prea mulți pomi tomnatici, care de ani de zile nu au adus nici un rod. De ce? Fiindcă au trăit după îndemnurile firii pământești. O, de ne-ar deschide Duhul Sfânt ochii să vedem cauza lipsei de roadă.

 

Cum să nu strice omul?


Sunt câteva unelte pe care Dumnezeu le folosește pentru a-l ajuta pe om să nu se strice:

  1. Mesagerul divin. Dumnezeu întotdeauna trimite o persoană umană, nu una supranaturală pentru a-i vesti omului Evanghelia. Dumnezeu nu face exces de minuni! Mesagerul trebuie să fie umil și este unic.
  2. Mesajul divin. Mesajul Evangheliei mai întâi împovărează. Cum te-ai simți dacă ai afla că undeva cineva plătește pentru o greșeală comisă de tine? Mesajul divin cheamă la împăcare.
  3. Metoda divină. Domnul Isus a murit pentru toți. Și cei care trăiesc trebuie să trăiască pentru El. Pentru ce trăim noi? Pentru cine trăim noi?
  4. Momentul divin. ACUM!

( fragmente din predica fratelui Moise Vrăjitor – Joi seară – Betleem Hațeg )

În seara aceasta va predica fratele Marcel Bota.

Fratele Mihai Sârbu are nevoie de rugăciune


Am primit un mesaj din partea fratelui Mihai Sârbu și vi-l împărtășesc pentru a-l susține împreună în rugăciune înaintea Domnului:

Prea iubitilor,


Pot sa va spun ca joia viitoare (nov. 18) la orele 11 a.m. (ora 8 p.m. la voi) am fost programat la interventia pe inima.
Va multumim ca veti continua sa ne amintiti in rugaciune inaintea STAPANULUI cu siguranta ca EL raspunde. Mie mi-a raspuns prin Psalmul 118, v 17.

Sa fie slavit (numai) EL pentru toate lucrurile care se intampla cu noi.

Cu aceiasi dragoste sincera,

MIHAI & ANY SARBU
G L E N D A L E ,  AZ

Post Navigation

%d blogeri au apreciat: