Ambasadorul

"Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Cristos"

Archive for the day “decembrie 1, 2010”

România mea.


M-am născut tot în România.

Într-un oraș din sud-estul țării,  oraș mare și frumos numit Constanța. În anii 80 era un oraș mult mai liniștit ca acum. Am crescut acolo până la vârsta de 10 ani. Blocuri, nisip, delfinariu, acvariu, pește, cartier, bicicletă, clubul „Farul Constanța”, portul maritim. Frumos a fost. Ne-am mutat tot în România. Am ajuns în nordul Moldovei: județul Botoșani, orașul Dorohoi. Bucuria mea era să mă joc la țară prin grădină la marginea iazului. Să dau mâncare la găini și să mă urc prin copaci după cireșe amare. Să mă încalț în opinci și să-mi pun o căciulă de miel în cap și o șubă pe mine și să mă cred un … țăran adevărat! Să stau pe sobă și să văd cum bunica scoate din cuptor pâine, cozanaci și sarmale în foi de viță puse în oale de lut. Asta în timp ce afară ninge cu fulgi mari. Aici îmi sunt părinții și amintiri de care nu voi scăpa niciodată!

După liceu m-am mutat tot în România. La capitală. București. Oraș nervos și fără stare. Dar noaptea plin de lumini și dornic să te invite la un suc. Seminar baptist, biserici multe, întâlniri de tineret nenumărate, concerte și biblioteci, ateneu și metrouri. Cărți și amfiteatru, profesori, coloane oficiale, actori pe stradă și aer îmbâcsit de asfalt. O experiență unică și irepetabilă.

Apoi, m-am mutat tot în România. Am ajuns în Ardeal. O vale a Hațegului, la poalele Retezatului. Îmi amintesc și acum primul drum de la București la Subcetate. Am plecat seara din București cu trenul la cușetă. Când m-am trezit și m-am uitat pe geam ….șoc! Toate ferestrele de la case erau acoperite cu obloane de lemn. „Măiii, ce-i cu camuflajul ăsta pe aici”. Pentru ochiul meu de dobrogean-modovean era o premieră 🙂 Oameni așezați și gospodari. Aici am început lucrarea de păstor, și încă rezist 🙂  într-o biserică care are un loc special și unic în inima și viața mea. Aici m-am căsătorit cu o fată superbă. S-au născut băieții. Aici am prieteni și frați o grămadă. Aici am aflat ce bun e cremeșul și că nu se poate să nu-ți placă sângeretele. Aici este locul în care Dumnezeu încă lucrează la caracterul meu.

Când mă gândesc la România, mă gândesc în special în aceste trei direcții: Constanța, Dorohoi, Hațeg. Dar, am avut ocazia să vizitez, mai puțin sau mai des, și alte locuri din România care îmi sunt dragi: Timișoara, Arad, Oradea, Craiova, Strehaia, Alba-iulia, Sibiu, Pitești, Brăila, Bacău, Miercurea-Ciuc, Târgu-Mureș, Iași, etc, etc.

Singurele locuri unde nu am avut ocazia să ajung și să cunosc și acele zone ale României sunt: Delta Dunării și Maramureșul. În rest, cred că avem o țară superbă. Iar oamenii ei au nevoie de rugăciunea noastră. Președintele are nevoie de rugăciune, prim-minstrul, primarii, vecinii noștri, șeful de la servici, colegul de la liceu. Românii au nevoie de rugăciunea noastră. România are nevoie de rugăciunea mea.

De rugăciunea noastră.

Pleacă, te rog, genunchiul câteva momente și roagă-te ca românii să se întoarcă spre Cuvântul lui Dumnezeu.

Post Navigation

%d blogeri au apreciat: