Ambasadorul

"Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Cristos"

România mea.


M-am născut tot în România.

Într-un oraș din sud-estul țării,  oraș mare și frumos numit Constanța. În anii 80 era un oraș mult mai liniștit ca acum. Am crescut acolo până la vârsta de 10 ani. Blocuri, nisip, delfinariu, acvariu, pește, cartier, bicicletă, clubul „Farul Constanța”, portul maritim. Frumos a fost. Ne-am mutat tot în România. Am ajuns în nordul Moldovei: județul Botoșani, orașul Dorohoi. Bucuria mea era să mă joc la țară prin grădină la marginea iazului. Să dau mâncare la găini și să mă urc prin copaci după cireșe amare. Să mă încalț în opinci și să-mi pun o căciulă de miel în cap și o șubă pe mine și să mă cred un … țăran adevărat! Să stau pe sobă și să văd cum bunica scoate din cuptor pâine, cozanaci și sarmale în foi de viță puse în oale de lut. Asta în timp ce afară ninge cu fulgi mari. Aici îmi sunt părinții și amintiri de care nu voi scăpa niciodată!

După liceu m-am mutat tot în România. La capitală. București. Oraș nervos și fără stare. Dar noaptea plin de lumini și dornic să te invite la un suc. Seminar baptist, biserici multe, întâlniri de tineret nenumărate, concerte și biblioteci, ateneu și metrouri. Cărți și amfiteatru, profesori, coloane oficiale, actori pe stradă și aer îmbâcsit de asfalt. O experiență unică și irepetabilă.

Apoi, m-am mutat tot în România. Am ajuns în Ardeal. O vale a Hațegului, la poalele Retezatului. Îmi amintesc și acum primul drum de la București la Subcetate. Am plecat seara din București cu trenul la cușetă. Când m-am trezit și m-am uitat pe geam ….șoc! Toate ferestrele de la case erau acoperite cu obloane de lemn. „Măiii, ce-i cu camuflajul ăsta pe aici”. Pentru ochiul meu de dobrogean-modovean era o premieră 🙂 Oameni așezați și gospodari. Aici am început lucrarea de păstor, și încă rezist 🙂  într-o biserică care are un loc special și unic în inima și viața mea. Aici m-am căsătorit cu o fată superbă. S-au născut băieții. Aici am prieteni și frați o grămadă. Aici am aflat ce bun e cremeșul și că nu se poate să nu-ți placă sângeretele. Aici este locul în care Dumnezeu încă lucrează la caracterul meu.

Când mă gândesc la România, mă gândesc în special în aceste trei direcții: Constanța, Dorohoi, Hațeg. Dar, am avut ocazia să vizitez, mai puțin sau mai des, și alte locuri din România care îmi sunt dragi: Timișoara, Arad, Oradea, Craiova, Strehaia, Alba-iulia, Sibiu, Pitești, Brăila, Bacău, Miercurea-Ciuc, Târgu-Mureș, Iași, etc, etc.

Singurele locuri unde nu am avut ocazia să ajung și să cunosc și acele zone ale României sunt: Delta Dunării și Maramureșul. În rest, cred că avem o țară superbă. Iar oamenii ei au nevoie de rugăciunea noastră. Președintele are nevoie de rugăciune, prim-minstrul, primarii, vecinii noștri, șeful de la servici, colegul de la liceu. Românii au nevoie de rugăciunea noastră. România are nevoie de rugăciunea mea.

De rugăciunea noastră.

Pleacă, te rog, genunchiul câteva momente și roagă-te ca românii să se întoarcă spre Cuvântul lui Dumnezeu.

Anunțuri

Single Post Navigation

7 thoughts on “România mea.

  1. Adi, dincolo de pofta de cremes si sangerete din Tara Hategului, mi-ai rascolit dorul de Romania si dorinta de a avea si eu momente in care sa spun ca m-am mutat… tot in Romania. Insa chiar daca nu e asa, ma alatur si eu cu rugaciuni pentru tara noastra.

  2. Mi-amers la inima aceasta postare. Cred ca fiecare din noi suntem cu adevarat patrioti si iubim oameni din aceasta tara in care a hotarat Dumnezeu sa ne nastem asa ca e salutar indemnul de a ne rugam …..

  3. Pingback: 14 postări în Top 100 WP (02.12.2010) « România Evanghelică

  4. Pingback: 15 postări în Top 100 WP (03.12.2010) « România Evanghelică

  5. sangerete ! pt noi asta e grav ! Fa un sondaj si intreaba fr pastori daca avem voie sa mancam sangele animalului amestecat cu diferite maruntaie adica sangerete ! In rest cu cremesul m-as lua la lupta cu tine 🙂

  6. ambasadorul on said:

    Dragul meu Wes,

    când am auzit pentru prima dată că prin locurile acestea oamenii mănâncă „sângerete” m-am zburlit tot la gândul că în acel salam este sânge băgat. Văzându-mi groaza de pe față, frații m-au liniștit imediat asigurându-mă că doar numele face referire la sânge și că nu este băgat sânge deloc. Se numește „sângerete” dar este fără sânge. Sâgeretele făcut de majoritatea celor din zonă nu are sânge, dar am auzit că sunt unii care pentru a-i da culoare pun și sânge în compoziție. În zona noastră sângeretele este un fel de salam de casă afumat. E foarte bun!
    Înțeleg însă că în alte zone, sângeretele este acea tobă făcută din măruntaie amestecate probabil și cu sânge. Nu poftesc la așa ceva!!!
    Mult har și poftă bună! 🙂

  7. multumesc de clarificare !

Acum e rândul vostru. Ce părere aveți?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: