Ambasadorul

"Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Cristos"

Cine sunt străjerii?


Ezechiel 33

Biserica este poporul lui Dumnezeu. Acest popor are nevoie de protecție.

Imaginați-vă un orășel care este înconjurat de ziduri înalte menite să-l apere de cotropitori și fiarele sălbatice. Porțile sunt deschise, oricine poate intra și să se bucure de frumusețea acestui oraș. Dar este nevoie și de un avertisment corect, venit la timpul potrivit, pentru ca porțile să fie închise în fața nimicitorilor. Una din stratagemele preferate ale dușmanilor acestui popor este „intrarea pe furiș în cetate”. Apostolul Pentru ne avertizează în legătură cu această metodă în 2 Petru 2.

Cel care avertizează poporul de apropierea dușmanului este …. străjerul. El stă pe zid și scrutează orizontul pentru a depista vreo mișcare suspectă. Pe frig sau căldură, ploaie sau zăpadă, străjerul este la post. Dacă cineva pregătește vreun atac împotriva poporul său, el trebuie să vadă și să sune din trâmbiță. Să sune tare de tot pentru a-i trezi pe cei din cetate. Asta-i slujba lui: să vegheze și să avertizeze. Este o slujbă simplă dar dificilă.

Dificil este atunci când cei din cetate se obișnuiesc cu somnul, cu liniștea, cu muzica, cu mâncarea, cu rutina și nu mai pot suporta sunetul de trâmbiță asurzitor care îi îndeamnă la veghere și luptă. Sunetul de trâmbiță începe să-i încurce. Urechile lor nu mai pot suporta sunetul străjerului. Dar și mai dificil este atunci când pe zid mai sunt și alții străjeri care au adormit.  Au amuțit. Mai ult de cât atât,  acești străjeri muți au coborât de pe zid văzându-și fiecare de calea lui și de folosul lui ( Isaia 56:10 ). Iar unii din cetate încep să spună: „străjerul de pe zid fabulează! E îngust la minte! Vrea să ne izoleze de lume.”

Străjerul nu-i pus pe zid să facă spectacol pentru popor. Străjerul de pe zid nu-i bufon și nici povestitor a ceea ce se întâmplă dincolo de zid. El este acolo să vegheze asupra Cuvântului lui Dumnezeu. La timp și ne la timp. El este acolo să dea alarma. Să sune din trâmbiță atunci când dușmanul se apropie. De acel sunet de avertizare depinde viața celor din cetate. Străjerii „priveghează asupra sufletelor voastre, ca unii care au să dea socoteală de ele” ( Evrei 13:10 ).

Trăime vremuri când mulți „lupi răpitori” și „scorpioni” vor să se furișeze în cetate, în mijlocul poporului Domnului.

E cineva pe zid să vegheze? Să dea alarma? Unii vor respinge avertizarea. Alții vor râde și se vor împotrivi!

Dar unii vor asculta și vor trăi! Pentru aceia care vor să trăiască, merită ca străjerul să vegheze!

Anunțuri

Single Post Navigation

2 thoughts on “Cine sunt străjerii?

  1. „Hranitor”!!!

  2. Marinica D, on said:

    Iata in sfirsit un articol,o expunere,de o cu totul alta imagine a strajerului. Nu comentez vre-o expunere a cuiva despre strajer sau „strajeri”,dar niciodata nu mi-am inchipuit sa se poate turna atita venin,rautate prin spatiul virtual,aratind de fapt ce clocoteste in inima.Si cind te uiti si vezi ca au fost scrise de oameni zicem noi ,mari,”de firma”,pacat.Uite un tinar pastor,cu o viziune si indemn pentru implinirea slujbei atit de importanta a strajerului cit si „a oamenilor din cetate”,felicitari!

Acum e rândul vostru. Ce părere aveți?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: