Ambasadorul

"Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Cristos"

Archive for the month “ianuarie, 2011”

Mușcă-ți limba!


Ferește-te de vorbăriile goale și lumești; căci cei ce le țin vor înainta tot mai mult în necinstirea lui Dumnezeu. Și cuvântul lor va roade ca cangrena. Din numărul acesta sunt Imeneu și Filet. ( 2 Timotei 2:16,17 )

Una din cele mai dezastruoase rugini care roade extrem de eficient lanțul dragostei frățești este vorba rea. La început rugina apare ca o pată pe fierul cel tare. Și nu pare deloc periculoasă. Dar, mai apoi încetul cu încetul pătrunde tot mai adânc. Și în final, îl va frânge. Așa este și cu cel ce umblă cu vorbele rele și bârfeli.

Despre Socrate se spune că era un mare dușman al vorbelor rele. Unul din prietenii lui a venit într-o zi să-i spună ce a vorbit cineva la adresa lui. Socrate l-a întrebat: „Tu ai cernut mai întâi prin cele 3 site?” Omul a răspuns: „Nu știu ce site.”

Socrate i le-a spus. Iată care sunt:

1. Ești absolut sigur că-i adevărat ce vrei să-mi spui?

2. Îmi face bucurie ceea ce vrei să-mi spui?

3. Nu pot trăi dacă nu-mi spui vorbele acelea?

Prietenul lui Socrate a fost sfătuit să-și facă rost de o lopată și să se ducă să îngroape acele vorbe.

Înțelept om, acest Socrate, așa-i?

Cred că Dumnezeu ne-a dat în gură dinți nu numai pentru a mânca, ci și pentru a ne mușca de limbă când vorbește ce nu trebuie. O vorbă nespusă o mai poți spune, dar pe cea spusă n-o mai poți întoarce!

Mult har!

Calendar de citire a Biblie – Februarie & Martie


Am promis unei cititoare a blogului că voi afișa calendarul de citire a Bibliei pe care l-am folosit ani de zile. Am scris despre el într-o altă postare.

Iată luna Februarie și Martie:

Cine pledează pentru diavolul?


Charles Wesley  predica în Cornwall, într-o bisericuță din Laneast. În timpul predicii în care chema pe oameni să se pocăiască de păcatul beției și de toate obiceiurile păcătoase în care trăiau, un bărbat care se afla în biserică a început să-l contrazică pe predicator și să arunce vorbe murdare la adresa lui.

Wesley a exclamat: „Cine este cel care vrea să pledeze pentru diavolul?”. Bărbatul scandalagiu a rămas înțepenit în picioare. Wesley a continuat să predice împotriva acestor păcate atât de puternic încât bărbatul ofensat a ieșit din biserică.

După această întâmplare, Wesley a fost inspirat să compună următorul imn:

Invidia te lasă fără pene


Se spune că un vultur era invidios pe un alt vultur. Ca să-i facă rău, într-o zi, văzând pe un vânător cu arcul, i-a zis: „Aș dori, dacă poți să dobori la pământ pe acel vultur”. Vânătorul i-a răspuns că l-ar doborâ dacă ar avea niște pene pe care să le pună în arcul său. Atunci vulturul și-a smuls o pană din aripă și i-a dat-o. Vânătorul a tras cu arcul dar nu l-a nimerit pentru că vulturul zbura prea sus. Vulturul gelos a continuat să tot smulgă pene până când a pierdut așa de multe, încât nu a mai putut zbura. Vânătorul s-a întors spre el și l-a ucis.

 

 

Apropo de băieți :)


 

 

 

 

 

 

Nu le arătați asta băieților mei, vă rog!

Trei și un ATV!


În timp ce își scot bicicletele din garaj, ne zgârâie mașina. Desenează un om de zăpadă exact pe foaia scrisă și pregătită pentru ședință. Joacă x și 0 pe pereții dormitorului și te trezești că profilul telefonului este schimbat de nu mai înțelegi nimic. Vor să țină în mână cele mai scumpe aparate din casă dar o dată ce le au, le scapă din mână. Se ascund de tine exact când nu ai timp nici să respiri.

Dar și noi am fost băieți odată, nu? Și acum îmi amintesc de zilele în care îl numeam pe tata, Dukadam, iar eu eram Cămătaru și el trebuia să stea în poartă să apere șuturile mele. Acum știu cum se simțea.

Da, băieții noștri sunt enervanți uneori dar au tot dreptul să fie …  băieți. Ieri am fost cu băieții mei și ne-am plimbat cu ATV-ul. Împreună și cu alți băieți. Viteză, piruiete, zăpadă, pădure, sanie, 4×4.

Așa ca între băieți. Și ce bine a fost!!

Adunarea Generală: închinare sau întinare? (4)



adunari de platire a unor polite
– adunari de demostrare a unor loialitati de grup sau de familie

Le iau impreuna ca sa scap mai repede de ele.
Despre cum este acum in aspectul negativ, nu trebuie sa mai scriu, caci stim cu totii. Bisericile au imprumutat din societatea pagana practica campaniilor electorale.
Prefer sa spun ce am vazut si invatat de la americanii din asociatia noastra (North American Baptist) si de la practica pe care am facut-o la biserica pastorita, impreuna cu alti 50 de pastori, de John MacArthur.

Selectarea si promovarea unor lideri in gupele de conducere si coordonare nu trebuie facute pe baza “popularitatii”, ci pe baza maturizarii duhovnicesti si a competentei.
Un pastor ar trebui sa aiba un cuvant precumpanitor in alcatuirea echipei cu care va lucra in tot restul anului. N-ai incredere in pastor, cauta un altul! Vai de oile care se duc dupa unul care … nu este pastor. Cand ai identificat insa un om care este pe pozitia de “pastor asistent al Marelui Pastor al oilor”, trebuie sa-l lasi sa-si faca auzit glasul si sa-si puna la lucru toiagul calauzirii. Prea multa democratie este sinonima cu “tigania” si ne poate duce foarte repede la treapta de (care nu intamplator chiar asa se traduce! Laos= popor, dicea=conducere).
Cat de caraghios este sa cauti cu lumanarea un om duhovnicesc, sa-l trimiti la scoala, sa-l verifici printr-o comisie de “competenta”, sa-l ordinezi pe viata si apoi … sa-l subordonezi … hotaririlor altora, necautati, neselectati, neverificati, ne ordinati …
Pe alocuri, pastorii au ajuns sa trebuiasca sa ceara voia ca sa … pastoreasca turma Domnului cum li se pare potrivit. Unele adunari n-au nevoie, in gandirea lor, de pastori, ci doar de un fel de “predicatori” care sa se comportae asemenea unior magnetofoane inzestrate cu botonul “pornit/oprit” ! In conceptia lor, pastorirea este un fel de atributie colectiva a adunarii. Nu aceasta este insa strategia instaurata de Domnul Isus si de apostolul Pavel in Biserica. Daca ar fi fost asa, n-ar mai exista in Noul Testament pasaje care sa li se adreseze in mod expres unor “pastori” asezati dasupra turmei in slujire si responsabilitati!

Daca pastorul are libertatea sa-si aleaga, sa promoveze si sa instruiasca propria lui echipa de conducere, Biserica nu va mai fi zdruncinata de dificilele conflicte de personalitate si nu va mai fi silita sa se chinuiasca sa functioneze asemenea unui “monstru” cu mai multe capete.

Selectia si promovarea celor din Consiliu trebuie facuta prin consultarea directa dintre pastor si biserica. Votul adunari generale ramane girul ca cei alesi sunt recunoscuti si respectati de corpul colectiv al Bisericii.

Daca cei alesi in echipa pastorala nu vor monopoliza lucrarea bisericii, ci, dimpotriva, vor fi adevarati catalizatori pentru atragerea tuturor in diferite lucruri de slujire, Biserica va trai minunea alcatuirii unui trup armonios in care fiecare madular isi va ocupa locul cuvenit si isi va da cu bucurie contributia la sanatatea intregului. Cei din echipa pastorala trebuie sa inteleaga realitatea si rostul pozitiei lor: au fost alesi nu ca sa inlocuiasca biserica in slujire, ci ca sa angreneze, sa antreneze si sa coordoneze lucrarea celorlalti oameni din Biserica.

Am observa in alcatuirea Bordurilor si Consiliilor din bisericile americane o pluralitate in care sunt adusi liderii celor cinci sectoare de baza ale bisericii: evanghelizare, integrare, maturizare, echipare, inchinare, plus cei doi strict necesari, secretarul si casierul. La acest numar strict necesar pot fi adaugati reprezentanti ai surorilor, ai tineretului, etc. La fel de bine, acesti diferiti reprezentanti pot fi chemati numai atunci cand este vorba despre probleme pertinente activitatii lor.

Activitatea celor din echipa pastorala trebuie votata pe un termen de trei ani, cu posibilitatea unor reinoiri nelimitate.
Promovarea noilor membrii ai echipei de lucru se poate face doar daca cel nou venit a aratat ca poate lucra armonios in timpul anului cu echipa existenta. Promovarea sau inlocuirile se pot face oricand, urmand sa fie validate la proxima adunare anuala a Bisericii.

Cu doua, trei luni inainte de adunarea anuala, de la amvon se poate repeta disponibilitatea consultarii cu fiecare si cu toti cei din Biserica. Trebuie sa se repete si ca la adunarea anuala discutiile vor fi reduse la un minim general acceptat.

Scriu aceste randuri dupa ce, slava Domnului!, am avut cativa ani de “schimbari” pozitive in organizarea bisericii si am avut adunari anuale de sarbatoare. Ele au durat intotdeauna sub o ora (spre bucuria tuturor) si s-au transformat in adunari de apreciere, recunostinta si impartasire a strategiei comune de vitor. Ma rog lui Dumnezeu, Tatal noastru, sa ne tina harul armoniei in familia Sa, si sa ne invete sa ne purtam cum se cuvine in prezenta Sa, mai ales … in adunarile anuale.

Felul in care ne comportam, cu altii si chiar cu noi insine, arata maturitatea sau lipsa de maturitate a caracterului.

Pe de alta parte, unele structuri (ca si adunarile generale ale bisericilor din Romania) sunt proprii unui climat „iluzoriu” din lumea „utopicului” (cum au fost acele specifice comunismului). Ele presupun un grad de perfectiune pe care niciunul dintre noi nu l-am atins inca. Populismul si democratia (in forma ei rau inteleasa) nu sunt si nici nu trebuie sa fie acceptate in crestinism.

Daca in societate trebuie promovata „meritocratia”, in biserica trebuie sa fie cultivata spiritualitatea si competenta duhovniceasca.

Lumea spune „omul potrivit la locul potrivit”. Biserica spune omul duhovnicesc asezat acolo unde darul duhovnicesc pe care l-a primit de la Duhul Sfant il aseaza in „trupul Bisericii”.

Nu se poate sa fim totul si de toate, nu se cuvine sa avem pretentia demagogica de a fi consultati in toate problemele, pentru ca am fi, vezi Doamne, competenti in toate privintele.

Din acest punct de vedere, adunarile generale ale Bisericilor, in forma lor specific comunista, aduc mai mult haos decat ordine in viata unei biserici, iar obiceiul de a vota pentru mai orice problema este o inventie care a produs cel mai mare rau pentru climatul social al bisericii.

Nu cred ca pot gasi un rau mai mare decat obiceiul de a vota pentru fiecare problema. Este suficient ca doi sa voteze impotriva a trei la alegerea culorii de vopsea pentru usa de la intrare pentru ca sa se creieze o tensiune intre cei cinci. Daca unul dintre cei aflati in minoritate se va afla iar in tabara celor care pierd si la un vot viitor, va aduna suficienta amaraciune ca sa se creada „persecutat” („Parerea mea nu conteaza, nu sunt considerat important, etc. etc.”). Orice Biserica (si orice alta comunitate de altfel) care doreste sa pastreze unitatea si respectul pentru toti membrii ei, ar trebui sa evite (pe cat se poate) orice forma de votare !!!

Votul este o metoda care „imparte in tabere” prin insasi natura lui si nu este recomandat acolo unde se doreste cultivarea unitatii si partasiei.

Hotararile unei adunari crestine trebuiesc luate altfel si pe alte principii. Biserica crestina este o familie cu varste spiriuale diferite si cu variate grade de maturizare si competenta.

Ce s-ar intampla intr-o familie cu zece copii daca s-ar pune la vot meniul de la masa de pranz? Cred ca ar manca sapte zile pe saptamana numai desert!

Ce s-ar intampla daca ar pune la vot si spalatul pe dinti sau aranjatul patului dimineata, etc.? Cuvantul parintilor nu ar mai avea nici un fel de importanta pentru ca votul majoritatii ar impune mereu voia celor multi (chiar daca acestia sunt nevarstnici).

Am avea o familie condusa de copii, cu un comportament copilaresc si condamnata sa savarseasca mereu „copilarii” (certuri copilaresti, de genul „imi iau jucariile si plec”, azi vreau sa fac eu pe dentistul, etc.). Parintii s-ar chinui si ei sa faca ceva, dar ar suferi mereu soarta unor infranti, dominati de copilaria majoritatii din jur.

Slava Domnului ca familiile crestine nu sunt asa acasa si n-ar trebui sa fie asa nici in familia cea mare a Bisericii. Conducerea unei biserici trebuie rezervata pentru „parintii” duhovnicesti despre care vorbeste apostolul Ioan, iar hotararile lor trebuiesc respectate si implinite de restul celor din adunare.

Billy Graham are regrete.


Fiecare avem regretele noastre. Unii le avem deja prea devreme. Câte-om avea dacă om trăi până la adânci bătrâneți?

„Pastorul Americii” a răspuns prin e-mail întrebărilor puse de revista Christianity Today. Din nou a fost întrebat dacă are regrete. Billy Graham la 92 de ani are regrete.

Dacă evanghelistul Billy Graham ar putea să înceapă de la capăt, ar face o mic-mare schimbare: departe de politică. El recunoaște că este fascinant să te vezi cu oameni importanți și influenți, președinți și politicieni, dar se poate trece „linia” foarte ușor.

Mulțumim frate Billy Graham pentru sfat. Sper să ne facă bine!

Are și un sfat pentru cei tineri: „să accepte responsabilitatea de a avea părinți bătrâni și să încerce să fie răbdători cu ei”.

God bless you, frate Billy Graham.

Un copil este ucis la fiecare 32 secunde


Iar m-a lovit dorul de …


…. băutura mea preferată.
Știți care este! Am scris aici despre ea.

Dar am găsit un articol frumos scris de Andrei Pleșu despre băutura cu pricina aici . Sunt onorat că am aceleași gusturi ca ale vestitului estetician. Măcar în ale băuturii 🙂

Iată un fragment:

Una dintre bucuriile copilăriei mele era paharul cu bragă de 40 de bani. Cînd economiseam mai cu spor, puteam aspira la o „Eugenia“, care costa 75 de bani. Dar şi atunci mă întrebam dacă nu e preferabil să fac rost de încă 5 bani ca să-mi iau două pahare cu bragă. Aspectul oarecum suspect al băuturii mele preferate nu mă impresiona: percepeam, fireşte, culoarea şi consistenţa ei vag noroioasă, discreta ei mireasmă de borhot, urma prăfoasă care rămînea pe fundul paharului. Dar dacă era suficient de rece şi dacă fermentase îndeajuns ca să fie acidulată, braga mi se părea perfectă. De dragul conţinutului îi acceptam şi înfăţişarea, o savuram chiar, nu fără o mică perversitate anticipativă…

Oare credeți că mai am vreo șansă să mai beau vreodată bragă?

Post Navigation

%d blogeri au apreciat: