Ambasadorul

"Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Cristos"

Archive for the day “ianuarie 12, 2011”

Diaconi îmbrăcați în negru


Citind postarea pastorului Brian Croft, mi-am amintit de o întâmplare asemănătoare la o întâlnire a familiilor. Un frate din biserică și-a lăsat cheia în portbagajul mașinii și a închis! Ahhhh. Mare greșeală. Mașina s-a închis automat.

Ce-i de făcut acum? Cum recuperezi cheia dacă cea închisă este singura disponibilă?

Vreo soluție?

Noi nu avem încă diaconi  „îmbrăcați în negru” 🙂

 

Șoferul nebun trebuie oprit


Iată un paragraf al pastorului Petre Lascău despre un șofer tare nebun care circulă pe străzile noastre:

În lume şofează un nebun. E nebun rău. Îl cheamă Diavolul. Victimele lui sunt la orice pas. Pătimaşi ai alcoolului, drogurilor, sexului, puterii, faimei, popularităţii… Oameni uitaţi de alţii, neglijaţi, marginalizaţi, abuzaţi, exploataţi, folosiţi. Oameni prizonieri, urii, fricii, minciunii, sistemelor politice totalitare, dogmelor, religiilor false, vrăjitoriei, demonismului. Listele sunt inepuizabile. În faţa acestei nevoi uriaşe ne mobilizăm toate forţele şi resursele noastre de samariteni milostivi. Şi bine facem. Aşa trebuie. Dar, de ce suntem supăraţi pe cei care se duc să-l stopeze pe nebun? De ce spunem că sunt nebuni, eretici, exaltaţi, fanatici? Epitetele sunt multiple. Ofensele tot la fel de multe.

Am ajuns oare un creştinism care nu mai crede că nebunul dezlănţuit împotriva rasei umane există? Am ajuns să credem că este inutil să luptăm împotriva lui?

Îmi permit să merg pe firul analogiei și să-mi amintesc cum într-o zi de toamnă rece împreună cu soția și copiii ne întorceam spre casă de la Deva. Am ajuns în spatele unei mașini care cu toate că mergea cu 70 km/h nu am putut să o depășesc nicicum. Am stat în spatele ei preț de câteva minute, uimit fiind de stilul de condus la șoferului. Mașina șerpuia pe toată banda de mers iar mișcările ei erau imprevizibile. Unele mașini din sensul opus au trebuie să meargă cât mai aproape de marginea carosabilului pentru a nu se ciocni cu mașina „dansatoare”.

M-am gândit la toate catastrofele ce se pot întâmpla dacă acest nebun nu este oprit.       M-am gândit la copiii mei și la copiii altora. Și atunci m-am hotărât. Nu vreau să-l las pe nebunul ăsta „să calce în libertate milioane de oameni fără să intervenim”. Mi-am „revizuit bine atitudinea” și n-am vrut doar să aștept să am de-a face cu consecințele activității acestui nebun. Nu vreau doar să duc victime la spital, ci vreau să-l opresc pe șoferul nebun.

Ei bine, imaginați-vă, că mi-am luat inima în dinți și am făcut o depășire conducând paralel cu nebunul. Am rugat-o pe soție să facă schimb cu mine și asta în timpul mersului pentru a nu-l scăpa din ochi pe nebunul șofer iar eu voi încerca să-l conving să se oprească și să se dea jos din mașină. În mașina lui erau câteva persoane terifiate de acest șofer prins de nebunia alcoolului. Am deschis geamul din dreapta și i-am făcut semn să deschidă și el geamul. După multe rugăminți, a reușit să-și deschidă și el geamul continuînd însă să ruleze pe drum, reușind să ne ciocnească mașina de câteva ori. Copiii au început să plângă iar soția mă ruga să intru în mașină că punem în pericol și pe alții. Eu mi-am scos jumătate din corp pe geam pentru a putea cumva ajunge la el. Am început să strig la el și l-am rugat, l-am implorat și amenințat să oprească imediat mașina pe dreapta. Orbit de nebunie a refuzat și a început să conducă mai tare mașina. Am așteptat momentul ca mașina noastră să se apropie de mașina lui cât de mult posibil și în acel moment m-am agățat de portiera mașinii nebunului încercând cumva să-mi fac loc prin geamul deschis la volanul mașinii lui. Aceasta a fost posibil doar luptându-mă cu șoferul nebun care se ținea tare strâns de volan. În final, după lupte destul de aprige, încurajat de strigătele și uralele soției și a copiilor am reușit să dețin controlul volanului și să opresc mașina pe dreapta, aruncându-l în șanț pe șoferul nebun și eliberând persoanele luate la ocazie de acesta.

Merit un pic de încurajare și laudă, așa-i? Nu vă grăbiți! Pasajul scris în italic este unul imaginar.  Aș fi putut face toate acestea, dar nu le-am făcut. Nu pentru că nu mi-am dorit să-l opresc pe nebunul care conducea mort de beat. Dar, aș fi fost la fel de nebun ca și el. El era un adormit de nebunia băuturii, iar eu aș fi fost un „trezit” de nebunia inconștienței!

Cum am putut să-l opresc pe șoferul nebun de pe drumul meu? La fel cum putem să-l oprim și pe diavolul care conduce turbat pe drumurile lumii în care trăim.

Vă spun data viitoare …

Mult har!


Nu stingeți Duhul!


Ca și credincios pot să sting Duhul Sfânt. Ce înseamnă stingerea Duhului? De fiecare dată când refuz lucrarea Duhului în viața mea, îl sting! Stingându-l, îl întristez!

Ce vrea să facă Duhul Sfânt în mine, iar eu am puterea să sting această lucrare?

Duhul vrea să mă conducă pe un drum al sfințeniei progresive. Din momentul mântuirii mele, Duhul este acel Mângâietor, Paraclet, Tovarăș de călătorie care vrea să mă ducă pe un drum unde să devin din ce în ce mai sfânt. Duhul vrea să mă separe, căci această însemnă sfințire. Separare. Punere de-oparte. Și Duhul dorește cu tot dinadinsul să mă ducă tot mai departe de păcat. Să mă izoleze tot mai mult față de poftele lumești și să mă apropie de Dumnezeu mai mult. El vrea să mă conducă în acest proces de separare. Duhul vrea să producă în mine o descreștere a frecvenței cu care păcătuiesc. Duhul Sfânt vrea să micșoreze puterea  tentațiilor și a ispitelor din viața mea. Vrea să mă ducă pe drumul în care lucrurile lumești să mp preocupe din ce în ce mai puțin. Duhul vrea să creeze în mine o dorință tot mai puternică după Dumnezeu. Asta înseamnă sfințirea noastră. Este o umblare continuă către mai multă sfințenie. Și asta vrea Duhul să facă în noi.

Nu-l stingeți!

Post Navigation

%d blogeri au apreciat: