Ambasadorul

"Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Cristos"

Adevărul care dezbină


Îmi amintesc cum în timpul lui Ceauşescu, în bisericile noastre aveam o singură orgă, cu pedale, care era şi un pic dezacordată dar…. ce frumos suna. Aveam un singur calendar de studiu, dar…. nu exista să nu se ştie pe de rost textul, subiectul şi versetul de aur. Şi aş putea să continui cu exemple dar nu vreau să par melancolic. Şi nici nu vreau să credeţi că tânjesc după orga cu pedale sau după unicul calendar de studiu. Nu. Îi mulţumesc Domnului pentru orga Roland şi studiile multicolore de astăzi. Dar astăzi nu mai avem nici acel verset pe care îi întâlneai deasupra amvonului: „Un Domn, O Credinţă, un Botez”. Dacă mă uit cu atenţie în bisericile noastre cred că s-ar potrivi alte cuvinte deasupra noastră: Un Domn, mai multe credinţe, un singur Botez. Pe Domnul îl iubeşte toată lumea, botezul e bun să îl ai…credinţa însă este ceva mai complicat. Nu mai credem toţi la fel. Şi Doamne fereşte să încerci să corectezi credinţa cuiva …că imediat eşti etichetat ca cel care distruge unitatea, dragostea şi pacea dintre fraţi. Dar dacă iubeşti Scriptura vei afla că atunci când te întîlneşti cu o doctrină falsă, demonică sau coruptă, despărţirea de cei care o propagă este chiar o poruncă. Sunt destul de mulţi cei care doresc ca pastorii să îi legene pe toţi aşa uşoooor într-o dulce legănare, indiferent de crezurile şi învăţăturile propovăduite. Se tot aude idea că nu este bine să judeci pe fraţii tăi. Că ar trebui să trăim toţi în linişte şi armonie, acceptându-ne unii pe alţii aşa cum suntem şi aşa cum gândim fiecare. Fiecare cu credinţa lui şi fiecare cu încredinţarea lui…că doar…unu-i Dumnezeu! Vreau să reafirm că datoria mea principală ca pastor este să dau hrană turmei, să conduc turma şi să o protejez de pericole. Iar cel mai mare pericol în vreamea asta pentru biserică este doctrina falsă. Ereziile. Lupii îmbrăcaţi în piei de oaie. Datoria noastră, a păstorilor, este să facem repede o împărţeală ( un fel de dezbinare), între oaie şi lup, între lumină şi întuneric, între adevăr şi minciună. Apostolul Pavel ne porunceşte

„În Numele Domnului nostru Isus Cristos vă poruncim, fraţilor, să vă depărtaţi de orice frate care trăieşte în neorânduială şi nu după învăţăturile pe care le-aţi primit de la noi” (2 Tes.3:6 )

Observaţi vă rog, că este vorba de „orice frate” care trăieşte în dezordine şi nu „după învăţăturile” Scripturii. Apostolul Pavel spune:

„Şi dacă, nu ascultă cineva ce spunem noi în această epistolă, însemnaţi-vi-l şi să nu aveţi nici un fel de legături cu el ca să-i fie ruşine- Să nu îl socotiţi ca pe un vrăjmaş, ci să-l mustraţi ca pe un frate.” ( 2 Tes.3:14,15 )

Frate Adi, dar se merită să aperi doctrina curată? Nu faci mai mult rău decât bine? NU! Niciodată nu faci rău atunci când publici, spui sau predici Adevărul. În Luca 12:51, Adevărul, Domnul Isus, spunea:

„Credeţi că am venit să aduc pace pe pământ? Eu vă spun: nu; ci mai degrabădezbinare.”

Evrei 4:12 spune

„Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufeltul de duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.”

Un mare „lup îmbrăcat în piele de oaie” este muzica contemporană din bisericile noastre. Tinerii noştrii sunt atât de fascinaţi de această „mieluşea” nevinovată şi simpatică, încât nu pot să stau nepăsător şi să nu vorbesc, predic sau să scriu despre acest mare pericol. Este muzica lumească dar îmbrăcată cu o copertă de carton pe care scrie „creştină”. Un alt lup care s-a camuflat foarte bine este mişcarea carismatică care injectează în rândul credincioşilor învăţături false, cum ar fi: prezenţa proorocilor, vorbirea în limbi, stările de extaz ca urmare a pogorârii Duhului Sfânt, primirea de noi revelaţii, etc. Trăim vremuri în care lupii sunt foarte vicleni şi gata de a sfârteca turma Domnului. Dar cum să îmi dau seama cine este lup şi cine oaie? Aaaa, ştiu cum! Scot turma la păscut! Da! Asta voi face! Aşa că voi lăsa Cuvântul Domnului să îşi facă treaba de despicare, pătrundere şi tăiere.
( postare din 3 octombrie 2007 )
Anunțuri

Single Post Navigation

2 thoughts on “Adevărul care dezbină

  1. Daca ti-ar descoperi Domnul cit esti de ratacit in anumite lucruri si pe citi i-ai dus in ratacire , te-ai ascunde vreo 5 ani in padurea Hategului sa uite lumea ca tu ai fost pastor de Biserica .
    „” Un alt lup care s-a camuflat bine este miscarea carismatica care injecteaza etc, etc, etc. !! „” Nu te-ai temut de Dumnezeu sa faci pe copiii lui Dumnezeu care fac parte din aceste adunari ” lupi ” ? Inseamna ca in opinia ta si adunarile penticostale care promoveaza proorociile , vorbirea in alte limbi , starile de extaz ca urmare a pogorarii Duhului Sfint , darul minunilor si vindecarilor , etc, etc , sint la fel ca si cele carrismatice , nu ?
    Fr. Adi ai mare grija ca tu esti in pericolul de a huli impotriva Duhului Sfint . Nu te juca cu lucrurile lui Dumnezeu .

  2. Otniela on said:

    Frate Ambasador,

    Sa stiti ca Domnul va iubeste MULT daca vi l-a trimis pe fratele Remus sa va mustre ( in Dragoste ) , iar d-voastra ati dat dovada de smerenie si onestitate pentru ca nu i-ati sters postarea. Pentru acest lucru , sa fiti binecuvantat! Multi altii ar fi sters-o!
    Trebuie , indiferent cat de mult ne iubim si ne respectam doctrina Bisericii pe care o slujim, sa manifestam o oarecare parcimonie atunci cand ne referim la Duhul Sfant. De ce? Pentru ca , asa dupa cum Insusi Domnul ne-a invatat, EL, Duhul Tatalui si al Fiului, este cea mai sensibila Persoana a Sfantei Treimi, si Il putemn lesne intrista.
    Sa stiti ca atunci cand Il intristam pe Duhul, noi insine suntem intristati, ne pierdem pacea, si cel mai grav, ne pierdem puterea de marturie. Daca vrem o Lucrare eficienta , care sa ramana si sa creasca, trebuie sa -L cinstim pe Duhul SFant.
    OK! Multi baptisti, crestini dupa Evanghelie etc nu inteleg vorbirea in limbi, sau darurile profetice etc. Asta nu inseamna ca ele nu ar exista, atata timp cat sunt pomenite ( destul de des ) in Biblie. Cel mai corect este, atunci cand ceva nu ne este bine deslusit, sa-L rugam pe Domnul sa ne vorbeasca cu privire la acel lucru . Pana nu primim o revelatie clara este bine sa nu-l mai abordam.
    Eu va recomand sa cititi cartea lui V.Raymond Edman : ” Ei au gasit secretul” , in care sunt redate experiente ale umplerii cu Duhul SFant ale oamenilor mari ai lui Dumnezeu : Hudson Taylor, O. Chambers, D.L. Moody etc. Tin sa precizez ca aceasta carte , mai demult, m-a trezit si pe mine.
    Dumnezeu sa va tina tare! Amin!

Acum e rândul vostru. Ce părere aveți?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: