Ambasadorul

"Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Cristos"

O vreau la alții, nu la mine!


La alții arată bine, dar pe mine mă cam jenează. Îmi amintește de cămașa albă apretată de duminică care mă înțepa îngrozitor. Dar, ce bine arăta pe alții. Așa este și cu „dânsa”. E musai ca nenea polițist să o aibe.

E obligatoriu ca păstorul să o cunoască.

E esențial ca politicienii să-i facă curte.

E de așteptat ca educatorii să fie familiari cu „ea”. Da, ei trebuie să o aibe.

Pe mine însă, hmmm, să fiu sincer mă cam încurcă. Afacerile îmi merg parcă mai bine fără ea. Examenele le pot trece mai ușor dacă nu este „ea”, colega mea de bancă. Atunci când sunt cu „ea” mă simt un pic ciudat. Rigid. Izolat. Nu reușesc să-i îmbunez pe toți. Efectul ei e mai curând iritant. Risc să ofensez pe cineva, deși nu-mi doresc asta.

Tot „ea” mă obligă să spun „adevărul din inimă” ( Ps.15:2) și tot „ea” mă convinge să nu fac rău semenului meu și să-mi cinstesc prietenii ( Ps.15:3 ).

De la „ea” am învățat că o promisiune făcută, se ține. Indiferent de cât de păguboasă ar deveni pentru mine. ( Ps.15:4 )

„Ea” nici nu concepe să primească mită de la cel nevinovat ( Ps.15:5 )

Este firavă și pretențioasă. O dată șifonată, cu greu o mai repari.

Dar când o am pe „ea” nu mă clatin nicioadată!

Oare cine este „respectabila”?


Anunțuri

Single Post Navigation

14 thoughts on “O vreau la alții, nu la mine!

  1. Integritate?

  2. Cristina on said:

    DRAGOSTEA

  3. Ah..n-am citit titlul, nu-i bine.

  4. Etica, moralitatea?

  5. Neprihanirea

  6. Dreptatea .

  7. onorica on said:

    CORECTITUDINEA! asa mi-ar placea.

  8. Second word on said:

    Voia lui Dumnezeu/ Cuvântul/

  9. cristina on said:

    si totusi fr. Adi care e raspunsul pana la urma?

  10. Adavidoaei Cristian on said:

    Dreptatea pentru care avem nevoie mereu de „cumpăna” Cuvântului lui Dumnezeu.

  11. Ion Popescu on said:

    Onoarea! Raspunsul este dificil de dat intrucat aceasta virtute este pe cale disparitie. Onoarea (integritatea morala sau impacarea cu sinele) este o „rara avis” a pocaitilor de astazi dar atata vreme cat o ai, frate Adi, esti in siguranta!

  12. Dragusin Catalin on said:

    POCAINTA, floare rara, din pacate, atat de rara.

  13. Daca mai intarzaie mult raspunsul , sunt tentat sa cred ca este vorba de RABDARE 🙂

  14. ambasadorul on said:

    Mulțumesc tuturor pentru contribuții.
    Atunci când am scris m-am gândit la INTEGRITATE.

    Domnul să ne ajute să rămânem verticali în orice circumstanță!

    Mult har!

Acum e rândul vostru. Ce părere aveți?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: