Ambasadorul

"Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Cristos"

Archive for the day “februarie 16, 2011”

Este noțiunea Bisericii depășită?


Biserica trece prin crize care cu greu le poți ignora. Mă întreb când nu a fost Biserica cuprinsă de frământări și zbateri? Ceea ce ne izbește în creștinismul zilelor noastre este caracterul său individualist. Membrii nemulțumiți de imperfecțiunea adunării se distanțează de întâlnirile ei. Orgoliul înflorește. Legalismul înlocuiește sfințenia. Există gelozie. Rivalități personale. Antipatie viscerală. Discutăm detalii dar ignorăm sufletele de lângă noi care se pierd.

În fața unui astfel de tablou, ce atitudine trebuie să adopt ca și creștin?

Sunt câteva variante. Nu multe. Dar foarte clare:

1) Atitudinea aceluia care spune: ne prăbușim! Nu are rost! Biserica e depășită! Nu are sens să mai stau într-o biserică imperfectă și având atâtea zbârcituri. Mai bine stau acasă și mă uit pe internet la o biserică de prin America unde nu cunosc pe nimeni.  Sau mă duc la pădure Duminică și îl slăvesc pe Dumnezeu în natura pe care a creat-o așa de splendid.

Din păcate, această atitudine defetistă este într-o continuă progresie. Simțim cum tot mai mult suntem îndrăgostiți de comodități și ne este teamă să ne responsabilizăm.

2) Atitudinea aceluia care spune: alții sunt mai răi ca noi! Să vezi, ce se întâmplă în cutare biserică. Eeee, la noi e încă bine și frumos! Nu avem biserici perfecte. Așa că, mă mulțumesc cu ce am. E bine și așa rău!

3) O atitudine biblică.

Cum credeți că arată această atitudine?

Ce ar merita copiii noștri?


Copiii sunt minunați. Ne lăsăm uimiți de ei iar atunci când îi privim uităm de toate greutățile vieții. Sunt frumoși. Drăguți. Inteligenți. Lipicioși. Dulci.

Dar uneori sunt greu de iubit. Sunt enervanți. Cicălitori. Mofturoși. Plini de o energie care te istovește. Neascultători. Manipulatori. Și lista poate continua.

Ca și părinte îmi dau seama că am tendința să uit una din cele mai eficiente metode de iubire față de copiii mei: dragostea necondiționată.

Știu, știu! Nu-i ușor de iubit necondiționat. Dar avem un model: Tatăl nostru ceresc așa ne-a iubit pe noi. Fără condiții! Și dragostea aceasta ne-a copleșit și biruit.

Mi-am amintit zilele acestea de o conferință la care am participat alături de soția mea în anul 2003. Am învățat acolo câteva lucruri esențiale despre creșterea copiilor.

Cum aș putea și eu să-mi iubesc copiii necondiționat?

Va trebuie să fac efortul să nu mai uit câteva lucruri:

1) Băieții mei sunt încă copii.

2) Vor tinde să se comporte ca și copii.

3) Comportamentul copilăresc este în general neplăcut. Nu pot să uit nervii pe care i-am simțit zilele trecute când le-am cerut băieților mei să fie pentru câteva momente tăcuți și ei au început să râdă unul la altul necontrolabil.

4) Dacă fac ce depinde de mine ca părinte pentru a-i iubi în ciuda comportamentului lor copilăresc, ei vor reuși să se maturizeze și să-și schimbe comportamentul.

5) Dacă îi iubesc doar atunci când se comportă satisfăcător după părerea mea ( dragoste condiționată ) și dacă numai atunci le comunic dragostea mea, ei nu se vor simți iubiți cu adevărat. Acest lucru le va crea un sentiment de nesiguranță și îi va împiedica să se maturizeze și să se auto-stăpânească. Ca urmare, comportamentul și dezvoltarea lor este atât responsabilitatea mea cât și a lor.

6) Dacă iubesc doar când ei îmi împlinesc cerințele și așteptările, ei se vor simți incompetenți. Nesiguranța, anxietatea și imaginea de sine defectuoasă îi vor afecta negativ, împiedicând permanent dezvoltarea lor emoțională și comportamentală.

Cum stați cu dragostea necondiționată față de copiii d-voastră?


Post Navigation

%d blogeri au apreciat: