Am auzit că durerile de rinichi sunt cumplite. Care sunt cele mai mari dureri pe care le-ați cunoscut vreodată? Măsele? Stomac? Cap? Poate vreo tăietură adâncă? Os rupt?
Zilele acestea citeam în cartea Psalmilor. Un verset mi-a rămas agățat de retină și imediat și-a făcut loc în inimă. Nu am mai putut scăpa de el.
De ce oare nu ne mai putem bucura? De ce nu mai putem cânta cu lacrimi de bucurie? De ce nu ne mai tresaltă sufletul atunci când Domnul ne vorbește? De ce nu mai suntem încântați atunci când auzim că cineva s-a pocăit?
De ce atât de des trăim cuvintele psalmistului:
nu mai este nici o vlagă în oasele mele …sunt gârbovit …. toată ziua umblu plin de întristare. Sunt fără putere, tulburarea inimii mele mă face să gem.
De ce nu trăim viața din belșug, promisă de Domnul?
Pentru că nu mai știm ce este durerea păcatului.
Îmi mărturisesc fărădelegea,
mă doare de păcatul meu. – Ps.38:18
Nu ne mai doare păcatul. Fărădelegea nu mai ustură. Conștiința s-a bătucit atât de mult, încât nu mai vibrează la atingerile gingașe ale Duhului. Atât de tare ne-am obișnuit cu păcatul încât suntem amorțiți de-abinelea la lucrarea Cuvântului.
Nu vom cunoaște dulceața vindecării, până când nu vom simții din plin durerea păcatului.
Nu ne vom bucura de mângâierea iertării, până când nu vom cunoaște apăsarea teribilă a fărădelegii.
Doamne,
dă-ne o inimă căreia să-i fie groază de păcat.
Pentru că păcatul doare cumplit ….
Pe strada 74254 Logofăt Tăutu 17, cartierul Dudești Cioplea, Sectorul 3, Bcurești, capitala României Socialiste, într-un demisol din fundul unei curți, numit de unii și „Groapă”, timp de patru ani, lună de lună ( iunie 1978 – aprilie 1982 ) s-a publicat ilegal revista intercultică de literatură creștină, „Veghe”.
Pentru aceasta, poetul creștin Ioan Maier a fost aruncat de două ori în închisorile comuniste.
În anul 1989 am primit o carte intitulată „Din subsol”. Avea 32 de poezii scrise de poetul Ioan Maier în timpul persecuțiilor comuniste. M-am îndrăgostit pe loc de poeziile lui Ioan Maier și ani de zile am citit poeziile lui în programele din bisericile noastre.
Astăzi uitîndu-mă prin biblioteca de la birou am găsit cartea „Din subsol”.
Iată o poezie care îmi este tare dragă și pe care am citit-o de multe ori în biserică în anii adolescenței.
AI MILĂ; DOAMNE!…
Efeseni 1:7 „În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogățiile harului Său,”
Doamne,
când mă privești
pune înainte Sângele Tău,
să pot fi curat.
Doamne,
când mă strigi
pune înainte iertarea Ta,
să-Ți pot auzi Glasul.
Doamne,
când mă cerți
pune înainte Îndurarea Ta,
să-mi pot înțelege greșeala.
Doamne,
când mă chemi
pune înainte Harul Tău,
să pot sta în Fața Ta.
Doamne, prin mine însumi,
sunt deșertăciune și moarte.
Sunt rușine și silă.
Dreptatea Ta mă spulberă!
Ai milă!…
Ai milă!….
David Wilkerson a murit ieri într-un accident de mașină. Avea 79 de ani. A fost fondatorul bisericii Times Square Church din New York. A ajuns în New York în anul 1958 pentru a sluji printre cei prinși de patima drogurilor și a luptelor de stradă. Printre cărțile scrise se numără și Crucea și Pumnalul. Puteți urmări pe Youtube câteva fragmente din filmul care poartă numele cărții scrise de pastorul David Wilkerson.
Cu toții trecem prin ele. Zilele în care parcă toate merg pe de-a-ndoaselea. Nimic nu iese cum ar trebui. Uneori aceste zile vin la pachet. Adică, una după alta. Nu se mai termină. În aceste zile te lupi solo. Oricine ar încerca să ajute, mai mult încurcă.
Chuck Swindoll relatează o întâmplare a patru tineri care s-au dus la munte. Unul dintre ei a alunecat și a căzut într-o râpă. Ceilalți trei au strigat disperați la el:
„Joe, ești bine?” „Sunt în viață …. dar cred că mi-am rupt amândouă mâini.”
„Stai liniștit, vom arunca o funie și te vom trage sus”. „Bine”, a răspuns Joe.
Câteva minute mai târziu, îl trăgeau în sus cu mari eforturi pe prietenul lor. Când mai erau vreo 2, 3 metri până unde erau ei, și-au amintit că Joe le-a spus că probabil avea ambele mâini rupte.
„Joe, dacă ai amândouă mâini rupte, cum te poți ține de funie?”
Joe a răspuns: ” Cu dințiiiiiiiiiiiii”.
Prietenii pot fi o companie bună în zilele acre, dar durerea acestor zile nu va scădea nici un pic.
Ce să facem în zilele acre? Îl lăsăm pe Diavolul să ne convingă că lui Dumnezeu nu-i pasă?
Iată încurajarea Bibliei pentru zilele negre prin care vom trece:
1) Să nu cădem de oboseală ( Galateni 6:9 ) Perseverăm. Continuăm. Ne rugăm ca Dumnezeu să ne înconjoare cu protecția Lui și cu dragostea Lui.
2) Continuăm să facem binele ( Galateni 6:10 ). Tendința este să scoatem foc pe nări. Să țipăm. Să ne enervăm. Să fim critici. Soluția Bibliei este să tăcem și să spunem totul Domnului.
3) Nu lăsăm pe nimeni să te supere ( Galateni 6:17 ). Asta înseamnă să nu le dai importanță celor care te supără. Să nu-i lași să-ți conducă sentimentele. Nu ei sunt în cotrolul tău, ci Domnul este stăpânul nostru.
4) Harul să fie cu duhul nostru ( Galteni 6:18 ). Să ne odihnim în prezența Domnului.
Cum rezistați în zilele acre?
Sărbătorile au trecut. Prăjiturile s-au terminat. Am început o nouă săptămână cu activitățile ei obișnuite.
Dar cu am trecut prin sărbătoare? Pentru câți viața noatră a fost schimbată? Pentru câți povara sufletului va continua să ne copleșească? Oare pentru câți dintre cei care am fost prezenți la sărbătoarea Învierii, lacrimile sufletului vor continua să curgă?
Ieri am spus: „Cristos a Înviat”, iar astăzi continuăm să plângem. Tragedia pe care o trăim este că în timp ce Cristos este viu, noi suntem triști și încovoiați de poverile sufletului.
În timp ce Domnul Cristos era viu, Maria …. plângea. Plângea pentru că îl căuta pe Domnul și nu-l găsea. Maria știa că numai lângă Domnul, lacrimile sufletului ei vor fi șterse.
L-am căutat noi pe Domnul Cel Viu în această sărbătoare a Paștelui din 2011? Oare nu ne-am mulțumit cu mai puțin?
Maria nu s-a mulțumit cu nimic mai puțin decât Domnul ei.
Maria nu s-a mulțumit cu mormântul gol. A fost acolo, a văzut mormântul sfânt. Dar a fost prea puțin pentru ea.
Unii dintre noi ne-am mulțumit și la aceste sărbători cu locurile sfinte. Cu mersul la biserică, cu programe. Întâlnirea doar cu locurile sfinte aduce agitație, mișcare, alergare, forfotă, entuziasm și chiar admirație. Mă gândesc la Petru și Ioan ce cursă plină de entuziasm au făcut până la …. mormântul gol. Și după aceea, ce s-a întâmplat?
Apoi ucenicii s-au întors acasă ( Ioan 20:10 )
Asta a fost tot. Au fost la mormântul gol și apoi acasă.
Nu fi mulțumit doar cu locurile sfinte. Te vor lăsa la fel de împovărat și sec.
Maria îl căuta pe Domnul ei. Și l-a găsit.
Noi l-am găsit pe Domnul la aceste sărbători? Am avut ocazia să-l îmbrățisăm și să-L ținem pentru câteva momente? Să ne bucurăm de prezența și binecuvântarea Lui? Ne-am întâlnit cu Domnul Cel Viu? L-am dorit mai mult ca orice?
Cum îl putem căuta și găsi pe Domnul?
Este ora 4:47 dimineața. Afară este încă întuneric. Mă pregătesc să merg la biserică. Ne-am dat întâlnire la ora 5.00 cu frați și surori dar nu ca să vedem un mormânt, ci ca să cântăm cu toată bucuria cântare: Cristos a Înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând.
Ce har să cânți această cântare împreună cu frații tăi în dimineața de Paște.
E zi de bucurie.
Cristos a Înviat și asta înseamnă că EL este cu noi în fiecare clipă.
Cristos a Înviat!
Uitați-vă acum pe fereastră. Afară este soare și frumos. Dar în vinerea mare între ora 12 și 15 a fost întuneric. Un întuneric nu cauzat de vreo eclipsă sau furtună de nisip. Un întuneric supranatural. O beznă trimisă de Dumnezeu în timp ce Fiul Său atârna pe cruce.
Ce rost au avut cele trei ore de întuneric?
Ce fel de beznă a fost aceasta?
Warren Wiersbe crede că a fost