Topul postărilor în ultima lună

Home page		2,124
Unde ajung copiii avortaţi?		315
Pastorul David Wilkerson a murit		202
Elisei și Ghehazi plătiți de Naaman?		137
Ce admir la președintele Traian Băsescu?		136
Fratele Viorel Iuga își prezintă intențiile		135
Evanghelizare la „Betleem” Hațeg		133
Evaluăm blogul „Ambasadorul”, vă rog!		119
Delegaţii în noul Consiliu al Uniunii în conformitate cu alegerile de la Comunităţi şi tema Congresului		113
Micuțul Andreas are nevoie de ajutor		96

Auuuuu. Mă doare atât de tare.

Am auzit că durerile de rinichi sunt cumplite. Care sunt cele mai mari dureri pe care le-ați cunoscut vreodată? Măsele? Stomac? Cap? Poate vreo tăietură adâncă? Os rupt?

Zilele acestea citeam în cartea Psalmilor. Un verset mi-a rămas agățat de retină și imediat și-a făcut loc în inimă. Nu am mai putut scăpa de el.

De ce oare nu ne mai putem bucura? De ce nu mai putem cânta cu lacrimi de bucurie? De ce nu ne mai tresaltă sufletul atunci când Domnul ne vorbește? De ce nu mai suntem încântați atunci când auzim că cineva s-a pocăit?

De ce atât de des trăim cuvintele psalmistului:

nu mai este nici o vlagă în oasele mele …sunt gârbovit …. toată ziua umblu plin de întristare. Sunt fără putere, tulburarea inimii mele mă face să gem.

De ce nu trăim viața din belșug, promisă de Domnul?

Pentru că nu mai știm ce este durerea păcatului.

Îmi mărturisesc fărădelegea, 

mă doare de păcatul meu. – Ps.38:18

Nu ne mai doare păcatul. Fărădelegea nu mai ustură. Conștiința s-a bătucit atât de mult, încât nu mai vibrează la atingerile gingașe ale Duhului. Atât de tare ne-am obișnuit cu păcatul încât suntem amorțiți de-abinelea la lucrarea Cuvântului.

Nu vom cunoaște dulceața vindecării, până când nu vom simții din plin durerea păcatului.

Nu ne vom bucura de mângâierea iertării, până când nu vom cunoaște apăsarea teribilă a fărădelegii.

Doamne,

dă-ne o inimă căreia să-i fie groază de păcat.

Pentru că păcatul doare cumplit ….

Multiplicarea bisericilor prin roire sau lovire?

Am citit nu de foarte mult timp, un articol al unui misionar care vorbea despre multiplicarea bisericilor. Fratele din Italia ne propunea un model care cred că este deja consacrat în România: multiplicarea prin roire.

Am citit cu interes articolul și am recunoscut în el câteva principii pe care le respect. Dar teama mea este că și aici este valabilă zicala: „teoria ca teorie, dar practica ne omoară”.

Am vizitat un apicultor veteran din biserica noastră și l-am întrebat cum stă treaba cu roirea la albine.

Dacă cineva vrea să roiască dintr-o biserică în mod corect, ar fi bine să se consulte cu experimentatele albinuțe.

Vă ofer doar două din principiile roitului la albine pe care bătrânul apicultor mi le-a dezvăluit:

1) Roitul se face în bună înțelegere.

Se constată că într-un stup sunt mai multe conducătoare. ( Apropo, care este pluralul pentru „matcă”? ) Și atunci, se organizează roirea. Dar, asta se face nu pe ascuns, nici pe la spate, ci în perfectă înțelegere.

Se planifică foarte bine plecarea. Se pregătește stupul pentru despărțirea de cele care vor pleca. Nu se bat conducătoarele între ele, nu se manipulează și nici nu se șantajează. Totul se face cu bună înțelegere.

S-a ajuns să se „discute” în stup despre roire pentru că familia a crescut și nu mai este loc în stup. De aceea se roiește. Este mare aglomerație de conducătoare și lucrătoare. Este prea multă miere și dulceață în același loc.

Eiii bine, acesta este modelul de roire și pentru bisericile noastre. Atunci când este prea multă miere și dulceață la un loc, e timpul să vă împărțiți. Mergeți și faceți o biserică dulce și în alt loc al orașului.

2) Roiul este format din toate „categoriile sociale”.

Adică, când se face planificarea roitului, conducătoarele își împart poporul. Roiul nu este format doar din tinerii și tinere. Nu se face un stup doar cu cei cărora la place Hill Song. Nu se face un stup doar cu prietenele. Se pleacă cu de toate: cu conducător, cu soldați, cu lucrătoare, cu mame, cu familii, cu copiii, cu trântori.

Interesant, nu? Aud că noile biserici vor să fie relevante. Dar prin asta se înțelege că biserica este formată din cei cu care „mă înțeleg bine”.

Când ați auzit că noul „pastor” din oraș  a luat cu el printre alții și pe cei divorțați și cu probleme de băutură, șomeri, și câțiva țărani și a făcut o biserică noua și relevantă?

Maestrul apicultor mi-a mai spus un principiu la roirea albinelor, dar pe acesta nu îl spun.

Dar, poate albinele știu ele ce știu 🙂

Un poet care merită prețuit: Ioan Maier

Pe strada 74254 Logofăt Tăutu 17, cartierul Dudești Cioplea, Sectorul 3, Bcurești, capitala României Socialiste, într-un demisol din fundul unei curți, numit de unii și „Groapă”, timp de patru ani, lună de lună ( iunie 1978 – aprilie 1982 ) s-a publicat ilegal revista intercultică de literatură creștină, „Veghe”.

Pentru aceasta, poetul creștin Ioan Maier a fost aruncat de două ori în închisorile comuniste.

În anul 1989 am primit o carte intitulată „Din subsol”. Avea 32 de poezii scrise de poetul Ioan Maier în timpul persecuțiilor comuniste. M-am îndrăgostit pe loc de poeziile lui Ioan Maier și ani de zile am citit poeziile lui în programele din bisericile noastre.

Astăzi uitîndu-mă prin biblioteca de la birou am găsit cartea „Din subsol”.

Iată o poezie care îmi este tare dragă și pe care am citit-o de multe ori în biserică în anii adolescenței.

AI MILĂ; DOAMNE!…

Efeseni 1:7 „În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogățiile harului Său,”

Doamne,

când mă privești

pune înainte Sângele Tău,

să pot fi curat.

Doamne,

când mă strigi

pune înainte iertarea Ta,

să-Ți pot auzi Glasul.

Doamne,

când mă cerți

pune înainte Îndurarea Ta,

să-mi pot înțelege greșeala.

Doamne,

când mă chemi

pune înainte Harul Tău,

să pot sta în Fața Ta.

Doamne, prin mine însumi,

sunt deșertăciune și moarte.

Sunt rușine și silă.

Dreptatea Ta mă spulberă!

Ai milă!…

Ai milă!….

Pastorul David Wilkerson a murit

David Wilkerson a murit ieri într-un accident de mașină. Avea 79 de ani. A fost fondatorul bisericii Times Square Church din New York. A ajuns în New York în anul 1958 pentru a sluji printre cei prinși de patima drogurilor și a luptelor de stradă. Printre cărțile scrise se numără și Crucea și Pumnalul. Puteți urmări pe Youtube câteva fragmente din filmul care poartă numele cărții scrise de pastorul David Wilkerson.

Ce faci în zilele acre?

Cu toții trecem prin ele. Zilele în care parcă toate merg pe de-a-ndoaselea. Nimic nu iese cum ar trebui. Uneori aceste zile vin la pachet. Adică, una după alta. Nu se mai termină. În aceste zile te lupi solo. Oricine ar încerca să ajute, mai mult încurcă.

Chuck Swindoll relatează o întâmplare a patru tineri care s-au dus la munte. Unul dintre ei a alunecat și a căzut într-o râpă. Ceilalți trei au strigat disperați la el:

„Joe, ești bine?” „Sunt în viață …. dar cred că mi-am rupt amândouă mâini.”

„Stai liniștit, vom arunca o funie și te vom trage sus”. „Bine”, a răspuns Joe.

Câteva minute mai târziu, îl trăgeau în sus cu mari eforturi pe prietenul lor. Când mai erau vreo 2, 3 metri până unde erau ei, și-au amintit că Joe le-a spus că probabil avea ambele mâini rupte.

„Joe, dacă ai amândouă mâini rupte, cum te poți ține de funie?”

Joe a răspuns: ” Cu dințiiiiiiiiiiiii”.

Prietenii pot fi o companie bună în zilele acre, dar durerea acestor zile nu va scădea nici un pic.

Ce să facem în zilele acre? Îl lăsăm pe Diavolul să ne convingă că lui Dumnezeu nu-i pasă?

Iată încurajarea Bibliei pentru zilele negre prin care vom trece:

1) Să nu cădem de oboseală ( Galateni 6:9 ) Perseverăm. Continuăm. Ne rugăm ca Dumnezeu să ne înconjoare cu protecția Lui și cu dragostea Lui.

2) Continuăm să facem binele ( Galateni 6:10 ). Tendința este să scoatem foc pe nări. Să țipăm. Să ne enervăm. Să fim critici. Soluția Bibliei este să tăcem și să spunem totul Domnului.

3) Nu lăsăm pe nimeni să te supere ( Galateni 6:17 ). Asta înseamnă să nu le dai importanță celor care te supără. Să nu-i lași să-ți conducă sentimentele. Nu ei sunt în cotrolul tău, ci Domnul este stăpânul nostru.

4) Harul să fie cu duhul nostru ( Galteni 6:18 ). Să ne odihnim în prezența Domnului.

Cum rezistați în zilele acre? 

Nu sunt mulțumit doar cu atât

Sărbătorile au trecut. Prăjiturile s-au terminat. Am început o nouă săptămână cu activitățile ei obișnuite.

Dar cu am trecut prin sărbătoare? Pentru câți viața noatră a fost schimbată? Pentru câți povara sufletului va continua să ne copleșească?  Oare pentru câți dintre cei care am fost prezenți la sărbătoarea Învierii, lacrimile sufletului vor continua să curgă?

Ieri am spus: „Cristos a Înviat”, iar astăzi continuăm să plângem. Tragedia pe care o trăim este că în timp ce Cristos este viu, noi suntem triști și încovoiați de poverile sufletului.

În timp ce Domnul Cristos era viu, Maria …. plângea. Plângea pentru că îl căuta pe Domnul și nu-l găsea. Maria știa că numai lângă Domnul, lacrimile sufletului ei vor fi șterse.

L-am căutat noi pe Domnul Cel Viu în această sărbătoare a Paștelui din 2011? Oare nu ne-am mulțumit cu mai puțin?

Maria nu s-a mulțumit cu nimic mai puțin decât Domnul ei.

Maria nu s-a mulțumit cu mormântul gol. A fost acolo, a văzut mormântul sfânt. Dar a fost prea puțin pentru ea.

Unii dintre noi ne-am mulțumit și la aceste sărbători cu locurile sfinte. Cu mersul la biserică, cu programe. Întâlnirea doar cu locurile sfinte aduce agitație, mișcare, alergare, forfotă, entuziasm și chiar admirație. Mă gândesc la Petru și Ioan ce cursă plină de entuziasm au făcut până la …. mormântul gol. Și după aceea, ce s-a întâmplat?

Apoi ucenicii s-au întors acasă ( Ioan 20:10 )

Asta a fost tot. Au fost la mormântul gol și apoi acasă.

Nu fi mulțumit doar cu locurile sfinte. Te vor lăsa la fel de împovărat și sec.

Maria îl căuta pe Domnul ei. Și l-a găsit.

Noi l-am găsit pe Domnul la aceste sărbători? Am avut ocazia să-l îmbrățisăm și să-L ținem pentru câteva momente? Să ne bucurăm de prezența și binecuvântarea Lui? Ne-am întâlnit cu Domnul Cel Viu? L-am dorit mai mult ca orice?

Cum îl putem căuta și găsi pe Domnul? 

Bucurați-vă

Este ora 4:47 dimineața. Afară este încă întuneric. Mă pregătesc să merg la biserică. Ne-am dat întâlnire la ora 5.00 cu frați și surori dar nu ca să vedem un mormânt, ci ca să cântăm cu toată bucuria cântare: Cristos a Înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând.

Ce har să cânți această cântare împreună cu frații tăi în dimineața de Paște.

E zi de bucurie.

Cristos a Înviat și asta înseamnă că EL este cu noi în fiecare clipă.

Cristos a Înviat!

Săptămâna Mare: Sâmbătă.

…. tăcere.

Trei ore de doliu

Uitați-vă acum pe fereastră. Afară este soare și frumos. Dar în vinerea mare între ora 12 și 15 a fost întuneric. Un întuneric nu cauzat de vreo eclipsă sau furtună de nisip. Un întuneric supranatural. O beznă trimisă de Dumnezeu în timp ce Fiul Său atârna pe cruce.

Ce rost au avut cele trei ore de întuneric?

Ce fel de beznă a fost aceasta?

Warren Wiersbe crede că a fost

1. un întuneric al simpatiei. Creatorul murea pe cruce și toată creația s-a cutremurat și s-a îmbrăcat în doliu.
2. un întuneric al solemnității. A fost cel mai solemn moment din istorie. Luminile s-au stins și Mielul a fost sfâșiat.
3. un întuneric al secretului. E ca și când Dumnezeu a tras cortina peste dealul Căpățânii să nu vedem ce se întâmplă. Probabil nu am fi putut suporta.
4. dar era și un întuneric care simboliza întunericul din inima oamenilor. Niciunul dintre cei din mulțime nu au realizat ce se întâmplă pe acea cruce. Erau în întuneric. Un întuneric față de Scripturi. Se împlinea în fața lor Psalmul 22 și ei nu vedeau. Erau orbi față de Mântuitorul. Profețiile se împlineau sub ochii lor. Și nu știau. Erau orbi față de propriul păcat. Nimic nu orbește mai tare ochii noștri decât respingerea deliberată a mărturiilor și a Cuvântului Domnului.

Cărarea celor neprihăniți este ca lumina strălucitoare, a cărei strălucire merge mereu crescând

Prov. 4:18