Ambasadorul

"Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Cristos"

Accesarea fondurilor și banii lui Naaman


Atunci când Consiliul Local invită unitățile de cult din județul nostru să depună cereri pentru selecționarea în vederea acordării de finanțări nerambursabile de la bugetul propriu al județului, nu mă pot abține să nu deschid acest subiect.

Știu că este un subiect delicat și care poate stârni buluceală. Doar este vorba despre bani, nu? Și când românul aude că se dă ceva gratis, iată ce se poate întâmpla. Dar atunci când vorbim despre bani de la stat pentru biserică, nu ne referim doar la un salam oferit gratuit unui pensionar. Ca unul care am crescut stând la cozi, înțeleg perfect acest lucru. Dar când este vorba despre bani oferiți bisericilor cred că implicațiile sunt multiple și complexe. Am avea pretenția unui discernământ în a desconspira scopul cu care statul care taie de la sănătate, de la educație și de la pensii, oferă fonduri nerambursabile bisericii.

Pastorul Ilie Milutin scrie despre acest subiect. Merită citite aceste rânduri în special de pastorii tineri:

Simt nevoia de a spune ceva pe aceasta temă si mă folosesc de spaţiul virtual gestionat de fr. Marius caruia îi mulţumesc pe aceasta cale.
1. Trebuie făcută distincţie între „a accepta” şi „a accesa” fonduri de la stat pentru spaţiul funcţional baptist (exceptând salarii). Una este să accepţi şi alta este să ceri. Bine este să nu accepţi şi rău este să ceri. Documentul rezultat în urma votului din Consiliu vorbeşte de „accesare” (textual : „pot accesa”)
2. Problema nu se rezumă doar la aspecte politice sau economice. In fapt, o economie secătuită de consumismul bugetar, nici nu va putea răspunde celor ce se bucură că de acum pot „accesa” fonduri. Si principiul proporţionalităţii ne va dovedi că sumele „accesate” vor fi de nimic. În schimb, la capitolul verticalitate şi mărturie în societate marcăm o pierdere.

3. Se dovedeşte acum, că după 20 de ani de la revolutie, noi am uitat bună parte din istoria noastră antedecembristă. Sau mai bine zis morala ei. Problema noastră atunci a fost legată de faptul că noi incomodam autoritatea statală fiindcă am refuzat să acceptăm ideologia pe care se baza. Ca entitate, noi eram „altceva” şi prin asta subminam „unitatea de monolit” a naţiunii socialiste. Prima mea problemă pe care am avut-o la angajare, în 1982, a fost că de ce eu sunt „altfel”? Se ştie că celor care au trădat atunci li s-a servit momeala că sunt chemaţi să stea aproape de stat, de popor, şi trebuie să contribuie la interesul comun. Această „apropiere” de organele statului le-a fost fatală, căci li s-a frânt verticalitatea. Să ne apropiem noi acum de bună voie de stat şi să considerăm că vom câştiga din asta?

4. Din discuţii şi diverse întâlniri am constatat că pastorii tineri, care au intrat în lucrare după 89, sunt neaşteptat de deschişi la o colaborare cu statul pe diferite paliere de interes. Ei sunt tributari unei istorii baptiste netrăite şi nedesluşite mai ales în punctele de convergenţa a slujitorilor bisericii cu statul. Institutele în care se pregătesc ar trebui să aibe în vedere nu numai prezentarea istoriei supravieţuirii noastre în comunism ci şi istoria compromisurilor noastre atunci cînd s-a muşcat din momeala întinsă abil de un stat care nu ne-a iubit atunci şi care, nu văd din ce pricini, ne-ar iubi acum.

5. Nici eu şi nici colegii mei din Comunitatea Caras Severin nu am votat ceea ce s-a votat de cei mai mulţi. Odată votul exprimat în forma cunoscută, ar trebui să dovedim precauţie extremă când e vorba să întindem mâna statului. Să nu ne trezim în situaţia lui Ghehazi care odată cu banii lui Naaman a luat şi lepra lui. Condiţia noastră de „oi în mijlocul lupilor” nu s-a schimbat, chiar dacă părul lupilor se mai schimbă. Ce bine că Dumnezeu rămâne neschimbat în dragostea Lui faţă de noi.

Știu că se spune că nu primim bani pentru salarii, ci doar pentru construcții, amenajări, și mai nou, pentru proiecte sociale.

Ooo, apropo de ajutorul acestui „stat-samaritean” în proiectele noastre sociale. Poate Matei Martin are dreptate atunci când se întreabă:

Mă întreb dacă nu cumva această lege e o formă (indirectă) a statului de a participa la cheltuielile pentru edificarea Catedralei Mîntuirii Neamului. Fiindu-le oferite fonduri publice pentru a-şi desăvîrşi misiunea umanitară sau socială, bisericile vor putea aloca mai mulţi bani din cei strînşi de la enoriaşi pentru a finanţa construcţia Catedralei.

Cred că este o altă stratagemă pentru a ne „duce cu zăhărelul” acolo unde ne vrea statul. Biserica este chemată să vegheze și să se ferească de acele pârghii pe care statul vrea să le folosească pentru a compromite mărturia și chemarea Bisericii. Avem motive de a nu accesa banii statului. Fratele Beni ne oferă cinci motive. Le puteți citi aici.

Recunosc că sunt de acord de data aceasta cu pastorul penticostal Cristian Ionescu, care într-un comentariu pe blogul fratelui Marius Cruceru, spunea:

un avertisment grăitor în acest sens este ceea ce se poate întâmpla în SUA.
Spre exemplu, bisericile noastre sunt încadrate într-o secțiune a codului de taxe prin care orice tranzacție financiară neprofitabilă (fie cumpărăturile pe care le facem pentru scop strict bisericesc, fie intrările pe bază de donație) este scutită de impozite. De asemenea, proprietățile bisericilor sunt scutite de taxare. Pentru facilitățile bisericii noastre și la valoarea cumpărăturilor pe care le facem anual, plus intrările în casieria bisericii, dacă ne-am pierde statutul de non-profit, ar trebui să plătim la stat între $150,000 și $180,000 pe an, adică mai mult de 1/3 din intrările anuale. Enorm. Acum, rețineți că statul nu ne dă nouă NIMIC ci doar nu ne ia (ne scutește de dări). Există două căi prin care aceste scutiri pot fi revocate. Prima, dacă se poate dovedi că activitatea financiară a unei biserici este profitabilă. De aceea îi vedeți pe tele-evangheliști spunând că dacă le faceți o donație de $???, ei vă trimit în semn de mulțumire un cadou. Real, cumperi de la ei CEVA (pentru că dacă nu trimiți banii nu primești cadoul). Dar formularea spune altceva tocmai pentru a-și asigura intrările financiare care le asigură funcționarea, fără să sune a comerț (care ar fi considerată afacere profitabilă).
Al doilea fel în care o organizație non-profit își poate pierde statutul și scutirea de taxe, este dacă ignoră și calcă legile țării. Aici este o chestiune foarte sensibilă. Un exemplu: există în… ”lucrătură” la Congresul american, o lege împotriva propovăduitorilor urii, care incită prin vorbirea lor împotriva celor care sunt altfel (în speță homosexualii). Adică, dacă eu predic duminică împotriva lor, calc legea. În ziua în care se va aproba o asemenea lege, este datoria fiecărui păstor și predicator să meargă la primul serviciu divin în vârful amvonului, să denunțe legea aceasta și să o calce, adică să predice împotriva sodomiei! Știți ce urmează? Biserica va avea de ales între a se lepăda de păstor dar a-și păstra statutul și zeci de mii de dollari în cont, sau să se unească cu el și să PLĂTEASCĂ. Bineînțeles, pentru păstor consecințele pot fi mult mai grave, poate chiar penale. În asemenea condiții va apare teologia lui ”înțeleptcașarpele” care va propune să ne adaptăm la vremuri :) .
Am prezentat acest scenariu extrem de realist, în condițiile în care statul NU ÎȚI DĂ NIMIC ci doar NU-ȚI IA. Cu cât mai vulnerabile vor fi bisericile care PRIMESC ceva de la guvern. Să ținem minte, statul nu dă nimic și niciodată ceva fără condiții și pretenții care să compromită mărturia Bisericii în societate.
După ce plătești păstorul și îți construiești biserică cu banii guvernului, poți să le mai spui politicienilor că amvonul Casei de rugăciune nu este coșul de gunoi unde să-și descarce ei minciunile?
După ce primești ”bombonelele” îți va fi ușor să le scuipi atunci când ai devenit dependent de ele, din cauză că ți se cere să-ți fie tăiată limba în două?
Perspectiva de a primi beneficii financiare de la stat este un concubinaj păcătos, păgubos și periculos pentru biserică. Dacă am fi depus pe jumătate efortul de a educa bisericile în spiritul zeciuielii (cum spuneați dvs.) cât îl depunem de a ne gudura pe lângă ”putere”, am fi ajuns departe.
Este foarte regretabil dacă nu înțelegem că cine te plătește te comandă.
APOSTOLII ȘI UCENICII NU AU AJUNS ÎN FAȚA ORGANELOR GUVERNAMENTALE DECÂT FIE PENTRU A ROSTI MESAJUL LUI DUMNEZEU ACUZATOR, FIE ÎN LANȚURI!
Vă felicit și vă încurajez în a păstra acest subiect pe masa dezbaterilor, ori pentru a ne lumina, ori pentru ca să nu zicem odată că nu am știut!

 

 

Și voi înșivă ați călcat pe urmele mele și pe urmele Domnului, întrucât ați primit Cuvântul în multe necazuri, cu bucuria care vine de la Duhul Sfânt; așa că ați ajuns o pildă pentru toți credincioșii…

Anunțuri

Single Post Navigation

3 thoughts on “Accesarea fondurilor și banii lui Naaman

  1. Interesant comentariu ajung sa gasesc !!Dar sa si citesc!!!Multi cred ca Bisericile trebuie sa ramina scutite de anumite taxe si mai mult ajung de incaseaza in romania unele si cei 2% !!Dar sa nu uitam ce este scris in Romani capitolul 13 cu 1 la 7.Si nimic greshit daca este scutire de taxe ,dar este trist ca daca cei 2% i-l primesc si in fondul Bisericii ajung sume enorme !De acestea trebuie sa beneficieze si membrul care mereu doneaza ,sustine si participa la dezvoltarea grupului si a facilitatilor care in ultima vreme au ajuns la unele grupuri religioase adevarate campaunduri ,cu mari cheltuieli de intretinere ,uitind sa investeasca ma bine in cabinete,medicale,gradinite de copii,scoli,azile de batrini si chiar cantine pentru cei flaaminzi!!!Multi lideri ajung azi sa uite modelul domnului Isus Hristos si a-l ucenicilor!!Se indreapta spre modelul fariseilor si carturarilor care pretind ca stau pe scaunul lui Moise si despre care domnul Isus Hristos in Matei 23 ce spune multimilor si ucenicilor?chiti azi percep mesajul?Si chiti ajung sa cunoasca adevarata realitate cu privire la aceste lucruri?Prea putini si multi nici nu realizeaza de ce liderii multor grupuri religioase o duc bine si prospera in afaceri si ajung in viata de lux pe chind domnul Isus Hristos nu a avut unde sa ishi puna capul sa doarma !!Si era si este Imparat,domnul si mintuitorul Imparatiei Tatalui ceresc!!!Sint multe de comentat si daca prin dovezi in aceste comentarii ar aparea realitatea ,cred ca multi ar face shoc!!!Sint de fapt jurnalistii si ofiterii de investigatii si ei ne dau detalii si ne expun realitatile pe care multi nu le cunosc si nici nu stiu ce se intimpla cu multe scutiri de taxe si fonduri pentru gestionarea si intretinerea partii spirituale in grupurile religioase care au ajuns sa se formeze!!Avem norocul ca Statul din multe motive de coruptie mai detin si astfel de institutii si investigatori ce se ocupa si cu aceste evaziuni fiscale!!!!Deci daca multi nu au mai ajuns sa aiba frica de Dumnezeu ,acum incet,incet ajung sa aiba frica de sistemul judiciar si chind apare chite un personaj care a devenit ca unul din ucenicii domnului si stim cine este cu numele fiinca apostolul Ioan in a sa evanghelie i-l descrie ;
    „4Unul din ucenicii Săi, Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon, care avea să -L vîndă, a zis:

    5,,De ce nu s’a vîndut acest mir cu trei sute de lei, şi să se fi dat săracilor?„

    6Zicea lucrul acesta nu pentrucă purta grijă de săraci, ci pentrucă era un hoţ, şi, ca unul care ţinea punga, lua el ce se punea în ea.”
    Stiti ce se intimpla?

  2. Care este diferenta intre biserica a accepta ajutor de la stat si individul?

  3. NouaOrdineCrestina on said:

    Domnii mei , am locuit in Chicago treizeci si doi de ani !. In 1987 am absolvit cu brio „The Rouse School ” of Private Investigators si am fost apoi un bun si constincios student ,with good standing in cadrul si componenta lui Detective Training Institute .Vrbesc in baza unor experiente si analize la fata locului !.Va intreb atunci care este relatia dintre pastorii bisericilor de limba romana a Diasporei si. . .politicienii Romaniei ??!! . De ce „predicile si discursurile amvonale” din zona , cat si comentariile paralele din intruniri mai mult ori mai putin oficiale , au si pastreaza in permanenta dependente, substraturi, irizatii si reflexe rosii, violet ,portocalii, de suport vadit al „integritatii liberal-democratice ” de tip socialist ??!!Constat ca respectul si piosenia de crestin ingenunchiat in fata Crucii lui Hristos s-a volatilizat ireversibil in zornaitul argintilor din punga !. Fotolii moi ,strangeri amicle in brate si zambete diplomatice !. Simpatizanti ai „muntilor” mandriei desarte, ingramaditi pe Axa Valorilor – Bucuresti -Cluj- Chicago !. Adevarat graeste gura pastorului Ionescu : „..ca cine te plateste, te comanda !”
    http://www.cotidianul.ro/Banda-Penticostalilor-Portocalii-din-Chicago-si-Cluj-139523/

Acum e rândul vostru. Ce părere aveți?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: