Ambasadorul

"Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Cristos"

Archive for the day “aprilie 13, 2011”

Caii din turma lui Cristos


Kent Humphreys în cartea intitulată „Păstorind caii”, susține că în turma Domnului nu sunt doar mielușei, oițe și oi, ci și cai. În opinia autorului, „caii” sunt oamenii influenți, persoane cu poziții de responsabilitate în companiile sau organizațiile unde lucrează.

Cu alte cuvinte, „caii” din biserică sunt patronii și oamenii de afaceri cu care se comunică într-un mod aparte.

Personal cred că titlul cărții nu este cel mai inspirat. Recunosc că la Seminarul Baptist pe care l-am urmat nu ne-au spus nimic despre „caii” din turma lui Cristos. Probabil că nu erau foarte mulți „cai” pe vremea aceea sau poate nu au vrut să ne sperie. Să păstorești vreo 10 cai îmi imaginez că nu-i simplu deloc. Eu nu m-aș băga la așa ceva 🙂

Avem „cai” în turma lui Cristos?

Mi-aș putea imagina mai ușor câteva capre, ajutat un pic de Matei 25:32. Aș putea să mă gândesc la câțiva lupi care se chinuie să se comporte ca niște oițe ( conform Fapte 20:29 ).

Când am citit titlul acestei cărți singurul verset care mi-a venit în minte a fost un verset care îmi spune să NU fiu ca un cal:

Nu fiți ca un cal sau ca un catâr fără pricepere, pe care-l strunești cu un frâu și o zăbală cu care-i legi, ca să nu se apropie de tine – Ps.32:9

Oamenii de afaceri din turma lui Cristos sunt oițe care au nevoie de păstor și păstorire. Ca și celelalte oițe care lucrează la câmp, în fabrică sau care merg la școală.  Au nevoie de același Cuvânt dătător de viață și putere. Da, au provocările lor specifice mediului în care trăiesc.  Au nevoie de un prieten adevărat care să le spună „adevărul în față”. Iată aici câteva sfaturi excelente din parte unui CEO pentru orice lider sau manager. Omenii de afaceri din bisericile noastre au familii cu care este esențial să petreacă timp calitativ. Au același ispitor. Aceeași poartă strâmtă de intrat și același drum îngust de urmat ca și celelalte oițe din turma Domnului.

Ce putem învăța de la oamenii de afaceri din bisericile noastre?


Post Navigation

%d blogeri au apreciat: