Ambasadorul

"Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Cristos"

Ne putem ruga Domnului și sub cerul liber


Accesarea fondurilor de la stat de către Biserică este un subiect care mă intrigă. Statul care taie fonduri de la sănătate, de la educație, de la agricultură, are fonduri de dat la Biserică. Doamna Adriana Săftoiu se miră, pe bună dreptate, nu de premierul Boc care oferă banii ( nu știu de unde ), ci de fețele bisericești ( în categoria asta intră și pastorii baptiști ) care nu știu ce să mai facă și să spună ca să mai primească vreo câteva milioane pentru vreo probabilă reabilitare termică.

Iată cum încheie doamna A.S. articolul pe care îl puteți citi aici:

 Dumnezeu e mare şi bun şi mă rog să nu fie drept cu noi căci atunci nimeni nu mai scapă. Şi sper ca în perioada aceasta, clerul să îşi întoarcă faţa către popor şi să îi refuze cu smerenie lui Emil Boc donaţia şi să-l sfătuiască să o îndrume spre oameni. Căci sunt din ce în ce mai sărmani, iar de rugat ne putem ruga Domnului şi sub cerul liber. Asta ca să nu se reverse mânia Domnului şi mai mult şi să răstoarne tarabele din Templu devenit loc de negoţ. ( Sursa: Vox Publica )

Dragii colegi păstori, iată ce speră și se roagă un nepocăit când se gândește la noi, „clerul”. Să ne întoarcem cu fața spre popor, aș adăuga eu „și spre Domnul cerului și al pământului” și să refuzăm oferta statului.

Doamne ajută!

Single Post Navigation

7 thoughts on “Ne putem ruga Domnului și sub cerul liber

  1. Cristina on said:

    Daca Constitutia Romaniei este o Constitutie sociala, care promoveaza programele sociale, nu inteleg de ce este gresit ca statul sa ajute biserica. Biserica este formata din oameni, iar oamenii sint deja ajutati de catre stat.

  2. Ion Dolarescu on said:

    Rugaciunea Adrianei Saftoiu este expresia unui bun-simt instinctiv, o confirmare suplimentara ca la mijloc nu este altceva decat lacomia (condimentata cu nitica iresponsabilitate) unor manageri amvonarzi ultrasensibili la fosnetul plasticului made in Australia. Duhul constantinianismului gadila inca narile frematande ale multor slujitori contemporani cu deficiente de memorie (sau de discernamant!) pentru ca altfel nu se explica imposibilitatea lor de a intelege ca din orice interactiune stat-biserica (mai ales sub semnul implicarii sociale) nu a avut de profitat de-a lungul istoriei decat o singura entitate: statul. Nimic nu impiedica crestinul individual sa atraga oricate fonduri doreste insa problema apare atunci cand asistam la suspecte puseuri de generozitate ce tintesc biserica in forma ei institutionala. Daca astfel de marinimii se petrec in vremuri de criza, cand intr-adevar cufarul boco-isarescian e un pic cam desertificat, e clar ca ceva e putred in toata treaba asta. Pentru cei care sufera insa de sindromul Mickey Mouse (pentru necunoscatorii fenomenului este vorba despre o boala grava care se manifesta atunci cand in fata ochilor nu mai vezi decat verzisori) este destul de greu de reperat marsavia. Zic si eu parafrazand-o pe Adriana Saftoiu: Doamne fie-ti mila si fii nemilos!

  3. Cristina on said:

    De ce avem impresia ca in interactiunea intre stat-biserica statul are de profitat, dar este altfel in interactiunea stat-individ?

  4. ambasadorul on said:

    Cred că în ambele cazuri, statul are profit. În cazul bisericii profitul este însă mult mai mare.
    Pârghia financiară este foarte eficientă. Biserica se bucură încă de încrederea oamenilor.

  5. Poate se face acest lucru stiind ca cetatenii Romaniei vor avea mare nevoie de biserica
    ca sa-i inmorminteze, stiindu-se ca s-au redus spitalele in mod inrijorator, iar cele care „functioneaza” nu au un minim necesar de medicamante; nemaivorbind de aparatura. 😦
    Daca acel zis social nu intrereseaza Statul in ceea ce priveste starea sanatatii cetatenilor ei, e limpoede ca „altceva” este la mijloc.
    O noua subjugare se incearca, ca si in celelalte domenii.
    Vor sa detina controlul absolut; exact cum faceau comunistii;
    te lasau sa functionezi daca primeau „darea de seama” la zi.
    New Age este „era lor’ nu a noastra;
    a noastra e DINCOLO; iar ei cred ca ne pot opri momindu-ne cu bani;
    multi vor pica la test;
    deja Mamona a luat fiinta in inimile multora.
    Multi predica pentru bani, mai ales in exterior.

  6. Ion Dolarescu on said:

    „Cred că în ambele cazuri, statul are profit. În cazul bisericii profitul este însă mult mai mare.
    Pârghia financiară este foarte eficientă. Biserica se bucură încă de încrederea oamenilor.”

    Nu e vorba de profit aici. Intrebarea este: cui ii revine responsabilitatea actiunilor sociale si deci, cine interactioneaza cu statul si in ce conditii. Clarificarea acestei pozitii este la indemana oricarui teolog cat de cat versat in istoria Bisericii dar nu cred ca face neaparat obiectul unei discutii extinse pe acest blog.

  7. Cristina on said:

    Ar fi interesant de stiut ce zic pastorii despre care este rolul statului. Care este rolul bisericii si care este rolul familiei?

Acum e rândul vostru. Ce părere aveți?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: