Topul postărilor în ultima lună

Home page		2,124
Unde ajung copiii avortaţi?		315
Pastorul David Wilkerson a murit		202
Elisei și Ghehazi plătiți de Naaman?		137
Ce admir la președintele Traian Băsescu?		136
Fratele Viorel Iuga își prezintă intențiile		135
Evanghelizare la „Betleem” Hațeg		133
Evaluăm blogul „Ambasadorul”, vă rog!		119
Delegaţii în noul Consiliu al Uniunii în conformitate cu alegerile de la Comunităţi şi tema Congresului		113
Micuțul Andreas are nevoie de ajutor		96

Auuuuu. Mă doare atât de tare.

Am auzit că durerile de rinichi sunt cumplite. Care sunt cele mai mari dureri pe care le-ați cunoscut vreodată? Măsele? Stomac? Cap? Poate vreo tăietură adâncă? Os rupt?

Zilele acestea citeam în cartea Psalmilor. Un verset mi-a rămas agățat de retină și imediat și-a făcut loc în inimă. Nu am mai putut scăpa de el.

De ce oare nu ne mai putem bucura? De ce nu mai putem cânta cu lacrimi de bucurie? De ce nu ne mai tresaltă sufletul atunci când Domnul ne vorbește? De ce nu mai suntem încântați atunci când auzim că cineva s-a pocăit?

De ce atât de des trăim cuvintele psalmistului:

nu mai este nici o vlagă în oasele mele …sunt gârbovit …. toată ziua umblu plin de întristare. Sunt fără putere, tulburarea inimii mele mă face să gem.

De ce nu trăim viața din belșug, promisă de Domnul?

Pentru că nu mai știm ce este durerea păcatului.

Îmi mărturisesc fărădelegea, 

mă doare de păcatul meu. – Ps.38:18

Nu ne mai doare păcatul. Fărădelegea nu mai ustură. Conștiința s-a bătucit atât de mult, încât nu mai vibrează la atingerile gingașe ale Duhului. Atât de tare ne-am obișnuit cu păcatul încât suntem amorțiți de-abinelea la lucrarea Cuvântului.

Nu vom cunoaște dulceața vindecării, până când nu vom simții din plin durerea păcatului.

Nu ne vom bucura de mângâierea iertării, până când nu vom cunoaște apăsarea teribilă a fărădelegii.

Doamne,

dă-ne o inimă căreia să-i fie groază de păcat.

Pentru că păcatul doare cumplit ….

Multiplicarea bisericilor prin roire sau lovire?

Am citit nu de foarte mult timp, un articol al unui misionar care vorbea despre multiplicarea bisericilor. Fratele din Italia ne propunea un model care cred că este deja consacrat în România: multiplicarea prin roire.

Am citit cu interes articolul și am recunoscut în el câteva principii pe care le respect. Dar teama mea este că și aici este valabilă zicala: „teoria ca teorie, dar practica ne omoară”.

Am vizitat un apicultor veteran din biserica noastră și l-am întrebat cum stă treaba cu roirea la albine.

Dacă cineva vrea să roiască dintr-o biserică în mod corect, ar fi bine să se consulte cu experimentatele albinuțe.

Vă ofer doar două din principiile roitului la albine pe care bătrânul apicultor mi le-a dezvăluit:

1) Roitul se face în bună înțelegere.

Se constată că într-un stup sunt mai multe conducătoare. ( Apropo, care este pluralul pentru „matcă”? ) Și atunci, se organizează roirea. Dar, asta se face nu pe ascuns, nici pe la spate, ci în perfectă înțelegere.

Se planifică foarte bine plecarea. Se pregătește stupul pentru despărțirea de cele care vor pleca. Nu se bat conducătoarele între ele, nu se manipulează și nici nu se șantajează. Totul se face cu bună înțelegere.

S-a ajuns să se „discute” în stup despre roire pentru că familia a crescut și nu mai este loc în stup. De aceea se roiește. Este mare aglomerație de conducătoare și lucrătoare. Este prea multă miere și dulceață în același loc.

Eiii bine, acesta este modelul de roire și pentru bisericile noastre. Atunci când este prea multă miere și dulceață la un loc, e timpul să vă împărțiți. Mergeți și faceți o biserică dulce și în alt loc al orașului.

2) Roiul este format din toate „categoriile sociale”.

Adică, când se face planificarea roitului, conducătoarele își împart poporul. Roiul nu este format doar din tinerii și tinere. Nu se face un stup doar cu cei cărora la place Hill Song. Nu se face un stup doar cu prietenele. Se pleacă cu de toate: cu conducător, cu soldați, cu lucrătoare, cu mame, cu familii, cu copiii, cu trântori.

Interesant, nu? Aud că noile biserici vor să fie relevante. Dar prin asta se înțelege că biserica este formată din cei cu care „mă înțeleg bine”.

Când ați auzit că noul „pastor” din oraș  a luat cu el printre alții și pe cei divorțați și cu probleme de băutură, șomeri, și câțiva țărani și a făcut o biserică noua și relevantă?

Maestrul apicultor mi-a mai spus un principiu la roirea albinelor, dar pe acesta nu îl spun.

Dar, poate albinele știu ele ce știu 🙂