Ambasadorul

"Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Cristos"

Porunca de a nu avea părtășie cu unii frați


Până și titlul acestor rânduri va crea un sentiment de disconfort pentru cei care au impresia că viața de credință este un picnic continuu în care toți trebuie să se simtă bine și acceptați.

Porunca cea nouă a Domnului nostru este să ne iubim unii pe alții. Nu negociem cu ea. Prin aceasta vor cunoaște cei din lume că suntem copii de Dumnezeu veritabili.

Dar, ce înseamnă să ne iubim unii pe alții? Înseamnă doar tolerare aproapelui? Îngăduință? Nepăsare? Acțiune? Implicare? Disciplinare?

Iată o dilemă la care caut un răspuns biblic.

Cum împăcăm versetele care ne cer să iubim cu următoarele versete?

În Numele Domnului nostru Isus Hristos, vă poruncim, fraţilor, să vă depărtaţi de orice frate, care trăieşte în neorînduială, şi nu după învăţăturile, pe cari le-aţi primit dela noi. Voi înşivă ştiţi ce trebuie să faceţi ca să ne urmaţi; căci noi n’am trăit în neorînduială, între voi. ( 2 Tes. 3:6-7 )

Şi dacă n’ascultă cineva ce spunem noi în această epistolă, însemnaţi-vi -l, şi să n’aveţi nici un fel de legături cu el, ca să -i fie ruşine.  Să nu -l socotiţi ca pe un vrăjmaş, ci să -l mustraţi ca pe un frate. ( 2 Tes. 3:14-15 )

Ci v’am scris să n’aveţi niciun fel de legături cu vreunul care, măcarcă îşi zice ,,frate”, totuş este curvar, sau lacom de bani, sau închinător la idoli, sau defăimător, sau beţiv, sau răpareţ; cu un astfel de om nu trebuie nici să mîncaţi. ( 1 Cor. 5:11 )

Acestea sunt doar trei din cele mai importante pasaje biblice care ne îndeamnă să nu avem părtășie cu un anumit gen de persoane. Dar mai sunt și alte pasaje, precum: 1 Cor.5:9, 13; Rom.16:17; 1 Timotei 6:5; 2 Timotei 3:5; 1 Timotei 6:5; Evrei 12:15-16; 2 Ioan 10.

Precizez încă o dată că nu promovez răzbunarea, ura, disprețul, aroganța și răutatea între frați. Doamne, ferește-ne!  Toate acestea nu au nimic de-a face cu viața de pocăit. Ele sunt fapte ale firii pământești și trebuie osândite, omorâte, crucificate, lepădate.

Dar, la fel de important este să avem puterea de a trăi și imperativul biblic de a nu avea părtășie, legătură, relație cu cei care trăiesc în neorânduială cu principiile Sfintei Scripturi. A continua să stai în părtășie cu astfel de oameni este împotriva Bibliei.

În Numele Domnului nostru Isus Hristos, vă poruncim, fraţilor, să vă depărtaţi de orice frate, care trăieşte în neorînduială, şi nu după învăţăturile, pe cari le-aţi primit dela noi. Voi înşivă ştiţi ce trebuie să faceţi ca să ne urmaţi; căci noi n’am trăit în neorînduială, între voi. ( 2 Tes. 3:6-7 )

Câteva observații:

  1. Cerința de a nu avea părtășie cu cei care trăiesc „în neorânduială” și nu după învățăturile Bibliei, este ștampilată de Domnul Isus Cristos. Autoritatea este clară și divină. Nu are de-a face cu capriciile sau simpatiile mele. „În Numele Domnului Isus, vă poruncim…” Iată că autoritatea acestei cerințe este dată de Însuși Mântuitorul.
  2. Cuvintele folosite în versetele biblice pentru a descrie atitudinea față de astfel de persoane: „depărtați-vă”, „înseamnți-vi-l”, nici să nu mâncați”, „nu aveți nici un fel de legături” descriu o atitudine, o strategie. Este chemarea de a nu avea o socializare strânsă cu aceste persoane.
  3. Asta nu înseamnă că aceste persoane trebuie neapărat și excluse din părtășia bisericii. În unele situații, este suficient doar o cenzură socială sau o izolare socială. Dacă privim la clauza din 2 Tesaloniceni 3:14-15 care spune „să nu-l socotiți ca pe un vrăjmaș, ci să-l mustrați ca pe un frate” înțelegem că uneori excluderea eclesială nu-i necesară.
  4. Depărtarea de aceste persoane nu trebuie confundată cu bădărănia și motocănia spirituală. Adevăratul pocăit este civilizat și manierat. Față de aceste persoane putem păstra o atitudine civilizată fără să ne implicăm într-o relație strânsă cu ele. Ele nu vor deveni prietenii noștri apropiați.
Care credeți că este motivul pentru care ni se cere
„să nu avem nici un fel de legături cu ei?” 

Anunțuri

Single Post Navigation

6 thoughts on “Porunca de a nu avea părtășie cu unii frați

  1. Pingback: Porunca de a nu avea părtășie cu unii frați « Pas(i)unea pastorilor

  2. george on said:

    „Care credeți că este motivul pentru care ni se cere “să nu avem nici un fel de legături cu ei?””
    1. PREVENIREA INFLUENTEI NEGATIVE. Un mar putred care sta langa unul sanatos nu va deveni si el sanatos. In schimb cel sanatos va deveni repede putred (legea entropiei). De mentionat ca pasajele biblice mentionate se refera la „marul” care nu vrea sa se supuna Legii regenerarii divine (opusa legii entropiei) si disciplinei Bisericii.
    2. PREVENIREA AUTO-JUSTIFICARII . Socializand cu astfel de oameni, ei vor confunda acceptarea lor ca persoana cu acceptarea modului lor pacatos de viata. De aceea e necesara delimitarea: pentru a fi ajutati sa constientizeze comportamentul pacatos.
    3. PREVENIREA CONFUZIEI. Marturia Bisericii in fata oamenilor poate avea de suferit (spune-mi cu cine te insotesti, ca sa-ti spun cine esti)
    4. PREVENIREA ABUZURILOR. Recent, in biserica din care fac parte, o persoana a facut (ab)uz de increderea acordata (ca membru al bisericii) pentru a face niste escrocherii greu de imaginat.

  3. ambasadorul on said:

    George,

    corect și biblic.
    Mulțumim pentru participare.
    Dar de ce atât de greu de aplicat?
    Mult har!

  4. george on said:

    Cateva motive pentru care responsabilii bisericilor ezita sa fie categorici cu pacatul:
    1. Falimentul in propria familie – „… tu vorbesti?” este reprosul de care se tem unii din ei. La fel cum imparatul David nu a avut autoritatea morala in fata fiilor lui, care stiau rasunatoarea sa cadere morala.
    2. Scaderea popularitatii. Semanam tot mai putin cu Hristos, care in momentul de maxima „popularitate” a pus mana pe bici fara sa tina cont de scaderea „ratingului”.
    3. Mentalitatea „Domnul te primeste asa cum esti” promovata de bisericile emergente. A doua jumatate de adevar este deliberat omisa: „… dar nu vrea sa te lase in halul in care erai cand ai venit la El”. Biserica emergenta este un „club” unde domina regula: „nu te intereseaza ce fac, nu ma intereseaza ce faci!”. Homosexualii, divortatii, doritorii de adrenalina si divertisment sunt in elementul lor in aceste biserici. In fata acestui „val”, care re-editeaza spiritul „generos”, „conciliant” al Bisericii sec. IV (de Paste un vechi prieten ortodox mi-a amintit ca la ei in biserica este aplicata „pilda neghinei”, tare indragita astazi) responsabililor bisericilor le este teama ca vor fi catalogati „legalisti”. „Nu judecati, ca sa nu fiti judecati” a devenit refrenul tot mai des folosit in vremurile acestea postmoderne, unde totul e relativ.
    4. Teama de a nu face greseli. Am intalnit cazuri in care pastorul a venit indignat si a propus comitetului disciplinarea unei persoane (evident, nu una care era „usa de biserica”). Cum mania sa era mai degraba personala decat „sfanta”, comitetul a spus: „decat sa gresim, mai bine lasam lucrurile asa cum sunt”.
    5. Motive financiare – atunci cand cel vizat este un important sponsor al bisericii.
    Evident, lista nu este exhaustiva, am enumerat doar cateva motive remarcate in experienta mea din biserica. Asteptam continuarea listei …

  5. ambasadorul on said:

    Fratele Daniel Brânzei ne oferă următorul comentariu pe blogul „Pas(i)unea Pastorilor” ( http://predici.wordpress.com/):

    Dragă Adrian

    Nu există nici un bine care să rămână nepedepsit!
    Pe cel ce nu-l lași să moară, nu te va lăsa să trăiești!

    Acestea nu sunt versete biblice, dar sunt rezultatul multor situații în care, din bunătate, s-a ocolit disciplinarea. Chiar și eu plătesc prețul unor faceri de bine … Domnul ne va răsplăti însă și pentru asta.

    Cred că părunca apostolică și practica eclesiastică trebuie aplicată din următoarele motive:
    1. Arată celui greșit și celorlalți gravitatea cochetării cu păcatul. Deci contribuie la sfințirea Bisericii.

    2. Accentuează deznodământul: pocăința sau plecarea. Este un fel de ciur prin care cei care n-au ce căuta printre noi ies afară (1 Ioan 2:19).

    3. Este un gest de iubire. Deși pare paradoxal, disciplinarea este o exprimare a dragostei. Lucrăm ca și chirurgii care … salvează vieți omenești. Sunt tineri care au revenit la o Biserica „severă“, cu cuvintele: „Sunteți singurii care ați dovedit că vă pasă de mine și că vă așteptați să pot face ceva mai bun.“

    4. Cine este pedepsit acum și aici, nu va mai fi pedepsit „odată cu lumea“ (1 Cor. 11:32).

    Sunt sigur că alți cititori vor adăga și alte motive. Teoria este ușoară, dar practica este foarte dificilă …

  6. Bineinteles ca disciplinarea este spre binele celui in cauza, ca sa nu ajunga la Marea Judecata cu pacate neiertate, apoi ca si ceilalti sa se teama si sa invete.
    Scopul nu este darimarea, ci dimpotriva, reconstructia.
    Nu am asitat decit la o singura disciplinare, in 17 ani;
    erau doi tineri care locuiau deja impreuna necasatoriti cind s-au botezat, dar nu stiau ca e pacat.
    sunt toti OK. 😦

Acum e rândul vostru. Ce părere aveți?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: