Ambasadorul

"Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Cristos"

Archive for the month “august, 2011”

Vom avea curajul să-L privim în față?


Am încercat să găsesc pe undeva pe net cântarea mult îndrăgită de mine „În ziua de apoi”. Am găsit doar un youtube dar altceva nimic. M-am gândit la ziua în care voi sta înaintea Domnului și mi-am adus aminte de ceea ce spunea Leonard Ravenhill în cartea „Trezirea după voia lui Dumnezeu”:

În ziua aceea grozavă, ne vom da seama că:

Firea pământească ne-a dominat mai mult decât ne dăm noi seama acum;

Foarte puțini dintre noi au trăit, zi de zi, având înaintea ochilor valorile eternității;

Am călătorit alături de pigmei spirituali și nu am tânjit deloc să fim în compania giganților;

Ne-a fost de-ajuns să înghițim meniurile deja digerate ale predicatorilor radio-TV;

Ne-am resemnat să purtăm veșminte uzate ale unei teologii date din mână-n mână.

Și-n vreme ce vom privi spre cursul vieții noastre pământești, vom vedea și că:

Am confundat iazul programelor de „biserică” cu întinsul ocean al binecuvântărilor nedescoperite, împreună cu aurul lui ascuns;

Ne-am cuibărit în mângâierea pe care-o aduce rugăciunea, și nu am dus lupte mărețe în rugăciune;

Ne-am preocupat în rugăciune mai mult cu trivialul, și nu am cunoscut travaliul.

Să ne mirăm că Dumnezeu „va șterge orice lacrimă din ochii noștri”, când:

Ne vom vedea greșelile?

Vom înțelege că El ne-a blocat calea; iar noi am transpirat și ne-am rugat pentru putere ca să trecem de obstacolele puse acolo de hotărârea divină?

Vom afla că ne-am rugat pentru puterea de a trăi, când El voia să ne facă să învățăm să murim?

Vom descoperi că noi am îngenuncheat la cruce cerând o biruință, când El ne dorea pe cruce, victime biruitoare?

Noi ceream viață, iar El ne dorea morți, ca să-L cunoaștem „pe El, și puterea învierii Lui, și părtășia suferințelor Lui”?

 

Vai, chiar și în rugăciunile noastre, mai degrabă ne aranjăm penele decât să ne-ncercăm aripile!

 

 

„E treaba mea …”


Martin Luther a exprimat atât de bine și atât de convingător care ne este treaba ca și predicatori în aceste vremuri:

Eu m-am născut să lupt cu demoni și cu vrăjbi.

E treaba mea să-nlătur piedici,

să tai spini,

s-astup mlaștini, și

să deschid și să croiesc drepte cărări.

Dar dacă e să greșesc cumva,

prefer să spun adevărul

cu prea mare duritate,

decât să jocul rolul ipocritului

și să ascund adevărul”.

80 de ani de la primul botez


Iată că mi-am făcut curaj și m-am apropiat de dashboard-ul blogului pentru a scrie un nou post.

Este doar o invitație la bucuria bisericii noastre. Mâine dimineață ne vom bucura înaintea Domnului pentru cei 80 de ani care au trecut de la primul botez înfăptuit în orașul Hațeg. Mâine seară 9 persoane îl vor mărturisi pe Domnul Isus ca Mântuitor și Domn în apa botezului. 

Abia aștept să aud mărturiile celor care își mai amintesc de felul cum Dumnezeu a lucrat în mijlocul poporului său de-alungul vremilor. Încă o avem, prin harul Lui, pe sora Ana care acum 80 de ani era o fetiță de 10 anișori, privind cu curiozitate la botezul făcut de pocăiți în râul Galbena.

Avem motive de laudă și de mulțumire la adresa Domnului nostru care ne-a însoțit an de an.

Vă invităm cu drag să ne închinăm înaintea Lui împreună!

 

„Ultimul om a ajuns o minune în sat”


Am fost împreună cu un grup de tineri din biserica noastră pentru câteva zile în Oltenia. Au fost zile pline de oboseală dar și pline de bucurie, împlinire, slujire, dăruire, binecuvântare. Am întâlnit frați și surori minunați. Dumnezeu ne-a atins sufletele prin mărturiile și slujierea lor.

Fratele Sandu Terlea a fost și el acolo. Pe blogul său scrie despre mărturia unui frate cu care ne-am întâlnit și cu care ne-am rugat.

M-am intalnit zilele astea cu un credincios, intr-un sat din zona Olteniei, un barbat la 50 de ani. Avea o gospodarie bine pusa la punct, cu gradina, pomi fructiferi, cam toate animalele domestice (ei, nu chiar toate) bine ingrijite in fiecare zi, mai multi stupi de albine…

Cand am ajuns prima oara in satul de resedinta al acestui om am aflat ca fratii din Biserica locala sunt destul de instariti. Presbiterul sta chiar in spatele terenului unde se strang credinciosii pentru rugaciune. Aceeasi persoana cu cel despre care incepusem sa scriu. Un om primitor de oaspeti, dar in acelasi timp ocupat cu gospodaria si lucrul campului.

Povestea lui aveam s-o aflu abia dupa cateva zile de stat acolo. Parea un om rece, dar l-am vazut extrem de atent la o predica la care am asistat impreuna, ceea ce m-a facut sa-l mai intreb una-alta. Nu ma gandeam ca-mi va raspunde in felul in care a facut-o cand, in ultima seara de stat acolo i-am lansat provocarea: “Cum v-ati intors la Dumnezeu?”… mai mult in treacat. Atunci a inceput povestea vietii lui, pe care mi-a spus-o cu patos, cu ochii inlacrimati si cu gesturi explicative mai mult decat suficiente.

Nu m-as fi gandit niciodata, dar… omul acesta a fost un betiv. Un alcolic notoriu, un dependent. In timp ce-mi povestea am inceput sa inteleg, pentru prima oara, ce inseamna pentru un om care a fost in coma alcoolica sa fii liber de aceasta patima, sa nu bei niciun pahar. Lacrimile au inceput sa-si faca loc si in ochii mei…

Omul a fost un cioban, ultimul om din sat. Nu avea nimic. Impreuna cu sotia tineau un porc mic, legat de picior cu o sfoara, sub cerul liber. Dormeau intr-o incapere din stuf. Isi bea banii si-i lua si pe ai sotiei. Ajunsese sa lucreze si in mina, la Lupeni. A baut tot ce a castigat. Povestea cum toti colegii de pahar urinau pe el in sant, dupa ce el cadea ca mort acolo… imi explica cum se simtea cand se trezea, dimineata. Dar…

Dar Dumnezeu, in mila Lui, dupa bunul Sau obicei, a trimis la el pe un credincios, un coleg de mina. Acesta l-a chemat la Biserica, sa asculte despre Dumnezeu, si l-a chemat sa se pocaiasca. Au urmat luni de zile de framantare si zbucium. Omul nostru s-a botezat la Craiova, dupa ce si-a vandut porcul sa aiba bani de drum.

Dar, cand s-a intors acasa, s-a imbatat din nou, cu banii sotiei. Dar in inima a simtit o durere cumplita. Tensiunea lui a fost uriasa. Nu putea sa nu bea. A fost la medic cu ceva timp in urma iar acesta i-a explicat ca nu-l poate izola de alcool, fiindca trupul nu-i poate face fata. Nu va pot descrie cum isi putea mainile pe cap in timp ce-mi povestea. Ce durere…Numai ca, de data aceasta, avea o strangere de inima, o parere de rau pentru ca bea alcool. Dumnezeu il cerceta, Duhul Sfant il chema la neprihanire. A inteles si s-a hotarat sa nu mai puna strop de bautura in gura.

Si n-a mai pus. Pana astazi. Doi ani de zile s-a luptat sa scape de ce simtea in trup cu privire la alcool. A tremurat dupa el, dar nu si l-a dorit. A luat, in schimb, Biblia si a inceput sa o indrageasca. O lua la oi si citea mai mereu. Seara adormea cu ea in mana. Cuvantul lui Dumnezeu… o adevarata bautura… A refuzat sa mearga la nunta fratelui sau – stia ca nu va rezista si va lua din nou alcool. A trebuit sa plece de la stana, unde ciobanii il ademeneau mai mereu cu bautura.

Dumnezeu i-a dat pace. Si-a platit datoriile celor care i-au dat bautura mai demult. Si-a ridicat o gospodarie, cu case si s-a instarit. Acum vin oamenii la el sa ii imprumute cu bani si sa-i ajute. Ultimul om a ajuns o minune in sat. Fara tata si mana fiind, Dumnezeu i-a dat o familie. Acum asteapta un nepotel.

In timp ce ascultam toate acestea, povestite chiar de el, au trecut mai bine de doua ore… fara sa realizez. Era noapte. Stelele acolo se vad clar. Tot limpede mi-a fost cat de greu a fost pentru acest om. Mi-a spus ca nu a mai luat nimic, fiindca daca ia doar un paharel, cade iar, chiar daca acum nu mai are probleme cu bautura si nu-l mai atrage diavolul cu asta. Dar, zicea el, are diavolul altele la care lucreaza acum.

Ma intreb cu stupefactie, cum pot unii frati sa se joace cu asa ceva, cand astfel de oameni au platit un pret enorm pentru a scapa de patima prin care-i tinea diavolul robi intr-o groapa a mizeriei de orice fel?! “Ce, frate, e pacat sa bei un pahar?”. Da, frate, e pacat. E pacat sa ne batem joc de fratii nostri, sa nu le respectam lupta si fiinta atat de greu incercata. E pacat sa fim egoisti si fara simtire frateasca, sa uitam de cei care se lupta cu o patima cu care noi vrem sa ne jucam.

Cand poate cineva sa mai ceara un pahar? Cand a mai baut unul… Toate au un inceput, dar nu toate au un sfarsit. De ce ne jucam in groapa unde altii au murit? Astfel de oameni sunt marturie si ii vor judeca pe altii care au crezut ca sunt tari si maturi… Pai nu bunul Dumnezeu ne-a dat putere si har sa nu ne atraga bautura? Si atunci, de ce o luam ca pe ceva ce detinem prin meritul nostru? Daca a avut mila Dumnezeu de noi, sa nu fim WC-ul satului, atunci poate avem si noi intelepciune sa nu ne mai ducem la groapa de gunoi.

I-am promis acestui om ca ma voi ruga pentru el. Va rog si pe voi acelasi lucru, asa cum el m-a rugat, staruitor, de mai multe ori. Ne-am despartit imbratisandu-ne, fara ca eu sa-i spun prea multe cuvinte. Mi-a spus ca acum are de toate, dar nu mai citeste din Biblie ca la inceput. Ne-am hotarat amandoi sa luptam pentru a iubi Cuvantul in fiecare zi. Nu-i o joaca, nu-i o sceneta – e realitatea si doare…

Mai da-mi sa beau, o, Doamne, din Cuvant
Intelepciune, pace si iubire
Cu fratii sa-mi alin dureri in cant
Spre slava Ta, in tainica uimire.

Mai da-mi un strop, ca nu pot fara El
Sa-mi arda-n suflet si in trup fiinta
Sa n-am din lume slava-i de-orice fel
Traind in fapte harul si credinta.

Post Navigation

%d blogeri au apreciat: