Depresia în viața păstorilor
Nu trebuie să ne fie frică să recunoaștem că am trecut pe acolo. Poate unii dintre noi deja ne aflăm acolo. Sunt acele văi uscate și aride din umblarea noastră cu Domnul. Sunt acele momente când „coarnele plugului” par atât de mari, grele și fără nici o satisfacție. Este perioada când parcă tot ce-ți dorești este să renunți!
Paul Tripp are un articol despre această temă pe care îl recomand tututor slujitorilor.
Iată câteva „scântei” care pot declanșa focul depresiei în slujire:
1. Așteptările nerealiste. Dumnezeu nu ne cheamă să fim omnipotenți, omniprezenți! Nu le putem face pe toate și nici nu trebuie. Nu putem să fim pe placul fiecărui membru din biserică și nici nu ne propunem asta.
2. Tensiunile din familie. Familia începe să fie geloasă pe biserică. Acolo păstorul petrece cele mai frumoase momente, cele mai calitative momente: dimineața și seara. La biserică este răbdător cu toții dar acasă este obosit și pripit. Și iată că tensiunea crește!
3. Frica de oameni. Ce vor zice frații? Dar ce va crede biserica? Este important „bunul nume” dar este mult mai important ce zice Domnul despre slujirea mea, despre familia mea, despre motivațiile mele.
Ce ați făcut ca să treceți mai ușor prin „focul depresiei”?
Cum putem evita aceste „scântei”?
Ambasadorul 