Ambasadorul

"Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Cristos"

Archive for the day “octombrie 13, 2011”

Muște în alifia pastorală


Fiți deosebit de atenți nu numai la viața voastră în general, ci și la toate amănuntele ei neînsemnate. Evitați:

– micile datorii

– lipsa de punctualitate

– vorbăria

– disprețul

– vorbirea de rău

– certurile

– nerespectarea cuvântului dat, în fine, toate aceste greșeli mici care au rolul neplăcut al muștelor într-o alifie. Trebuie să evităm intimitatea prea mare și lipsa de prudență. La o parte cu grosolănia și prostiile prin care unii se fac nesuferiți și disprețuiți. Principiul nostru trebuie să fie, să nu dăm în nici o privință prilej de poticnire, pentru ca slujba noastră să nu fie disprețuită. ( Principiile Predicatorilor, Din viața și lucrarea lui C.H. Spurgeon, de Jean Staneschi )

 

Caracterul păstorului ( 1 )


Atunci când aleg să scriu despre păstor, o fac doar pentru a-mi examina viața și slujirea. Este un exercițiu prin care îmi verific pastorația și îmi reamintesc standardul la care vreau să ajung. Nu am ajuns încă acolo. Mai am de alergat. Nu sunt perfect. Și nici nu cunosc vreun pastor perfect. Poate știți d-voastră vreunul? Dați-mi vă rog adresa să-l caut, dacă nu a murit încă 🙂

Dar mă străduiesc să fiu cunoscut, nu doar ca predicator sau pastor, ci și ca …. OM! Și asta o doresc pentru toți slujitorii Cuvântului.

Îmi amintesc acum salutul Bisericii Baptiste din Dorohoi. Sper să-l mai păstreze!

Vegheați, fiți tari în credință, fiți oameni, întăriți-vă!(1 Cor. 16:13)

Formarea caracterului este rezultatul acțiunilor sale conștiente. La formarea caracterului contribuie voința omului, prin umărirea unei ținte bine stabilite.

Iată câteva trăsături care lucrează la cultivarea unui caracter frumos și nobil. Numai așa putem fi cunoscuți ca și „oameni”:

  1. Demnitate în vorbire.
Iată câteva reguli pe care le-am găsit într-un manual al păstorilor din anii 50.
– să vorbești puțin.
– să glumești foarte rar
– să păstrezi măsură în vorbire, adică să nu te întinzi prea mult și să te ferești a te aprinde în timpul vorbirii.
– să nu fii tu mereu purtătorul de cuvânt și să nu acoperi pe alții prin vorbire tare sau prin strigăt.
– să vorbești mai mult despre obiect decât despre subiect.
– să vorbești potrivit Cuvântului lui Dumnezeu, dres cu sare pentru ca să zidești pe cei care te ascultă.
Credeți că aceste trăsături mai sunt necesare astăzi în păstorii noștri? 

Post Navigation

%d blogeri au apreciat: