Suferințe provocate de vindecători

Iată un articol scris de fratele Vasile Taloș.

Am aflat despre articol de pe blogul fratelui Marius Cruceru.

In uma cu cateva zile, la ora unu noaptea a sunat dintr-o alta tara, o mama disperata. Cum telefonul nu era in camera, nu l-am auzit. Dar a revenit dimineata cu o voce plina de durere si printre hohote de plans intreba mereu: DE CE?… DE CE?… DE CE?… De ce ne-a parasit Dumnezeu? De ce fetita mea trece prin atata suferinta? De ce nu ne asculta Dumnezeu?…

Citiți tot articolul aici.

 

Credeți că vindecarea este obligatorie în viața unui adevărat credincios? 

 

Opriți-mă de la a-mi șterge contul de Facebook!

Aseară alături de alți tineri am ascultat cu atenție prezentarea pastorului Gabi Viționescu. „Vedeta” prezentării a fost „calculatorul„. Am avut și un moment de maximă bucurie când am aflat că între cei aproximativ 50 de tineri prezenți în sală, se afla și o persoană care nu are un cont de facebook, mess, twitter, blog, hi5, etc. A fost o tăcere de uimire de câteva secunde. Merită persoana respectivă o diplomă și multă … încurajare. Îmi doresc și un interviu. Sper să-mi dea voie să-l postez pe blog 🙂

Dar, mi-am dat seama în timp ce ascultam că timpul meu este prețios în ochii lui Dumnezeu. Că mai mult valorează o oră pe paginile Scripturii decât o mie pe culoarele internetului.

Mă gândesc să-mi revizuiesc prioritățile și să răscumpăr timpul pe care l-am primit în administrare.

De unde să începem?

Cu contul de facebook!

Sunt tot mai multe lucruri care nu îmi plac la FB. Aici găsiți un clip potrivit la subiect.

Un lucru care îmi displace foarte tare sunt mesajele de la „prieteni” de genul:

sau

 sau

Nu mai vreau să citesc ce periuță de dinți folosește prietena prietenului tânărului de la noi din biserică.

Îmi doresc o pagină pe care să se afle doar familia, prietenii și persoanele cu care mă întâlnesc în viața reală cel puțin o dată la două – trei săptămâni. Îmi doresc să pot să afirm că cei care îmi sunt „friends” îi cunosc și am avut ocazia să stau de vorbă cu ei „față în față”.

Singurul lucrul care mă face încă să ezit este că platforma de FB o folosesc pentru a invita „prietenii” pe blogul „Ambasadorul”.

Dar, deja tasta „delete” îmi pare tot mai atractivă. Voi ce ziceți?

Aștept sugestiile și sfaturile voastre!

Râsul este o chestiune serioasă

Sunt momente în viață când ai senzația că ți s-au scufundat toate corăbiile. Totul este cenușiu și rece. Chiar dacă mai stai în picioare, fiecare celulă din tine strigă că-i timpul să renunți! Rugăciunea pare ultima soluție. Biblia este parcă o pierdere de vreme. Prietenii te enervează și doar dacă se uită la tine.

Ce-i de făcut?

Citesc acum din Psalmul 81. Primul verset sună așa:

Cântați cu veselie lui Dumnezeu, care este tăria noastră! Înălțați strigăte de bucurie lui Dumnezeul lui Iacov!

Am fost captat de cuvintele „veselie” și „bucurie”. Nu-i suficient să cânți doar. Ci să o faci cu veselie. Nu-i suficient să strigi la Domnul. Strigătul acesta să fie al bucurie în El.

Am aflat pe pielea mea și de la sfătuitorii înțelepți din jurul meu că simțul umorului este important în lucrarea creștină. Nu poți rezista cu mintea întreagă dacă nu ești în stare să râzi. Da, să poți să râzi în hohote. Cred că această disciplină a râsului începe ușor, ușor să ne părăsească. Suntem tot mai posaci și ursuzi.

Când a fost ultima dată când am râs cu lacrimi? Când ne-a durut burta de atâta râs? Am de învățat enorm de la mezinul familiei care atunci când râde, o face cu toată gura și fața, cu toată puterea. Nu se mai poate ține pe picioare de râs!

De ce este important simțul umorului în slujirea creștină? Iată câteva motive oferite de veteranul Warren Wiersbie:

1.  A fi în stare să râzi de tine însuți și de situațiile prin care ai trecut, este un mijloc prin care păstrezi echilibrul atunci când greșești și când lucrurile tind să se dărâme. Asta nu înseamnă să nu-ți iei lucrarea în serios. Vorba cuiva: „Râsul este o problemă serioasă”.
2. Râsul este și un lubrifiant pentru lucrul în echipă. Îmi amintesc cu mult dor de fratele Lulu ( băiatul păstorului Cenușe Teodor ) pe care l-am avut în comitetul bisericii câțiva ani de zile. Marele lui dar era de dezamorsa o situație tensionată prin umorul lui sănătos și potrivit.
3. Capacitatea de a râde face mult mai mult bine decât pastilele și terapia. Râsul nostru nu trebuie să ne depărteze de slujirea noastră, ci să ne întărească inima și umerii pentru a continua bătăliile. Inima veselă încă mai este un leac bun ( Proverbe 17:22 ).

 

Cum putem cultiva mai mult simțul umorului?