În visteria Ta

În visteria Ta sunt bogății,
Dar, Doamne, ce săraci suntem.
În visteria Ta este putere,
Dar, noi, ce slăbănogi suntem.

În visteria Ta e-nțelepciune,
Dar noi doar bâjbâim în ignoranță.
În visteria Ta este trezire,
Dar milioane sunt făr de speranță.

În visteria Ta e libertate,
Dar ce încătușați sunt fiii Tăi.
În visteria Ta e slavă,
Dar ea nu strălucește peste noi.

În visteria Ta e dragoste,
Dar vai, ce reci sunt fiii Tăi.
În visteria Ta este compasiune –
Atunci, de ce, Mântuitorul meu, oh, vai, de ce
Sunt fiii Tăi așa de-nțeleniți
Și ochii noștri un așa deșert uscat?

– L.R.

Cântă la aproape 103 ani

Îmi este tare drag George Beverly Shea. L-am ascultat de când eram doar un școlar.

Prin mila Domnului va împlini 103 ani pe 1 Februarie.

Încă poate cânta. Și o face frumos și curat. Chiar dacă dintr-un scaun cu rotile.

„Îmi este ușor să iubesc lumea, dar greu să-mi iubesc vecinul”

O atitudine poate distruge o relație. O biserică. O familie. Un viitor.
Nu putem schimba trecutul sau inevitabilul. Putem însă să ne schimbăm atitudinea.

Citesc aici că o atitudine potrivită poate ajuta corpul să se refacă chiar și de cancerul.

Sunt câteva atitudini cu care trebuie să ne îmbrăcăm în fiecare dimineață. Găsesc uneori destul de dificil să o fac. Și pentru că ies în lume „dezbrăcat” de ele, mă „răcesc” uneori destul de grav.

Una dintre acestea este : dragostea! Dragostea față de copilul care atunci când este școală nu se dă sculat, iar când e vacanță se trezește cu „noaptea-n cap”. Dragostea față de angajatul care nu lucrează cum aș vrea eu și cât aș vrea. Dragoste față de profesorul care m-a „articulat” cu o notă minoră. Dragoste față de păstorul care a predicat parcă „doar pentru mine”. Dragostea!

Cum demonstrăm această atitudine?

1. Vedem lucrurile bune din ceilalți. Suntem experți să vedem lucrurile rele din alții. Dar de ce lucrurile bune trec repede neobservate? Cât caz am face dacă copilul ar veni acasă cu un I? Ce facem însă când a luat FB?

2. Nu suntem ușor de iritat. Nu ne „sare țandăra” foarte repede. „Dezavantajul” meu este că uneori perfecționistul din mine se deranjează destul de ușor. Cu el mă lupt în fiecare zi să-l țin pe cruce! Trebuie să-i acceptăm pe ceilalți așa cum sunt: mai înceți, mai iuți, mai pragmatici, mai visători, mai molatici, mai vijelioși.

3. Ne gândim la nevoile altora. Putem să spunem un cuvânt de încurajare? Să nu treacă nici o zi fără un cuvânt de edificare, zidire. Pentru cei din casa noastră. Și pentru cei cu care slujim și lucrăm.

 

Cum mai putem demonstra dragostea?