Ambasadorul

"Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Cristos"

Archive for the day “decembrie 19, 2011”

Prăjitura mea preferată


Sunt unele lucruri, persoane sau experienţe pe care le punem în sertarul cu eticheta „cel mai” sau „cea mai”.

În funcţie de ele le comparăm pe celelalte.

Astăzi vreau să vă împărtăşesc care este CEA MAI….. bună prăjitură de cumpărat. Nu vorbesc de cheese cake-ul făcut de Cora. O bunătate. Şi nici de torturile Joffre făcute de mama Mariţa. Şi cu nici un chip de plăcinta cu dovleac şi un pic de scorţişoară făcută de mama. Vorbim de prăjituri de cumpărat. După părerea şi gustul meu.

Cremeşul? Îmi place, dar nu e… CEA MAI.
Doboşul? Acceptabil, dar nu e….CEA MAI.

Savarina? Prăjitura copilăriei mele ( costa 3 lei ), dar nu e…CEA MAI.

Diplomatul? Cu toată „diplomaţia” trebuie să spun: nu e CEA MAI.

Eclerul? Accept cu plăcere oricând un ecler, dar…. nu vă supăraţi, nu e …CEA MAI.

Gata, să terminăm cu listarea că facem diabet dacă mai continuăm aşa 🙂

CEA MAI bună prăjitură este…..BACLAVAUA.

Da. Baclavaua. Aia turcească. Made by turci. Original. Cine a mâncat ştie ce vorbesc.

Baclavaua de la Constanţa mea natală, pe care vecinii noştri turci o pregăteau. Uuuuunde e? Unde eşti Altaaane?

Altan a fost cel mai bun prieten turc din copilărie. Stătea la parter.

Acum ce mai pot face?

Mă mulţumesc cu ce găsesc pe la supermarketurile autohtone. Aşa doar de poftă!

Deci, astăzi avem BACLAVA. Mâine..vom vedea şi ..vom mânca (ca şi Eva) 🙂

baklava.jpg

Iarăși am devenit fără frâu?


Ex.32:1 „Poporul, văzînd că Moise zăboveşte să se pogoare de pe munte, s`a strîns în jurul lui Aaron, şi i -a zis: ,,Haide! fă-ne un dumnezeu care să meargă înaintea noastră; căci Moise, omul acela care ne -a scos din ţara Egiptului, nu ştim ce s`a făcut.”

Ce se întâmpla în timp ce poporul îşi pierdea încrederea în Dumnezeu ?

Dumnezeu făcea planuri extraordinare pentru acest popor. În timp ce Dumnezeu aranja totul pentru popor, poporul striga: Unde este Dumnezeu? Unde este călăuzirea Lui ? Nu vedem nici o evidenţă a credincioşiei Lui faţă de noi. E doar tăcere. Destul am aşteptat. Haidem să facem ceva. Ne trebuie acţiune. Aşa că în mod deliberat au aruncat pe fereastră toate miracolele pe care Dumnezeu le-a făcut pentru ei: urgiile supranaturale, miracolul Mării Roşii, apele îndulcite de la Mara, mâncarea din cer, vocea de tunet de pe Sinai. Nu a mai contat nimic pentru ei. Nimic nu îi mai putea convinge că Dumnezeu era cu ei. Ei doreau acţiune. Să facă ceva. Aşa de mare era dorinţa asta încât ei şi-au scos cerceii, ca să poată să se facă idolul. v. 3

Astăzi se întâmplă la fel. Unii vor cu orice preţ acţiune. De ce să mai aştepte să vorbească Domnul? Dar numai Moise este capabil să ne aducă pe Dumnezeu? Se poate şi altfel!

Devenim corupţi atunci când refuzăm să ne odihnim pe promisiunile preţioase şi mari ale lui Dumnezeu. Dumnezeu nu a făcut o glumă ieftină, nu Şi-a bătut joc de copiii Săi când a spus: „De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celorce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celorce sînt chemaţi după planul Său.” ( Rom.8:28 )

„Ochii Domnului sînt peste cei fără prihană, şi urechile Lui iau aminte la strigătele lor. Cînd strigă cei fără prihană, Domnul aude, şi -i scapă din toate necazurile lor.” ( Ps.34:15,17 )

Un alt lucru interesant este în versetul 25: „Moise a văzut că poporul era fără frîu, căci Aaron îl făcuse să fie fără frîu, spre batjocura vrăjmaşilor săi;”

Fără frâu ( para ) = descoperit, expus, gol.

În Biblie cuvântul „gol” are de-a face şi cu lipsa armurii, lipsa echipamentului de luptă. Evreii s-au dezbrăcat de haine şi de armură ca să danseze în faţa viţelului de aur. Poţi să-ţi imaginezi pe inamicii lor, amaleciţii, privind această scenă sălbatică de pe munţii din împrejurimi ?

Amaleciţi care tremurau numai la auzul lui Israel, îi văd acum pe evrei dezbrăcându-se şi dansând.

Ce spun amaleciţii ? – uită-te la evrei ! Sunt ca şi noi ! Au renunţat la pocăinţa lor, şi la legile lor stricte! Ei vor să poftească şi să petreacă ca şi noi! În acel act de goliciune, Israel a micşorat pe Dumnezeu în ochii celor fără de Dumnezeu. Au compromis onoarea, frumuseţea, credincioşia şi omnipotenţa lui Dumnezeu. Ei nu mai erau un exemplu faţă de lume.

Evreii ajung să spună: Noi nu mai vrem să luptăm. Am făcut destul sacrificiu. Vrem să trăim şi să ne bucurăm.

Şi astăzi sunt unii din poporul lui Dumnezeu care s-au săturat de luptă, de întârzieri lungi, dureri şi păreri de rău. S-au săturat de post şi rugăciune. Vor mâncare, pizza, agape şi chiar un pic de „mişcare” ca să nu spun dans. Apropos, poate introducem şi noi în biserică un fel de „Dansez pentru tine” ca să ajutăm pe fraţii în nevoi şi pe văduve. Ce ziceţi? 😦

Aşa că au pus deoparte încrederea lor în Dumnezeu şi vor doar un pic de amuzament. Întorc spatele promisiunilor lui Dumnezeu, renunţă la cămăruţa secretă a rugăciunii, îşi pun Biliile deoparte, nu mai vin la biserică decât o dată pe săptămână şi încep să alunece într-o urmărire egoistă după fericire. Gata cu legalismul, vrem să fim liberi.

Ei s-au întors de la Duhul lui Dumnezeu la muzica lumească, la apucăturile din lume, la manierele ei, la dansul ei, la hainele ei şi la petrecerile ei. Şi-au aruncat armura spirituală.

Biserica ar trebui să cadă în genunchi. Şi să plângă…..

Dar, nu te descuraja! Pentru că în timp ce cei mai mulţi dansează în jurul idolului o RĂMĂŞIŢĂ SFÂNTĂ îşi pune armura.

Ex.32:25-28 „Moise a văzut că poporul era fără frîu, căci Aaron îl făcuse să fie fără frîu, spre batjocura vrăjmaşilor săi; – s`a aşezat la uşa taberii, şi a zis: ,,Cine este pentru Domnul, să vină la mine! Şi toţi copiii lui Levi s`au strîns la el. El le -a zis: ,,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: ,Fiecare din voi să se încingă cu sabia; mergeţi şi străbateţi tabăra dela o poartă la alta, şi fiecare să omoare pe fratele, pe prietenul şi pe ruda sa.”

Ei au spus: noi nu vom face ca Numele lui Dumnezeu să fie defăimat. Noi vom sta pentru Domnul.

Domnul vrea să ştie un singur lucru: vei sta drept şi hotărât în neprihănire ? Vei lua această poziţie chiar în faţa familiei, a prietenilor şi între toţi cei ce stau goi şi plini de necredinţă ?

Taţilor: când copiii voştri vor deveni adolescenţi, ce vor gândi despre voi?

Mamelor: ce amintire au copiii voştri despre voi ?

Dumnezeu te cheamă chiar acum să stai în sfinţenie, să stai în picioare împotriva valurilor timpului de azi.

scut-ambasadorul.jpg

Biserica formată din mădulare sau clienți?


Prin anii 60 se auzeau strigătele celor ce manifestau pe străzile Americii, purtând lozinci pe care erau scrise cuvintele: „Jesus-Yes, Christianity-No”.

Un tânăr păstor a fost întrebat cum se simte în slujire. Răspunsul: „Slujirea ar fi minunată dacă nu ar exista oamenii” 🙂

Mie mi se pare că vremurile anilor 60 ne dau târcoale iarăşi. Otrava este aceeaşi. Strigătele sunt mai rafinate şi mai civilizate. Argumentele, frumos ambalate. Mesajele, cu arome de spiritualitate. Dar otrava este mai letală ca oricând.

Vremuri în care îl vrem pe Isus, dar fără biserică.

Imaginaţi-vă un cuplu de tineri care vine într-o biserică locală. E prima lor vizită. Le place cântarea, programul şi corul. Şi predicile păstorului sunt o adevărată binecuvântare. După un an de zile, poate şi mai bine, păstorul sau un prezbiter mai bătrân se apropie de ei şi le sugerează să-şi formalizeze afilierea lor la biserică devenind membrii. Dar ei refuză policos sau devin dintr-o dată foarte iritaţi. Pastorul imediat le oferă câteva locuri de slujire atractive în biserică unde slujirea lor ar fi pe deplin apreciată. Nici un succes. După nici o lună, cuplul părăseşte biserica în căutarea unui alt locşor umbrit de dulcea anonimitate.

Până aici relatarea este ficţiune. Dar eu cred că astfel de vremuri vor deveni în curând realitate şi la noi.

De ce începem să avem oameni care vin la biserică dar care nu mai vor să fie membrii ai bisericii respective? De ce avem membrii care nu se implică în mod serios în construcţia şi edificarea bisericii? De ce facem legământ cu Isus, dar nu şi cu biserica locală? De ce pretindem că avem o relaţie super cu Dumnezeu, dar nu are nici un rost o relaţie cu biserica locală?

Lipsa de interes pentru membralitate şi pentru a intra într-un „legământ” cu o biserica locală este o molipsire de fobia societăţii faţă de orice angajament. Doar priviţi pentru un moment la subiectul căsătoriei. Nu este practic să se mai semneze nişte hârti. Ce rost au hârtiile când este iubire. Şi dacă este dragoste de ce să se strice frumuseţe de relaţie cu nişte certificate? Tinerii îşi trăiesc iubirea, dezlegaţi fiind de orice angajament neconfortabil. Că dacă se leagă prin semnătură, atunci „lipeala” este mai puternică. Îi cam pentru toată viaţa. „Şi la bine şi la rău”. Aşa că fata şi băiatul stau împreună, dar stau în aşteptarea „lozului cel mare”.

Şi am mai împrumutat ceva: pofta de a consuma! Mai ales după 89, „lumea” ne-a învăţat cum să facem cumpărături. Te duci şi stai prin magazine, dar…..nu cumperi nimic. Doar observi, probezi, discuţi, încerci, guşti, dar…NU cumperi. NU semnezi. NU promiţi. Şi după ce ai încercat, te duci înapoi şi …afli că s-a vândut deja.
Mentalitatea asta ne-a afectat şi gândirea despre biserică. Nu contează membralitatea atâta timp cât îl iubesc pe Domnul. Stau aici până găsesc ceva mai bun. Nu mă implic. Nu slujesc. Nu promit. Nu fac valuri. Doar consum sperând că spectacolul este unul reuşit. Dacă nu este, sper să fie Duminica viitoare.

Dar trebuie să recunosc că unii au ajuns aici pentru că liderii şi păstorii lor i-au învăţat să fie aşa. Avem păstori şi lideri care se comportă cu „enoriaşii” ca şi cu „clienţii”. O Duminică reuşită este una în care „clientul” pleacă satisfăcut de „meniul” oferit. Au inventat tot felul de progrămele şi reuniuni care să-i atragă şi să-i mulţumească. Sunt serviţi cu un meniu – all inclusive.

Oare, ce înseamnă membralitatea într-o biserică?

De ce este mai bine să fii membru decât un simplu aparţinător?

De ce este bine să „te legi” de o biserică, chiar dacă asta înseamnă obligaţii viitoare?

Ce înseamnă să fii un membru activ în biserică?

Cum ar trebui să trăiască practic un membru al bisericii?

Dar, mai întâi o întrebare de bază: Ce este biserica?

– biserica nu este o asociaţie de locatari care se întâmplă să creadă cam aceleaşi lucruri. Când devin membru într-o biserică, nu devin membru într-o asociaţie de voluntari.

– biserica nu este o clădire. O clădire este un loc de întâlnire.

– biserica nu este o organizaţie non-profit care are anumite obiective. Nu fac parte dintr-o societate filantropică atunci când devin membru în biserică.

Biserica este o adunare de oameni care mărturisesc şi dovedesc că au fost mântuiţi prin harul lui Dumnezeu, prin credinţa în numai Domnul Isus.

Biserica este un comunitate locală de oameni dedicaţi lui Dumnezeu şi unii altora.

Biserica este o imagine a înţelepciunii şi slavei lui Dumnezeu ( Efes.3:10 ).

Navigare în articole

%d blogeri au apreciat: