Ambasadorul

"Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Cristos"

Archive for the day “ianuarie 6, 2012”

Sprijiniți pe cei slabi – Richard Sibbes


 

Biserica suferă mult de pe urma celor slabi, așadar ne putem lua libertatea să ne ocupăm de ei, și chiar dacă o facem cu blândețe, totuși, adesea trebuie să o facem direct, fără ocolișuri. Scopul dragostei adevărate este să-l facem mai bun pe cel iubit, iar lucrul acesta este zădărnicit de multe ori dacă mascăm lucrurile. În cazul unora, cel mai bun este duhul de blândețe, dar în cazul altora, mai bună este nuiaua. O mustrare aspră este uneori o perlă prețioasă și un balsam minunat. Rănile păcătoșilor fără grijă nu se vor vindeca prin cuvinte dulci.

( Trestia Frântă, de Richard Sibbes, pag. 91-92, Editura Perla Suferinței )

Iată o metodă sigură de a afla cât de stresați suntem


Oboseala este un sentiment de care nu putem scăpa. Chiar și după o zi în care nu facem prea mare lucru, suntem epuizați. Extenuarea este fizică, emoțională sau spirituală.

Dacă nu avem abilitatea să detectăm simptomele epuizării, suntem în mare primejdie. Odată ce clacăm, recuperarea este îndelungată. Sindromul „burn out” poate fi fatal.

Iată câteva simptome ale epuizării. Ilie este exemplul nostru:

  1. Egoism – avem impresia că suntem indispensabili. Nu se va putea înainte fără noi. Biserica va suferii dacă noi nu mai suntem. Avem o orientare puternică pe realizări. Avem rezervorul spiritual gol.
  2. Resentimente – suntem supărați pe cei care nu se implică. Suntem nervoși pe cei care întârzie și nu vin la biserică. Murmurăm mai tot timpul. Bombănim. Goliți de energie și epuizați.
  3. Sentimente paranoice – transformăm un simplu fapt în ceva înspăimântător. Se credem persecutați de toată lumea. Nu ne simțim deloc apreciați. Incapabili să păstrăm pacea și protecția Domnului.
  4. Sentimente de auto-compătimire – mereu este vorba despre „mine” și „eu”.
  5. Ne îndreptăm mânia înspre Dumnezeu – nemulțumit față de controlul Domnului asupra vieții noastre. Neîncrezători și lipsiți de respect față de momentul ales de Dumnezeu pentru a face ceva în viața noastră. Dorința de a ne controla sfârșitul propriei vieți.

Adesea nu ne recunoaștem nivelul de epuizare până când este prea târziu ca să mai putem face ceva. Următorul exercițiu ne va ajuta să vedem cât de stresați suntem.

Scrie cât de des te identifici prin următoarele propoziții. Folosește scala de mai jos pentru a evalua fiecare afirmație

0=aproape niciodată; 1=rar;  2=frecvent;  3=aproape întotdeauna.

  • __ Sunt irascibil în prezența familiei, colegilor de muncă, etc.
  • __Mă simt stors de muncă.
  • __Adorm greu.
  • __Nu am nici o tragere de inimă pentru ceea ce fac la lucru.
  • __Sunt dezamăgit de locul meu de lucru (inclusiv de treburile casnice )
  • __Mă întreb: „de ce nu sunt lăsat în pace?”
  • __Mă port cu oamenii mai impersonal decât mi-aș dori.
  • __Mă trezesc obosit și cu greu fac față unei noi zile.
  • __Cred că sunt ratat.
  • __Sufăr de indigestii, dureri de cap, tensiune crescută, etc.
  • __Simt că am ajuns la capătul puterii.
  • __Mă simt încătușat de munca mea.
  • __Mă simt epuizat la sfârșitul zilei de muncă.
  • __Simt că mi se cer o grămadă de lucruri.
  • __Mă simt neîmplinit și nesatisfăcut în viață.

Total __

Adunați totalul punctelor. Un scor de 0-15 indică faptul că nu ești stresat. Te rog, scrie un comentariu și spune cum reușești. Care este secretul? Un scor de 16-30 indică un nivel moderat de stres. Trebuie să facem ceva pentru reducerea lui. Sugestii? Sper să le găsim împreună! Un punctaj de 31-45 ne arată un nivel de stres foarte ridicat. Ridicați-vă încet de la computer, faceți-vă un ceai de sunătoare și apoi sper să discutăm împreună cum putem să ne rezolvăm problemele.

Ce soluții avem când suntem epuizați?

 

 

Iată cum propria înmormântare mi-a așezat în ordine relațiile


Cu cine să încep? Cine să fie primul?

Și nu mă refer la cine să fie primul dintre Dumnezeu, biserică și familie. Cred că această ordine variază în funcție de multe și complexe aspecte. Sunt situații când familia vine înaintea bisericii. Dacă băiatul meu are nevoie urgentă de tratament voi alerga la spital și nu la ședința de comitet de la biserică! E clar! Pe primul loc, în acel moment, este familia și nu biserica.

Mă refer acum la relații! La cei din jurul nostru, la frați, surori, mamă, tată, soție, soț, membrii în biserică, prieteni, cunoscuți, vecini, colegi, parteneri, verișori, cumnați, clienți, etc. Toți aceștia vor timpul nostru. La un moment dat. Și-l vor pe cel mai bun. Vor să vorbească cu noi. Vor să aibe o relație cu noi.

Și mă întreb: cine este prioritar? Pe cine aleg și care-mi sunt criteriile de alegere?

Iată o eventuală soluție pe care am găsit-o “întâmplător” în cartea The man in the mirror, scrisă de Patrick Morley. Această soluție, se pare că i-a salvat de fapt familia.

Why not prioritize everything we do on the basis of who is going to be crying at our funeral?

Traducerea mea: de ce nu am ordona tot ce facem după persoanele care vor plânge cel mai tare ( și sincer ) la înmormântarea noastră?

Cu siguranță că acest principiu ar aduce ceva schimbări în viață, așa-i?

Ce ziceți? E bun principiul? 

Post Navigation

%d blogeri au apreciat: