Ambasadorul

"Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Cristos"

Nu te întreb „câți ani ai” ci „cum îi ai”!


În seara aceasta am studiat la tineret despre admnistrarea timpului. Invitatul nostru a fost Octavian Dăbucean.

Iată câteva adevăruri absolute despre timp:

  1. Timpul este ireversibil. Ce putem face acum nu mai putem face mâine.
  2. Toți avem aceleași 24 ore. Esențial este cum le administrăm.
  3. Partea de timp de care suntem stăpâni este acum/astăzi. Nu știm ce va fi mâine. Nu mai suntem stăpni pe trecut și nici pe viitor.
  4. Noțiunile „trecut”, „prezent”, „viitor” sunt doar pentru pământ. Noi ne îndreptăm spre veșnicie. Ne dorim „tinerețe fără bătrânețe”.  Unde ne vom petrece veșnicia? Depinde cum  administrăm prezentul.

Greșeli de evitat în administrarea timpului: 

  1. Nu avem un scop precis.
  2. Nu știm să definim ce este important și neimportant pentru noi.
  3. Amânarea.
  4. Spunem mereu „da”.
  5. Credem că trebuie să controlăm totul.
  6. Nu avem concentrare.

Ce-i de făcut să administrăm bine timpul? 

  1. Să ne stabilim clar prioritățile noastre. Este o vreme pentru orice.
  2. Investiți în lucrurile care sunt veșnice. Nu uitați că „organismul suportă totul, dar nu uită nimic”. Nu-ți bate joc de trupul tău.
  3. Recunoaște că nu poți face totul singur.
  4. Recunoaște când este timpul în care ești cel mai eficient.
  5. Nu există cu-adevărat „timp liber”, ci doar timp pierdut.
  6. Odihniți-vă! Și Dumnezeu a făcut-o!
La citirea acestor rânduri poate că vei spune „lucrurile astea le știu și eu”. Și cred că le știți. Numai că nu este suficient ca să apară rezultate. Esențial este să schimbăm ceva în felul în care facem lucrurile și să ne obișnuim cu acest mod de a le face.

Single Post Navigation

Acum e rândul vostru. Ce părere aveți?

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: