Ambasadorul

"Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Cristos"

Archive for the month “februarie, 2012”

Pastor Nelu Candreanu a murit


Am aflat astăzi via Petrică Moisuc că fratele Nelu Candreanu a murit. L-am cunoscut pe fratele Nelu și am avut ocazia să-l aud predicând alături de tata de câteva ori. Am fost și la biserica păstorită de fratele Nelu ( Calafindești – Suceava ).

Serviciul de priveghi va fi in Biserica Baptista Calafindești de la ora 18:00.

Inmormantarea va fi miercuri ora 13:00

Ne rugăm pentru mângâierea familie și predicarea Evagheliei.

Vă invit să ascultați aici o parte din mărturia fratelui Nelu.

Update : aici puteți vedea primul servici de priveghi.

Update 2: aici serviciul de priveghi de la Calafindești.

CONCERT Continental la „Betleem” Hațeg


Sâmbătă seară la ora 18.00 vă invit cu toată dragostea la Biserica Creștină Baptistă „Betleem” din Hațeg la o întâlnire cu orchestra și grupul „Continental„.

Doar soldații răniți pot sluji


Unii dintre voi trec în acest moment prin evenimente ce vă pregătesc în mod dureros pentru o slujire preţioasă pentru Domnul şi pentru poporul său. Când o persoană ajunge la fund şi se loveşte de pietre cu un sentiment de nimicnicie sau neajutorare poate descoperi că s-a lovit de Piatra Unghiulară.

Îmi vine în minte o propoziţie minunată din psalmul 138 pe care am citit-o la rugăciunile de la micul dejun de duminica trecută. „Cu toate că Domnul este puternic, El se uită la cei umili.” Nu se poate să vă scufundaţi atât de jos în disperarea propriilor resurse fără ca Domnul să nu vadă şi să nu-i pese. De fapt El este la fund, aşteptând să vă prindă. După cum spune Moise, „Domnul cel veşnic este locuinţa voastră iar dedesubt sunt braţele cele eterne” (Deuteronom 33:27).

Da, El vă vede cum tremuraţi şi cum alunecaţi. El putea (şi adesea chiar a făcut-o) să vă prindă înainte să ajungeţi la fund. Însă de data aceasta are nişte lecţii noi de predat. Psalmistul spunea în psalmul 119:71, „Bine mi-a fost că am fost nenorocit, ca să învăţ îndreptările Tale.” Nu spune că a fost uşor sau amuzant sau plăcut. Ca replică el spune simplu, „bine mi-a fost”.

Citeam o carte scrisă de un pastor scoţian săptămâna trecută. Acest James Stewart spunea, „în serviciul iubirii, doar soldaţii răniţi pot sluji.” De aceea cred că unii dintre voi sunt în stadiul de pregătire un preţios serviciu de iubire în acest moment. Pentru că sunteţi răniţi. Să nu credeţi că rana voastră nu a fost planul de har al Domnului. Amintiţi-vă Cuvântul Său: „Vedeţi acum că Eu sunt Cel ce sunt şi că nu mai este vreun dumnezeu pe lângă Mine… Eu rănesc şi tot Eu tămăduiesc…” (Deuteronom 32:39).

Mă rog pentru voi toţi cei care gemeţi sub povară. Şi aştept cu nerăbdare noua delicateţe de iubire pe care Dumnezeu v-o trimite chiar în acest moment.

Pastor John Piper

Sămânța pentru rugăciunea de dimineață (1) – guest post


 Dimineata seamana-ti samanta… (Eclesiastul11:6)

Suveranitatea lui Dumnezeu este manifestata glorios, in cascade de har nespus de felurit, prin Domnul Isus Hristos, pentru fiecare din preaiubitii Lui.

Rasfoind  fara sunet filele vietii mele de credinta, am reprezentarea clara a unui mod ales, prin care, Providenta Divina a gasit cu cale sa-mi intareasca pasii in pelerinajul spre Cer: prezenta alaturi, la nevoie, a unor frati si surori, stalpi de sustinere si indicatoare extrem de pretioase. 

De la incepturi, unul dintre ei, a fost fratele Marcu Nichifor. Imi trec pe dinaintea ochilor imagini cu un devotat si pretios slujitor al Scripturilor, simplu si sincer precum copilasii, dar extrem de darz, cu urme de rani primite in lupta pentru Adevar, uneori chiar de la “cei din casa lui “.Ii aud rasul molipsitor si, mai ales, glasul ferm, direct spre sufletul ascultatorului, cand da invatatura cu subsanta, proaspata. A croit carari drepte cu picioarele lui; asa cum si-a dorit, dupa inscrisul de pe Biblie -100% pentru Hristos – asa a si trait.

Fratele Marcu a fost un un semanator al Cuvantului, la timp si nelatimp, sub ungerea Duhului, pentru ca a invatat sa se lase el mai intai semanat, pe genunchi, de Marele Semanator.

Uneori samanta sfanta, se zbate ani, ca sa strapunga ariditatea si asprimea solului inimii. Nu odata, fratele Nichifor mi-a vorbit raspicat despre importanta rugaciunii de dimineata. A trecut in vesnicii fara sa aiba un raspuns . Intr-o zi insa, in sufletul meu a inmugurit o dorinta noua, insotita de vointa si de infaptuire . Grauntele a rodit !  Ce binecuvantari au urmat!

Prin aceste randuri dau mai departe chemarea la partasie cu Dumnezeu in “racoarea zilei”. Nu uita, ca izvorul ei este in El !

Unde esti?” Ai raspuns deja? Sau vei raspunde ?

Articol scris de prof. Neli Neiconi.

Acadele! Acadele!


Iată un fragment din A.W. Tozer:

Aşa am ajuns la o anomalie ciudată: învăţătură scripturală şi practică nescripturală. Tehnica acadelei s-a integrat aşa de mult în gândirea religioasă actuală, încât e considerată ceva normal. Orice obiecţie la nebuniile creştinismului actual, precum cele de genul viţelului de aur, este întâmpinată cu replica triumfătoare: „dar îi câştigăm pe oameni!” Îi câştigăm pentru ce? Pentru a fi ucenici adevăraţi? Pentru a purta crucea? Pentru lepădare de sine? Pentru a se separa de lume? Pentru răstignirea cărnii? Pentru o trăire sfântă? Pentru un caracter nobil? Pentru a dispreţui comorile lumii? Pentru o severă auto-disciplină? Pentru a-L iubi pe Dumnezeu? Pentru o predare totală lui Cristos? Desigur, răspunsul la toate aceste întrebări este NU!

Ce părere ai? Eşti pus pe gânduri? Ăsta e semn bun!

Domnul cu tine…şi să nu accepţi „acadeaua” lumii.

Cine mai vrea să ne luptăm?


Fiecare are lupta lui. Luptăm fiecare pentru ceva. Unii pentru a se afirma. Alții, pentru putere. Poziție socială. Interese. Bani. Am întâlnit pe cineva care abia, abia mai merge din cauza picioarelor și a bătrâneții, dar așa cum poate, merge de ani de zile la tribunal pentru a mai câștiga un pic de pământ. Este și asta o luptă.

Tu ce luptă duci?

Nu toate luptele sunt bune. Nu în toate bătăliile se merită să te sacrifici.

Dați-mi voie să vă sugerez o luptă bună. În lupta asta merită chiar să și mori.

Numai, purtați-vă într-un chip vrednic de Evanghelia lui Hristos, pentru ca, fie că voi veni să vă văd, fie că voi rămâne departe de voi, să aud despre voi că rămâneți tari în același duh și că luptați cu un suflet pentru credința Evangheliei ( Filipeni 1:28 )

Să lupt pentru Evanghelie. De ce pentru ea? Pentru că Evanghelia este veșnică.

Imaginați-vă că sunteți gata să urmăriți un reportaj despre soldații români din Afganistan. Sunt îmbrăcați în pantaloni scurți și joacă volei și table. Din când în când mai beau câte un suc cu gheață. Alții joacă tenis iar câțiva fac baie în piscină. Ce ați credeți despre o astfel de armată?

Cam așa arată uneori biserica. Vin oamenii la biserică iar noi promovăm prin predicile noastre un mesaj de genul: „dacă-l primești pe Isus, vei avea fericire, probleme rezolvate, boală vindecată, familie perfectă, prosperitate și … în final cer plin de străzi cu aur.” Oamenii se înrolează ( în ultima vreme se pare că și-au dat seama că nu-i chiar așa, dar noi tot continuăm cu reclama falsă ) și așteaptă să joace table, să bea suc și să înnoate în piscină. Dar, foarte curând gloanțele și obuzele încep să șuiere în jurul lor. Sunt răniți. Este durere. Sânge. E război.

Viața creștină nu-i o ieșire la picnic. Este un loc al bătăliilor. O luptă. Dar una buna.

Este lupta Evangheliei.

Cum să lupt pentru credința Evangheliei?

Având consecvență în trăirea acestei Evanghelii. Lupta noastră nu-i cu bombele artizale sau cu tancurile. Cu purtarea noastră. Apostolul ne cheamă să „ne purtăm într-un chip vrednic de Evanghelia lui Cristos”.

Cea mai puternică armă împotriva dușmanului este o viață trăită cu statornicie pentru Domnul. Noi nu ne purtăm frumos ca să ajungem în cer. Noi trăim frumos pentru că numele noastre sunt deja scrise acolo.

Cum arată o trăire vrednică de Evanghelie? 

 

Unul din cele mai frumoase momente


Sunt în dormitorul băieților. La birou. Citesc câteva versete biblice.

M-am oprit acum.

M-am oprit doar să vă spun că unul din cele mai frumoase momente pentru mine este să-mi privesc băieții cum dorm.

Să mă apropii de ei și să le simt respirația.

Să-i văd că se odihnesc. Că sunt în siguranță. Că au adormit știind că tata și mama sunt acolo. Niciunul nu adoarme fără ca unul dintre noi să nu fie lângă ei. Băieții mei nici nu au habar cât de mult îmi place să-i adorm. Să stau lângă ei până când îi aud cum somnul dulce, adânc și odihnitor îi cuprinde.

Nu mă pot sătura de gândul că băieții mei sunt în pat, liniștiți și în siguranță. Acesta este un har. Un har doar pentru o vreme. Vreau să mă bucur de el cât mai mult.

Și apoi mă gândesc la Dumnezeu. El când se uită la noi cum ne așezăm capul pe pernă și ne punem în pat, oare se bucură? Este El încântat de felul cum ne odihnim sub protecția Lui?

Când ne rugăm cu băieții noștri seara, uneori încheiem momentele de rugăciune spunând cu voce tare Psalmul 121. Versetul 4 spune:

Iată că nu dormitează, nici nu doarme Cel ce păzește pe Israel.

În seara aceasta, când te pui în pat, amintește-ți și Psalmul 3:5

Mă culc, adorm și mă deștept iarăși, căci Domnul este sprijinul meu.

Odihnește-te. Culcă-te liniștit.

Dumnezeu se uită la tine ca și un Tată mândru și bucuros să-și protejeze copiii.

Noapte bună! Tata veghează asupra ta!


Fraaate păstor, ați aflat că …..


… continuați voi mesajul celor doi 🙂

1. Mi-am pus Biblia pe iPhone? ( Vestitorul )
2. Hei frate păstor, suntem plecați în această călătorie misionară de 2 săptămâni și soția d-voastră vă tot sună la telefon, de ce nu îi răspundeți? ( Ioan Alexandru )
3. Hei frate păstor, ați aflat că ați fost ales președintele Alianței Evanghelice din Romania? ( Ioan Alexandru )

4.

Îmi amintesc de nevastă-sa


Citesc aici că săptămâna aceasta a murit, la 88 de ani, poeta poloneză nobelizată Wisława Szymborska. Iată cum pornind de la textul din Geneza 19:1-26, despre scăparea lui Lot din Sodoma și Gomora,  poeta încearcă să umanizeze gestul soției lui Lot.

Nevasta lui Lot

Ei spun că am privit înapoi din curiozitate.
Dar poate am avut şi alte motive.
Poate îmi părea rău după vasele mele de argint.
Sau din neatenţie, cînd îmi încheiam sandala.
Ca să nu mai văd ceafa virtuoasă
a soţului meu, Lot.
Înţelegînd brusc că nici de-aş cădea moartă
el nu s-ar opri din drum.
Sau din nesupunerea omului umilit.
Să văd dacă sîntem urmăriţi.
Înfricoşată de tăcerea lui Dumnezeu, sperînd că s-a răzgîndit.
Fiicele noastre dispăruseră după deal.
Îmi simţeam vîrsta. Distanţa.
Inutilitatea fugii. Lehamitea.
Mi-am pus desaga la pămînt şi am întors capul.
Mi-era teamă să mai fac un singur pas.
Mi-au ieşit în cale şerpi,
păianjeni, şoareci de cîmp, pui de vultur.
Nu mai erau nici buni, nici ameninţători – erau vietăţi
panicate, care încercau să scape.
Am privit înapoi dezolată.
Am privit înapoi de ruşine, că eram vii.
Voiam să plîng, să mă întorc acasă.
Sau poate vîntoasa mi-a desfăcut părul
şi mi-a ridicat veşmîntul.
Mi s-a parut că ei ne privesc de pe zidurile Sodomei
şi rîd de noi în hohote.
Am privit înapoi cu mînie.
Sau ca să mă bucur de soarta lor mizerabilă.
Am privit înapoi pentru toate motivele de mai sus.
Am privit înapoi din greşeală.
O piatră mi s-a răsucit sub talpă şi m-am speriat.
Pămîntul s-a crăpat în drumul meu.
Pe marginea crăpăturii un şoricel păşea mărunt
şi în aceeaşi clipă am întors amîndoi capul.
Ba nu, am alergat mai departe,
m-am tîrît, am încercat să zbor
pînă cînd întunericul s-a prăbuşit din ceruri
cu pietre şi praf şi păsări moarte.
Nu puteam să respir, mă învîrteam bezmetică.
Dacă m-a văzut cineva o fi crezut că dansez.
Poate aveam ochii deschişi cînd am căzut.
Poate am căzut cu faţa spre oraş.

traducere din limba engleză de Dan Sociu

În opinia poetei W.S., Dumnezeu este inflexibil la realitatea omului delicat și gingaș, toropit de viață. Gestul nevestei lui Lot este acceptabil. Cel puțin în ochii unora dintre noi.

Adevărul este că dacă ne legăm prea mult de viața aceasta, nu vom fi pregătiți pentru ziua judecății.

Ce alte motive ar mai fi avut de a se uita înapoi? 

Lumea nu va adera nicioda…


Lumea nu va adera niciodată la o religie lipsită de putere! O credință raționalizată, o biserică socializată, o evanghelie moralizatoare pot câștiga eventual aplauze, dar nu vor trezi convingerea propriei păcătoșenii și nu vor câștiga noi convertiți!

Samuel Chadwick

Post Navigation

%d blogeri au apreciat: