Ambasadorul

"Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Cristos"

Archive for the day “februarie 4, 2012”

Unul din cele mai frumoase momente


Sunt în dormitorul băieților. La birou. Citesc câteva versete biblice.

M-am oprit acum.

M-am oprit doar să vă spun că unul din cele mai frumoase momente pentru mine este să-mi privesc băieții cum dorm.

Să mă apropii de ei și să le simt respirația.

Să-i văd că se odihnesc. Că sunt în siguranță. Că au adormit știind că tata și mama sunt acolo. Niciunul nu adoarme fără ca unul dintre noi să nu fie lângă ei. Băieții mei nici nu au habar cât de mult îmi place să-i adorm. Să stau lângă ei până când îi aud cum somnul dulce, adânc și odihnitor îi cuprinde.

Nu mă pot sătura de gândul că băieții mei sunt în pat, liniștiți și în siguranță. Acesta este un har. Un har doar pentru o vreme. Vreau să mă bucur de el cât mai mult.

Și apoi mă gândesc la Dumnezeu. El când se uită la noi cum ne așezăm capul pe pernă și ne punem în pat, oare se bucură? Este El încântat de felul cum ne odihnim sub protecția Lui?

Când ne rugăm cu băieții noștri seara, uneori încheiem momentele de rugăciune spunând cu voce tare Psalmul 121. Versetul 4 spune:

Iată că nu dormitează, nici nu doarme Cel ce păzește pe Israel.

În seara aceasta, când te pui în pat, amintește-ți și Psalmul 3:5

Mă culc, adorm și mă deștept iarăși, căci Domnul este sprijinul meu.

Odihnește-te. Culcă-te liniștit.

Dumnezeu se uită la tine ca și un Tată mândru și bucuros să-și protejeze copiii.

Noapte bună! Tata veghează asupra ta!


Fraaate păstor, ați aflat că …..


… continuați voi mesajul celor doi 🙂

1. Mi-am pus Biblia pe iPhone? ( Vestitorul )
2. Hei frate păstor, suntem plecați în această călătorie misionară de 2 săptămâni și soția d-voastră vă tot sună la telefon, de ce nu îi răspundeți? ( Ioan Alexandru )
3. Hei frate păstor, ați aflat că ați fost ales președintele Alianței Evanghelice din Romania? ( Ioan Alexandru )

4.

Post Navigation

%d blogeri au apreciat: