Avem nevoie de o revolutie

Isus a venit sa aduca pe pamant Imparatia lui Dumnezeu. El a venit sa transforme complet indivizi, familii si natiuni, dinspre interior catre exterior – o revolutie radicala ce va schimba lumea prin intermediul unor slujitori supusi, cumparati cu sange, care sunt gata sa-si plece genunchiul si sa spuna: „Doamne, dupa tot ce ai facut Tu pentru mine, ce vrei sa fac eu pentru Tine?”

Fratele Yun – citat din cartea „Rauri de apa vie”

Pot asculta orice fel de muzică?

Am aflat de aici că fratele dr. Dan Botica va răspunde la câteva întrebări legate de muzica contemporană. Dacă ești student în Timișora sau te afli în zonă te încurajez să nu ratezi această întâlnire. Luni 7 mai 2012, ora 19.00 la Biserica Creștină Baptistă „Emanuel”. Împreună cu fratele Dan va veni și un grup de tineri din biserica „Emanuel” Oradea.  

Adevărul lui Dumnezeu nu-i popular

Istoria arată destul de clar faptul că masele de oameni nu au deţinut niciodată adevărata spiritualitate. În orice perioadă de la căderea rasei umane, doar câteva persoane au discernut calea cea dreaptă sau au umblat în Legea lui Dumnezeu.

Adevărul lui Dumnezeu nu a fost niciodată popular. Oriunde creştinismul devine popular, acesta nu este pe moarte – deja a murit.

Iudaismul popular i-a înjunghiat pe profeţi şi L-a răstignit pe Hristos. Creştinismul popular i-a omorât pe reformatori, i-a întemniţat pe quakeri şi l-a împins pe John Wesley în stradă. Când vine vorba de religie, mulţimile greşesc întotdeauna. În orice perioadă există câţiva care văd, iar restul sunt orbiţi. Să rămâi lângă adevărul lui Dumnezeu împotriva modei religioase curente este întotdeauna nepopular şi poate fi de-a dreptul periculos.

Biserica istorică, atunci când a fost un grup minoritar duşmănit, a avut o putere morală care a făcut-o înspăimântătoare în faţa răului şi invincibilă înaintea duşmanilor ei. Când masele de romani au fost creştinizaţi prin botez, fără ca inimile lor să fi fost schimbate, creştinismul a câştigat popularitate şi şi-a pierdut strălucirea spirituală. Apoi biserica a mers înainte adoptând metodele Romei şi urmând religiile ei păgâne. Peştele a prins pescarul şi ceea ce iniţial era convertirea Romei a devenit în final convertirea bisericii. Din acea captivitate înjositoare, biserica nu s a eliberat niciodată pe deplin.

Actuala luptă a creştinismului pentru popularitate este o recunoaştere inconştientă a declinului spiritual. Gudurarea ei zeloasă la picioarele mai marilor lumii Îi aduce durere Duhului Sfânt şi este o ruşine pentru fiii lui Dumnezeu. Atitudinea linguşitoare a liderilor creştini renumiţi faţă de celebrităţile lumii le-ar provoca greaţă unor oameni ca Ilie sau George Fox.

Adevărul mântuitor este o comoară rară şi nu mulţi oameni dintr o generaţie îl au. Niciun om nu a găsit vreodată calea către Dumnezeu întrebând un membru al bisericii în drum spre o întâlnire.

Lot a fost un credincios popular. El stătea la porţile Sodomei. Dar când a venit necazul, a trebuit să trimită repede după Avraam ca să-l scoată din încurcătură. Şi unde l-au găsit pe Avraam? Pe o coastă de deal, departe de mulţimile moderne. Întotdeauna a fost aşa. Pentru fiecare Ilie au fost dintotdeauna 400 de proroci populari ai lui Baal. Pentru fiecare Noe este întotdeauna o mulţime imensă care nu crede că va ploua.

Noi suntem trimişi să binecuvântăm lumea, însă niciodată nu ni se spune să ne compromitem cu ea. Slava noastră stă într-o retragere spirituală de la tot ceea ce se construieşte pe nisip. Albina nu găseşte miere când mişună în jurul stupului. Mierea se găseşte în floarea de departe, unde este linişte, pace, soare şi un izvor curat; acolo trebuie să meargă albina ca să o găsească. Creştinul va găsi doar câteva firimituri acolo unde credincioşii declaraţi se joacă şi se roagă toţi într-un suflet. Câteodată poate fi constrâns să meargă singur sau cel puţin împreună cu cei câţiva ostracizaţi. A face parte din minoritatea dispreţuită poate fi preţul pe care să trebuiască să-l plătească pentru putere. Însă puterea este ieftină oricare ar fi preţul.

( editorial scris de A.W. Tozer la cartea „Următorul capitol după ultimul” )

Cum arată un părinte bun?

Este atât de ușor să ratezi în slujba de părinte! E nevoie doar de puțintică neatenție și oleacă de indiferență. Și eu am falimentat de câteva ori! Dar fiecare ratare lasă urme usturătoare în sufletul nostru cât și în inimioarele copiilor noștri. Cruzimea diavolului se vede în felul lacom în care ar vrea să ne devoreze copiii. Iar noi, părinții, avem slujba de apărători și protectori ai copiilor noștri.

Băiatul meu a ieșit astăzi de la școală răvășit. Zbuciumul sufletesc se putea citi pe fața lui de la o poștă. L-am preluat imediat în mașină cu câteva întrebări de diagnosticare. Ce am aflat? Că urechile și mintea lui au fost abuzate în cel mai murdar mod. Cuvintele obscene rostite de colegi i-au murdărit mintea. I-a fost înjurată mama doar pentru că altul dorea să stea în fața lui la ora de sport.

Ce pot să fac ca și părinte credincios în astfel de situații?

– să ung școala cu untură ca s-o mănânce câinii noaptea?

– să merg la școală și să-i urechez pe „simpaticii” elevi de clasa 1 care vorbesc ca niște birjari?

– să discut cu conducerea școlii?

– să fac homeschooling?

– să înființez o școală creștină în oraș?

Acesta sunt doar câteva idei care mi-au venit în minte. Dar, mai am o soluție. Este ce ne învață Biblia în Deuteronomul 6:7

Să le întipărești în mintea copiilor tăi și să vorbești cu ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca și când te vei scula.

Dumnezeu mi-a atins inima astăzi într-un mod mai special amintindu-mi de importanța relației părinte-copil. Nu predicator-copil. Nu profesor-copil. Părinte și copil.

Ce putem face?

1. Întipărirea minții lor. Investiția pe care o facem spunându-le și învățându-i Cuvântul este eternă. Este ca și gravura în granit. Odată realizată, nimic nu o poate șterge. Se poate murdări, dar nu șterge.

2. Răspunsuri la întrebări. De câte ori copiii noștri ne-au pus o întrebare pentru care nu „am avut timp” să răspundem? O mare eroare! Versetul 20 ne spune:

Când fiul tău te va întreba într-o zi: „ce înseamnă învățăturile acestea …” să răspunzi fiului tău … 

3. Cum să-i învățăm?

Planificat și prioritar. Adică, nu la întâmplare și neglijent. Suntem foarte stricți cu ei în multe aspecte: igienic ( nu negociem spălarea pe mâini și pe dinți ), școlar ( la ora 8 dimineața suntem în fața școlii ), etc. Dar în cel spiritual? Cât de des ne rugăm pentru ei și cu ei? Cât de mult citim Biblia alături de ei?

Frecvent și vizibil. Discutăm la masă cu ei despre Domnul? Vorbim în mașină despre principiile lui Dumnezeu? Cu ce discuții și în ce atmosferă ne ducem la culcare?  De ce frecvent și vizibil? Pentru că se uită foarte ușor. 

Care credeți că este reacția corectă  când copilul este abuzat verbal de către colegii săi de școală?