Ambasadorul

"Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Cristos"

Archive for the day “mai 16, 2012”

Cătălina Ponor la studiu biblic


Gimnastele românce au câștigat 12 medalii la campionatele europene. Echipa de senioare a României a câştigat, sâmbătă, medalia de aur la Campionatele Europene de gimnastică de la Bruxelles.

România a obţinut aurul continental după patru ani de la ultima performanţă similară. De altfel, acesta este cel de-al şaselea titlu european din palmaresul reprezentativei feminine de gimanstică a României.

Această performanță a echipei feminine de gimnastică m-a făcut gelos. Și eu îmi doresc o „medalie de aur”. Dar o doresc pentru toți ucenicii Domnului. Vreau ca această echipă de „alergători” să ajungă pe podiumul ceresc. Vreau ca Stăpânul să declare încântat că alergarea noastră a fost una bună. Asta doresc! Vreau să alerg pentru medalia de aur!

Care sunt caracteristicile unui medaliat de aur? Cum a ajuns Cătălina Ponor cu aurul legat de gât?

Iată două caracteristici din viața unui medaliat cu aur. Ele sunt valabile și pentru noi:

  • Medaliații de aur sunt hotărâți.
Cătălina Ponor a fost operată la inimă anul trecut, iar anul acesta a concurat cu succes la trei aparate: sol, bârnă și sărituri. Nu s-a oprit și nu s-a lăsat intimidată de necazurile care apar pe drum.
Iată cuvintele Sandrei Izbașa într-un interviu:

„nu este usor ca, la 15-17 ani cat avem noi, sa ni se rupa oasele in fiecare zi, sa ni se taseze vertebrele, sa plangem, sa ni se rupa palmele, sa concuram cu durere. Altii nu se gandesc la asta!”

Apostolul Pavel este bătut la Derbe și lăsat aproape mort în drum. După ce s-a sculat de acolo, apostolul a intrat din nou în cetate și a predicat Evanghelia. Pentru a fi pregătit de cunună, este nevoie de credincioșie și determinare.
  • Medaliații de aur se antrenează mereu. 
Abia au ajuns acasă, și sportivele au început antrenamentele pentru următoarea competiție. Fiecare zi are un program strict de antrenamente și exerciții. Sunteți curioși să știți cum arată programul obișnuit al acestor campioane?

Trezirea la ora 7.00, micul dejun la 7.30, școală între 8.00 si 10.00. Apoi, de la 10.00 la 12.30 antrenament. Apoi odihnă iar de la ora 17.00 până la 19.30 un nou antrenament, urmat de tratamente. La 22.30 culcarea.

Și asta în fiecare zi.

Cum stăm cu citirea Bibliei? Rugăciunea? Postul? Studiul Biblic? Dărnicia? Prezența la biserică? Slujirea altora?

Credem că în ritumul acesta vom ajunge la cunună?

 

Care mai sunt caracteristicile unui medaliat de aur? 

Touché!


Vorbim mult. Prea mult uneori.  Și prea ușor. Vorbim când ar fi timpul să tăcem. Și apoi tăcem când e nevoie mai mult ca oricând să vorbim.

Vorba are valoare. Are forță.

Mă gândesc la cele doar câteva cuvinte ale lui Bartimeu. Au oprit din drum pe Mântuitorul și l-au vindecat. Mă gândesc la cele câteva cuvinte ale femeii disperate dar rostite la timpul potrivit: „așa este, dar și cățeii mănâncă firimiturile care cad de la masa stăpânilor lor”. Mă gândesc la întrebările fariseice și răutăcioase care au primit următorul răspuns: „Dați Cezarului ce este al Cezarului și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu”. Atât! Și s-a făcut liniște!

E importat să cunoști momentul potrivit pentru a da răspunsul tău. Biblia spune :

Omul are bucurie să dea un răspuns cu gura lui, și ce bună este o vorbă spusă la vremea potrivită. ( Prov.15:23 ) 

Oare sunt momente când ironiile și răutățile altora trebuiesc întâmpinate cu replica noastră?

Uneori e cazul să le ignorăm. Și Domnul a tăcut când a fost întrebat. Dar uneori trebuie să răspunzi pentru a nu se crede foarte înțelept. Ei bine, aici e nevoie de mult discernământ.

Să vedem câteva cazuri de „vorbe spuse potrivit”:

Scriitorul George Bernard Shaw i-a scris lui Winston Churchill:

„Dragă Domnule Churchill,

Vă trimit două bilete la noul meu spectacol, care va avea loc Joi seară. Vă rog să mă onorați cu prezența și vă aduceți un prieten, dacă aveți vreunul.”

Churchill îi trimite scriitorului următorul răspuns:

„Dragă Domnul Shaw

Din cauza unor programări deja făcute, îmi pare nespus de rău că nu pot participa la spectacol. Cu toate acestea, voi veni la al doilea spectacol al d-voastră, dacă va mai fi vreunul.”

Touché!

Fratele Lulu Cenușe de la Hațeg, băiat de păstor, mi-a povestit următoarea situație. Era copil când cobora scările seminarului din București acolo unde familia sa locuia pentru o vreme. Pe scări s-a întâlnit cu directorul de pe atunci a seminarului, fratele Ioan Bunaciu. Acesta l-a oprit pe băiețelul Lulu și l-a dojenit spunându-i: „Măi, la voi acolo la țară, nu ați învățat să salutați?” Răspunsul copilului a venit fulger: „Ba da! Dar nu pe toți țăranii!”

Din nou, touché!

Acum e rândul vostru să ne spuneți pe scurt o situație care se finalizează cu  … „touché”. 

Post Navigation

%d blogeri au apreciat: