Michael W Smith a fost la Timișoara, a concertat și a plecat. Ce a rămas în urmă? Impresii, fotografii pentru facebook și autografe. Nu vreau să emit judecăți de valoare asupra moralității, sincerității sau integrității celor care au participat la concert. Și nici nu îl descos acum pe MWS. Nu este vorba nici despre gusturile muzicale.

Mă întreb însă cu ce ne-a ajutat acest concert? Ce a adus benefic în viața celor prezenți acolo? Dar în viața bisericilor evanghelice? Cum s-a schimbat viața spirituală după această „fantastică” experiență?
Am vizionat câteva youtube-uri din timpul concertului. Mărturisesc că nu am vorbit cu nimeni care a fost la concert. Nici nu cred că aș fi aflat lucruri noi. În general toate concertele sunt la fel. Am citit ceva impresii de pe creștinulazi din care spicuiesc:
…Vocea lui Michael W. Smith a fost ca intotdeauna impresionanta. Jocul de lumini si prezenta scenica au emanat energie si m-au facut sa ma bucur de fiecare moment ce l-am petrecut acolo.
…Michael este un om care sterge praful de pe inima, si-L pune pe Hristos acolo unde-I este locul. In aceasta calatorie am mai invatat ca prietenii sunt foarte importanti, le-am simtit lipsa la concert. Datorita unor probleme nu au putut ajunge la concert, si am simtit un gol in inima fara ei…
…Atmosfera a fost una speciala, la un moment dat parca simteam ca ma aflu in cer. La inceput poate a fost un pic mai greu pana ne-am intrat in ritm, probabil datorita cantarilor noi pe care nu le cunosteam, insa imediat lauda a inceput sa curga si impreuna cu Michael am putut sa-I cantam glorie lui Dumnezeu….
Revin la întrebare: ce ne-a adus bun concertul de la Timișoara? Cu regret și durere o spun, astfel de concerte ne produc mai multă pagubă decât beneficii spirituale! De ce?
Concertele creștine încurajează și promovează vedetismul. Un soi de exibiționism creștin ne invadează serviciile divine și sting duhul de închinare. Adolescenta „înnebunită” de intrarea în scenă a cântărețului, se întoarce acasă în bisericuța ei unde cântarea de laudă nu este acompaniată nici de orgă de lumini și nici de aplauze. Se va simți „ca în cer” și în biserică? Nu prea cred! E nevoie de o scenă pentru asta. Cred că MWS poate fi un om smerit și duhovnicesc. Nu îi cunosc viața și nici inima. Dar pot să văd afișul și reclama cu care românii îi fac intrarea în Timișoara:
Cu 44 de premii GMA Dove, 3 premii Grammy şi cu peste 15 milioane de albume vândute, Michael W. Smith a creat o legendă muzicală de neegalat. Unii ar spune că el a impulsionat apariţia şi evoluția genului de muzică creştină, devenind cel mai recunoscut şi respectat ambasador al muzicii ce exprimă credinţă la nivel mondial.
Concertele creștine confundă închinarea cu spectacolul antrenant. De unde oare am preluat ideea că închinarea are de-a face cu „jocul de lumini”, „cu prezența scenică care emană energie”. Să-i întrebăm pe Pavel și Sila ce prezență scenică au abordat în Filipi? „La început a fost un pic mai greu, până ne-am intrat în ritm”. Are ritmul vreo legătură directă cu închinarea veritabilă? Vă rog, nu oricând și oricum, plăcerea mea înseamnă și plăcerea Lui!
Paul Bassett spunea atât de bine:
Pericolul de a produce un creștinism fără cruce, a cărui atracție lingușitoare creează fani, dar nu și urmași, este la fel de mare astăzi cum era și în zilele lui Pavel.
M-am convins încă o dată. Mântuitorul are mii de fani.
Dar oare câți ucenicii ?
Apreciază:
Apreciere Încarc...
Posted in
Articole,
Închinarea prin muzică,
Întrebări & Controverse,
Biblia,
Biserica,
Blogărit,
Muzica,
Oameni,
Pastorală,
Personal,
Tineret,
Zilnice,
Ştiri