M-a făcut fericit
Nu știu de ce nu pot să-mi amintesc mai nimic semnificativ din timpul claselor 1-4. Aparatul de fotografiat îl vedeai doar la studioul special din centrul orașului. Acolo mergeam doar la zile foarte, foarte importante. De exemplu, când a venit după câțiva ani bunica din Moldova în vizită la noi, am mers cu toții încliftați pentru o poză. Lucrurile s-au schimbat. Am poze cu copiii mei și când le schimbam scutecele ( nu sunt publice 🙂
Dar am o amintire de pe vremea școlii primare care s-a înfipt în mintea mea și este încă acolo. Nimic și nimeni nu mi-o poate fura.
Era ziua premierii.
Cu mic și mare adunați în curtea școlii. Toate clasele încolonate alături de învățătoarele lor. În fața noastră o mulțime de părinți, bunici, frați și surori cu ochii căscați cât cepele spre noi. Fiecare învățătoare citea la microfon premianții clasei. A fost rostit și numele meu: Condrea Adrian – premiul 1.
M-am dus să fiu încoronat. Am primit cu emoție diploma și cărțile cadou. În timp ce mă retrăgeam spre locul meu, mi-am aruncat privirea spre zona în care se aflau părinții mei. I-am văzut plângând de fericire pentru mine.
A fost tot ce doream să știu: părinții mei sunt mulțumiți de mine!
Lucas m-a făcut fericit! Și asta nu se uită!
Ambasadorul 
Felicitări!
Dar sper să vă facă fericit și dacă se va întâmpla să ia note mici. Pentru un copil, e esențial. Cred că numai așa e motivat cu adevărat să vrea mai mult.
Nu notele ma fac fericit, ci ascultarea si credinciosia.