Ambasadorul

"Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Cristos"

Archive for the category “Articole”

Persoana pe care nu vreau să o iubesc


Suntem datori să ne iubim unii pe alții. Să ne iubim aproapele. Cine ne este aproapele?  Cel care este căzut. Are nevoie de ajutor.  Trebuie să ne iubim chiar și dușmanii. Uneori este mai ușor decât cu aproapele?!

Dar acum vine o veste relaxantă! Am întâlnit persoana pe care nu trebuie să o iubim. Ooo, da! Bucurați-vă cu mine! De fapt el reprezintă o categorie întreagă de oameni la care putem apăsa cu pasiune butonul „reject”. Și asta fără nici un sentiment de vinovăție.

Îl cheamă Idago! 

Iată ce am primit de la Idago zilele trecute și vă anunț că nu l-am iubit și nici ajutat. Și mi-a făcut o mare plăcere! 

Hello

It’s my pleasure to write you ( oare cum de m-a găsit pe mine. Probabil este un răspuns la vreo rugăciune … ) after much consideration since I have not seen or met with you. ( de mult nu am mai primit atâta considerare oarbă într-un e-mail ) 

My name is John Idago and my father was a cocoa and Gold ( o combinație interensată, nu-i așa: cacao + aur ) merchant before his death, he died as a result of food poisoning but before his death in the hospital he disclosed to me about the sum of $3.5 million which he deposited in a bank in Ghana ( auzisem că cele mai sigure bănci sunt cele din Ghana, dar acum sunt ferm convins!!! ) and asked me to seek for a better future in the western world ( cred că google maps a greșit de data asta ) to escape the wickedness of our relatives.

I have arrived in Accra, the location of the bank but due to my age ( câți anișori ai, puiule? Și cum ai ajuns în Accra? ) the bankers said that I must seek the assistance of an investor who will stand as my guardian and for this reason I have contacted you ( ce onoare!!! ) and I believe that we can work together to secure ( banii tăi și ai mei sunt în mare siguranță dacă lucrăm amândoi ) the release of this money for investment in your country ( din păcate cred că Dan Diaconescu ți-a luat-o înainte ). 

Write me indicating your interest so that I can give you more details and also officially introduce you to my bankers ( îmi și imaginez cum arată acești „bankerși” ) so that they will work with you to have this money transferred to your country for investment. ( abia aștept să-ți ofer CNP și nr. de cont al cardului!!!! ) 
I look forward to your response,

Sincerely 
John Idago

Nu știu de ce am sentimentul că John nu este sincer cu mine.

Credeți că sunt lipsit de dragoste și de compasiune față de săracul John?

Credeți că am un „duh de judecată”?

Mai am doar 1 minut să-ți spun că …


Imaginează-ți, te rog, că ești pe peronul unei gări. În trenul care stă să plece este un tânăr păstor care se duce în slujire. Mai ai doar 1 minut înainte ca trenul să plece.

Ce sfat i-ai da acestui tânăr slujitor? Ce cuvinte ar merita rostite acolo? Ce verset din Scriptură ai striga spre el ca să-i răsune tare și mereu în minte?

Dacă aș fi pe acest peron i-aș striga următorul verset: 

Caută să te înfățișezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie rușine și care împarte drept Cuvântul adevărului ( 2 Tim.2:15 ) 

Tu ce i-ai spune? 

O întrebare cheie în rezolvarea problemelor din căsnicie


Astăzi sunt la nuntă. Predicatorul invitat a fost reținut de o înmormântare. Am fost rugat de familie să predic Cuvântul. Am acceptat.

Cineva spunea odată că după 50 de ani de căsnicie, el și soția au avut doar un singur conflict. „Războiul a început în luna de miere și încă aștept să se termine”.

Este oare posibil să nu ne certăm în familie?

Eu cred că DA!

Pot să spun ca și apostolul Pavel că „nu am ajuns încă desăvârșit” la acest capitol, dar … „alerg”. Alerg spre această țintă!

Dacă dorim să alergăm cu-adevărat spre această țintă, trebuie să o facem având în minte o întrebare crucială: „cui vrem să dăm satisfacție: eului sau Domnului?”

Nu voia mea, ci voia Ta! Aceasta este cheia rezolvărilor problemelor din căsnicie.

Cei care sunteți mai avansați în alergarea asta, ce sfaturi de dați pentru o căsnicie fără „tunete și fulgere”? 

Ce nu înțeleg în Vocea Speranței?


Profit de ocazia zilei de Sâmbătă pentru a-mi exprima o altă nedumerire. În orașul nostru ( Hațeg, Hunedoara ) singurul radio creștin care emite este Radio Vocea Speranței. Este vocea bisericii creștine adventiste. Ascult vocea speranței rareori în mașină.

Am auzit la acest post de radio de multe ori cântările cântate în bisericile noastre. Linia melodică este păstrată. Este chiar cântată într-un mod excelent. Cuvintele însă întotdeauna sunt schimbate. Nu corectate. Nu adaptate.  Se păstrează doar melodia iar mesajul este schimbat total.

Credeți că este corect? 

 

 

De ce sunt bucuros și trist?


Băieții mei au crescut.

Încerc un sentiment de bucurie. E harul Domnului că au ajuns până aici. Sunt sănătoși, frumoși și deștepți 🙂 Vorba românului: „Fiecare cioară își laudă puiul” 🙂 Dar mă bucur pentru responsabilitatea privilegiată pe care Domnul ne-a dat-o, mie și Corei: să fim lângă ei și să-i creștem. Dimineața când se trezesc, când mănâncă, seara când adorm ascultându-ne poveștile, când călătorim și povestim despre viață, prieteni, copilărie, NASA ( Lucas vrea să lucreze pentru NASA acum ) sau când ne jucăm „GA-GA” ( oare despre ce joc este vorba? )  sau ne plimbăm cu bicicletele prin oraș. Și multe, multe alte amintiri.  Aceste amintiri nu au preț. Și deja mă bucur de colecția strânsă până aici. 

Încer și un sentiment de tristețe. Ei cresc și eu îmbătrânesc. Cineva m-a întrebat zilele trecute când ies la pensie. Hmmm?!? Fac eforturi mari acum să-l iert 🙂 Nu-i mai pot ridica în brațe așa cum aș vrea. Jocul „de-a avionul” a „aterizat” de ceva vreme. Mă joc singur și în tăcere de-a hernia de disc 🙂 Au început să nu mai întoarcă capul atât de des atunci când îi las la poarta școlii sau în grupa de la grădiniță. Încă mai avem o grămadă de jocuri pe care să le jucăm împreună. Dar știu că lista începe să scadă. Statul la bunici este din ce în ce tot mai ușor. Și multe, multe alte motive de tristețe. Și știu că Dumnezeu lucrează nu numai la ei, ci și la mine. Șlefuiește, curăță și dăltuiește un caracter frumos. Mă învață să depind și să mă leg tare de EL. 

Domnul să ne binecuvânteze copiii și părinții! 

Ce amintiri de neuitat aveți cu copiii voștri?  

Cine ne conduce în biserică?


Una din pietrele de temelie a unei slujiri sănătoase într-o biserică este conducerea acelei biserici. Cred că am ajuns în bisericile noastre să trecem prea ușor peste lista biblică de însușiri ale unui prezbiter. Și când o facem, întotdeauna vom culege roadele acestei nepăsări.

Prezbiterul este cel din poziția de bătrân care are rostul unui priveghetor, episcop peste biserică. Și fiecare mădular al bisericii trebuie să fie preocupat de cine îi conduce.

Prezbiterul nu este un patron sau manager. Asta pentru că biserica locală nu-i buticul personal. Biserica nici nu se poate conduce ca și un SRL. Când o gândire managerială se strecoară în mintea conducătorilor spirituali din biserică nu-i de mirare că în curând vom avea de-a face cu „mișcări sindicaliste”.

Prezbiterul nu este un politician. Nu aleargă după interesul personal sau al grupului de interes. Biserica nu-i formată din sectoare sau colegii. Ea este un Trup. Credincioșii nu sunt căzuți la împărțeala unor lideri. Prezbiterul nu face aranjamente și nici trafic de influență.

Prezbiterul hrănește turma. Cuvântul este hrana. Iar el este chemat să o împartă drept și curat. Prezbiterul este un bărbat cu experiență și caracter.  Conducerea unei biserici nu cere doar experiență în predicare ci și chemare. Locul unde se dovedesc acești bărbați este familia și mărturia din oraș.

Cred că numai Duhul lui Dumnezeu poate alege o persoană în această poziție. Dar responsabilitatea pentru a recunoaște selecția lui Dumnezeu aparține bisericii locale.

Mă întreb care este maniera cea mai sănătoasă de a identifica în biserica locală pe adevărații prezbiteri? 

De ce nu mai sunt păstor la Hațeg?


Din 25 Martie nu mai sunt păstor al Bisericii Creștine Baptiste „Betleem” Hațeg. Nu cred că aici este locul potrivit pentru a intra în detaliile acestui eveniment. De aceea, această postare se vrea a fi doar un apel la rugăciune, credincioșie și veghere. 

De ce nu mai sunt păstor la Betleem-ul de la Hațeg?

  1. Pentru că ogorul lui Dumnezeu este și dincolo de hotarele bisericii din Hațeg.
  2. Pentru că Domnul are întotdeauna un plan desăvârșit și plăcut cu slujitorul Său.
  3. Pentru că uneori Dumnezeu îngăduie poporului Său să facă un ocol prin pustie pentru a ajunge în Canaan.
  4. Pentru că Domnul intenționeză nu doar să lucreze prin slujitorul Său ci și în slujitorul Său.
  5. Pentru a ne învăța să umblăm în smerenie prin credință și în totală dependență de El.
  6. Pentru că unele lecții nu le învățăm decât atunci când trecem prin „valea umbrei morții”.
  7. Pentru ca 75% din membrii bisericii trebuie să te reconfirme ca și păstor. ( conform statutului baptist )

În această perioadă am promis Domnului că nu voi refuza nici o oportunitate de a predica Evanghelia. Și așa cum ați și observat din câteva relatări de pe blog am călătorit aproximativ 5.000 km în lungul și latul țării. Acolo unde Domnul mi-a deschis o ușă de Cuvânt am folosit-o. Rugați-vă ca Domnul să dea familiei noastre călăuzire clară în viitor, să o înțelegem și să ne supunem ei cu bucurie.

Vă mulțumesc și Domnul să vă dea mult har acolo unde vă aflați.

Mă lupt cu un EGOist


Nu vi se pare interesant că atunci când avem de cumpărat pixuri și vânzătoarea de la librărie ne oferă o bucată de hârtie și șansa să le încercăm, majoritatea dintre noi ne scriem propriul nume sau propria semnătură. De ce oare? De ce nu scriem „Mihai Viteazul” sau numele mamei? 

Unul din cei mai mari dușmani pe care îi avem în călătoria noastră creștină este „EUL” nostru. Suntem într-o continuă luptă cu el și sigura șansă să-l învingem este să-l punem pe cruce.

Iată un citat din „Totul pentru gloria Lui” de O. Chambers: 

Domnul nostru nu insistă niciodată să-L ascultăm. El ne spune foarte clar ce ar trebui să facem, dar nu ia niciodată măsuri ca să ne oblige să-L ascultăm. Ascultarea noastră trebuie să pornească din unitatea în duh cu El. De aceea, când Domnul a vorbit despre ucenicie a început cu un „dacă” – nu trebuie să fii ucenic, dacă nu vrei. „Dacă vrea cineva să fie ucenicul Meu să se lepede de sine”; să renunțe la drepturile lui, pentru Mine.

Domnul nu-mi dă reguli, dar îmi arată foarte clar standardul Său si dacă legătura mea cu El este cea a dragostei voi face ce-mi spune, fără nici o ezitare. Dacă ezit aceasta înseamnă că iubesc pe altcineva care îi face concurență, adică pe mine însumi.

Cum reușiți să vă țineți eul crucificat? 

Foc sau pământ?


Sfântul Sinod Ortodox din România și-a anunțat credincioșii că dacă aleg incinerarea în locul înhumării nu vor avea parte de slujbă religioasă. Iar preoții care nu se conformează deciziei vor fi excluși din preoție.

Costurile mari pe care le presupune o înmormântare îi fac pe unii să opteze pentru incinerarea rămășițelor.

La Crematoriul Uman din București se primesc, în medie, trei cereri de incinerare în fiecare zi.

În prezent, hotărârea Sfântului Sinod spune că cei care nu respectă interdicția de a asista la incinerări, să fie trimiși în tribunalul bisericesc pentru sancționare.

Imaginați-vă că un credincios ortodox fiind refuzat de preoți vine la pastorul baptist cu borcănelul de porțelan plin de cenușă având rugămintea stăruitoare să oficieze el înmormântarea.

Ce va face pastorul baptist? 

Pastorul care se catapultează


Orice slujitor se confruntă cu presiuni și probleme. Cele mai multe sunt cu cei pe care îi slujește. Orice lider se va confrunta cu o avalanșă de critici și neînțelegeri. Cea mai mare ispită în astfel de circumstanțe pentru cel care conduce este să renunțe. Să găsească o altă lucrare în care să se simtă apreciat de ceilalți.

Nu cred că o persoană chemată de Dumnezeu să conducă o anumită lucrare poate să renunțe la acea lucrare foarte ușor. Dacă o face, ori nu a fost chemat de Dumnezeu pentru acea slujbă fie refuză să fie credincios chemării.

Iată ce bine spunea dr. John Stott despre lucrarea unui lider:

Adevăratul lider are puterea de a rămâne în lucrare, tenacitatea de a birui oboseala și descurajarea, înțelepciunea de a transforma pietrele de poticnire în trepte pe care poate să urce.

Ne-am urca oare într-un avion a cărui pilot este gata de catapultare în turbulențele și furtunile inerente unei călătorii la mare altitudine? Cine s-ar urca știind că piloții nu stau dedicați în fața manșei chiar și în momentele când avionul trece prin ceva hurducături?

Sunt și momente ( foarte rare ) când din păcate pilotul trebuie să renunțe la avion. Dar, o face atunci când a epuizat toate celelalte soluții!

Biserica de astăzi are nevoie de conducători curajoși și gata să suporte critici și „mușcături”!

Îi avem sau nu? 

Post Navigation

%d blogeri au apreciat: