Judecată sănătoasă

Mila nu ne jefuiește de judecata noastră dreaptă, astfel încât să luăm tăciunii ordinari drept mucuri care fumegă. Nimeni nu va pretinde mai mult milă de la alții decât cei ce merită asprime. Acest lucru nu încurajează căldiceala, nici nu oferă prea multă indulgență celor care au nevoie de trezire. Răcelile au nevoie de remedii fierbinți. Cuvintele de laudă pentru biserica din Efes au fost că nu puteau suferi pe cei răi ( Apoc.2:2 ). 

 

Trestia Frântă, Richard Sibbes, Editura Perla Suferinței, Suceava,  pag.95

 

 

Voi, limbuților și guralivelor!

Voi, limbuților, și voi, guralivelor, lăsați-vă de meseria urâtă a pârii! Nu fiți mai departe în mâna Diavolului niște foale cu care ațâță focul certei. Dacă nu puteți să vă tăiați puțin din limbă, cel puțin presărați peste ea sarea harului! Orice gâscă poate să gâgâie, orice muscă poate să găsească o rană, orice butoi gol poate să facă zgomot și orice mărăcine poate să rupă carnea unui om. Fiți iuți la treabă și înceți la vorbire. Mai presus de toate, rugați pe Dumnezeul oricărui har să vă pună o strajă la buze. 

( C.H. Spurgeon )

De ce-i periculoasă critica?

Criticarea altora este un lucru periculos, nu atât de mult pentru că poți face greșeli față de acele persoane, ci pentru că poți dezvălui adevărul despre tine. ( Harold Medina )

Sunteți de acord? 

Avem nevoie de o revolutie

Isus a venit sa aduca pe pamant Imparatia lui Dumnezeu. El a venit sa transforme complet indivizi, familii si natiuni, dinspre interior catre exterior – o revolutie radicala ce va schimba lumea prin intermediul unor slujitori supusi, cumparati cu sange, care sunt gata sa-si plece genunchiul si sa spuna: „Doamne, dupa tot ce ai facut Tu pentru mine, ce vrei sa fac eu pentru Tine?”

Fratele Yun – citat din cartea „Rauri de apa vie”

Adevărul lui Dumnezeu nu-i popular

Istoria arată destul de clar faptul că masele de oameni nu au deţinut niciodată adevărata spiritualitate. În orice perioadă de la căderea rasei umane, doar câteva persoane au discernut calea cea dreaptă sau au umblat în Legea lui Dumnezeu.

Adevărul lui Dumnezeu nu a fost niciodată popular. Oriunde creştinismul devine popular, acesta nu este pe moarte – deja a murit.

Iudaismul popular i-a înjunghiat pe profeţi şi L-a răstignit pe Hristos. Creştinismul popular i-a omorât pe reformatori, i-a întemniţat pe quakeri şi l-a împins pe John Wesley în stradă. Când vine vorba de religie, mulţimile greşesc întotdeauna. În orice perioadă există câţiva care văd, iar restul sunt orbiţi. Să rămâi lângă adevărul lui Dumnezeu împotriva modei religioase curente este întotdeauna nepopular şi poate fi de-a dreptul periculos.

Biserica istorică, atunci când a fost un grup minoritar duşmănit, a avut o putere morală care a făcut-o înspăimântătoare în faţa răului şi invincibilă înaintea duşmanilor ei. Când masele de romani au fost creştinizaţi prin botez, fără ca inimile lor să fi fost schimbate, creştinismul a câştigat popularitate şi şi-a pierdut strălucirea spirituală. Apoi biserica a mers înainte adoptând metodele Romei şi urmând religiile ei păgâne. Peştele a prins pescarul şi ceea ce iniţial era convertirea Romei a devenit în final convertirea bisericii. Din acea captivitate înjositoare, biserica nu s a eliberat niciodată pe deplin.

Actuala luptă a creştinismului pentru popularitate este o recunoaştere inconştientă a declinului spiritual. Gudurarea ei zeloasă la picioarele mai marilor lumii Îi aduce durere Duhului Sfânt şi este o ruşine pentru fiii lui Dumnezeu. Atitudinea linguşitoare a liderilor creştini renumiţi faţă de celebrităţile lumii le-ar provoca greaţă unor oameni ca Ilie sau George Fox.

Adevărul mântuitor este o comoară rară şi nu mulţi oameni dintr o generaţie îl au. Niciun om nu a găsit vreodată calea către Dumnezeu întrebând un membru al bisericii în drum spre o întâlnire.

Lot a fost un credincios popular. El stătea la porţile Sodomei. Dar când a venit necazul, a trebuit să trimită repede după Avraam ca să-l scoată din încurcătură. Şi unde l-au găsit pe Avraam? Pe o coastă de deal, departe de mulţimile moderne. Întotdeauna a fost aşa. Pentru fiecare Ilie au fost dintotdeauna 400 de proroci populari ai lui Baal. Pentru fiecare Noe este întotdeauna o mulţime imensă care nu crede că va ploua.

Noi suntem trimişi să binecuvântăm lumea, însă niciodată nu ni se spune să ne compromitem cu ea. Slava noastră stă într-o retragere spirituală de la tot ceea ce se construieşte pe nisip. Albina nu găseşte miere când mişună în jurul stupului. Mierea se găseşte în floarea de departe, unde este linişte, pace, soare şi un izvor curat; acolo trebuie să meargă albina ca să o găsească. Creştinul va găsi doar câteva firimituri acolo unde credincioşii declaraţi se joacă şi se roagă toţi într-un suflet. Câteodată poate fi constrâns să meargă singur sau cel puţin împreună cu cei câţiva ostracizaţi. A face parte din minoritatea dispreţuită poate fi preţul pe care să trebuiască să-l plătească pentru putere. Însă puterea este ieftină oricare ar fi preţul.

( editorial scris de A.W. Tozer la cartea „Următorul capitol după ultimul” )

Acadele! Acadele!

Iată un fragment din A.W. Tozer:

Aşa am ajuns la o anomalie ciudată: învăţătură scripturală şi practică nescripturală. Tehnica acadelei s-a integrat aşa de mult în gândirea religioasă actuală, încât e considerată ceva normal. Orice obiecţie la nebuniile creştinismului actual, precum cele de genul viţelului de aur, este întâmpinată cu replica triumfătoare: „dar îi câştigăm pe oameni!” Îi câştigăm pentru ce? Pentru a fi ucenici adevăraţi? Pentru a purta crucea? Pentru lepădare de sine? Pentru a se separa de lume? Pentru răstignirea cărnii? Pentru o trăire sfântă? Pentru un caracter nobil? Pentru a dispreţui comorile lumii? Pentru o severă auto-disciplină? Pentru a-L iubi pe Dumnezeu? Pentru o predare totală lui Cristos? Desigur, răspunsul la toate aceste întrebări este NU!

Ce părere ai? Eşti pus pe gânduri? Ăsta e semn bun!

Domnul cu tine…şi să nu accepţi „acadeaua” lumii.

De ce nu suport bebelușii în biserică

Exact! Ați citit bine. Nu-i suport. Am mari probleme să-i tolerez. Și nu vorbesc de bebelușii care vin pentru serviciul de binecuvântare. Ooo, nu! Ei sunt adorabili. Nu mă refer nici de cei ce tocmai s-au „născut din nou” și vin la cateheză pentru a păpa „laptele duhovnicesc”. Este o splendoare timpul petrecut alături de ei.

Iritarea apare însă atunci când întâlnesc bebeluși care au 20 de ani. Alții și mai bine de atât. Pe ei nu-i suport. Prezența lor în trupul lui Cristos este înfricoșătoare.

Cum este profilul unui astfel de „bebeluș” învechit?

Fratele A.W. Tozer ne oferă câteva trăsături în cartea Succesul și Creștinul.

Iată doar trei dintre ele:

1. Nu se poate concentra foarte mult timp. Își pierde interesul foarte repede. Este încântat acum iar peste 60 de secunde începe să țipe plin de frustrare. La rugăciune nu rezistă mai mult de 10 minute. Cititul Bibliei a durat doar până pe 10 ianuarie.
2. Preocupat cu lucrurile simple. El vrea doar păpică, căldurică, suzetă, schimburi curate, pe mămica aproape și … cam atât. Nu-l interesează studiile biblice, călătoriile misionare sau lucrurile atât de complicate.
3. Ahtiat după amuzament. E suficient să te stâmbi la el, că se distrează de minune. Tot ce vrea e să se joace. Vrea jucării. Și le vrea mereu. Și la masă, și la culcare, și când stă în pătuț și la plimbare. Trebuie să aibe jucăriile cu el. Biserica este un mic teatru în care el trebuie să fie distrat.

Ați întâlnit așa „bebeluși” în biserică? Ce alte caracteristici ați mai observat la ei? 

3 principii simple să ne acordeze cântările

Ce rol au instrumentele în închinarea bisericii? Acompaniamentul muzical este un teren minat în multe biserici. Adesea păstorii nu știu cum să managerieze un astfel de subiect. Se pot alege instrumente după placul fiecăruia? Sau după așteptările audienței? Sau poate nici nu este important cu ce cântăm în biserică?

Iată câteva principii pentru cântările în comun. Sunt oferite de Mark Dever și Paul Alexander în cartea ” Biserica Intențională”

1. Muzica slujește versurile. Foarte important acest principiu. Muzica nu contrazice versurile. Dacă cântăm despre jertfa Domnului Isus, atunci acest mesaj trebuie pus într-o formă potrivită lui. Unii cred că muzica nu contează atâta vreme cât mesajul este unul biblic. Să vă dau un exemplu: dacă vă invit la masă și vă spun că vă voi servi mai întâi o supă de găină „ca la mama acasă”. Vă bucurați, așa-i? Dar, ca să nu fim rigizi și închistați în forme și tradiții, pun pe masă supa într-un vas de toaletă. Nou – nouț. Nu-i folosit, Domnae ferește! Doar nu cotează forma, ci esența! Bănuiesc că nu vă mai este așa de foame 🙂
2. Triumfalismul este prematur. Sunt unele cântări care se referă la cer și la slava de care ne vom bucura în jurul tronului pe care stă Mielul. Dar, până atunci mai avem de luptat, de răbdat, de rugat, de umblat cu temere și sfialăîn lumea asta, de biruit ispite și de recunoscut eșecuri. „Multe bătălii ne stau încă înainte. Împărăția a fost doar inaugurată. Încă mai este nevoie să vină în toată puterea ei. Muzica noastră ar trebui să dea dovadă de o oarecare reținere, reflectând astfel realitatea în care trăim”.
3. Simplitatea e cea mai bună. Cred cu tărie că o instrumentație mai liniștită oferă adunării posibilitatea să se audă unii pe alții și încurajează adunarea să cânte din ce în ce mai tare. Prea multe insturmente în față, lideri de închinare și aglomerație pe „scenă” poate creea în adunare un fel de ceață pe care o gsim doar la spectacolele din lume.

Ce rol trebuie să aibe muzica în închinarea bisericii?

Amintiri depănate de pastorul Mitrofan Gheorghe

Fratele Mitrofan Gheorghe este păstorul pe care îl ascultam în frumoasele luni petrecute la țară în vacanță. Păstorul bunicilor mei. În locul lui, tatăl meu a continuat slujirea.

L-am întâlnit vara trecută în biserica „Maranata” din Suceava. A fost o mare bucurie să-l reîntâlnesc.

Am primit cu bucurie cartea scrisă de fratele Gheorghe. Este o carte plină de istorie. O recomand în special celor ce au legături cu nordul Moldovei.

Cum citesc în timp ce conduc mașina

Citesc cu urechile.

Deunăzi scriam despre disciplina ascultării cărților audio care poate să fie profitabilă spiritual. Câștigăm lupta cu letargia intelectuală. Atunci când călătorești sau ești ocupat cu activități care îți „rup” ziua în bucăți, audiția unor cărți bune te obligă să rămâi vigilent și să-ți umpli mintea cu combustibil esențial.

Astăzi între drumurile făcute între școală și biserică am ascultat vreo 5 meditații de Tozer și două capitole de Ravenhill. Ce bine mi-au prins!

Am căutat oportunități de a procura cărți audio. Nu m-am descurcat prea strălucit. Am nevoie de ajutor.

Dar, iată câteva locuri găsite:

1. Editura Humanitas
2. Editura Curtea Veche
3. Resurse Creștine

Unde mai găsim cărți audio?