Ambasadorul

"Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Cristos"

Archive for the category “Caricaturi”

L-am întâlnit zilele astea pe Lot


Vă amintiți de Lot?

Un tânăr care n-a mai suportat pocăința bătrânului unchi. Se cam plictisise și de poveștile interminabile spuse de Avraam despre Iehova și de un Dumnezeu care poartă de grijă. A vrut să-și trăiască viața. Și-a dorit întotdeauna să doarmă și el pe o salea, într-o vilă și nu în cortul atât de drag unchiului său. Și a reușit! 

Astăzi întâlnesc tot mai mulți Loți. Unii au plecat chiar din bisericile și căminele noastre.

Ne-au spus că vor să fie „sare și lumină” în lume și nu în biserică.

Ne-au spus că vor să-și deschidă propriile afaceri. Și asta doar ca să ne arate cum se face o afacere „curată” și spre „slava lui Dumnezeu”. 

Ne-au spus că bogățiile pe care și le doresc nu îi vor despărții niciodată de Dumnezeu.

Ne-au spus că vor să intre în politică ca să o facă mai curată. Impactul lor creștinesc va fi imediat remarcat.

Am doar patru întrebări pentru Loții noștri:

1) Ce efect a avut „Sodoma” pentru viața ta spirituală? Parcă înainte de intra în Sodoma erai mai plin de bucurie și de pace sufletească. Parcă obișnuiai să te rogi în biserică și să cânți în cor. Acum ai ajuns puternic dar ți-ai pierdut vigoarea spirituală. Și atunci, ce folos?

2) Ce ai făcut pentru „Soldoma”? Ai spus că vrei să ai impact în viața lor. Ai spus că vrei să fi relevant. Ai spus că vei avea mai mult succes dacă vei ajunge în poziții politice înalte. Câți ai câștigat pentru Dumnezeu? Și atunci, ce folos?

3) Cât ai câștigat în „Sodoma”? Ai trecut de la cort la casă. Ai bani și poziție. Ai rate în bancă și credite. Ai tot mai multe bogății. Dar, în final ai pierdut totul! Și atunci, ce folos?

4) Ce-ți face familia? Este soția ta fericită și împlinită? Sunt copiii tăi credincioși? Se pare că toți ceilalți din familia ta se îndreaptă într-o direcție greșită. Copiii au preluat conducerea. Iar gândirea lor este total lumească. Și atunci, ce folos?

Ați întâlnit vreun Lot? Cum arăta? 

Caricatura de sâmbătă :)


( Scrieți la comentarii ce credeți că se întâmplă în această biserică )

Prea târziu pentru iertare


Am scris aici despre o situație. Imaginară sau nu, ea ne este de învățătură.

Ce facem atunci când suntem convinși că am greșit împotriva cuiva? Am spus, am făcut ceva ce a rănit pe fratele, colegul, partenerul, aproapele meu. Realizez lucrul acesta și vreau să repar. Se mai poate? Sigur că da!

 

  1. Să-mi mărturisesc păcatul înaintea lui Dumnezeu. Toate păcatele trebuie mărturisite lui Dumnezeu, conform lui 1 Ioan 1:9.
  2. Al doilea pas, este să-i mărturisesc păcatul și să cer iertare persoanei căreia i-am greșit. Asta înseamnă să mă duc să-mi cer iertare. Nu să-i explic. Nu să dau vina pe el sau să fiu vag. Nu să dau vina pe încălzirea globală. Nu condiționez nimic. Îmi rezolv problema mea și o fac într-un mod biblic. În situația prezentată mai devreme, acest pas este imposibil de făcut. S-a pierdut ocazia de iertare și împăcare cu aproapele. Nu ne rămâne decât să trăim cu regretul și remușcările conștiinței.
  3. Dacă au mai fost și alții implicați, trebuie să afle și ei despre pocăința mea. Dacă ofensa a fost adusă în fața unui grup de oameni, atunci trebuie să-mi prezint scuzele și în fața acelui grup. Este greu acest lucru? Dacă da, atunci e mai bine să prevenim astfel de probleme. Îmi este rușine? Dacă nu mi-a fost rușine să jignesc public, nu trebuie să-mi fie rușine să-mi cer iertare public!

Ați fost rănit vreodată de cineva? Ce pași s-au făcut?  

Touché!


Vorbim mult. Prea mult uneori.  Și prea ușor. Vorbim când ar fi timpul să tăcem. Și apoi tăcem când e nevoie mai mult ca oricând să vorbim.

Vorba are valoare. Are forță.

Mă gândesc la cele doar câteva cuvinte ale lui Bartimeu. Au oprit din drum pe Mântuitorul și l-au vindecat. Mă gândesc la cele câteva cuvinte ale femeii disperate dar rostite la timpul potrivit: „așa este, dar și cățeii mănâncă firimiturile care cad de la masa stăpânilor lor”. Mă gândesc la întrebările fariseice și răutăcioase care au primit următorul răspuns: „Dați Cezarului ce este al Cezarului și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu”. Atât! Și s-a făcut liniște!

E importat să cunoști momentul potrivit pentru a da răspunsul tău. Biblia spune :

Omul are bucurie să dea un răspuns cu gura lui, și ce bună este o vorbă spusă la vremea potrivită. ( Prov.15:23 ) 

Oare sunt momente când ironiile și răutățile altora trebuiesc întâmpinate cu replica noastră?

Uneori e cazul să le ignorăm. Și Domnul a tăcut când a fost întrebat. Dar uneori trebuie să răspunzi pentru a nu se crede foarte înțelept. Ei bine, aici e nevoie de mult discernământ.

Să vedem câteva cazuri de „vorbe spuse potrivit”:

Scriitorul George Bernard Shaw i-a scris lui Winston Churchill:

„Dragă Domnule Churchill,

Vă trimit două bilete la noul meu spectacol, care va avea loc Joi seară. Vă rog să mă onorați cu prezența și vă aduceți un prieten, dacă aveți vreunul.”

Churchill îi trimite scriitorului următorul răspuns:

„Dragă Domnul Shaw

Din cauza unor programări deja făcute, îmi pare nespus de rău că nu pot participa la spectacol. Cu toate acestea, voi veni la al doilea spectacol al d-voastră, dacă va mai fi vreunul.”

Touché!

Fratele Lulu Cenușe de la Hațeg, băiat de păstor, mi-a povestit următoarea situație. Era copil când cobora scările seminarului din București acolo unde familia sa locuia pentru o vreme. Pe scări s-a întâlnit cu directorul de pe atunci a seminarului, fratele Ioan Bunaciu. Acesta l-a oprit pe băiețelul Lulu și l-a dojenit spunându-i: „Măi, la voi acolo la țară, nu ați învățat să salutați?” Răspunsul copilului a venit fulger: „Ba da! Dar nu pe toți țăranii!”

Din nou, touché!

Acum e rândul vostru să ne spuneți pe scurt o situație care se finalizează cu  … „touché”. 

Diferența dintre ignoranță și …


Un profesor a întrebat un elev inteligent dar cam răzvrătit:

Bob, care-i diferența dintre ignoranță și indiferență?

Bob s-a gândit câteva secunde și a răspuns:

Nu știu și Nu mă interesează!

 

Acadele! Acadele!


Iată un fragment din A.W. Tozer:

Aşa am ajuns la o anomalie ciudată: învăţătură scripturală şi practică nescripturală. Tehnica acadelei s-a integrat aşa de mult în gândirea religioasă actuală, încât e considerată ceva normal. Orice obiecţie la nebuniile creştinismului actual, precum cele de genul viţelului de aur, este întâmpinată cu replica triumfătoare: „dar îi câştigăm pe oameni!” Îi câştigăm pentru ce? Pentru a fi ucenici adevăraţi? Pentru a purta crucea? Pentru lepădare de sine? Pentru a se separa de lume? Pentru răstignirea cărnii? Pentru o trăire sfântă? Pentru un caracter nobil? Pentru a dispreţui comorile lumii? Pentru o severă auto-disciplină? Pentru a-L iubi pe Dumnezeu? Pentru o predare totală lui Cristos? Desigur, răspunsul la toate aceste întrebări este NU!

Ce părere ai? Eşti pus pe gânduri? Ăsta e semn bun!

Domnul cu tine…şi să nu accepţi „acadeaua” lumii.

Fraaate păstor, ați aflat că …..


… continuați voi mesajul celor doi 🙂

1. Mi-am pus Biblia pe iPhone? ( Vestitorul )
2. Hei frate păstor, suntem plecați în această călătorie misionară de 2 săptămâni și soția d-voastră vă tot sună la telefon, de ce nu îi răspundeți? ( Ioan Alexandru )
3. Hei frate păstor, ați aflat că ați fost ales președintele Alianței Evanghelice din Romania? ( Ioan Alexandru )

4.

Post Navigation

%d blogeri au apreciat: