Ambasadorul

"Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Cristos"

Archive for the category “Dorohoi”

Pe unde am umblat până acum?


Nu! Nu am renunțat la blog. Dar m-am lăsat pe tânjeală de când cu căldurile astea tropicale. Dar principalul motiv al absenței mele sunt călătoriile lungi din ultima vreme.

Au fost două destinații românești pe care nu le bifasem încă: Maramureșul și Delta Dunării. A mai rămas Delta acum. Am avut onoarea să predic în Biserica Creștină Baptistă „Sfânta Treime” din Baia Mare. Această ocazie mi-a deschis posibilitatea să admir această zonă superbă și să mă întâlnesc cu doi din prietenii mei: fratele Ghiță și fratele păstor Radu de la Negrești Oaș. Poza cu casa nu este a păstorului, stați liniștiți 🙂

Apoi am avut privilegiul să predic la Casa de Cultură a Tineretului din Slatina alături de Corul „Laudă Mielului„. A fost pentru prima dată când i-am auzit și a fost o încântare să mă închin Domnului împreună cu acești minunați bărbați!

Apoi am lăsat repede cele 41 de grade celsius din Slatina și ne-am îndreptat cu toată viteza spre mai răcoroasa Moldovă. Am predicat în Biserica Creștină Betania din Suceava. O întâlnire dragă cu frați și surori care am slujit pe Dumnezeul nostru. Am petrecut câteva zile alături de părinții noștri care sunt și bunici.

În drumul nostru spre casă ne-am oprit ( cu toată bucuria și nerăbdarea ) tinerii noștri dragi din Hațeg care se aflau în tabăra de vară din Lunca Bradului. Am stat alături de ei la un studiu biblic și ne-am încercat „încrederea oarbă” pe tiroliană. O ședere binecuvântată alături de acești tineri extraordinari.

Duminica trecută am predicat în biserica din Sălașul de Sus iar seara în Biserica Creștină „Golgota” din Bujac, Arad. Aici mi-am uitat aparatul de foto 😦

Îi sunt mulțumitor Domnului pentru această ocazie de a predica Evanghelia!

Este o onoare și mă rog ca Domnul să mă păstreze în harul Său și în continuare.

Voi pe unde ați umblat până acum? 

Reclame

Cum arată iarna copilăriei noastre


Ieri am fost în misiune. Înăuntru focul trosnea în sobă. Cele două surori și un frate cântau. Fratele M. ne aștepta cu zâmbetul pe față lângă ușa de la intrare. Ceasul de pe perete se oprise la ora șapte. Am cânta, ne-am rugat. Au mai venit și alte persoane din sat. Am cântat din nou. Am citit din Scriptură și ne-am desfătat în Cuvânt. În astfel de momente îmi amintesc de vremea copilăriei. Când în bisericile de sat focul trosnea, cântările răsunau, rugăciunile erau însoțite de lacrimi, iar ceasul …. nu funcționa.

Dar ieri nu numai atmosfera din biserică mi-a amintit de copilărie. Ci și atmosfera de afară. Unul dintre frații cu care am mers, a rămas blocat l-a peisajul care se desfășura înaintea ochilor noștri. Expresia fratelui: „aceasta este iarna copilăriei mele”.

Am regretat că nu am aparat de fotografiat. Dar am găsit câteva imagini care se apropie de ceea ce am văzut ieri.

Ce amintiri v-au trezit imaginile? 

De ce nu cânt cântări „creștine”


Muzica în biserică este esențială.

Este un mod vital prin care ne închinăm Domnului. Acordăm mare parte ( poate prea mare ) din timpul pe care îl petrecem în închinarea corporativă. Dar, închinarea prin muzică poate foarte ușor să fie deturnată de dușmanul nostru: Diavolul. Putem agale să ne lăsăm păcăliți și să înghițăm momelile lui. Să cântăm fără să ne închinăm Lui.

Iată trei principii care sunt esențiale pentru o închinare veritabilă în cântare:

1. ÎNCHINARE BAZATĂ PE CONŢINUT.

Nu pe emoţii, experienţe, liturghie, scop sau personalitate.

Coloseni 3 este crucial pentru înţelegerea rolului muzicii în biserică. Coloseni 3 se adresează încă din v.1 celor care „umblă după lucrurile de sus, unde Cristos şade la dreapta lui Dumnezeu.” În v.16 ni se dezvăluie două roluri ale muzicii: „învăţaţi-vă şi sfătuiţi-vă” şi închinarea faţă de Dumnezeu, „cântând lui Dumnezeu cu mulţumiri„. Aceasta este posibil doar atunci când „Cuvântul lui Cristos” locuieşte din belşug în noi. (v.16)

Muzica fără cuvinte poate fi o formă artistică de a atrage atenţia asupra lui Dumnezeu, la fel cum o face şi natura ( revelaţie generală). Dar dacă adăugăm adevăr biblic melodiei atunci ea devine un instrument pentru revelaţia specială.

O legătură corectă între adevărul obiectiv şi muzica subiectivă cere mult discernământ din partea celor care conduc închinarea prin muzică în biserică. Adevărul transcede cultura. Un adevăr profund rămâne adevăr indiferent cu ce stil de muzică îl asociezi. Dar, pe de altă parte, mesajul nu ar putea fi auzit de biserică dacă muzica care îl acompaniază nu este atent aleasă. Muzica în biserica trebuie să se bazeze pe adevărul biblic, iar stilul, emoţiile şi experienţele sunt secundare.

Efes.5:19; Colos.3:16

( Psalmii=Psalmii; Cântări de laudă=cântările de laudă cu adevăruri teologice; cântări duhovniceşti=mărturiile personale ale credincioşilor )

2. TOTUL SPRE ZIDIRE

1 Cor.14:26 „toate să se facă spre zidire sufletească„.

Adică, stilul muzical preferat de mine este mai puţin important în comparaţie cu ce zideşte Trupul. Introducerea unor noi stiluri este recomandată dacă asta aduce zidire Trupului. Iată că putem face o aplicaţie şi personală: nu este vorba de ceea ce primesc (emoţii, experienţe, vindecări, ce îmi place să aud, etc ), ci este vorba de ceea ce dăruiesc (laudă lui Cristos şi slujire altora ).

1Cor.14:40 „dar toate să se facă în chip cuviincios şi cu rânduială„.

3. NU FOLOSIM CUVINTE ÎNDOIELNICE.

Acest principiu are legat de primul. Avem prea multe cântări prin care nu comunicăm adevăruri biblice. Cântări ale căror cuvinte nu aduc învățătură, zidire, cercetare celor care participă la închinare.

Am să ofer un exemplu de cântare „creștină” unde nu găsim miez și conținut biblic. Adevărurile dulci și pline de viață ale Scripturii sunt înlocuite cu surogate artificiale și seci.

Credeam ca-s cineva..
Cum nu sa mai vazut
Tot mereu ceva spuneam
Sa vreau chiar si mai mult.

Banii mi-au condus sufletul vandut
Ca pot fii salvat nici nu am crezut

Ref:Ai venit, mai salvat, mi-ai dat dragostea
Mai luminat si mi-ai schimbat inima
Doar eu stiu ca tu esti raspunsul meu
Pe tine totdeauna te-am cautat
Sunt al tau……

Puteam sa fac orice
Dar inima n-aveam
Tot ce-i rau ma atragea
Si incet incet pieream

Dar cand te-am gasit
Mai eliberat
Si inapoi mi-ai dat
Sufletul curat

Ref:Ai venit, mai salvat, mi-ai dat dragostea
Mai luminat si mi-ai schimbat inima
Doar eu stiu ca tu esti raspunsul meu
Pe tïne totdeauna te-am cautat (mereu)
Sunt al tau……(*3)

Versuri de la: http://www.versuri.ro/

Nu doresc să critic persoana sau stilul muzical al cântării, ci doar observ că această cântare poate fi o dedicație perfectă pentru doamna învățătoare. Este chiar mai potrivită la ziua mamei. Ea poate fi adresată soției sau iubitei care a fost răspunsul și dragostea care mi-a schimbat inima. Se poate cânta și într-un club la fel de bine ca și într-o tabără creștină. 

Vă invit să ascultăm și o altă cântare. Același titlu: sunt al Tău. Să vedem dacă conținutul mai poate fi negociat.

Da! Avem nevoie de discernământ și în cântările noastre.

Astăzi obligat să port fustă


Nu am avut niciodată ocazia să vizitez pe-ndelete faimoasele mănăstiri din Moldova. Am vizitat Voronețul când eram mai mic și apoi anul trecut împreună cu tinerii noștri. Am însă ocazia acum să le vizitez și pe celelalte: Moldovița, Sucevița, Gura Humorului. Încerc să mă bucur împreună cu Lucas de aceste două zile în această zonă splendidă.

Când am ajuns astăzi în curtea mănăstirii Voroneț, am auzit o frază rostită de o măicuță în engleză, unui grup de turiști din Germania: „la acest subiect, noi, ortodoxii, suntem la fel ca și protestanții.”

Am fost curios să aflu la ce subiect se referă. Și în câteva minunte am înțeles. Era vorba despre iad și purgatoriu.  Ne-a prezentat și explicat pictura exterioară a Voronețului care este socotită drept cel mai reușit ansamblu al artei feudale moldovenești. Impresionanta scenă a Judecății de apoi unde se observă la mijloc cumpăna care cântarește faptele bune și pe cele rele, lupta dintre îngeri și demoni pentru suflete iar în zona de nord raiul iar în cea de sud iadul.

O întrebare pentru măicuță:

„cine stabilește cine intră în cer?”

Răspunsul ei:

„deciziile noastre pe care le luăm în viață vor decide unde vom merge!”

Mama


Mama este cea care poartă în pântec copilul și apoi cu durere și emoții dă naștere acelei mici și catifelate ființe. Odată cu bucuria, vine și responsabilitatea de a modela caracterul viitorului bărbat sau femeie.

Este o veche zicătoare ” mâna care împinge leagănul, guvernează lumea”. Orice copil este reflexul mamei. „Cum e mama așa e și fata” și putem adăuga fără nici o problemă: „așa și fiul”. O mamă trebuie să trăiască ceea ce vrea să-l învețe pe copilul ei.

Nu poate să-l învețe să fie cinstit, dacă ea umblă cu jumătăți de măsură. Nu poate să-l învețe să spună adevărul, dacă ea îi promite ceva și apoi nu se ține de cuvânt. Nu poate să-l învețe să fie amabil, dacă ea este aspră și obraznică. Nu poate să-l învețe să-și țină firea, dacă ea se enervează din orice. Nu poate să-l ducă la Isus, dacă ea nu este o adevărată urmașă a Domnului Isus.

O mamă spunea odată ficei ei: „Nu uita, draga mea, când vei fi în lume, toți mă vor judeca după purtarea pe care o vei avea tu”.

Multe femei ar da tot ce au pentru a le întoarce pe mamele lor înapoi pe pământ pentru a-și cere iertare de toate cuvintele, necazurile și faptele care au rănit inima de mamă.

Socrate dădea un sfat fetelor: „Purtați-vă cu mama voastră, așa cum ați dori ca și copiii voștri să se poarte cu voi.”

Dacă încă mai ai o mamă, mergi și uită-te în ochii ei și las-o să audă că o iubești și mulțumește-i pentru tot ce a făcut și face pentru tine.

Pentru mama mea care este acum la 600 km depărtare de mine, o dedicație muzicală:

Mama, te iubesc și îți mulțumesc!

 

 

Cu dragoste „Tatăl tău”


În dimineața aceasta citesc din Biblia primită de la tatăl meu în 25 februarie 1995. Pe prima pagină l-am rugat atunci pe tata să scrie ceva care să-mi amintească de el și de frumosul cadou oferit.

Iată ce mi-a scris tata:

Pentru fiul meu Adrian,

Cartea aceasta a legii să nu se depărteze de gura ta, cugetă asupra ei zi și noapte căutând să faci tot ce este scris în ea; căci atunci vei izbândi în toate lucrurile tale și atunci vei lucra cu înțelepciune.

Iosua 1-8

Cu dragoste „Tatăl tău”

25.o2.1995

Ce bucuros și recunoscător sunt că tatăl meu mi-a amintit că avem un Tată care ne iubește și care merită iubit până la capăt.

România mea.


M-am născut tot în România.

Într-un oraș din sud-estul țării,  oraș mare și frumos numit Constanța. În anii 80 era un oraș mult mai liniștit ca acum. Am crescut acolo până la vârsta de 10 ani. Blocuri, nisip, delfinariu, acvariu, pește, cartier, bicicletă, clubul „Farul Constanța”, portul maritim. Frumos a fost. Ne-am mutat tot în România. Am ajuns în nordul Moldovei: județul Botoșani, orașul Dorohoi. Bucuria mea era să mă joc la țară prin grădină la marginea iazului. Să dau mâncare la găini și să mă urc prin copaci după cireșe amare. Să mă încalț în opinci și să-mi pun o căciulă de miel în cap și o șubă pe mine și să mă cred un … țăran adevărat! Să stau pe sobă și să văd cum bunica scoate din cuptor pâine, cozanaci și sarmale în foi de viță puse în oale de lut. Asta în timp ce afară ninge cu fulgi mari. Aici îmi sunt părinții și amintiri de care nu voi scăpa niciodată!

După liceu m-am mutat tot în România. La capitală. București. Oraș nervos și fără stare. Dar noaptea plin de lumini și dornic să te invite la un suc. Seminar baptist, biserici multe, întâlniri de tineret nenumărate, concerte și biblioteci, ateneu și metrouri. Cărți și amfiteatru, profesori, coloane oficiale, actori pe stradă și aer îmbâcsit de asfalt. O experiență unică și irepetabilă.

Apoi, m-am mutat tot în România. Am ajuns în Ardeal. O vale a Hațegului, la poalele Retezatului. Îmi amintesc și acum primul drum de la București la Subcetate. Am plecat seara din București cu trenul la cușetă. Când m-am trezit și m-am uitat pe geam ….șoc! Toate ferestrele de la case erau acoperite cu obloane de lemn. „Măiii, ce-i cu camuflajul ăsta pe aici”. Pentru ochiul meu de dobrogean-modovean era o premieră 🙂 Oameni așezați și gospodari. Aici am început lucrarea de păstor, și încă rezist 🙂  într-o biserică care are un loc special și unic în inima și viața mea. Aici m-am căsătorit cu o fată superbă. S-au născut băieții. Aici am prieteni și frați o grămadă. Aici am aflat ce bun e cremeșul și că nu se poate să nu-ți placă sângeretele. Aici este locul în care Dumnezeu încă lucrează la caracterul meu.

Când mă gândesc la România, mă gândesc în special în aceste trei direcții: Constanța, Dorohoi, Hațeg. Dar, am avut ocazia să vizitez, mai puțin sau mai des, și alte locuri din România care îmi sunt dragi: Timișoara, Arad, Oradea, Craiova, Strehaia, Alba-iulia, Sibiu, Pitești, Brăila, Bacău, Miercurea-Ciuc, Târgu-Mureș, Iași, etc, etc.

Singurele locuri unde nu am avut ocazia să ajung și să cunosc și acele zone ale României sunt: Delta Dunării și Maramureșul. În rest, cred că avem o țară superbă. Iar oamenii ei au nevoie de rugăciunea noastră. Președintele are nevoie de rugăciune, prim-minstrul, primarii, vecinii noștri, șeful de la servici, colegul de la liceu. Românii au nevoie de rugăciunea noastră. România are nevoie de rugăciunea mea.

De rugăciunea noastră.

Pleacă, te rog, genunchiul câteva momente și roagă-te ca românii să se întoarcă spre Cuvântul lui Dumnezeu.

Echipa rămâne, noi ne întoarcem.


Echipa de frați constructori vor mai rămâne câteva zile. Aici la Dorohoi acum e soare și vreme tocmai bună de construit. Sperăm ca lemnul atât de mult așteptat să sosească până Luni. Eu mă voi întoarce spre Hațeg mâine dimineață pentru a mă revedea cu cei dragi: Cora, Elisei, părinți și frații mei din adunare.

Rugați-vă pentru noi ca Domnul să ne dea o zi binecuvântată și să ne păzească de orice rău în drumul nostru.

Mult har!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Următoarea fotografie este doar pentru Cora. Un buchet de flori din partea mea și a lui Lucas. Ne este tare dor de ea și abia așteptăm să o vedem! Te iubim mult!

Din nou alături de sinistrații din Dorohoi


Cu ajutorul Domnului am ajuns împreună cu fratele Radu O la Dorohoi. În drumul spre Moldova am fost însoțiți mereu de o ploaie de toamnă care nu ne-ar fi deranjat dacă nu se strica mecanismul ștergătoarelor de la mașină pe care o conduc. Sora Iutca s-a tot rugat și unul din mecanisme, pur și simplu s-a rupt dintr-o dată iar această ruptură a fost spre binele nostru : unul din ștergătoare mai reușea șă șteargă câțiva cm atât cât să pot înainta ușor, ușor spre destinație. Slavă Domnului. 

Am fost îndrumați la doamna Mariana, văduvă cu două fete căreia apa i-a luat casa. Acum stă într-o cameră cu chirie. Mare bucurie când a văzut echipa celor 4 bărbați de la Hațeg. Eu nu am avut loc în echipă pentru că fr. Radu a spus ca măcar acum l-a început să nu-i încurc 🙂

Echipa s-a și apucat  de tencuit chiar dacă afară plouă și casa nu are acoperiș. Nu încă. Guvernul ne tot promite că lemnul trebuie să sosească. Probabil sunt foarte ocupați cu alte lucruri mai „importante”. Sper ca lemnul să vină înainte de Crăciun 😦

Mulțumim tututor celor ce vă rugați pentru noi!

Vă împărtășesc câteva fotografii ca să știți cum să vă rugați mai bine:

 

 

 

La mulți ani, tată!


Când l-am sunat pe tata azi dimineață aștepta în fața unor birouri pentru a obține autorizația de construcție a unui nou locaș de închinăciune din Havârna. M-am bucurat să-l știu și în această zi, când împlinește 64 de ani, tot în slujba Domnului. Îi sunt recunoscător Domnului că mi-a oferit un tată credincios și încrezător în Dumnezeul pe care îl slujește.

Tată, la mulți ani! Și îți mulțumesc încă o dată că prin tot ce ai făcut, mi-ai îndreptat pașii spre Tatăl ceresc. Este o onoare să mă știu copilul Lui și băiatul tău! Este un har să știu că sunt coleg cu tine în slujba Lui.

La mulți ani și te iubim!

Fam. Condrea jr.

Post Navigation

%d blogeri au apreciat asta: