Ambasadorul

"Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Cristos"

Archive for the category “Elisei”

De ce sunt bucuros și trist?


Băieții mei au crescut.

Încerc un sentiment de bucurie. E harul Domnului că au ajuns până aici. Sunt sănătoși, frumoși și deștepți 🙂 Vorba românului: „Fiecare cioară își laudă puiul” 🙂 Dar mă bucur pentru responsabilitatea privilegiată pe care Domnul ne-a dat-o, mie și Corei: să fim lângă ei și să-i creștem. Dimineața când se trezesc, când mănâncă, seara când adorm ascultându-ne poveștile, când călătorim și povestim despre viață, prieteni, copilărie, NASA ( Lucas vrea să lucreze pentru NASA acum ) sau când ne jucăm „GA-GA” ( oare despre ce joc este vorba? )  sau ne plimbăm cu bicicletele prin oraș. Și multe, multe alte amintiri.  Aceste amintiri nu au preț. Și deja mă bucur de colecția strânsă până aici. 

Încer și un sentiment de tristețe. Ei cresc și eu îmbătrânesc. Cineva m-a întrebat zilele trecute când ies la pensie. Hmmm?!? Fac eforturi mari acum să-l iert 🙂 Nu-i mai pot ridica în brațe așa cum aș vrea. Jocul „de-a avionul” a „aterizat” de ceva vreme. Mă joc singur și în tăcere de-a hernia de disc 🙂 Au început să nu mai întoarcă capul atât de des atunci când îi las la poarta școlii sau în grupa de la grădiniță. Încă mai avem o grămadă de jocuri pe care să le jucăm împreună. Dar știu că lista începe să scadă. Statul la bunici este din ce în ce tot mai ușor. Și multe, multe alte motive de tristețe. Și știu că Dumnezeu lucrează nu numai la ei, ci și la mine. Șlefuiește, curăță și dăltuiește un caracter frumos. Mă învață să depind și să mă leg tare de EL. 

Domnul să ne binecuvânteze copiii și părinții! 

Ce amintiri de neuitat aveți cu copiii voștri?  

Reclame

Unul din cele mai frumoase momente


Sunt în dormitorul băieților. La birou. Citesc câteva versete biblice.

M-am oprit acum.

M-am oprit doar să vă spun că unul din cele mai frumoase momente pentru mine este să-mi privesc băieții cum dorm.

Să mă apropii de ei și să le simt respirația.

Să-i văd că se odihnesc. Că sunt în siguranță. Că au adormit știind că tata și mama sunt acolo. Niciunul nu adoarme fără ca unul dintre noi să nu fie lângă ei. Băieții mei nici nu au habar cât de mult îmi place să-i adorm. Să stau lângă ei până când îi aud cum somnul dulce, adânc și odihnitor îi cuprinde.

Nu mă pot sătura de gândul că băieții mei sunt în pat, liniștiți și în siguranță. Acesta este un har. Un har doar pentru o vreme. Vreau să mă bucur de el cât mai mult.

Și apoi mă gândesc la Dumnezeu. El când se uită la noi cum ne așezăm capul pe pernă și ne punem în pat, oare se bucură? Este El încântat de felul cum ne odihnim sub protecția Lui?

Când ne rugăm cu băieții noștri seara, uneori încheiem momentele de rugăciune spunând cu voce tare Psalmul 121. Versetul 4 spune:

Iată că nu dormitează, nici nu doarme Cel ce păzește pe Israel.

În seara aceasta, când te pui în pat, amintește-ți și Psalmul 3:5

Mă culc, adorm și mă deștept iarăși, căci Domnul este sprijinul meu.

Odihnește-te. Culcă-te liniștit.

Dumnezeu se uită la tine ca și un Tată mândru și bucuros să-și protejeze copiii.

Noapte bună! Tata veghează asupra ta!


4 cuvinte care mă fac să mă întorc cu nerăbdare acasă


Când plec din casă, mă simt ca un soldat care iese să dea piept cu provocările cotidiene. Fiecare zi este un fel de examen pe care-l dau în fața oamenilor, în fața colegilor, a fraților, a vecinilor sau străinilor cu care mă întâlnesc. Dar nu trebuie să uit că Învățătorul se uită atent și la mine și vrea să mă ajute ca la finalul zilei să primesc un FB ( foarte bine ). Cu plus.

Întotdeauna când mă pregătesc să ies din casă, unul din băieții mei aleargă spre mine și-mi spune aceleași dulci cuvinte care mă fac să îmi doresc atât de tare să mă întorc acasă.

Orice aș face în ziua aceea, îmi aduc aminte de cuvintele lui:

Să vii repede acasă.

Ce bine este să știi că cineva te dorește „repede” înapoi. Chiar dacă se face târziu, știu că trebuie să mă întorc „repede acasă”. Mă așteaptă familia.

Care sunt expresiile celor din familie care vă dau curaj ?

M-am hotărât ce să fac cu profilul de facebook


Zilele trecute am cerut ajutor în legătură cu profilul meu de facebook.

Și am primit. Mulțumesc. Câteva sugestii au fost de apreciat.

Mi-a fost de ajutor comentariul lăsat de ascultareacredinței

Deocamdata e mai bine sa-l pastram. Si eu sunt de parere sa fie cat mai multi in lista de prieteni, fiindca oricum prietenii adevarati nu-i faci pe facebook. E doar o chestiune de marketing pentru cei care au gandit facilitatea… Dar avem ocazia sa folosim peretele pentru a promova valoarea, binele, bunul simt etc.

Așa că m-am gândit, m-am răsucit și m-am hotărât. Voi păstra profilul de facebook.
Dar cu câteva schimbări de abordare. Deci, problema nu-i la FB, ci în cerebelul meu.
  • Îmi voi clarifica ce înseamnă „friend”. Nu accept ca acest cuvânt să fie atât de diluat. Reacționez. Țin mult la familia și prietenii mei. Nu am mulți, dar sunt de mare preț. Poate veți spune că este doar o problemă de semantică. Conceptele sunt importante!
  • Vor rămâne în profilul meu de FB doar cei din familie și prietenii apropiați. Cei care nu fac parte din familie și prieteni vor fi șterși din profil. Sorry! Nu știu altă metodă, decât la fiecare să apăs „unfriend”. Este vreo altă cale?
  • Ce se întâmplă cu cunoștiințele, pastori pe care-i cunosc, membrii din biserică, elevi de la liceu, credincioși din zona în care locuiesc sau persoane pe care le-am întâlnit în călătoriile mele? Sunt peste 400.
  • Voi crea o pagină specială pentru ei. Cred că FB o numește „fan page”. Nu-mi place denumirea asta, dar … asta e! Acolo vor fi toți cei care vor să țină legătura cu mine și să stăm „conectați”. Voi încerca să răspund la mesaje dar nu va fi o prioritate. Pagina creată va rămîne totuși conectată la contul meu de twitter.
Deci, cam asta e!
Familia și prietenii rămân pe profil.
Cunoscuții și „fanii” 🙂 vor migra pe pagină.
Abia aștept să văd cum ne descurcăm! Am observat că pentru a-ți face un prieten pe FB e nevoie doar de un clik. Ca să „dezprietenești” este nevoie de trei clikuri. Hmm. Putea să fie invers.
Cât timp vă consumă profilul de FB? 

Râsul este o chestiune serioasă


Sunt momente în viață când ai senzația că ți s-au scufundat toate corăbiile. Totul este cenușiu și rece. Chiar dacă mai stai în picioare, fiecare celulă din tine strigă că-i timpul să renunți! Rugăciunea pare ultima soluție. Biblia este parcă o pierdere de vreme. Prietenii te enervează și doar dacă se uită la tine.

Ce-i de făcut?

Citesc acum din Psalmul 81. Primul verset sună așa:

Cântați cu veselie lui Dumnezeu, care este tăria noastră! Înălțați strigăte de bucurie lui Dumnezeul lui Iacov!

Am fost captat de cuvintele „veselie” și „bucurie”. Nu-i suficient să cânți doar. Ci să o faci cu veselie. Nu-i suficient să strigi la Domnul. Strigătul acesta să fie al bucurie în El.

Am aflat pe pielea mea și de la sfătuitorii înțelepți din jurul meu că simțul umorului este important în lucrarea creștină. Nu poți rezista cu mintea întreagă dacă nu ești în stare să râzi. Da, să poți să râzi în hohote. Cred că această disciplină a râsului începe ușor, ușor să ne părăsească. Suntem tot mai posaci și ursuzi.

Când a fost ultima dată când am râs cu lacrimi? Când ne-a durut burta de atâta râs? Am de învățat enorm de la mezinul familiei care atunci când râde, o face cu toată gura și fața, cu toată puterea. Nu se mai poate ține pe picioare de râs!

De ce este important simțul umorului în slujirea creștină? Iată câteva motive oferite de veteranul Warren Wiersbie:

  1.  A fi în stare să râzi de tine însuți și de situațiile prin care ai trecut, este un mijloc prin care păstrezi echilibrul atunci când greșești și când lucrurile tind să se dărâme. Asta nu înseamnă să nu-ți iei lucrarea în serios. Vorba cuiva: „Râsul este o problemă serioasă”.
  2. Râsul este și un lubrifiant pentru lucrul în echipă. Îmi amintesc cu mult dor de fratele Lulu ( băiatul păstorului Cenușe Teodor ) pe care l-am avut în comitetul bisericii câțiva ani de zile. Marele lui dar era de dezamorsa o situație tensionată prin umorul lui sănătos și potrivit.
  3. Capacitatea de a râde face mult mai mult bine decât pastilele și terapia. Râsul nostru nu trebuie să ne depărteze de slujirea noastră, ci să ne întărească inima și umerii pentru a continua bătăliile. Inima veselă încă mai este un leac bun ( Proverbe 17:22 ).

 

Cum putem cultiva mai mult simțul umorului?

Rivalitatea dintre frați


După cum bine știți avem doi băieți: Lucas ( 7 ani ) și Elisei ( 4 ani ). Sunt plecați la bunici de vreo trei zile și deja îmi este dor de ei. Dar în casă este liniște. O liniște cu care nu sunt obișnuit.

Ca părinte de doi băieți am de-a face cu o mare provocare: rivalitatea dintre ei. Au început competițiile și rivalitățile care se termină în general cu îmbrânceli, plânsete, țipete și miorlăieli. 

Am întâlnit în cartea Educația copilului neastâmpărat câteva sfaturi care cred că ne prind foarte bine, nouă celor cu doi sau mai mulți copii. Și în special băieți!

Frații pot devenii rivali:

  • pe măsură ce încearcă să-și dezvolte identități individuale.
  • când au parte de un tratament nedrept sau favoritism
  • când sunt dezamăgiți sau frustrați de unul dintre părinți, indiferent de motiv.
  • dacă-și închipuie că trebuie să lupte pentru dragostea părinților și pentru atenția acestora.
Părinții pot prefera comportamentul unui copil, dar familiile care au probleme cu rivalitatea între frați sunt cele în care părinții au dificultăți între a distinge între cine sunt copiii lor și cum se comportă aceștia.
Cum micsorăm impactul rivalității dintre frați în familia noastră?
  1. Evită compararea unui copil cu celălalt.
  2. Fii cinstit cu copiii tăi – și asta nu înseamnă să-i tratezi la fel! Îi tratăm în funcție de nevoile fiecăruia în parte.
  3. Respectă caracteristicile care-i diferențiază pe copiii tăi.
  4. Rezistă tentației de a face pe arbitrul. Lasă-i să-și rezolve problemele singuri.
  5. Evită etichetarea copiilor tăi. Nimeni nu vrea să fie considerat „pututos”, „nărod”, „dificil”, „bâlbâit”. Dar este și o mare povară să fii „copilul bun și drăgălaș”.
  6. Nu ignora acuzațiile de favoritism. Ascultă-i până la capăt și fii sensibil la trăirile lor sufletești.
  7. Acceptă faptul că unele lupte între frați sunt … inevitabile. Cere-i lui Dumnezeu înțelepciune pe măsură ce treci prin procesul de rafinare, susținându-l pe fiecare copil ca fiind o ființă unică și specială. Această situație este temporară. Copiii tăi vor crește!
Cum vă descurcați dumneavoastră cu rivalii din casă? 

 

Nu uitați când plecați în concediu


Suntem în perioada vacanțelor. Săptămâna trecută ne-am întors și noi dintr-o mică vacanță pe care am avut-o în Hajduszoboszlo. Mulțumim Domnului pentru protecție și călăuzire. Îmi cer iertare că nu am reușit să mai postez nimic, cu toate că mi-aș fi dorit. 

Am fost surprins să aflu că în America, unii dintre angajați nu-și mai iau vacanță sau concediu. De frică! De frica că atunci când se întorc din vacanță patronul a angajat deja pe altcineva. Se pare că se practică tot mai mult. Așa că oamenii muncesc tot anul. 

Nu-i de mirare că ajung tot mai frustrați și obosiți de stresul zinic. Cred că este foarte biblic să ne luăm o vacanță după o perioadă de muncă și alergare.

Ce ar trebui să nu uite un pocăit atunci când pleacă în concediu? Sunt câteva principii pe care neapărat trebuie să le luăm cu noi în vacanță. Nu doar să le luăm, ci să le și aplicăm.

Iată doar două dintre ele:

  1. Ne luăm concediu de la muncă, dar nu și de la credință! Vacanța este perfectă pentru relaxarea și odihna trupului, dar este și un timp ideal pentru împrospătarea sufletului. Dacă ne petrecem tot timpul din distracție în distracție ne vom întoarce acasă mai obosiți și mai stresați. Permiteți-mi o mărturisire:  în cele patru zile pe care le-am petrecut în vacanță, am pierdut timpul devoțional cu Domnul. Prea multe activități cu copiii, prea mult timp pentru mine și prea puțin timp pentru a asta de vorbă cu Domnul meu. Regret acum lucrul acesta și mă rog pentru mai multă înțelepciune pe viitor. Acolo unde este posibil, să căutăm părtășia cu frații și surorile noastre. Este părtășia cu copiii Domnului o obligație sau o oportunitate pentru noi? Este un chin sau o plăcere?
  2. Când suntem în concediu, rămânem pocăiți și trăim ca atare! Nu suntem pocăiți doar când suntem la Hațeg. Rămânem pocăiți și când suntem la Mamaia sau Albena. Dumnezeul nostru nu este regional, așa că principiile Lui nu se schimbă indiferent de zona în care ne aflăm. Oriunde suntem, noi reprezentăm pe Regele nostru și Împărația Sa. Asta înseamnă și modestie, cumpătare și curăție în tot ce facem și suntem.
Vă doresc tuturor o vacanță binecuvântată și un concediu relaxant pentru suflet dar și pentru trup. Și nu uitați că ne așteaptă o altă vacanță…. mult mai plăcută și odihnitoare. Să ne străduim să ajungem în ea!

Elisei la 4 ani.


Elisei împlinește 4 anișori astăzi. Petrecem ziua împreună. Lucas este nedespărțit de el. Verișorii Daria și Cris au venit să se bucure împreună cu el. Alături de el mai sunt și bunica „Bodi” ( care încă o dată ne-a uimit cu deliciosul tort de ciocolată ) și bineînțeles mama care îl dezmiardă cu câte un pupic din când în când. Bunicul „Bubu” a fost în trecere și a avut un mic dialog cu „cel în cauză”.

Am fost la pizzeria Hara pentru o pizza și o înghețată.

Bunicii din Moldova au sunat și au vorbit cu sărbătoritul.

Și ziua încă nu s-a terminat 🙂

Îl slăvesc pe Domnul pentru copiii mei și mă rog să-i țină în harul Lui și să ne dea și nouă, părinților, putere, înțelepciune și har să-i creștem spre onoarea LUI.

La mulți ani, Elisei!

Mai multe fotografii pe contul de Twitter și FB.

Ce ar merita copiii noștri?


Copiii sunt minunați. Ne lăsăm uimiți de ei iar atunci când îi privim uităm de toate greutățile vieții. Sunt frumoși. Drăguți. Inteligenți. Lipicioși. Dulci.

Dar uneori sunt greu de iubit. Sunt enervanți. Cicălitori. Mofturoși. Plini de o energie care te istovește. Neascultători. Manipulatori. Și lista poate continua.

Ca și părinte îmi dau seama că am tendința să uit una din cele mai eficiente metode de iubire față de copiii mei: dragostea necondiționată.

Știu, știu! Nu-i ușor de iubit necondiționat. Dar avem un model: Tatăl nostru ceresc așa ne-a iubit pe noi. Fără condiții! Și dragostea aceasta ne-a copleșit și biruit.

Mi-am amintit zilele acestea de o conferință la care am participat alături de soția mea în anul 2003. Am învățat acolo câteva lucruri esențiale despre creșterea copiilor.

Cum aș putea și eu să-mi iubesc copiii necondiționat?

Va trebuie să fac efortul să nu mai uit câteva lucruri:

1) Băieții mei sunt încă copii.

2) Vor tinde să se comporte ca și copii.

3) Comportamentul copilăresc este în general neplăcut. Nu pot să uit nervii pe care i-am simțit zilele trecute când le-am cerut băieților mei să fie pentru câteva momente tăcuți și ei au început să râdă unul la altul necontrolabil.

4) Dacă fac ce depinde de mine ca părinte pentru a-i iubi în ciuda comportamentului lor copilăresc, ei vor reuși să se maturizeze și să-și schimbe comportamentul.

5) Dacă îi iubesc doar atunci când se comportă satisfăcător după părerea mea ( dragoste condiționată ) și dacă numai atunci le comunic dragostea mea, ei nu se vor simți iubiți cu adevărat. Acest lucru le va crea un sentiment de nesiguranță și îi va împiedica să se maturizeze și să se auto-stăpânească. Ca urmare, comportamentul și dezvoltarea lor este atât responsabilitatea mea cât și a lor.

6) Dacă iubesc doar când ei îmi împlinesc cerințele și așteptările, ei se vor simți incompetenți. Nesiguranța, anxietatea și imaginea de sine defectuoasă îi vor afecta negativ, împiedicând permanent dezvoltarea lor emoțională și comportamentală.

Cum stați cu dragostea necondiționată față de copiii d-voastră?


Apropo de băieți :)


 

 

 

 

 

 

Nu le arătați asta băieților mei, vă rog!

Post Navigation

%d blogeri au apreciat asta: