Ambasadorul

"Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Cristos"

Archive for the category “Familie”

Îi plac Domnului Isus vacanțele?


După o perioadă intensă de predicare și învățare, Domnul Isus îi cheamă pe apostoli și le spune: 

Veniți singuri la o parte, într-u loc pustiu, și odihniți-vă puțin. Căci erau mulți care veneau și se duceau, și ei nu aveau vreme nici să mănânce. ( Marcu 6:30,31 )

Iată că Domnul Isus ne cheamă din când în când să ne retragem pentru o vreme de odihnă. Dar observ repede două lucruri esențiale care trebuiesc să caracterizeze orice „vacanță biblică”:

1) Mergem cu Domnul Isus în vacanță. Nu-l lăsăm acasă. „Veniți” este chemarea pe care El ne-o face. Deci, mergem împreună. Vacanța nu este o ocazie să ne desfătăm în firea pământească. Nu este un flirt cu poftele lumești. Este o experiență trăită alături de Isus.

2) Ne odihnim. Asta trebuie să facem în vacanță. Nu planificăm prea multe activități pentru o zi. Nu încercăm să vizităm toată Europa în trei zile. Ne vom întoarce epuizați și obosiți. Ne odihnim fizic dar și spirtual.

Ce sugestii pentru o vacanță reușită aveți? 

Anunțuri

M-a făcut fericit


Nu știu de ce nu pot să-mi amintesc mai nimic semnificativ din timpul claselor 1-4. Aparatul de fotografiat îl vedeai doar la studioul special din centrul orașului. Acolo mergeam doar la zile foarte, foarte importante. De exemplu, când a venit după câțiva ani bunica din Moldova în vizită la noi, am mers cu toții încliftați pentru o poză. Lucrurile s-au schimbat. Am poze cu copiii mei și când le schimbam scutecele ( nu sunt publice 🙂 

Dar am o amintire de pe vremea școlii primare care s-a înfipt în mintea mea și este încă acolo. Nimic și nimeni nu mi-o poate fura.

Era ziua premierii.

Cu mic și mare adunați în curtea școlii. Toate clasele încolonate alături de învățătoarele lor. În fața noastră o mulțime de părinți, bunici, frați și surori cu ochii căscați cât cepele spre noi. Fiecare învățătoare citea la microfon premianții clasei. A fost rostit și numele meu: Condrea Adrian – premiul 1.

M-am dus să fiu încoronat. Am primit cu emoție diploma și cărțile cadou. În timp ce mă retrăgeam spre locul meu, mi-am aruncat privirea spre zona în care se aflau părinții mei. I-am văzut plângând de fericire pentru mine.

A fost tot ce doream să știu: părinții mei sunt mulțumiți de mine! 

Lucas m-a făcut fericit! Și asta nu se uită! 

Gătesc ca la MasterChef :)


Aseară l-am întrebat pe Lucas, ce ar alege să gătească pentru MasterChef?

Vă dau răspunsul lui mai târziu 🙂

 

Dar voi?

Care este mâncarea pe care o gătiți cel mai bine și gustos?

Un secret al bărbaților pe care trebuie să-l știți


Doamnelor, soțul vostru are un secret pe care cu greu l-ar spune …

Are nevoie de susținerea ta! Tu ești admiratorul lui cel mai înfocat. Galeria lui. Fan-ul nr.1

Succesul pentru el înseamnă să te facă fericită. Tu ești cea mai dragă persoană din viața lui.

Uneori, el are impresia că a eșuat. Că nu se ridică la așteptările tale …

El vede și admiră cum te descurci de minune în toate îndatoririle casnice, cu creșterea copiilor, îngrijirea casei, etc …

Soțul tău se întreabă din când în când dacă cineva a văzut și efortul, sacrificiul pe care îl face pentru binele familiei lui …

Dar, iată care este partea cea mai interesantă ….

Dacă soțul tău se simte apreciat și respectat în casă … va face orice ca să-și păstreze acest respect. Când soția îl respectă, se va duela până la ultima picătură pentru siguranța și fericirea ta. Când el este regele, tu vei deveni regina lui.

Va face orice să se simtă apreciat și admirat! Va spăla chiar și vasele iar apoi va aspira prin bucătărie 🙂

Când face asta, apreciază gestul lui …. și nu exagera punându-l să spele și rufele 🙂

Și să nu-i spuneți că v-am spus 🙂

10 secrete pentru o super casnicie


Sunt fascinat de carti, reviste si documente vechi. Citesc o carte in care am gasit o foaie veche cu scris de batran. Are un titlu captivant si mereu actual. „Reteta pentu o casnicie fericita”.

Va fac si voua parte de aceste bogatii:

1. Nu fiti amandoi suparati in acelasi timp.
2. Nu strigati unul la altul. Doar daca a luat foc casa.
3. Daca aveti o discutie aprinsa, lasati-l pe celalalt sa castige.
4. Daca aveti ceva de criticat, nu uitati sa o faceti cu dragoste.
5. Nu amintiti greselile trecutului.
6. Nu mergeti la culcare niciodata neimpacati.
7. Spuneti un compliment unui altuia, cel putin o data pe zi.
8. Daca ati gresit, recunoate si cere iertare.
9. Orice cearta cere doua persoane si deobicei, cea care greseste are gura mai mare.
10. Nimic nu pretuieste mai mult ca legatura dintre voi si Dumnezeu.

Frumoasa lista, asa-i?

Daca ati alege astazi doua din cele zece ca fiind foarte importante pentru casnicia voastra, care ar fi acestea?

Ce facem cu homosexualii „credincioși”?


Președintele Obama a dat un ton foarte clar și puternic. El este de acord cu căsătoriile între homosexuali. Cu siguranță că acest semnal va fi preluat în viitorul apropiat și de ai noștri.

Mă întreb însă cu mari frisoane pe șira spinării dacă suntem gata să ținem piept acestor bătălii spirituale. Sunt pastorii români pregătiți pentru a lua poziție în fața acestui tsunami spiritual?

Dacă legea țării va spune că este ilegal să nu accepți ca și membru în biserică un homosexual? Îl primim?

Dacă legea ne va obliga să oficiem căsătorii între homosexuali sau lesbiene. Îi cununăm?

Dacă un homosexual declarat ne spune că iubește pe Dumnezeu din toată inima și vrea să se boteze. Îl botezăm?

Sunt pesimist.

Mi-e teamă că nu ne-am exersat mușchii spirituali cu provocari mult mai mici. Și ne va fi imposibil să rezistăm în confruntările grele viitoare.

Am acceptat atât de ușor membrii care nu erau născuți din nou. De ce să nu-i primim și pe homo? Am oficiat cununii între tineri care au trăit în păcat și nici în ziua nunții nu s-au pocăit. De ce nu i-am cununa și pe ei? Am botezat fără nici o evidență a pocăinței. De ce nu am boteza un homosexual „credincios”?

Poate deja ne gândim: și care-i problema? Ce rău e să-i primim? Decât afată mai bine cu noi!

Este o amăgire. Dacă căsătorești doi bărbați, de ce nu căsătorești și trei bărbați? Dar pe un bărbat și câinele lui? Exagerez?  Asta nu se va întâmpla niciodată! Serios? Acum 10 ani în urmă exact asta se spunea despre căsătoriile de același sex.

Care trebuie să fie răspunsul evanghelicilor față de agenda homosexuală? 

Ce să nu faci cu un soț rău


Sunt situații când soțul, capul familiei, începe să „bată câmpii”. Deciziile luate de ele sunt tot mai greșite și nepotrivite. Ce-i de făcut atunci când soțul nu ascultă de Cuvântul lui Dumnezeu? Ce faci atunci când nu vrea să meargă la biserică? Nu se implică. Nu vrea să ierte.

Ce poate să facă soția credinciosă? Sau poate întrebarea mai potrivită ar fi: ce să nu facă?

Iată ce spune Biblia în 1 Petru 3:1-4

Tot astfel, nevestelor, fiți supuse și voi bărbaților voștri, pentru ca, dacă unii nu ascultă Cuvântul, să fie câștigați fără cuvânt, prin purtarea nevestelor lor, când vă vor vedea felul vostru de trai: curat și în temere. Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletitura părului, în purtarea de scule de aur sau în îmbrăcarea hainelor, ci să fie omul ascuns al inimii, în curăția nepieritoare a unui duh blând și liniștit, care este de mare preț înaintea lui Dumnezeu. Astfel se împodobeau odinioară sfintele femei, care nădăjduiau în Dumnezeu și erau supuse bărbaților lor.

Ce să nu facă o soție care are un bărbat necredincios?

  1. Să-și pună frâu la gură! Tendința unei femei atunci când soțul nu face bine, este să-și dea drumul la gură. Dacă un bărbat nu ascultă de Cuvântul Domnului, nu ne facem iluzii că va asculta de cuvântul soției. Este o înțelepciune să știi când să taci și când să vorbești. Dumnezeu are căile Lui de a lucra cu bărbat necredincios.
  2. Să nu se apuce de moda podoabelor. În general soțiile frustrate de soții lor sunt tentate să se împodobească și să compenseze ce nu primesc acasă. Dacă soțul nu se uită la ele, atunci simt nevoia să atragă alte priviri. Problema soțului este o problemă spirituală. Soția nu trebuie să încerce să  o rezolve cu metode firești. Rugăciunea  pentru casă și familie. Asta este soluția. Dumnezeu nu a uitat de tine. El ascultă rugăciunile celor neprihăniți.

Ce alte sugestii aveți pentru cei care au un partener necredinios? 

Unul din cele mai frumoase momente


Sunt în dormitorul băieților. La birou. Citesc câteva versete biblice.

M-am oprit acum.

M-am oprit doar să vă spun că unul din cele mai frumoase momente pentru mine este să-mi privesc băieții cum dorm.

Să mă apropii de ei și să le simt respirația.

Să-i văd că se odihnesc. Că sunt în siguranță. Că au adormit știind că tata și mama sunt acolo. Niciunul nu adoarme fără ca unul dintre noi să nu fie lângă ei. Băieții mei nici nu au habar cât de mult îmi place să-i adorm. Să stau lângă ei până când îi aud cum somnul dulce, adânc și odihnitor îi cuprinde.

Nu mă pot sătura de gândul că băieții mei sunt în pat, liniștiți și în siguranță. Acesta este un har. Un har doar pentru o vreme. Vreau să mă bucur de el cât mai mult.

Și apoi mă gândesc la Dumnezeu. El când se uită la noi cum ne așezăm capul pe pernă și ne punem în pat, oare se bucură? Este El încântat de felul cum ne odihnim sub protecția Lui?

Când ne rugăm cu băieții noștri seara, uneori încheiem momentele de rugăciune spunând cu voce tare Psalmul 121. Versetul 4 spune:

Iată că nu dormitează, nici nu doarme Cel ce păzește pe Israel.

În seara aceasta, când te pui în pat, amintește-ți și Psalmul 3:5

Mă culc, adorm și mă deștept iarăși, căci Domnul este sprijinul meu.

Odihnește-te. Culcă-te liniștit.

Dumnezeu se uită la tine ca și un Tată mândru și bucuros să-și protejeze copiii.

Noapte bună! Tata veghează asupra ta!


4 cuvinte care mă fac să mă întorc cu nerăbdare acasă


Când plec din casă, mă simt ca un soldat care iese să dea piept cu provocările cotidiene. Fiecare zi este un fel de examen pe care-l dau în fața oamenilor, în fața colegilor, a fraților, a vecinilor sau străinilor cu care mă întâlnesc. Dar nu trebuie să uit că Învățătorul se uită atent și la mine și vrea să mă ajute ca la finalul zilei să primesc un FB ( foarte bine ). Cu plus.

Întotdeauna când mă pregătesc să ies din casă, unul din băieții mei aleargă spre mine și-mi spune aceleași dulci cuvinte care mă fac să îmi doresc atât de tare să mă întorc acasă.

Orice aș face în ziua aceea, îmi aduc aminte de cuvintele lui:

Să vii repede acasă.

Ce bine este să știi că cineva te dorește „repede” înapoi. Chiar dacă se face târziu, știu că trebuie să mă întorc „repede acasă”. Mă așteaptă familia.

Care sunt expresiile celor din familie care vă dau curaj ?

5 moduri eficiente de a comunica cu soția


Se spune că atunci când un partener nu se simte iubit, adesea este o problemă de limbaj. Nu înseamnă că nu se mai iubesc, dar unul dintre parteneri nu mai recepționează un „te iubesc” clar, personal și semnificativ.

Iar când lucrurile se „îngroașă” și când se aruncă reproșul „nu mă mai iubești”, celălalt partener este șocat. În ultima vreme nu au vorbit același limbaj al iubirii.

Gary Chapman enumără cinci feluri de limbaj. Le voi comenta un pic. Este benefic să ni le reamintim:

  1. Cuvintele de încurajare. Aceste cuvinte întăresc partenerul. Puterea unei încurajări este incredibilă. Putem trăi cu o mică încurajare săptămâni întregi. Am păstrat luni de zile în celularul meu, o încurajare pe care soția mi-a trimis-o. Am revenit la ea în momente grele și a fost minunat.
  2. Cadourile. Indiferent dacă este o floare sau o cutie de ciocolată, un cadou spune: „Mă gândesc la tine”.
  3. Slujirea. Atunci când Domnul  aluat ștergarul a fost o lecția pe care Petru a suportat-o greu de tot. A face ceva ce știi că partenerul tău apreciază este o expresie a dragostei. Să reparăm o priză în bucătărie, să spălăm vasele sau să dăm cu aspiratorul sunt expresii practice de dragoste.
  4. Timpul acordat. Timp de calitate este egal cu dragoste. Oprim TV, oprim internetul, oprim celularul și oferim timp și atenție neîmpărățită. Aceasta comunică foarte puternic.
  5. Atingerea. Poate fi o simplă îmbrățișare, o atingere sau ținere de mână. Atingerea comunică afecțiune.

Care este limbajul la care trebuie să mai exersați? 

Post Navigation

%d blogeri au apreciat asta: