Ambasadorul

"Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Cristos"

Archive for the category “Haţeg”

Cum găsim voia lui Dumnezeu și un cadou în valoare de 79,99 $?


Cum aflăm voia lui Dumnezeu pentru viața noastră? Am fost în ultimele luni în situația de a decide în ce direcție voi merge în slujire. Sunt absolut convins că și dumneavoastră aveți decizii grele de luat. Situații complicate vă stau înainte și parcă totul este învăluit în ceață. Cum aflăm direcția corectă?

Perminteți-mi să vă împărtășesc câteva sugestii:

  1. Disponibilitate. Foarte important. Și nu la întâmplare este în top. Numărul 1: fii gata să faci voia lui Dumnezeu. Oricare ar fi ea. Atunci când am început să caut biserica pe care Domnul ar vrea să o slujesc, am promis Domnului că atunci când îmi va deschide o ușă, nu voi comenta. Nu voi negocia. Am fost gata să merg oriunde m-ar fi condus Domnul.
  2. Suportul familiei. Slujirea este o lucrare în familiei. Nu poți face slujire cu o inimă total dedicată, dacă familia îți stă împotrivă. Soția este ajutorul potrivit. Dacă ea nu-i alături de tine, ești într-o poziție ingrată. Am avut binecuvântarea să știu încă de la începutul slujirii mele că soția mea, Cora, este gata să mă urmeze oriunde Domnul ne-ar chema să lucrăm pentru El. Am multă pace și curaj în slujire știind asta. Îmi iubesc enorm soția… și pentru asta!
  3. Caută răspunsul și în celelalte „voci” ale lui Dumnezeu. Scriptura este glasul principal al lui Dumnezeu. Biblia trebuie ascultată în fiecare zi.  Postul și rugăciunea sunt „obiceiuri” zilnice, nu doar „numere de urgență”. Dar trebuie să fim atenți și la celelalte moduri prin care Dumnezeu călăuzește: împrejurări providențiale, înțelepciunea celor vârstnici și duhovnicești ( pentru că nu toți bătrânii sunt și spirituali ), mărturia lăuntrică a Duhului, propriul bun simț, sfatul înțelept, etc.
  4. Încredere în ciuda problemelor. O dată ce am luat o decizie, pășim înainte cu credință. Indiferent de obstacole. Diavolul și „Sanbalații” vor încerca să-ți înmoaie inima. Să strecoare în inimă îndoială și frică. Când Dumnezeu ți-a arătat calea pe care să mergi înainte, nu uita că El nu te lasă singur. El merge înaintea ta netezindu-ți cărările.

Care este sfatul tău pentru a afla voia lui Dumnezeu? 

( ofer, Vineri 9 noiembrie,  acest cadou unui comentator la această postare )

Anunțuri

Vă aflați în experiența „cuptorului”?


Ce face Dumnezeu atunci când trecem prin necazuri și încercări? Ce face Dumnezeu atunci când vijelii, șuvoaie aprige lovesc în noi și familiile noastre? Ce face Dumnezeu? 

Poate chiar acum în timp ce ochii tăi citesc aceste cuvinte, întrezărești nori întunecoși și cenușii adunându-se în grabă peste viața ta! Poate deja te lupți cu o mare încercare. Ce face Dumnezeu în timpul ăsta? Un lucru nu-l face: NU stă nepăsător! Nu-i spectator. El vine alături de tine. 

El va ședea, va topi și va curăți argintul; va curăți pe fii lui Levi, îi va lămuri cum lămurește aurul și argintul, și vor aduce Domnului daruri neprihănite – Maleahi 3:3

Dumnezeu este ca și un meșter argintar. Ochii argintarului sunt fixați pe suprafața argintului pus în cuptor. Îl ține în foc și nu trebuie scos nici prea devreme, nici prea târziu. Așteaptă momentul potrivit pentru a-l scoate din foc. Când știe că este momentul? Când argintarul își poate vedea fața reflectându-se în argint! 

Nu știu cum te comporți în crize și furtuni. Dar când eu am trecut prin furtuni, am strigat cu disperare la Domnul: „Gata! Ajunge! Până când? Scoate-mă repede de aici!” Am crezut că nu voi rezista! Dar am trecut cu bine. Domnul a fost bun cu mine! Domnul ESTE bun cu noi! 

Dacă furtunile te înspăimântă și îți este frică să mai stai o secundă în cuptor, nu ești singur. Ni se întâmplă fiecăruia (și chiar de mai multe ori).

Dar să fim încurajați! Atunci când navigăm prin necazurile vieții, Argintarul Suprem ne ține în cuptor. Dar nu ne uită acolo niciodată! El are toată atenția asupra noastră, ochii Lui sunt fixați pe noi! Dorința Lui este curățirea noastră. Și pentru asta ne ține în cuptor până la momentul potrivit. Și chiar atunci când credem că nu mai rezistăm, El ne scoate mai frumoși și mai curați! 

Cum sunteți voi? Treceți printr-o experiență de „cuptor”?

Unde voi merge păstor?


 Răspunsul la această întrebare îl vom afla în următoarele zile. Mâine se vor împlini 6 luni de când nu am mai fost ales ca păstor la Betleem-ul de la Hațeg.

Despărțirile nu sunt ușoare. Mai ales după 15 ani de slujire alături de oameni care vor rămâne speciali și dragi în inimile noastre.

 Cred însă că aceste 6 luni „sabatice” au fost providențiale pentru mine, familie și slujire.

 Unde voi merge păstor? În viitorul cel mai apropiat vă voi comunica felul în care Dumnezeu ne-a călăuzit!

Vă mulțumesc pentru rugăciuni și încurajări.

 

De ce sunt bucuros și trist?


Băieții mei au crescut.

Încerc un sentiment de bucurie. E harul Domnului că au ajuns până aici. Sunt sănătoși, frumoși și deștepți 🙂 Vorba românului: „Fiecare cioară își laudă puiul” 🙂 Dar mă bucur pentru responsabilitatea privilegiată pe care Domnul ne-a dat-o, mie și Corei: să fim lângă ei și să-i creștem. Dimineața când se trezesc, când mănâncă, seara când adorm ascultându-ne poveștile, când călătorim și povestim despre viață, prieteni, copilărie, NASA ( Lucas vrea să lucreze pentru NASA acum ) sau când ne jucăm „GA-GA” ( oare despre ce joc este vorba? )  sau ne plimbăm cu bicicletele prin oraș. Și multe, multe alte amintiri.  Aceste amintiri nu au preț. Și deja mă bucur de colecția strânsă până aici. 

Încer și un sentiment de tristețe. Ei cresc și eu îmbătrânesc. Cineva m-a întrebat zilele trecute când ies la pensie. Hmmm?!? Fac eforturi mari acum să-l iert 🙂 Nu-i mai pot ridica în brațe așa cum aș vrea. Jocul „de-a avionul” a „aterizat” de ceva vreme. Mă joc singur și în tăcere de-a hernia de disc 🙂 Au început să nu mai întoarcă capul atât de des atunci când îi las la poarta școlii sau în grupa de la grădiniță. Încă mai avem o grămadă de jocuri pe care să le jucăm împreună. Dar știu că lista începe să scadă. Statul la bunici este din ce în ce tot mai ușor. Și multe, multe alte motive de tristețe. Și știu că Dumnezeu lucrează nu numai la ei, ci și la mine. Șlefuiește, curăță și dăltuiește un caracter frumos. Mă învață să depind și să mă leg tare de EL. 

Domnul să ne binecuvânteze copiii și părinții! 

Ce amintiri de neuitat aveți cu copiii voștri?  

De ce nu mai sunt păstor la Hațeg?


Din 25 Martie nu mai sunt păstor al Bisericii Creștine Baptiste „Betleem” Hațeg. Nu cred că aici este locul potrivit pentru a intra în detaliile acestui eveniment. De aceea, această postare se vrea a fi doar un apel la rugăciune, credincioșie și veghere. 

De ce nu mai sunt păstor la Betleem-ul de la Hațeg?

  1. Pentru că ogorul lui Dumnezeu este și dincolo de hotarele bisericii din Hațeg.
  2. Pentru că Domnul are întotdeauna un plan desăvârșit și plăcut cu slujitorul Său.
  3. Pentru că uneori Dumnezeu îngăduie poporului Său să facă un ocol prin pustie pentru a ajunge în Canaan.
  4. Pentru că Domnul intenționeză nu doar să lucreze prin slujitorul Său ci și în slujitorul Său.
  5. Pentru a ne învăța să umblăm în smerenie prin credință și în totală dependență de El.
  6. Pentru că unele lecții nu le învățăm decât atunci când trecem prin „valea umbrei morții”.
  7. Pentru ca 75% din membrii bisericii trebuie să te reconfirme ca și păstor. ( conform statutului baptist )

În această perioadă am promis Domnului că nu voi refuza nici o oportunitate de a predica Evanghelia. Și așa cum ați și observat din câteva relatări de pe blog am călătorit aproximativ 5.000 km în lungul și latul țării. Acolo unde Domnul mi-a deschis o ușă de Cuvânt am folosit-o. Rugați-vă ca Domnul să dea familiei noastre călăuzire clară în viitor, să o înțelegem și să ne supunem ei cu bucurie.

Vă mulțumesc și Domnul să vă dea mult har acolo unde vă aflați.

M-a făcut fericit


Nu știu de ce nu pot să-mi amintesc mai nimic semnificativ din timpul claselor 1-4. Aparatul de fotografiat îl vedeai doar la studioul special din centrul orașului. Acolo mergeam doar la zile foarte, foarte importante. De exemplu, când a venit după câțiva ani bunica din Moldova în vizită la noi, am mers cu toții încliftați pentru o poză. Lucrurile s-au schimbat. Am poze cu copiii mei și când le schimbam scutecele ( nu sunt publice 🙂 

Dar am o amintire de pe vremea școlii primare care s-a înfipt în mintea mea și este încă acolo. Nimic și nimeni nu mi-o poate fura.

Era ziua premierii.

Cu mic și mare adunați în curtea școlii. Toate clasele încolonate alături de învățătoarele lor. În fața noastră o mulțime de părinți, bunici, frați și surori cu ochii căscați cât cepele spre noi. Fiecare învățătoare citea la microfon premianții clasei. A fost rostit și numele meu: Condrea Adrian – premiul 1.

M-am dus să fiu încoronat. Am primit cu emoție diploma și cărțile cadou. În timp ce mă retrăgeam spre locul meu, mi-am aruncat privirea spre zona în care se aflau părinții mei. I-am văzut plângând de fericire pentru mine.

A fost tot ce doream să știu: părinții mei sunt mulțumiți de mine! 

Lucas m-a făcut fericit! Și asta nu se uită! 

De ce duminică nu merg la vot?


Sunt mulți care m-au întrebat pe cine votez ca și primar la orașului. Pentru micuțul nostru orășel ( Hațeg ) sunt trei, principalii candidați: dl. Nicolae Timiș ( actualul primar ),  dl. Marcel Goia, și dl. Andrioni Alin

Cine mă cunoaște, știe deja că am stat departe de politică și am refuzat să implic biserica baptistă „Betleem” Hațeg în jocurile politice. Am făcut-o din respect față de Scriptură, candidați și membrii bisericii pe care o slujesc și care au libertatea să voteze așa cum le dictează conștiința lor. 

Cred că prea ușor astăzi lăsăm afilierea/simpatia noastră politică să ne dicteze convingerile și trăirile nostre creștine. Iubirea aproapelui, lepădarea de sine însuși, purtarea crucii, respectul pentru autorități sunt principii valabile și în perioada campaniei electorale.

  1. Cred că pocăiții din Hațeg ( și nu numai ) sunt datori să meargă la vot. Votul nu este doar un drept. E și o responsabilitate. O cetate este binecuvântată și prin conducătorii ei. Apatia și indiferența noastră oferă gratuit o cale deschisă unor oameni deloc potriviți pentru a ne conduce.
  2. Cred că trebuie să votăm oamenii cei mai potriviți pentru această slujbă. Ce înseamnă „om potrivit”? Avem nevoie să ne facem „temele” înainte de a intra în cabina de vot. Ar fi bine să luăm Scriptura și să ne ghidăm după 1 Timotei 3. Cum este familia lui? Copiii? Mărturia de la locul de muncă? Câtă frică de Dumnezeu arată prin comportamentul lui? Ce fel de caracter are? Cum este în vorbire? Care-i este anturajul?
  3. Cred că trebuie să ne întrebăm sincer pe noi înșine: „De ce vreau să-l votez pe X sau Y?” Este dorința mea izvorâtă din răutate, invidie, etc sau din dorința de dreptate, integritate, etc? Ce-mi spune conștiința mea în fața acestei alegeri? (asta doar în cazul în care conștiința a fost păstrată curată ).

Cred că hațeganii vor merge la vot. Încurajez credincioșii evanghelici din oraș să-și exprime votul duminică. Dar să o facă nu ca la televizor, ci ca în fața lui Dumnezeu care cunoaște fiecare gând al inimii.

Te rog, dragul meu credincios din Hațeg, când vei intra duminică în cabină cu ștampila în mână, roagă-te în câteva secunde PE NUME pentru FIECARE candidat pe care îl vezi pe lista din fața ta.

Și apoi, pune ștampila unde vrei!  Roagă-te pentru fiecare dintre ei! Au nevoie de Mântuire!

Atunci votul tău va conta!

Aaaaa, era să uit. De ce nu merg la vot duminică?

Pentru că duminică voi predica Evangheliei în alte două orașe din țară.

Domnul să binecuvânteze Hațegul și România!

Care trebuie să fie prima calitate a unui primar? 

Campania care „m-a prins” … pentru 3 secunde


Mergând astăzi prin orășelul nostru, am auzit din nou magafoanele purtate de fel de fel de mașini și microbuze „panselate” cu postere în mărime naturală și supra-naturală mugind, cântând și „proclamând” promisiuni și avertismente. Nimic neobișnuit până aici. E dreptul fiecărui partid. 

Dar, dintr-o dată, am auzit un alt fel de mesaj. Un mesaj nou. Neauzit de mine în zilele astea de campanie agresivă. 

Suna ca așa:

Stimați cetățeni! Vă prezentăm, scamatorii, jonglerii, numere extraordinare de iluzionism, dresură de căței ….

Mirare mare! Ce partid nou să apară acum în ultima zi de campanie? I-am admirat într-un fel că măcar în ultimul ceas, cineva vrea să fie atât de sincer cu oamenii. Curată sinucidere politică! Să le spună „verde-n față” că aproape totul este o mare scamatorie? Că promisiunile sunt doar numere de iluzionism? Că protagoniștii se străduiesc din toate puterile să ducă la capăt jongleriile politice?  „Bravo lor pentru curaj”, mi-am spus în gând.

Mi-am lungit însă gâtul să văd afișul și să-i cunosc pe bravii candidați. 

Când colo, ce să vezi?! 

Venise circul în oraș. Și eu …. n-am știut!

🙂 🙂 

Imaginați-vă că ați devenit consilier de campanie pentru un candidat la primărie.

Care ar fi primul sfat oferit pentru reușita candidatului? 

Gătesc ca la MasterChef :)


Aseară l-am întrebat pe Lucas, ce ar alege să gătească pentru MasterChef?

Vă dau răspunsul lui mai târziu 🙂

 

Dar voi?

Care este mâncarea pe care o gătiți cel mai bine și gustos?

10 secrete pentru o super casnicie


Sunt fascinat de carti, reviste si documente vechi. Citesc o carte in care am gasit o foaie veche cu scris de batran. Are un titlu captivant si mereu actual. „Reteta pentu o casnicie fericita”.

Va fac si voua parte de aceste bogatii:

1. Nu fiti amandoi suparati in acelasi timp.
2. Nu strigati unul la altul. Doar daca a luat foc casa.
3. Daca aveti o discutie aprinsa, lasati-l pe celalalt sa castige.
4. Daca aveti ceva de criticat, nu uitati sa o faceti cu dragoste.
5. Nu amintiti greselile trecutului.
6. Nu mergeti la culcare niciodata neimpacati.
7. Spuneti un compliment unui altuia, cel putin o data pe zi.
8. Daca ati gresit, recunoate si cere iertare.
9. Orice cearta cere doua persoane si deobicei, cea care greseste are gura mai mare.
10. Nimic nu pretuieste mai mult ca legatura dintre voi si Dumnezeu.

Frumoasa lista, asa-i?

Daca ati alege astazi doua din cele zece ca fiind foarte importante pentru casnicia voastra, care ar fi acestea?

Post Navigation

%d blogeri au apreciat asta: