Baptistul din mine examinat!

Cu bucurie am răspuns invitației unui prieten de a participa la un serviciu divin în bisericuța din satul său natal. Era în timpul săptămânii. Am ajuns un pic mai devreme. Ne-am așezat pe bancă și am așteptat. Am răsfoit cartea de cântări din fața mea a cărei coperți erau roase. Serviciul a început și fratele prezbiter conduce ora de rugăciune. După ce ne salută cântăm și ne rugăm. După o oră de închinare prin rugăciune și cântare, fratele prezbiter îl invită pe fratele cu care am mers să aducă o încurajare din Cuvânt. După vreo 5 minute fratele încheie. Mai cântăm o cântare.

Prezbiterul ne cheamă să ne ridicăm și să ascultăm citirea Cuvântului.

Citește un text din Scriptură. Baptistul din mine se blochează pentru câteva secunde. Mă gândisem la alt text pentru seara aceea. Aveam în minte o altă predică! Baptistul-Pocăit din mine își amintește de Duhul Sfânt. Se citește textul. Fratele prezbiter are ispirația să mai dea o cântare 🙂 și apoi mă invită să predic. Dar … din textul citit de el!

Ultima dată când am fost pus în fața unui astfel de test a fost în 1992 la examenul de admitere în Seminar.

Știu ce vreți să mă întrebați! Cum a fost predica? 🙂

Nu pe mine trebuie să mă întrebați. Pe cei ce au ascultat-o.

Ce pot eu să vă spun este că ar trebui să facem și noi, în bisericile noastre, din când în când, astfel de „testări”.

Mai avem noi, predicatorii, Duhul Sfânt sau …. s-a stins de mult și nici nu am băgat de seamă? 

O întâlnire și un subiect care m-au înviorat

În seara aceasta m-am întâlnit cu un drag și foarte scump prieten și coleg de lucrare: Vali Făt, păstor la Biserica Baptistă Betania Timișoara. Am fost binecuvântat de slujirea fratelui Vali în seara acesta ascultându-l la studiul biblic. Am studiat despre Biblie.

Am înțeles că Biblia nu trebuie doar citită dar și studiată constant, sistematic și în profunzime.

Scriptura se aplică în viață. Aplicațiile trebuies să fie practice, concrete și personale. Să nu repetăm greșeala lui David: revoltați de păcatele altora în timp ce pe ale noastre le tolerăm. 

Scopul cititirii Bibliei este să ne conducă la Dumnezeu. Cât de aproape suntem de Dumnezeu după atâta citire a Bibliei? 

Unde vă aflați acum cu citirea Bibliei pentru anul acesta? 

Îmi amintesc de nevastă-sa

Citesc aici că săptămâna aceasta a murit, la 88 de ani, poeta poloneză nobelizată Wisława Szymborska. Iată cum pornind de la textul din Geneza 19:1-26, despre scăparea lui Lot din Sodoma și Gomora,  poeta încearcă să umanizeze gestul soției lui Lot.

Nevasta lui Lot

Ei spun că am privit înapoi din curiozitate.
Dar poate am avut şi alte motive.
Poate îmi părea rău după vasele mele de argint.
Sau din neatenţie, cînd îmi încheiam sandala.
Ca să nu mai văd ceafa virtuoasă
a soţului meu, Lot.
Înţelegînd brusc că nici de-aş cădea moartă
el nu s-ar opri din drum.
Sau din nesupunerea omului umilit.
Să văd dacă sîntem urmăriţi.
Înfricoşată de tăcerea lui Dumnezeu, sperînd că s-a răzgîndit.
Fiicele noastre dispăruseră după deal.
Îmi simţeam vîrsta. Distanţa.
Inutilitatea fugii. Lehamitea.
Mi-am pus desaga la pămînt şi am întors capul.
Mi-era teamă să mai fac un singur pas.
Mi-au ieşit în cale şerpi,
păianjeni, şoareci de cîmp, pui de vultur.
Nu mai erau nici buni, nici ameninţători – erau vietăţi
panicate, care încercau să scape.
Am privit înapoi dezolată.
Am privit înapoi de ruşine, că eram vii.
Voiam să plîng, să mă întorc acasă.
Sau poate vîntoasa mi-a desfăcut părul
şi mi-a ridicat veşmîntul.
Mi s-a parut că ei ne privesc de pe zidurile Sodomei
şi rîd de noi în hohote.
Am privit înapoi cu mînie.
Sau ca să mă bucur de soarta lor mizerabilă.
Am privit înapoi pentru toate motivele de mai sus.
Am privit înapoi din greşeală.
O piatră mi s-a răsucit sub talpă şi m-am speriat.
Pămîntul s-a crăpat în drumul meu.
Pe marginea crăpăturii un şoricel păşea mărunt
şi în aceeaşi clipă am întors amîndoi capul.
Ba nu, am alergat mai departe,
m-am tîrît, am încercat să zbor
pînă cînd întunericul s-a prăbuşit din ceruri
cu pietre şi praf şi păsări moarte.
Nu puteam să respir, mă învîrteam bezmetică.
Dacă m-a văzut cineva o fi crezut că dansez.
Poate aveam ochii deschişi cînd am căzut.
Poate am căzut cu faţa spre oraş.

traducere din limba engleză de Dan Sociu

În opinia poetei W.S., Dumnezeu este inflexibil la realitatea omului delicat și gingaș, toropit de viață. Gestul nevestei lui Lot este acceptabil. Cel puțin în ochii unora dintre noi.

Adevărul este că dacă ne legăm prea mult de viața aceasta, nu vom fi pregătiți pentru ziua judecății.

Ce alte motive ar mai fi avut de a se uita înapoi? 

De ce cred că și eu am darul proorociei

În Vechiul Testament, proorocul era purtătorul de cuvânt al lui Dumnezeu. Uneori Dumnezeu îi vorbea prin vedenii sau prin mesaje audibile ( ex: Samuel ). Prevestirea viitorului făcea parte din proorocia Vechiului Testament dar și atunci era pentru a stimula o acțiune prezentă. 

Darul proorociei a fost și continuă să fie abuzat grosolan de indivizi ca Bob Jones sau Todd Bentley. 

În proorociile apostolilor și a ceilorlalți slujitori, observăm că luau adesea cuvinte din Vechiul Testament și le comentau. Ofereau exeplicații. Aceste proorocii erau adesea cuvântări foarte lungi ( Fapte 7 ) din care evanghelistul Luca ne oferă doar un rezumat.

Care este scopul esențial al proorociei?

Cine proorocește, dimpotrivă, vorbește oamenilor spre zidire, sfătuire, și mângâiere. ( 1 Cor.14:3 )

Deoarece proorocia constă în zidire, îndemnare, mângâiere prin cuvântări ispirate de Duhul Sfânt, se poate deci, în anumite condiții, încadra predicarea în categoria proorociei. 

Predicarea = Proorocie? 

 

 

Ce se întâmplă dacă nu citim?

Aseară am avut o întâlnire profitabilă pentru toți bărbații care am fost prezenți. Musafirul nostru, fratele Sergiu Dobre ne-a motivat într-un mod excelent la citire. Cât mai mult și cât mai pasional. Ce? Biblia și nu numai.

M-am întrebat după întâlnire, care ar fi efectele lipsei de citire a cărților?

Un efect ar fi exprimarea noastră greoaie. Nu ne găsim cuvintele, versetele. Dăm în bălbâială atunci când cineva ne întreabă vreo referință. Bagajul de cunoștințe ne este foarte limitat. Iar de cultură generală nici nu mai menționăm. Cultura generală depinde însă și de alți factori: anturajul, educația de acasă, școala, serviciul, disciplina personală, perspectiva asupra vieții.

Informațiile se găsesc la mai tot pasul. E suficient să gugălim bine și avem toate șansele să aflăm răspunsul corect. Dar să știm „să legăm două cuvinte”, să folosim cuvinte mai puțin comune, sunt în proporție de 90% rezultatul lecturării. Lectura cărților ne formează un vocabular bogat și plăcut urechii ascultătorului.

Puțini sunt cei care pot merge la „vrei să fii miliardar” pentru că știu anii între care a domnit Petru Șchiopu. Știu! Nici eu nu am auzit de el, dar Wikipedia 🙂 ne asigură că a fost unul din domnitorii Moldovei. Puțini sunt cei care știu să conjuge un verb la supin. Dar nici nu-i tare important asta. Citind însă putem ajunge să le învățăm fără să ne dăm seama. Cineva spunea că este ca mersul pe bicicletă. Nu mergi la școală ca să înveți să stai pe bicicletă, ci trebuie doar exercițiu.

Mulțumesc fratelui Sergiu D pentru provocare și motivare. A fost o încântare să fim împreună!

Apropo, care este utima carte pe care ați citit-o? ( în afară de Biblie și cartea de cântări 🙂

Este Vladimir Pustan ecumenic?

Nu aș fi vrut să scriu această postare.
Dar pentru că Marți seară l-am avut invitat la Hațeg pe fratele Vladimir Pustan, mă simt obligat să scriu despre acest subiect. Mesajul fratelui de la Hațeg a fost bun. Ne-a chemat la mântuire, sfințire și slujire.

Dar, noi predicatorii, continuăm să predicăm și după ce ne dăm jos de la amvon.
Temerile mele s-au confirmat. La amvonul bisericii din Hațeg, fratele Pustan ne-a spus despre o viitoare oportunitate de a predica într-o biserică catolică din Timișoara.
Slavă Domnului, am spus! Și Pavel a predicat în sinagogi! Și în areopag.

Dar, apostolul nu a făcut ce a făcut fratele Pustan într-o biserică catolică: semnul crucii în semn de închinare în fața icoanelor. Și asta în fața multor evanghelici care probabil erau prezenți acolo.

Bunicii noștri au îndurat bătăi, scuipat, bocanci în spate și stat pe genunchi pe coji de nucă cu mâinile sus. De ce? Pentru că au refuzat să-și facă cruce și să sărute icoanele.

Ce rost a avut gestul fratelui Pustan? Nu înțeleg!

Cred că Fratele Pustan a greșit și a ratat ocazia de a se comporta până la sfârșitul predicii ca un adevărat evanghelic.

Scriptura condamnă idolatria și închinarea la chipuri cioplite și pictate.
În cer nu vor intra închinătorii la idoli!

Vă recomand să citiți mirarea și indignarea fratelui Cristian Ionescu ( pastor penticostal ) față de gestul fratelui Pustan.

Ce credeți despre gestul fratelui Pustan?

Continuăm evanghelizarea …

Am „încheiat” aseară la Betleem o săptămână în care seară de seară am ascultat predicarea Evangheliei. A fost o săptămână bună, din perspectiva noastră. Biserica a fost plină. Oamenii au venit. Fiecare cu motivațiile lui. Cuvântul a fost predicat.

Dar câți vor rămâne?
Câți vor decide să împlinească ce au auzit?

Bătălia continuă! Lupta este în toi

Ce trebuie să facem imediat după o săptămână de evanghelizare?

1. Să ne rugăm! Sămânța Cuvântului a fost aruncată înspre inimile ascutătorilor. Știm că o parte a fost furată de „păsările” diavolului. Nu ați observat cum sună câte un celular chiar în momentul cel mai crucial al mesajului? Ne rugăm ca sămânța căzută în pământ bun să nu fie înăbușită de griji, plăceri sau temeri. Continuăm să ne rugăm și pentru predicatorii care au slujit. Vor fi atacați de cel rău.

2. Continuăm să facem evanghelizare. Evanghelizarea este o slujire a bisericii locale. După o astfel de săptămână de evanghelizare, biserica locală este într-un mare pericol. Săptămâna care a trecut poate să se transforme într-o pernă a leneviei. Nu ne permitem să spunem: „am făcut evanghelizare”. Ooo, nu! Continuăm să căutăm suflete pierdute.

3. Păstrarea mărturiei curate. Se vorbește mult despre „mărturiile tăcute”. O evanghelizare fără vorbe. Cu viața. Este importată această formă de pre-evanghelizare. Mai ales în lumea noastră neîncrezătoare în ce privește „vorbăriile goale”. Ce folos să predică frumos cu gura și urât cu fapta? Atenție! Astăzi trebuie să trăim ce am predicat ieri!

Predica fratelui Petrică Găină de la „Betleem” Hațeg

Săptămâna aceasta, fratele Petrică Găină a predicat în două seri în biserica noastră.
Mulțumim Domnului pentru slujirea fratelui și ne rugăm ca Evanghelia predicată să fie împlinită în viețile noastre.

Vă ofer spre audiere și ascultare predica fratelui de ieri.

Vladimir Pustan la „Betleem” Hațeg

Prin harul Domnului în seara acesta la Betleem-ul de la Hațeg vom avea a doua seară de evanghelizare. Invitatul nostru pentru proclamarea Evangheliei este fratele Vadimir Pustan.

Cei care sunteți „țintuiți” pe un pat de boală sau sunteți la sute și mii de km depărtare puteți asculta serviciile divine din fiecare seară accesând pagina bisericii noastre și ascultând în direct ( radio Betleem ) mesajele și închinarea prin cântare.

Mai avem doi invitați în seara acesta: Cătălin și Ramona Lup. Ne rugăm ca și închinarea prin cântare să-L înalțe pe Mântuitorul în mijlocul nostru.

 

„Cel mai bun loc să te ascunzi când ai păcătuit”

Aseară am început cu ajutorul Domnul o săptămână de evanghelizare la biserică.

Invitatul nostru a fost fratele Daniel Bărnuț, pastorul bisericii creștine baptiste Reșița nr. 1.

Mesajul a fost din textul biblic: Luca 7:36-50 ( Femeia păcătoasă )

Iată câteva din adevărurile rostite aseară în mesajul biblic:

• Atunci când săvârșesc păcatul, el este al meu. Lovește în existența mea. Păcatul ne ia în stăpânire. Nu pot să dau vina pe altcineva pentru păcatul meu. Nu-i vinovată familia pentru păcatul meu. Nu-i de vină mediul în care am crescut pentru păcatul meu.
• Cristos îmi știe păcatul în cele mai mici detalii ( „păcatele ei care sunt multe” ). Nu am cum să le ascund. Amprenentele noastre sunt unice. Vocea noastră este unică. Vibrațiile corzilor vocale sunt unice. ( Japonezii au demonstrat că sunetele nu se pierd în eter. )
• Care este cel mai sigur loc să te ascunzi atunci când ai păcătuit? În slujire și la Cina Domnului.
• Ce să fac cu păcatul? Singura autoritate pentru a ierta păcatele este Domnul Isus. Nu vaticanul poate ierta păcatele, nu preotul sau păstorul.
• Credința femeii a mântuit-o. Copiii noștri au devenit atât de familiarizați cu pocăința că nu mai strigă: „Domnilor, ce să facem ca să fim mântuiți?”.

Aseară am ascultat un mesaj clar, cald și cristocentric.

Mulțumesc Domnului pentru slujirea fratelui Daniel și mă bucur de harul pe care Domnul i l-a dat în slujire.