Ambasadorul

"Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Cristos"

Archive for the category “Homiletică”

Râsul este o chestiune serioasă


Sunt momente în viață când ai senzația că ți s-au scufundat toate corăbiile. Totul este cenușiu și rece. Chiar dacă mai stai în picioare, fiecare celulă din tine strigă că-i timpul să renunți! Rugăciunea pare ultima soluție. Biblia este parcă o pierdere de vreme. Prietenii te enervează și doar dacă se uită la tine.

Ce-i de făcut?

Citesc acum din Psalmul 81. Primul verset sună așa:

Cântați cu veselie lui Dumnezeu, care este tăria noastră! Înălțați strigăte de bucurie lui Dumnezeul lui Iacov!

Am fost captat de cuvintele „veselie” și „bucurie”. Nu-i suficient să cânți doar. Ci să o faci cu veselie. Nu-i suficient să strigi la Domnul. Strigătul acesta să fie al bucurie în El.

Am aflat pe pielea mea și de la sfătuitorii înțelepți din jurul meu că simțul umorului este important în lucrarea creștină. Nu poți rezista cu mintea întreagă dacă nu ești în stare să râzi. Da, să poți să râzi în hohote. Cred că această disciplină a râsului începe ușor, ușor să ne părăsească. Suntem tot mai posaci și ursuzi.

Când a fost ultima dată când am râs cu lacrimi? Când ne-a durut burta de atâta râs? Am de învățat enorm de la mezinul familiei care atunci când râde, o face cu toată gura și fața, cu toată puterea. Nu se mai poate ține pe picioare de râs!

De ce este important simțul umorului în slujirea creștină? Iată câteva motive oferite de veteranul Warren Wiersbie:

  1.  A fi în stare să râzi de tine însuți și de situațiile prin care ai trecut, este un mijloc prin care păstrezi echilibrul atunci când greșești și când lucrurile tind să se dărâme. Asta nu înseamnă să nu-ți iei lucrarea în serios. Vorba cuiva: „Râsul este o problemă serioasă”.
  2. Râsul este și un lubrifiant pentru lucrul în echipă. Îmi amintesc cu mult dor de fratele Lulu ( băiatul păstorului Cenușe Teodor ) pe care l-am avut în comitetul bisericii câțiva ani de zile. Marele lui dar era de dezamorsa o situație tensionată prin umorul lui sănătos și potrivit.
  3. Capacitatea de a râde face mult mai mult bine decât pastilele și terapia. Râsul nostru nu trebuie să ne depărteze de slujirea noastră, ci să ne întărească inima și umerii pentru a continua bătăliile. Inima veselă încă mai este un leac bun ( Proverbe 17:22 ).

 

Cum putem cultiva mai mult simțul umorului?

Se apropie săptămâna de evanghelizare la „Betleem” Hațeg


Cum se ascultă o predică?


În toate bisericile noastre se predică din Scriptură. Unele predici sunt bine primite de „oițe” și primesc calificativul „o predică bună”. Altele sunt plictisitoare și primesc calificativul ” o predică bună dar fără har”. Cred că sunt mai multe motive pentru care o predică poate producă dezamăgire  în ascultător.

Dar mai este un principiu pe care nu vreau să-l ignorăm. El este valabil și pentru mine, la fel ca și pentru cei din bancă.

Iată principiul: Stilul de viață ne afectează felul cum ascultăm o predică!  Dacă nu avem nimic de-a face cu Scriptura în timpul săptămânii, nu vom înțelege mare lucru Duminica. Cei care „se joacă” de-a biserica, rareori vor fi „atinși” de predicile auzite duminica.

Iată câteva sugestii pentru ca predica de duminica viitoare să ne aducă satisfacție:

  1. Odihnește-te pentru ziua de Duminică. Cred că în vremurile noastre, oboseala este inamicul nr. 1 al celor care vin duminică la biserică. Prea mute activități programate sâmbătă. Prea multe emisiuni privite sâmbătă  seară târziu. Prea multe ieșiri, meciuri și agape care ne aruncă mai apoi în pat extrem de oboșiți. Să nu mai vorbim de nunțile care se termină spre dimineață. Să nu uităm căîntre fizic și spiritual este totuși o legătură.
  2. Implică-te în mesaj. Am încurajat frații bărbați cu care mă întâlnesc din două în două săptămâni să se deprindă în a lua notițe de la predici. Notând anumite idei esențiale din mesaj reținem mult mai bine. Astfel, putem să și împărtășim ideile cu alții sau să le postăm pe blog sau facebook. Și să nu uităm să ne putem întrebarea: „cum aplic mesajul la viața mea?”
  3. Roagă-te înainte de a ajunge la biserică. Roagă-te pe mașină, roagă-te pe drum, roagă-te. Pentru ce să ne rugăm? Iată câteva motive:
  • Ne rugăm ca îngerii Domnului să-i alunge pe îngerii întunericului.
  • Ne rugăm ca serviciile din biserică să fie dumnezeiești, nu lumești.
  • Ne rugăm pentru duh de rugăciune.
  • Ne rugăm pentru manifestarea specială a prezenței Domnului în mijlocul nostru.
Cum profitați d-voastră de predicarea Cuvântului? 

Ce înseamnă mărturisirea păcatului?


Cu toții știm versetul din 1 Ioan 1:9:

Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nelegiuire.

Biblia ne promite că  putem avea păcatele iertate și inimile curățite de orice nelegiuire. Și aceasta este o minunată promisiune. Slavă Lui! Dar această superbă făgăduință este condiționată de un mare „DACĂ”.

Ce înseamnă să ne mărturisim păcatele?

Mărturisirea autentică nu este:

  • un „scuză-mă!” adresat din repezeală lui Dumnezeu.
  • o explicație rațională a păcatului. Ceva de genul: „ce era să fac?”
  • evitarea unor discuții prin simpla admitere superficială a faptelor: „Bine, bine, am greșit! Hai să mergem mai departe!”
  • judecarea altora: „dar tu? Dar el? Dar ea? Deci, nimeni nu-i perfect!”
Mărturisirea veritabilă, biblică, acceptată de Dumnezeu este:
  • Acceptarea responsabilității depline pentru păcat. Când David a fost confruntat de Natan, a ajuns să spună la un moment dat: „Am păcătuit!” Asta înseamnă mărturisire. Nimeni nu este vinovat pentru starea în care am ajuns, decât eu! Îmi asum în mod deplin păcatul.
  • Punerea de acord cu Dumnezeu. Dacă Dumnezeu spune că fapta mea este un păcat, atunci așa o numesc și eu: păcat. Dacă Dumnezeu spune că minciuna, curvia, divorțul, cearta, bârfa sunt păcate, atunci și eu cred la fel. Atunci când Dumnezeu pune eticheta de „păcat” peste o faptă, un gest, o vorbă, un gând, o acțiune, nu am voie să pun o altă etichetă peste cea pusă de Dumnezeu.
  • Apelarea la sângele Domnului Isus. Numai Dumnezeu poate să ierte păcatul. Numai Dumnezeu poate să curățească nelegiuirea. Și asta doar pe baza sângelui vărsat pe crucea Calvarului.
De ce credeți că ne este greu să ne mărturisim păcatul? 

Responsabilitatea Părtășiei – fr. Samuiel Bojin


În dimineața aceasta am fost la adunare și am stat la Cină. Pastorul Samuiel Bojin, unul din păstorii bisericii noastre a împărțit Cuvântul pentru noi toți. Și cu ajutorul Duhului l-a împărțit drept și curat.

Cuvântul a fost despre responsabilitatea părtășiei din 1 Ioan 1:1-10.

Iată adevărurile principale:

1. Părtășia bisericii și trăirea de zi cu zi. Noi nu suntem în părtășie așa cum sunt politicienii care se unesc pentru a conduce țara. Nu neapărat că se iubesc. Nu trebuie ca problemele de rudenie, potrivirile de idei să guverneze părtășia noastră. Întunericul nu poate să fie împăcat cu lumina prin negociere.

2. Părtășia bisericii și darurile Duhului. Fiecare avem un dar pentru întărirea părtășiei. Ne folosim noi darul? Suntem noi gata să ne slujim unii pe alții pentru a avea o părtășie cât mai strânsă.

3. Părtășia bisericii și confruntarea păcatului. Dacă ținem la părtășia bisericii, atunci avem responsabilitatea confruntării, mustrării și disciplinării celor care trăiesc în păcat. Câteva exemple: sora lui Moise, Core, Datan și Abiram, Acan care a muiat inima poporului, Anania și Safira.

Ne împlinim noi responsabilitatea părtășiei? 

 

Ai credință în predicare


Predicarea este o cale instituită în mod divin pentru transmiterea adevărului lui Dumnezeu. Aceasta nu minimalizează învățătura, mărturia personalăsau oricare altă cale validă de împărtășire a Cuvântului; dar aceasta accentuează importanța predicării.

Dumnezeu a avut un singur Fiu și acesta a fost predicator. Apostolul Pavel nu a încetat să-și slăvească slujba de predicator.

Cuvântul este semănat și se cere timp ca acesta să germineze, să crească și să producă roade. Fii răbdător; fii rugativ. Cuvântul lui Dumnezeu nu-i niciodată în zadar. S-ar putea ca tu să nu vezi secerișul, dar îl va vedea altcineva; și Dumnezeu va fi glorificat.

( Warren Wiersbe & David Wiersbe )

Caracterul păstorului ( 2 )


O altă caracteristică a unui caracter nobil este : obișnuința cu lepădarea de sine. 

Ce înseamnă asta?

Plin de măsură!

Dacă privim în 1 Cor.9:27 și Galateni 5:27 vom vedea că sănătatea spiritului este strâns legată de principiul stăpâniri de sine. Aceasta înseamnă o luptă permanentă cu lumea din jurul nostru și firea din noi.

Din nou împărtășesc câteva sfaturi din manualul păstorului ale cărui file sunt roase de trecerea anilor:

Veghează asupra micilor începuturi. Trupul nostru trebuie să fie bine îngrijit. El trebuie ținut în frâu dar în același timp trebuie să fie puternic și capabil de muncă. să nu fie istovit de ascetism mult (posturi prelungite) sau stors prin muncă excesivă. Nu oricine poate fi un Origen, care învăța ziua, lucra noapte, dormea puține ore pe scânduri și cu toate acestea a atins vârsta de …. 69 de ani. Dar trupul nu trebuie nici lăfăit printr-o viața comodă. O sănătate bună, un aspect sănătos și un spirit voios alcătuiesc o putere morală pentru păstor.

Aștept și la această caracteristică comentariile voastre. 

Muște în alifia pastorală


Fiți deosebit de atenți nu numai la viața voastră în general, ci și la toate amănuntele ei neînsemnate. Evitați:

– micile datorii

– lipsa de punctualitate

– vorbăria

– disprețul

– vorbirea de rău

– certurile

– nerespectarea cuvântului dat, în fine, toate aceste greșeli mici care au rolul neplăcut al muștelor într-o alifie. Trebuie să evităm intimitatea prea mare și lipsa de prudență. La o parte cu grosolănia și prostiile prin care unii se fac nesuferiți și disprețuiți. Principiul nostru trebuie să fie, să nu dăm în nici o privință prilej de poticnire, pentru ca slujba noastră să nu fie disprețuită. ( Principiile Predicatorilor, Din viața și lucrarea lui C.H. Spurgeon, de Jean Staneschi )

 

Cum te-ai simți dacă ai fi o vacă?


Spurgeon vorbind despre cât de lungă să fie o predică a spus odată următoarea întâmplare:

Un ascultător de la țară i-a spus păstorului său:

Când predici și treci de ora 4.30 la serviciul de după-masă, știi la ce mă gândesc întotdeauna?”

„Nu” – a răspuns păstorul.

„Eii bine, am să-ți spun sincer. Nu mă gândesc la ce predici de la amvon. Mă gândesc la vacile mele de acas. Așteaptă să le mulg și ar trebui ca să ai mai multă considerație pentru ele și să nu le faci să aștepte.

Cum te-ai simți dacă ai fi o vacă?”

Cât credeți că ar trebui să dureze o predică bună? De ce? 

Alte lecții pentru păstorii tineri


Când am ajuns la Seminarul Teologic Baptist din București în 1993 am avut un șoc întâlnindu-mă cu seminariștii din anii 2, 3 și 4. Erau altfel decât mine: majoritatea aveau armata făcută, soții și copii acasă, obișnuiți cu programul de uzină și fabrică. Maturi. „Da” al lor era unul apăsat și rămînea „da” și peste câteva zile. Bibliile lor erau roase deja de atâta predici și înmormântări în ploaie sau ninsoare. Fără mofturi la mâncare. Fără comentarii la curățat cartofii. Îmi amintesc cum fratele Sandi Budimir sau  Ilie Tărăbugă ne ajutau să ne trezim dimineața pentru capelă. O făceau nu cum se face la căminul studențesc, ci așa cum o făcea tata când mă trezea să mă duc la școală.

Ooo, sigur că avem nevoie de tineri, zel, patos în slujirea pastorală. Dar e nevoie și de seniorii care să ne amintească că nu-i totul și suficient să ajungem primii la mormânt.

Iată câteva lecții oferite nouă, păstorilor tineri, de la un senior pe care îl prețuiesc mult, Warren Wiersbe:

  1. Niciodată nu dărâmați un gard până nu știți de ce a fost ridicat.
  2. Dacă o iei prea departe înaintea armatei, s-ar putea să fii confundat cu dușmanul  chiar de către soldații tăi.
  3. Nu te plânge de treptele de jos ale scării; ele te-au ajutat să urci unde te afli, și
  4. Dacă vrei să te bucuri de vederea curcubeului, trebuie să te pregătești să înduri furtuna.

Poate că lista mea nu este la fel de profundă ca a lui Beard, dar mi-aș fi dorit s-o fi auzit eu de la cineva cu patruzeci de ani în urmă.

Navigare în articole

%d blogeri au apreciat: