Ambasadorul

"Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Cristos"

Archive for the category “Homiletică”

Cum să nu strice omul?


Sunt câteva unelte pe care Dumnezeu le folosește pentru a-l ajuta pe om să nu se strice:

  1. Mesagerul divin. Dumnezeu întotdeauna trimite o persoană umană, nu una supranaturală pentru a-i vesti omului Evanghelia. Dumnezeu nu face exces de minuni! Mesagerul trebuie să fie umil și este unic.
  2. Mesajul divin. Mesajul Evangheliei mai întâi împovărează. Cum te-ai simți dacă ai afla că undeva cineva plătește pentru o greșeală comisă de tine? Mesajul divin cheamă la împăcare.
  3. Metoda divină. Domnul Isus a murit pentru toți. Și cei care trăiesc trebuie să trăiască pentru El. Pentru ce trăim noi? Pentru cine trăim noi?
  4. Momentul divin. ACUM!

( fragmente din predica fratelui Moise Vrăjitor – Joi seară – Betleem Hațeg )

În seara aceasta va predica fratele Marcel Bota.

Model de amvon ( 3 )


Iată alte două modele de amvon.

Mulțumesc prietenului meu Cristi pentru fotografii.

Ce scop are Dumnezeu în disciplinare?


În textul din 2 Cronici 16:7-10, Dumnezeu îi oferă lui Asa ocazia să se pocăiască. Hanani este trimis să corecteze greșeala lui Asa și să-i spună cuvântul Domnului. Atunci când este confruntat, împăratul Asa reacționează previzibil:

Hanani s-a mâniat pe văzător și la pus la închisoare, pentru că era înfuriat împotriva lui.

Dacă nu poți să-l închizi pe Dumnezeu care a vorbit, atunci măcar pe mesagerul Lui.

Ce scop are Dumnezeu atunci când ne disciplinează?

  1. Răsplătește – este o pedeapsă pentru un păcat în care trăim. Dumnezeu dorește să producă în noi durere și această durere să ne facă să urâm păcatul. Este exact modelul pe care îl aplicăm copiilor. Îi disciplinăm atunci când vorbesc urât cu părinții și le producem o oarecare durere la funduleț. Scopul este ca ei să asocieze durerea cu vorbitul urât, astfel încât să renunțe la vorbitul urât pentru a nu mai experimenta durerea.
  2. Prevenire – este un fel de obstacol în drumul greșit pe care l-am ales. Uneori disciplina este ca și țepușul apostolului Pavel care l ferea de capcana mândriei.
  3. Educare – deseori nu învățăm anumite lecții decât atunci când plângem. Nu suntem dispuși să învățăm decât atunci când ajungem în „valea umbrei morții”. În durere, Iov a învățat lucruri noi despre el și despre Dumnezeu.
  4. Anticipare – ne legăm atât de tare de unele lucruri pământești încât uităm că suntem „străini și călători”. Așa că, câteodată e nevoie de disciplina Domnului pentru a ne ajuta să tânjim mai mult după Împărăția Lui. În durere parcă ne desprindem mai ușor de legăturile noastre pământești.

Dar sunt și două mari pericole în disciplinarea primită de care trebuie să ne ferim:

  1. Împietrirea – în loc ca disciplina să ne smerească, să ne facă mai învățabili, să devenim mai atenți la pașii noștri, devenim din ce în ce mai nesimțitori, ostili și împietriți. Devenim tot mai rezistenți la disciplinarea Domnului. Împăratul Asa după ce s-a împietrit în fața lui Hanani, ne spune Biblia că în al 39-lea an al domniei sale, s-a îmbolnăvit de picioare și avea dureri groaznice. Dar, în loc să se pocăiască, Biblia ne spune că Asa s-a împietrit și mai tare.
  2. Indiferența – vine peste noi încercarea, boala, necazul, durerea, și la urmă spunem: „eiii, ce să-i faci! Asta-i viața! Și cu bune și cu rele!” Și mergem mai departe păcătuind și fără ca încercarea și disciplina Domnului să schimbe ceva în viețile noastre.

Model de amvon ( 1 )


Am primit deja câteva sugestii pentru amvonul de la Hațeg.

Iată deocamdată două modele de amvon:

Aștept și alte sugestii.

Să mai păstrăm amvonul în față?


Amvonul este pentru mine mai mult decât un mobilier bisericesc. Este mai mult decât un pupitru pe care să așezi Biblia. Amvonul a devenit pentru unii cam incomod. Ochiul artistic și pragmantic nu-l mai poate suporta foarte mult. Am mai observat că în special la sărbători sau nunți apare întrebarea: „nu vă supărați, amvonul, se poate da la o parte?” Dar, care este problema cu el?

Bine a observat Mark Dever când a spus:

În cultura noastră în care avem tendința de a ne izola, unde fiecare este confuz și fiecare confundă pe fiecare, este potrivit să ne adunăm împreună și să ascultăm pe cineva care stă în fața noastră, vorbind în locul lui Dumnezeu, dăruindu-ne Cuvântul Său, iar noi neoferind nimic altceva în schimb decât ascultarea noastră.

Pentru mine amvonul este un simbol. Un simbol al lucrării extraordinare a Cuvântului în viața omului. Un simbol al proclamării unei salvări unice. Un simbol al procesului de înnoire a gândirii noastre. Un simbol al înțelepciunii lui Dumnezeu. U simbol al predicării lui Cristos Cel răstignit.

Tot Mark Dever spune:

Mai mult decât parcările, scaunele, saluturile sau programele și muzica, sau oricare dintre lucrurile menționate la început, chiar mai mult decât pastorul, contează ceea ce este predicat – Cuvântul lui Dumnezeu.

Nu pot să-mi imaginez o biserică unde nu se predică Cuvântul. Înțeleg că amvonul poate fi din lemn, marmură sau sticlă. Dar, el trebuie să fie. Să fie central. Predicarea Cuvântului trebuie să reprezinte punctul culminant al întregului serviciu divin. Îmi amintesc o vreme în care clădirile bisericilor noastre erau construite în jurul amvonului. De acolo se închega toată clădirea și toată slujirea bisericii. Amvonul este și mă rog să rămână un simbol la care să nu renunțăm.

În luna august, vom demara câteva lucrări de amenjare în biserica noastră. Amvonul actual va fi înlocuit cu un altul. Îmi doresc un amvon mult mai central, din lemn pentru a se potrivi cu restul lemnului din sala bisericii. Îmi doresc un amvon pe care să aibe loc nu doar o Biblie, ci chiar două Biblii mari deschise una lângă alta!

Și acum vine provocarea! Este și o rugăminte la voi. Aș vrea să vă invit să-mi trimiteți un model de amvon. Poate chiar cel de la care predicați sau ascultați predica în fiecare duminică. Ne va fi de mare ajutor.

Mulțumesc mult și Domnul să vă dea har în tot ce faceți.

Vă arăt acum amvonul de la care predicăm de câțiva ani aici la Hațeg. A fost primit cadou. Este din marmură neagră și este greu ca și o stâncă! Simbolizează statornicia și siguranța Cuvântului în comparație cu tot ce este trecător.

( Puteți trimite fotografii și pe mail-ul meu: adicondrea@gmail.com ) Voi posta modelele de amvon pe blog ca să le vedem cu toții. NU uitați să luați aparatul de foto duminică la biserică 🙂

Lacrimi în ceruri îs


Avem o cântare care spune:

Lacrimi în ceruri nu-s,

Căci le purtase sfântul Miel.

Dar poate vor fi ceva lacrimi acolo. Lacrimi care vor fi șterse de Mântuitorul. Dar vor apuca să ne ude obrajii. Oare?

Iată ce spune Scriptura:

De aceea ne și silim să-I fim plăcuți, fie că rămânem acasă, fie că suntem departe de casă. Căci toți trebuie să ne înfățișăm înaintea scaunului de judecată a lui Cristos, pentru ca fiecare să-și primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup. ( 1 Cor.5:9,10 )

Apostolul Pavel ne spune că „se silește” să trăiască într-un mod plăcut înaintea Domnului. De ce are el această ambiție? Nu ca să intre în cer. Nu ca să fie mântuit! Aceasta se capătă  prin har și prin credință, nu prin fapte. Dar de ce să trăim frumos?

Pentru că vom fi judecați!

O judecată specială, rezervată doar pocăiților. Toți pocăiții vor fi judecați pentru a se stabili locul lor în cer, ce slujbă vor căpăta și ce privilegii vor avea. Sunt multe locașuri acolo în cer pregătite de Domnul pentru cei credincioși. Cerul nu este un fel de hală în care ne îngrămădim toți și ne apucăm să cântăm veșnic.

Cam în ce zonă ai vrea să ai locuința din cer? Unde vrei să stai?

În „zona rezidențială” lângă apostoli, patriarhi și oameni mari ai credinței sau „doar la ușă”? Mi-e teamă că la ușă se cam aud zgomote de la vecinii de la cealaltă adresă 🙂

Nu avem prea multe informații despre dinamica și economia cerului, dar ceea ce știm este că cu cât suntem mai credincioși în viața aceasta cu atât vom avea mai multe responsabilități și privilegii în cer.

Dragul meu pocăit, să nu crezi că singura judecată va fi cea din fața marelui tron alb. Unde Dumnezeu va împărții pe oameni în două: mântuiți și condamnați. Isus Cristos va criteriul de judecată acolo.

Cristos va judecata și pe cei mântuiți. Va fi o inspecție plină de dragoste și adevăr a vieților noastre. Abia aștept acea zi. Știu că voi avea și regrete. Dar știu că acolo Dumnezeu va aduce toate lucrurile la lumină și le va răsplăti.

Acolo, Dumnezeu va judecata fiecare gând, vorbă, faptă și motivație a inimii. Orice cuvânt spus nefolositor, va fi taxat și va tăia din răsplata mea eternă. Orice gând necurat îmi va micșora răsplata. Orice slujire făcută în anonimat și pe care nimeni nu a lăudat-o, va fi recunoscută și va contribui la greutatea răsplății. Când ți-ai îngrijit mama, soacra sau soțul bolnav ani de zile, dar ai făcut-o ca pentru Domnul, toată această slujire și toate lacrimile vor fi răsplătite. Când alții te-au vorbit de rău și nu a fost adevărat, dar ai răbdat, Domnul va răsplăti.

Pentru tot binele sau răul făcut, vom primi o răsplată.

Ai grijă cu vorbești. Ai grijă ce faci cu timpul tău, cu banii tăi, cu gândurile tale. Ai grijă ce porți în inimă! Pentru că toate vor fi cântărite într-o zi la judecata lui Cristos. Nu vreau să stau „doar la ușă”, vreau cât mai în față!

De ce?

Pentru că acolo, în față, mă vrea și Stăpânul meu!

Zilele acestea mi-am aminttit despre cartea lui Erwin Lutzer, în care tratează atât de clar subiectul răsplătiri noastre din ceruri. O recomand și n-o să regretați.

Întrebările Rusaliilor


Ne apropiem de Duminica Rusaliilor. Citind pasajul din Fapte 2 am cumva sentimentul că cei prezenți la acel eveniment au fost cuprinși de uimire dar și de o mare confuzie. Sunt frământări care nu le dau pace. Sunt dileme care-și doresc o rezolvare urgentă. Sunt întrebări care odată rostite, așteaptă un răspuns.

Toți aceștia care vorbesc, nu sunt galileieni?

Cum, deci, îi auzim vorbind fiecăruia din noi în limba noastră, în care ne-am născut?

Ce vrea să zică aceasta?

Fraților, ce să facem?

Duminica viitoare, cu ajutorul Duhului și a Scripturii, voi încerca să răspund la întrebările legate de persoana și lucrarea Duhul Sfânt. Ai astfel de întrebări? Care sunt?

Le voi nota și apoi vom încerca să vedem care este răspunul Bibliei la acea întrebare. Aștept!

Charles H. Spurgeon


Cel mai important lucru pentru un creștin nu este soarta imperiilor pământești, ci starea regatului ceresc. Ce am eu și cu tine cu soarta cutărui imperiu? Noi suntem slujitorii unui Împărat spiritual, a cărui împărăție nu este din lumea aceasta. Să lăsăm cioburile pământului să se lupte cu alte cioburi, și să se sfărâme cât vor; noi suntem preocupați de Regele Isus și de tronul Său.

Cine au fost „fiii lui Dumnezeu”?


Într-una din duminici am predicat din Geneza 6. Despre judecata și salvarea lui Dumnezeu. Versetul 2 este unul controversat și creează și astăzi discuții pasionale. Cine sunt aceștia?

Iată care sunt câteva din variantele de răspuns:

  1. Fiii lui Dumnezeu din Geneza 6 sunt îngeri, pentru că până în timpul acela nu este amintit că Dumnezeu să fi făcut o alegere între oameni.
  2. Fiii lui Dumnezeu sunt descendenți direcți din Adam și Eva, pentru că atunci când Luca redă genealogia Domnului Isus, sfârșește în felul următor: „fiul lui Set, fiul lui Adam, fiul lui Dumnezeu”.
  3. O altă interpretare propusă de câțiva rabini, este că fiii lui Dumnezeu reprezentau regii, împărații și stăpânitorii din vremea acea. Oameni cu rang înalt.
  4. Fiii lui Dumnezeu reprezintă îngerii căzuți. Demonii. Expresia „fiii lui Dumnezeu” face referire la îngeri în VT ( Iov 1:6; Ps.29:1 ).
  5. Fiii lui Dumnezeu sunt setiții poioși, adică urmașii lui Set.

Mai sunt și altele?

Aveți o părere formată despre indentitatea lor?

Un mormânt gol sau un Isus viu?


Sărbătorile au trecut.

Cum am rămas noi după ele?

Am înțeles la aceste sărbători că o închinare la un mormânt gol aduce hecticism, alergare, mișcare, fugă, cozi, entuziasm, forfotă și deranj.

Capitolul 19 din Ioan se termină cu următorul verset:

Din pricină că era ziua Pregătirii iudeilor, pentru că mormântul era aproape, au pus pe Isus acolo.

Isus este în mormânt. Un tablou sumbru. Liniște. Toți vorbeau rar și în șoaptă. Lacrimi. Suspine și oftat. Aceeași atmosferă de liniște și durere o regăsim și în primul verset al capitolului 20:

În ziua dintâi a săptămânii, Maria Magdalena s-a dus dis-de-dimineață la mormânt, pe când era încă întuneric; și a văzut că piatra fusese luată de pe mormânt.

A văzut mormântul gol. Și dintr-o dată, se schimbă decorul și ritmul.

A alergat la Simon Petru ….

Petru și celălalt ucenic au ieșit și au plecat ….

Au început să alerge amândoi …

Dar celălalt ucenic alerga mai repede …

S-a plecat și s-a uitat …a văzut …. dar n-a intrat.

Simon Petru, care venea după el, a ajuns și el, a intrat …

Alergătură. Stat la coadă să se intre. Unii mai repede decât alții. Fâșii, epitafuri, suluri, pânze și mult entuziasm.

Dar cum ne lasă toată această alergare?

Apoi ucenicii s-au întors acasă.

Dar Maria ședea afară lângă mormânt și plângea.

O sărbătoare a unui mormânt gol ne-a lăsat obosiți și cu aceleași lacrimi în suflet. O sărbătoare a unui ISUS VIU ne-a dat un mesaj, o putere și pace în sufletele noastre.

Cristos e Viu!

Navigare în articole

%d blogeri au apreciat: