Ambasadorul

"Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Cristos"

Archive for the category “Mama & Tata”

M-a făcut fericit


Nu știu de ce nu pot să-mi amintesc mai nimic semnificativ din timpul claselor 1-4. Aparatul de fotografiat îl vedeai doar la studioul special din centrul orașului. Acolo mergeam doar la zile foarte, foarte importante. De exemplu, când a venit după câțiva ani bunica din Moldova în vizită la noi, am mers cu toții încliftați pentru o poză. Lucrurile s-au schimbat. Am poze cu copiii mei și când le schimbam scutecele ( nu sunt publice 🙂 

Dar am o amintire de pe vremea școlii primare care s-a înfipt în mintea mea și este încă acolo. Nimic și nimeni nu mi-o poate fura.

Era ziua premierii.

Cu mic și mare adunați în curtea școlii. Toate clasele încolonate alături de învățătoarele lor. În fața noastră o mulțime de părinți, bunici, frați și surori cu ochii căscați cât cepele spre noi. Fiecare învățătoare citea la microfon premianții clasei. A fost rostit și numele meu: Condrea Adrian – premiul 1.

M-am dus să fiu încoronat. Am primit cu emoție diploma și cărțile cadou. În timp ce mă retrăgeam spre locul meu, mi-am aruncat privirea spre zona în care se aflau părinții mei. I-am văzut plângând de fericire pentru mine.

A fost tot ce doream să știu: părinții mei sunt mulțumiți de mine! 

Lucas m-a făcut fericit! Și asta nu se uită! 

Unul din cele mai frumoase momente


Sunt în dormitorul băieților. La birou. Citesc câteva versete biblice.

M-am oprit acum.

M-am oprit doar să vă spun că unul din cele mai frumoase momente pentru mine este să-mi privesc băieții cum dorm.

Să mă apropii de ei și să le simt respirația.

Să-i văd că se odihnesc. Că sunt în siguranță. Că au adormit știind că tata și mama sunt acolo. Niciunul nu adoarme fără ca unul dintre noi să nu fie lângă ei. Băieții mei nici nu au habar cât de mult îmi place să-i adorm. Să stau lângă ei până când îi aud cum somnul dulce, adânc și odihnitor îi cuprinde.

Nu mă pot sătura de gândul că băieții mei sunt în pat, liniștiți și în siguranță. Acesta este un har. Un har doar pentru o vreme. Vreau să mă bucur de el cât mai mult.

Și apoi mă gândesc la Dumnezeu. El când se uită la noi cum ne așezăm capul pe pernă și ne punem în pat, oare se bucură? Este El încântat de felul cum ne odihnim sub protecția Lui?

Când ne rugăm cu băieții noștri seara, uneori încheiem momentele de rugăciune spunând cu voce tare Psalmul 121. Versetul 4 spune:

Iată că nu dormitează, nici nu doarme Cel ce păzește pe Israel.

În seara aceasta, când te pui în pat, amintește-ți și Psalmul 3:5

Mă culc, adorm și mă deștept iarăși, căci Domnul este sprijinul meu.

Odihnește-te. Culcă-te liniștit.

Dumnezeu se uită la tine ca și un Tată mândru și bucuros să-și protejeze copiii.

Noapte bună! Tata veghează asupra ta!


Iată cum propria înmormântare mi-a așezat în ordine relațiile


Cu cine să încep? Cine să fie primul?

Și nu mă refer la cine să fie primul dintre Dumnezeu, biserică și familie. Cred că această ordine variază în funcție de multe și complexe aspecte. Sunt situații când familia vine înaintea bisericii. Dacă băiatul meu are nevoie urgentă de tratament voi alerga la spital și nu la ședința de comitet de la biserică! E clar! Pe primul loc, în acel moment, este familia și nu biserica.

Mă refer acum la relații! La cei din jurul nostru, la frați, surori, mamă, tată, soție, soț, membrii în biserică, prieteni, cunoscuți, vecini, colegi, parteneri, verișori, cumnați, clienți, etc. Toți aceștia vor timpul nostru. La un moment dat. Și-l vor pe cel mai bun. Vor să vorbească cu noi. Vor să aibe o relație cu noi.

Și mă întreb: cine este prioritar? Pe cine aleg și care-mi sunt criteriile de alegere?

Iată o eventuală soluție pe care am găsit-o “întâmplător” în cartea The man in the mirror, scrisă de Patrick Morley. Această soluție, se pare că i-a salvat de fapt familia.

Why not prioritize everything we do on the basis of who is going to be crying at our funeral?

Traducerea mea: de ce nu am ordona tot ce facem după persoanele care vor plânge cel mai tare ( și sincer ) la înmormântarea noastră?

Cu siguranță că acest principiu ar aduce ceva schimbări în viață, așa-i?

Ce ziceți? E bun principiul? 

M-am hotărât ce să fac cu profilul de facebook


Zilele trecute am cerut ajutor în legătură cu profilul meu de facebook.

Și am primit. Mulțumesc. Câteva sugestii au fost de apreciat.

Mi-a fost de ajutor comentariul lăsat de ascultareacredinței

Deocamdata e mai bine sa-l pastram. Si eu sunt de parere sa fie cat mai multi in lista de prieteni, fiindca oricum prietenii adevarati nu-i faci pe facebook. E doar o chestiune de marketing pentru cei care au gandit facilitatea… Dar avem ocazia sa folosim peretele pentru a promova valoarea, binele, bunul simt etc.

Așa că m-am gândit, m-am răsucit și m-am hotărât. Voi păstra profilul de facebook.
Dar cu câteva schimbări de abordare. Deci, problema nu-i la FB, ci în cerebelul meu.
  • Îmi voi clarifica ce înseamnă „friend”. Nu accept ca acest cuvânt să fie atât de diluat. Reacționez. Țin mult la familia și prietenii mei. Nu am mulți, dar sunt de mare preț. Poate veți spune că este doar o problemă de semantică. Conceptele sunt importante!
  • Vor rămâne în profilul meu de FB doar cei din familie și prietenii apropiați. Cei care nu fac parte din familie și prieteni vor fi șterși din profil. Sorry! Nu știu altă metodă, decât la fiecare să apăs „unfriend”. Este vreo altă cale?
  • Ce se întâmplă cu cunoștiințele, pastori pe care-i cunosc, membrii din biserică, elevi de la liceu, credincioși din zona în care locuiesc sau persoane pe care le-am întâlnit în călătoriile mele? Sunt peste 400.
  • Voi crea o pagină specială pentru ei. Cred că FB o numește „fan page”. Nu-mi place denumirea asta, dar … asta e! Acolo vor fi toți cei care vor să țină legătura cu mine și să stăm „conectați”. Voi încerca să răspund la mesaje dar nu va fi o prioritate. Pagina creată va rămîne totuși conectată la contul meu de twitter.
Deci, cam asta e!
Familia și prietenii rămân pe profil.
Cunoscuții și „fanii” 🙂 vor migra pe pagină.
Abia aștept să văd cum ne descurcăm! Am observat că pentru a-ți face un prieten pe FB e nevoie doar de un clik. Ca să „dezprietenești” este nevoie de trei clikuri. Hmm. Putea să fie invers.
Cât timp vă consumă profilul de FB? 

La mulți ani, tată!


Astăzi este ziua tatălui meu. Împlinește 65 de ani.

Prezența lui în viața mea este o binecuvântare.

Slujirea lui este un motiv de încurajare.

Iar credința lui în Dumnezeul Suveran continuă să mă inspire.

Astăzi voi vorbi în mod special cu Tatăl despre tata!

La mulți și binecuvântați ani, tată!

În genunchi până vom ajunge la masă


George Younce mi-a adus amintiri din copilăria mea. Mama ieșea la balcon și mă striga la masă: „Adi, hai să mănânci!” Mi-am adus aminte și de momentele când o auzeam că se ruga în dormitorul ei pentru noi.

Iată două câtece care ne vorbesc despre masa pe care o pregătește Domnul pentru noi. Într-o zi ne va chema la masă.

Și apoi, când suntem pe genunchi suntem mai puternici și mai înalți decât ștejarii.

La mulți ani, mamă!


Astăzi este ziua mamei mele. Împlinește 58 de ani. Pentru mine însă a rămas tot tânără și frumoasă.

Atunci când aveam cel mai mult nevoie de ea, mama a renunța la serviciu și a stat lângă mine. Atunci când creșele erau la modă, mama m-a ținut acasă să fie ea sigură că sunt schimbat, îngrijit și mâncat la timp. Nu a fost ușor. Tata a trebuit să lucreze în două locuri pentru ca să putem rezista.

Îmi amintesc că prin pereții subțiri ai blocului de cartier unde locuiam o auzeam pe mama cum se ruga pentru noi și viitorul nostru. Cred că Domnul a ascultat-o!

Și-a dorit să-i fiu și eu aproape când voi fi mare. Dar când Domnului m-a chemat în slujire a știut că EL are un alt plan pentru mine. Și nu s-a opus. M-a încredințat în mâna Domnului și mi-a dat binecuvântarea să-mi urmez Stăpânul. Ce har!

Mă rog ca Domnul să o țină în brațele Lui atotputernice. Mă rog să-i de o bătrânețe fericită și plină de împliniri. Mă rog să avem harul să-l slujim pe Domnul nostru până la capăt!

La mulți ani, mamă, alături de noi și de Domnul!

Mama


Mama este cea care poartă în pântec copilul și apoi cu durere și emoții dă naștere acelei mici și catifelate ființe. Odată cu bucuria, vine și responsabilitatea de a modela caracterul viitorului bărbat sau femeie.

Este o veche zicătoare ” mâna care împinge leagănul, guvernează lumea”. Orice copil este reflexul mamei. „Cum e mama așa e și fata” și putem adăuga fără nici o problemă: „așa și fiul”. O mamă trebuie să trăiască ceea ce vrea să-l învețe pe copilul ei.

Nu poate să-l învețe să fie cinstit, dacă ea umblă cu jumătăți de măsură. Nu poate să-l învețe să spună adevărul, dacă ea îi promite ceva și apoi nu se ține de cuvânt. Nu poate să-l învețe să fie amabil, dacă ea este aspră și obraznică. Nu poate să-l învețe să-și țină firea, dacă ea se enervează din orice. Nu poate să-l ducă la Isus, dacă ea nu este o adevărată urmașă a Domnului Isus.

O mamă spunea odată ficei ei: „Nu uita, draga mea, când vei fi în lume, toți mă vor judeca după purtarea pe care o vei avea tu”.

Multe femei ar da tot ce au pentru a le întoarce pe mamele lor înapoi pe pământ pentru a-și cere iertare de toate cuvintele, necazurile și faptele care au rănit inima de mamă.

Socrate dădea un sfat fetelor: „Purtați-vă cu mama voastră, așa cum ați dori ca și copiii voștri să se poarte cu voi.”

Dacă încă mai ai o mamă, mergi și uită-te în ochii ei și las-o să audă că o iubești și mulțumește-i pentru tot ce a făcut și face pentru tine.

Pentru mama mea care este acum la 600 km depărtare de mine, o dedicație muzicală:

Mama, te iubesc și îți mulțumesc!

 

 

Cu dragoste „Tatăl tău”


În dimineața aceasta citesc din Biblia primită de la tatăl meu în 25 februarie 1995. Pe prima pagină l-am rugat atunci pe tata să scrie ceva care să-mi amintească de el și de frumosul cadou oferit.

Iată ce mi-a scris tata:

Pentru fiul meu Adrian,

Cartea aceasta a legii să nu se depărteze de gura ta, cugetă asupra ei zi și noapte căutând să faci tot ce este scris în ea; căci atunci vei izbândi în toate lucrurile tale și atunci vei lucra cu înțelepciune.

Iosua 1-8

Cu dragoste „Tatăl tău”

25.o2.1995

Ce bucuros și recunoscător sunt că tatăl meu mi-a amintit că avem un Tată care ne iubește și care merită iubit până la capăt.

România mea.


M-am născut tot în România.

Într-un oraș din sud-estul țării,  oraș mare și frumos numit Constanța. În anii 80 era un oraș mult mai liniștit ca acum. Am crescut acolo până la vârsta de 10 ani. Blocuri, nisip, delfinariu, acvariu, pește, cartier, bicicletă, clubul „Farul Constanța”, portul maritim. Frumos a fost. Ne-am mutat tot în România. Am ajuns în nordul Moldovei: județul Botoșani, orașul Dorohoi. Bucuria mea era să mă joc la țară prin grădină la marginea iazului. Să dau mâncare la găini și să mă urc prin copaci după cireșe amare. Să mă încalț în opinci și să-mi pun o căciulă de miel în cap și o șubă pe mine și să mă cred un … țăran adevărat! Să stau pe sobă și să văd cum bunica scoate din cuptor pâine, cozanaci și sarmale în foi de viță puse în oale de lut. Asta în timp ce afară ninge cu fulgi mari. Aici îmi sunt părinții și amintiri de care nu voi scăpa niciodată!

După liceu m-am mutat tot în România. La capitală. București. Oraș nervos și fără stare. Dar noaptea plin de lumini și dornic să te invite la un suc. Seminar baptist, biserici multe, întâlniri de tineret nenumărate, concerte și biblioteci, ateneu și metrouri. Cărți și amfiteatru, profesori, coloane oficiale, actori pe stradă și aer îmbâcsit de asfalt. O experiență unică și irepetabilă.

Apoi, m-am mutat tot în România. Am ajuns în Ardeal. O vale a Hațegului, la poalele Retezatului. Îmi amintesc și acum primul drum de la București la Subcetate. Am plecat seara din București cu trenul la cușetă. Când m-am trezit și m-am uitat pe geam ….șoc! Toate ferestrele de la case erau acoperite cu obloane de lemn. „Măiii, ce-i cu camuflajul ăsta pe aici”. Pentru ochiul meu de dobrogean-modovean era o premieră 🙂 Oameni așezați și gospodari. Aici am început lucrarea de păstor, și încă rezist 🙂  într-o biserică care are un loc special și unic în inima și viața mea. Aici m-am căsătorit cu o fată superbă. S-au născut băieții. Aici am prieteni și frați o grămadă. Aici am aflat ce bun e cremeșul și că nu se poate să nu-ți placă sângeretele. Aici este locul în care Dumnezeu încă lucrează la caracterul meu.

Când mă gândesc la România, mă gândesc în special în aceste trei direcții: Constanța, Dorohoi, Hațeg. Dar, am avut ocazia să vizitez, mai puțin sau mai des, și alte locuri din România care îmi sunt dragi: Timișoara, Arad, Oradea, Craiova, Strehaia, Alba-iulia, Sibiu, Pitești, Brăila, Bacău, Miercurea-Ciuc, Târgu-Mureș, Iași, etc, etc.

Singurele locuri unde nu am avut ocazia să ajung și să cunosc și acele zone ale României sunt: Delta Dunării și Maramureșul. În rest, cred că avem o țară superbă. Iar oamenii ei au nevoie de rugăciunea noastră. Președintele are nevoie de rugăciune, prim-minstrul, primarii, vecinii noștri, șeful de la servici, colegul de la liceu. Românii au nevoie de rugăciunea noastră. România are nevoie de rugăciunea mea.

De rugăciunea noastră.

Pleacă, te rog, genunchiul câteva momente și roagă-te ca românii să se întoarcă spre Cuvântul lui Dumnezeu.

Post Navigation

%d blogeri au apreciat: