Pastorul care se catapultează

Orice slujitor se confruntă cu presiuni și probleme. Cele mai multe sunt cu cei pe care îi slujește. Orice lider se va confrunta cu o avalanșă de critici și neînțelegeri. Cea mai mare ispită în astfel de circumstanțe pentru cel care conduce este să renunțe. Să găsească o altă lucrare în care să se simtă apreciat de ceilalți.

Nu cred că o persoană chemată de Dumnezeu să conducă o anumită lucrare poate să renunțe la acea lucrare foarte ușor. Dacă o face, ori nu a fost chemat de Dumnezeu pentru acea slujbă fie refuză să fie credincios chemării.

Iată ce bine spunea dr. John Stott despre lucrarea unui lider:

Adevăratul lider are puterea de a rămâne în lucrare, tenacitatea de a birui oboseala și descurajarea, înțelepciunea de a transforma pietrele de poticnire în trepte pe care poate să urce.

Ne-am urca oare într-un avion a cărui pilot este gata de catapultare în turbulențele și furtunile inerente unei călătorii la mare altitudine? Cine s-ar urca știind că piloții nu stau dedicați în fața manșei chiar și în momentele când avionul trece prin ceva hurducături?

Sunt și momente ( foarte rare ) când din păcate pilotul trebuie să renunțe la avion. Dar, o face atunci când a epuizat toate celelalte soluții!

Biserica de astăzi are nevoie de conducători curajoși și gata să suporte critici și „mușcături”!

Îi avem sau nu? 

Domnule Adrian Năstase, să nu-ți faci nici un rău!

Asta ar fi strigat apostolul Pavel dacă ar fi fost în fața domnului Adrian Năstase în ultimele zile. Dar, din nefericire, nu a fost nimeni lângă el cu un astfel de mesaj. Nu comentez gestul făcut de Adrian Năstase. Nu sunt de acord cu suicidul în nici o circumstanță.

Mă întreb însă naiv unde sunt toți pocăiții care au intrat de bună voie în „închisoarea” politicii românești? Oare l-a sunat careva pe domnul acesta tulburat să-i spună doar atât: „Domnule Adrian, suntem cu toții aici și ne rugăm pentru d-voastră?”

A fost?

Îi vedem pe frații noștri dând mâna cu conducătorii țării pe afișe cât blocul. Dar, câți dintre „temniceri” după astfel de întâlniri ajung să întrebe: „domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?”

Unde ne sunt creștinii politicieni care să strige cu glas tare: „să nu-ți faci nici un rău, căci toți suntem aici”?

Poate au strigat … și totuși temnicerii nu au auzit!

Poate!

Diferența dintre ignoranță și …

Un profesor a întrebat un elev inteligent dar cam răzvrătit:

Bob, care-i diferența dintre ignoranță și indiferență?

Bob s-a gândit câteva secunde și a răspuns:

Nu știu și Nu mă interesează!

 

Fraaate păstor, ați aflat că …..

… continuați voi mesajul celor doi 🙂

1. Mi-am pus Biblia pe iPhone? ( Vestitorul )
2. Hei frate păstor, suntem plecați în această călătorie misionară de 2 săptămâni și soția d-voastră vă tot sună la telefon, de ce nu îi răspundeți? ( Ioan Alexandru )
3. Hei frate păstor, ați aflat că ați fost ales președintele Alianței Evanghelice din Romania? ( Ioan Alexandru )

4.

Îmi amintesc de nevastă-sa

Citesc aici că săptămâna aceasta a murit, la 88 de ani, poeta poloneză nobelizată Wisława Szymborska. Iată cum pornind de la textul din Geneza 19:1-26, despre scăparea lui Lot din Sodoma și Gomora,  poeta încearcă să umanizeze gestul soției lui Lot.

Nevasta lui Lot

Ei spun că am privit înapoi din curiozitate.
Dar poate am avut şi alte motive.
Poate îmi părea rău după vasele mele de argint.
Sau din neatenţie, cînd îmi încheiam sandala.
Ca să nu mai văd ceafa virtuoasă
a soţului meu, Lot.
Înţelegînd brusc că nici de-aş cădea moartă
el nu s-ar opri din drum.
Sau din nesupunerea omului umilit.
Să văd dacă sîntem urmăriţi.
Înfricoşată de tăcerea lui Dumnezeu, sperînd că s-a răzgîndit.
Fiicele noastre dispăruseră după deal.
Îmi simţeam vîrsta. Distanţa.
Inutilitatea fugii. Lehamitea.
Mi-am pus desaga la pămînt şi am întors capul.
Mi-era teamă să mai fac un singur pas.
Mi-au ieşit în cale şerpi,
păianjeni, şoareci de cîmp, pui de vultur.
Nu mai erau nici buni, nici ameninţători – erau vietăţi
panicate, care încercau să scape.
Am privit înapoi dezolată.
Am privit înapoi de ruşine, că eram vii.
Voiam să plîng, să mă întorc acasă.
Sau poate vîntoasa mi-a desfăcut părul
şi mi-a ridicat veşmîntul.
Mi s-a parut că ei ne privesc de pe zidurile Sodomei
şi rîd de noi în hohote.
Am privit înapoi cu mînie.
Sau ca să mă bucur de soarta lor mizerabilă.
Am privit înapoi pentru toate motivele de mai sus.
Am privit înapoi din greşeală.
O piatră mi s-a răsucit sub talpă şi m-am speriat.
Pămîntul s-a crăpat în drumul meu.
Pe marginea crăpăturii un şoricel păşea mărunt
şi în aceeaşi clipă am întors amîndoi capul.
Ba nu, am alergat mai departe,
m-am tîrît, am încercat să zbor
pînă cînd întunericul s-a prăbuşit din ceruri
cu pietre şi praf şi păsări moarte.
Nu puteam să respir, mă învîrteam bezmetică.
Dacă m-a văzut cineva o fi crezut că dansez.
Poate aveam ochii deschişi cînd am căzut.
Poate am căzut cu faţa spre oraş.

traducere din limba engleză de Dan Sociu

În opinia poetei W.S., Dumnezeu este inflexibil la realitatea omului delicat și gingaș, toropit de viață. Gestul nevestei lui Lot este acceptabil. Cel puțin în ochii unora dintre noi.

Adevărul este că dacă ne legăm prea mult de viața aceasta, nu vom fi pregătiți pentru ziua judecății.

Ce alte motive ar mai fi avut de a se uita înapoi? 

Am apărut în Forbes :)

În revista Forbes a apărut un studiu despre cele mai fericite meserii.  Studiul a fost realizat de National Organization for Research de la Universitatea din Chicago.

Care este cel mai fericit om al muncii?

Eu! Pastorul!

Oare câți bani au cheltuit să afle ce le puteam spune pe gratis?!

Iată articolul:

1. Clericii – preoții și pastorii de orice confesiune sunt cei mai fericiți oameni ai muncii.

2. Pompierii – 80% dintre pompieri sunt foarte satisfăcuți cu meseria lor.

3. Fizioterapeuţii –  interacțiunea socială și ajutorul dat oamenilor, cu rezultate directe, concrete, se pare că îi face pe fizioterapeuți mulțumiți de joburile lor

4. Scriitorii – prost plătiți sau deloc, dar mulțumiți că se exprimă.

5. Educatorii din şcoli speciale – foarte prost plătiți, dar satisfăcuți că lucrează cu copii cu nevoi speciale.

6. Profesorii – aceștia se plîng cel mai mult de salariile lor, dar se pare că în realitate le place ce fac, în special tinerilor profesori.

7. Artiştii – sculptorii și pictorii au o meserie riscantă financiar, într-un mediu extrem de competitiv, dar pînă la urmă, se simt bine cu ei înșiși.

8. Psihologii – prezența acestora în top explică poate de ce facultățile de psihologie atrag în fiecare an atît de mulți candidați.

9. Agenți de vînzări în domeniul financiar – 65% dintre cei care vînd servicii financiare sunt mulțumiți.

10. Operatori de utilaje grele – se pare că să te joci cu buldozere, macarale și excavatoare e distractiv.

Ce e interesant e că meseriile fericite sunt mai puțin bănoase și poziționate mai prost social decît cele din topul meseriilor mizerabile – ceea ce are o logică compensatorie, vrei bani sau vrei să te simți bine?

Aceștia sunt cei mai nemulțumiți oameni ai muncii (evident, din zona muncilor mai spălate, mai burgheze – așteptăm să vedem și ce spun măcelarii sau zilierii sau casierele de la supermarket):

1. Director de tehnologie informațională

2 Director de vînzări și marketing

3. Product manager

4. Senior web developer

5. Specialist tehnic

6. Tehnician electronist

7. Avocat, jurist

8. Analist, consultant tehnic

9. Mașinist (lucrător pe utilaje automate, muncitor la bandă)

10. Marketing manager

Sunteți un om al muncii fericit?

Despre „erezia mântuirii neamului”

Vă propun spre lecturare un dialog între Vasile Ernu și Dănuț Mănăstireanu apărut în CriticAtac.

 

Vasile Ernu: Am un copil și în câțiva ani va trebui să-l dau la școală, dar nu pot accepta ideea că pe pereții școlii sunt icoane și, mai ales, ideea de a participa la orele de religie așa cum arată ele azi. Ca om laic nu pot accepta acest lucru din principiu. Cum vezi tu predarea religiei în școli așa cum are loc ea azi?

Dănuț Mănăstireanu: Spre deosebire de tine, eu, ca anglican sacramental, nu sunt iconoclast. Așa fiind, nu mă scandalizează decât icoanele de proastă calitate. Dar nici nu socotesc că am dreptul să-ți impun regulile mele. Astfel, daca vii în casa mea, nu-mi voi da icoanele jos de pe pereți, dar nici nu te voi îndemna să le săruți, mai ales că nici eu nu fac asta (sunt mult prea protestant pentru așa ceva și prefer să-mi manifest venerația față de Cristos, de Sfânta Fecioară și de sfinți în forme mai discrete).

 

Întregul articol aici.