Pe unde am umblat până acum?
Nu! Nu am renunțat la blog. Dar m-am lăsat pe tânjeală de când cu căldurile astea tropicale. Dar principalul motiv al absenței mele sunt călătoriile lungi din ultima vreme.
Au fost două destinații românești pe care nu le bifasem încă: Maramureșul și Delta Dunării. A mai rămas Delta acum. Am avut onoarea să predic în Biserica Creștină Baptistă „Sfânta Treime” din Baia Mare. Această ocazie mi-a deschis posibilitatea să admir această zonă superbă și să mă întâlnesc cu doi din prietenii mei: fratele Ghiță și fratele păstor Radu de la Negrești Oaș. Poza cu casa nu este a păstorului, stați liniștiți 🙂
Apoi am avut privilegiul să predic la Casa de Cultură a Tineretului din Slatina alături de Corul „Laudă Mielului„. A fost pentru prima dată când i-am auzit și a fost o încântare să mă închin Domnului împreună cu acești minunați bărbați!
Apoi am lăsat repede cele 41 de grade celsius din Slatina și ne-am îndreptat cu toată viteza spre mai răcoroasa Moldovă. Am predicat în Biserica Creștină Betania din Suceava. O întâlnire dragă cu frați și surori care am slujit pe Dumnezeul nostru. Am petrecut câteva zile alături de părinții noștri care sunt și bunici.
În drumul nostru spre casă ne-am oprit ( cu toată bucuria și nerăbdarea ) tinerii noștri dragi din Hațeg care se aflau în tabăra de vară din Lunca Bradului. Am stat alături de ei la un studiu biblic și ne-am încercat „încrederea oarbă” pe tiroliană. O ședere binecuvântată alături de acești tineri extraordinari.
Duminica trecută am predicat în biserica din Sălașul de Sus iar seara în Biserica Creștină „Golgota” din Bujac, Arad. Aici mi-am uitat aparatul de foto 😦
Îi sunt mulțumitor Domnului pentru această ocazie de a predica Evanghelia!
Este o onoare și mă rog ca Domnul să mă păstreze în harul Său și în continuare.