Ambasadorul

"Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Cristos"

Archive for the category “Teologia VT”

Mielul sacrificat


Am ales un video despre sacrificarea mieilor din Israel.
Nu am ales de la noi, pentru că la noi se sacrifică pentru alt scop.
Vă invit să urmăriți această prezentare:

The Sacrificial Lamb from SourceFlix on Vimeo.

Ce scop are Dumnezeu în disciplinare?


În textul din 2 Cronici 16:7-10, Dumnezeu îi oferă lui Asa ocazia să se pocăiască. Hanani este trimis să corecteze greșeala lui Asa și să-i spună cuvântul Domnului. Atunci când este confruntat, împăratul Asa reacționează previzibil:

Hanani s-a mâniat pe văzător și la pus la închisoare, pentru că era înfuriat împotriva lui.

Dacă nu poți să-l închizi pe Dumnezeu care a vorbit, atunci măcar pe mesagerul Lui.

Ce scop are Dumnezeu atunci când ne disciplinează?

  1. Răsplătește – este o pedeapsă pentru un păcat în care trăim. Dumnezeu dorește să producă în noi durere și această durere să ne facă să urâm păcatul. Este exact modelul pe care îl aplicăm copiilor. Îi disciplinăm atunci când vorbesc urât cu părinții și le producem o oarecare durere la funduleț. Scopul este ca ei să asocieze durerea cu vorbitul urât, astfel încât să renunțe la vorbitul urât pentru a nu mai experimenta durerea.
  2. Prevenire – este un fel de obstacol în drumul greșit pe care l-am ales. Uneori disciplina este ca și țepușul apostolului Pavel care l ferea de capcana mândriei.
  3. Educare – deseori nu învățăm anumite lecții decât atunci când plângem. Nu suntem dispuși să învățăm decât atunci când ajungem în „valea umbrei morții”. În durere, Iov a învățat lucruri noi despre el și despre Dumnezeu.
  4. Anticipare – ne legăm atât de tare de unele lucruri pământești încât uităm că suntem „străini și călători”. Așa că, câteodată e nevoie de disciplina Domnului pentru a ne ajuta să tânjim mai mult după Împărăția Lui. În durere parcă ne desprindem mai ușor de legăturile noastre pământești.

Dar sunt și două mari pericole în disciplinarea primită de care trebuie să ne ferim:

  1. Împietrirea – în loc ca disciplina să ne smerească, să ne facă mai învățabili, să devenim mai atenți la pașii noștri, devenim din ce în ce mai nesimțitori, ostili și împietriți. Devenim tot mai rezistenți la disciplinarea Domnului. Împăratul Asa după ce s-a împietrit în fața lui Hanani, ne spune Biblia că în al 39-lea an al domniei sale, s-a îmbolnăvit de picioare și avea dureri groaznice. Dar, în loc să se pocăiască, Biblia ne spune că Asa s-a împietrit și mai tare.
  2. Indiferența – vine peste noi încercarea, boala, necazul, durerea, și la urmă spunem: „eiii, ce să-i faci! Asta-i viața! Și cu bune și cu rele!” Și mergem mai departe păcătuind și fără ca încercarea și disciplina Domnului să schimbe ceva în viețile noastre.

Cât trebuie să dăm?


Ce părere aveți de următoarea afirmație:

Soră, dacă practici zeciuiala, atunci ai căzut din har. Nu trăiești în Noul Legământ!

Amintiți-vă însă că Avraam a dat de bună voie. Iacov a dat de bună voie. Israel a dat pentru cort mai mult decât era nevoie. În prima biserică s-a dat… totul!

Cred că ar trebui să dăruim:

  1. atât cât suntem predați.
  2. atât cât putem da bucuroși.
  3. atât cât poți fi sigur că Dumnezeu e mulțumit.
  4. atât cât este necesar să fi biruitor și nu biruit.

Nu credeți că după duhul Noului Testament, zeciuiala este minimul de dărnicie? Întrebarea: „Cât să dau Domnului?” este greșit pusă!

Corect este: ” Cât să-mi rețin din ce este al Domnului?”

Răi și fericiți. Nu-i corect!


Psalmul 73.

Dilema lui Asaf.  Este și dilema noastră. Păcatul lui este și al nostru. Inima curată este în pericol să fie murdărită de invidia față de cei răi și nesocotiți. Vedem în fiecare zi „fericirea celor răi”. Și asta nu e drept. Chiar și aroganța lor este lăudată și apreciată de ceilalți. Uitându-ne la ei, începem să credem că nu merită să îți păstrezi inima curată și viața neprihănită. Ei fac rău și o duc bine. Tu faci bine, și o duci rău. Parcă am vrea cumva să schimbăm locurile, așa-i? Dar când începi să faci pași spre locul lor, simți cum picioarele-ți slăbesc și se îndoaie. Începi să aluneci. Conștiința îți spune că ești la un pas de trădare. Te simți prost și ca un dobitoc.

Asaf se duce în „Sfântul Locaș al lui Dumnezeu” pentru a înțelege această contradicție. Și acolo, află trei lucruri:

  • Orice om rău, oricât de bine o duce acum, sfârșitul lui este unul tragic. Soarta lui este caracterizată de cuvinte de genul „prăpăd”, „pierduți”, „sfârșit năprasnic”, „nimiciți”.
  • Mai înțelege ceva. Chiar dacă nu are bogățiile celor cu ochii bulbucați, el are ceva cum mult mai de preț: „Pe cine altul am eu în cer în afară de TINE?” Îl are pe Domnul alături totdeauna. Este călăuzit cu sfatul Lui, iar dreapta Lui îl apucă și îl ține. Ce mare bogăție!!
  • Nu este altă bogăție mai mare și experiență mai frumoasă, decât să te apropii de Dumnezeu.

Nu invidia lumea cu plăcerile ei. Este ca un tren care se îndreaptă cu toată viteza spre prăpastie. Dar, în tren călătorii sunt bucuroși. Au servicii „all inclusive”. Distracție. Totul este luminat și sclipitor. Lux. Confort. Prietenii. Muzică. Ai vrea să stai cu ei?

Dacă ai știi încotro se îndreaptă trenul, ce ai face?

Căutați mai întâi


Unul din cele mai cunoscute versete din Biblie este Matei 6:33

Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.

Ce este „împărăția lui Dumnezeu” și „neprihănirea Lui”?

Cred că „împărăția lui Dumnezeu” este Domnul Isus Cristos.

„Neprihănirea Lui” este caracterul Domnului Isus Cristos.

Iată câteva pasaje care ne ajută să înțelegem:

Căci Împărăția lui Dumnezeu nu este mâncare și băutură, ci neprihnire, pace și bucurie în Duhul Sfânt. ( Rom.14:17 )

Fariseii au întrebat pe Isus când va veni Împărăția lui Dumnezeu. Drept răspuns, El le-a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu vine în așa fel ca să izbească privirile. Nu se va zice, Uite-o aici! sau Uite-o acolo! Căci iată că Împărăția lui Dumnezeu este înăuntrul vostru. ( Luca 17:20-21 )

Aș vrea doar să observăm că această Împărăție și neprihănire este ceva ce noi trebuie să căutăm. Nu o avem din întâmplare. Nu devenim asemeni lui Cristos doar pentru că trecem prin rutina zilei obișnuite.

Un lucru fascinant pe care l-am aflat astăzi în Exod 32, este că Moise l-a căutat pe Dumnezeu în rugăciune într-un mod atât de pasional și insistent, încât Dumnezeu a trebuit să-i spună:

Acum, lasă-Mă;

Ooo, îmi dau seama că nu îl caut pe Dumnezeu îndeajuns de mult. Lumea și concepția ei umanistă încearcă să ne convingă că mai întâi trebuie să ne cîștigăm lucrurile de care avem nevoie, și apoi celelalte … dacă mai avem energie și timp. De aceea, Cuvântul a devenit neroditor în viețile noastre.

Know God, know life!

No God, no life!

Numeri 14


Iată un capitol trist al Bibliei. Acest capitol începe cu țipete și plâns.

Toată adunarea a ridicat glasul și a început să țipe. Și poporul a plâns în noaptea aceea.

Și se sfârșește în urlete și sânge.

…i-au bătut și i-au tăiat în bucăți până la Horma.

Iar între aceste două repere amare se desfășoară o mare cotroversă între un Dumnezeu care ține la cuvântul Său și un popor uituc și fricos care mai degrabă s-ar duce înapoi în sclavie decât să înainteze prin credință.

Câteva gânduri calde din acest pasaj:

  • De ce oare majoritatea este aproape mereu în câștig de cauză chiar dacă afirmațiile ei sunt false? 10 bărbați spun că țara este neagră. 2 bărbați spun că este minunată. Poporul îi crede pe cei 10. Majoritatea nu are dreptate întotdeauna. Iar uneori chiar dacă stai lângă Dumnezeu, vei sta singur și vei risca uciderea cu pietre.
  • Iată argumentul poporului: „nevestele și copilașii noștri vor fi de jaf”. De unde au scos-o pe asta? Nu asta le-a promis Domnul. Dar, în loc să recunoască că le dârdâie izmele de frică, au început cu preocupări false pentru familie și copilași. La fel și astăzi. În loc să recunoaștem că ne este frică să trăim prin credință, preferăm să ne scuzăm cu familia, copiii, salariul, boala, vremea, economia, etc.
  • Domnul iartă. Consecințele rămân. Cei 10 sunt uciși pe loc iar ceilalți vor pribegii prin pustiu 40 de ani.
  • Nu credeți că uneori Dumnezeu spune „Amin” la afirmațiile noastre rostite din fire, la supărare sau nervi? „De ce n-om fi murit noi în pustiu?” iar Dumnezeu răspunde imediat: „Amin”, „Așa să fie”, „dacă asta vrei, asta primești”. Cred că trebuie să fim atenți la ceea ce rostim sau cerem. S-ar putea ca Dumneze să ne asculte. Poporul a regretat aceste cuvinte dar … era prea târziu. Să fim alerți la felul cum vorbim, la nervii și firea care ne poate împinge să spunem lucruri regretabile față de copiii noștri, părinți, frați, prieteni.
  • Versetul 20 este parcă o rază de lumină care străbate vijelia neagra:

Și Domnul a zis: Iert cum ai cerut.

Women liberation


Această expresie este foarte atractivă și democratică. Foarte multe femei sunt prinse de această mișcare, în special dacă aceste femei se simt neapreciate, nefolositoare, exploatate și victimizate. Mișcarea feministă nu a început în America, ci în Eden. Satan a ispitit-o pe Eva să se împotrivească lui Dumnezeu și soțului. Ca și consecință a neascultării Evei de Dumnezeu și a refuzului de a-l consulta pe Adam în legătură cu ispita ei, Dumnezeu i-a spus:

Voi mări foarte mult suferința și însărcinarea ta; cu durere vei naște copii, și dorințele tale se vor ținea după bărbatul tău, iar el va stăpâni peste tine.

Dorințele la care se referă Dumnezeu aici, nu sunt dorințele sexuale sau emoționale. Acestea nu fac parte din blestemul adus de neascultare. Ele sunt o binecuvântare. Ci, aici este vorba despre căutarea controlului, a șefiei. Blestemul care avenit peste Eva este acela de a încerca din când în când să ocupe locul de cap, de șef, de a-l detrona pe bărbat. Dar bărbatul se va împotrivi acestei dorințe și el va recâștiga controlul. Blestemul pentru bărbat este că această stăpânire este de autoritarism. Consecințe grele și pentru femeie și pentru bărbat. Ea nu vrea să fie supusă, el o face pe dictatorul.

Arca lui Noe în Turcia


Potrivit Hotnews, s-a descoperit ( din nou ) arca lui Noe pe muntele Ararat.

Cercetatorii spun ca au recuperat resturi ale unei structuri din lemn descoperite pe Muntele Arafat, iar in urma testarii cu carbon, s-a dovedit ca acestea au o vechime de circa 4.800 de ani, datand din aceeasi perioada in care se presupune ca celebra corabie a lui Noe s-a aflat pe mare.

„Nu este 100% sigur ca e Arca lui Noe, insa noi credem ca poate fi in procent de 99,9% adevarat”, a declarat pentru AFP Yeung Wing-Cheung, un documentarist din Hong Kong, membru al echipei de 15 experti din cadrul Noah’s Ark Ministries International, organizatie internationala dedicata cautarii miticei ambarcatiuni.

Potrivit acestuia, arca era structurata pe mai multe compartimente, unele separate prin grinzi din lemn, unde se crede ca erau gazduite animalele.

Echipa de exploratori evanghelici au exclus totodata posibilitatea ca acolo sa fi fost o asezare umana, intrucat nu au fost descoperite niciodata dovezi ale prezentei umane la altitudini mai mari de 3.500 de metri in zona.

Cine au fost „fiii lui Dumnezeu”?


Într-una din duminici am predicat din Geneza 6. Despre judecata și salvarea lui Dumnezeu. Versetul 2 este unul controversat și creează și astăzi discuții pasionale. Cine sunt aceștia?

Iată care sunt câteva din variantele de răspuns:

  1. Fiii lui Dumnezeu din Geneza 6 sunt îngeri, pentru că până în timpul acela nu este amintit că Dumnezeu să fi făcut o alegere între oameni.
  2. Fiii lui Dumnezeu sunt descendenți direcți din Adam și Eva, pentru că atunci când Luca redă genealogia Domnului Isus, sfârșește în felul următor: „fiul lui Set, fiul lui Adam, fiul lui Dumnezeu”.
  3. O altă interpretare propusă de câțiva rabini, este că fiii lui Dumnezeu reprezentau regii, împărații și stăpânitorii din vremea acea. Oameni cu rang înalt.
  4. Fiii lui Dumnezeu reprezintă îngerii căzuți. Demonii. Expresia „fiii lui Dumnezeu” face referire la îngeri în VT ( Iov 1:6; Ps.29:1 ).
  5. Fiii lui Dumnezeu sunt setiții poioși, adică urmașii lui Set.

Mai sunt și altele?

Aveți o părere formată despre indentitatea lor?

Ce vrea să ne spună Eyjafjallajokull?


Eyjafjallajokull.

Știți cine e dânsul?

Locuiește în Islanda și de curând s-a trezit la viață și a creat panică în întreaga lume. Este vulcanul despre care vorbește toată lumea.

Norul de cenușă este doar un indicator. Un semn de avertizare. Acest nor negru care ne acoperă are un mesaj pentru noi.

Ziua Domnului însă va veni ca un hoț. În ziua aceea, cerurile vor trece cu trosnet, trupurile cerești se vor topi de mare căldură, și pământul cu tot ce este pe el, va arde. ( 1 Petru 3:10 )

Vulcănelul acesta din Islanda nu este decât un mic mesager care ne spune foarte clar că ne apropiem de MAREA JUDECATĂ a lui Dumnezeu. ZIUA DOMNULUI. Niciodată Dumnezeu nu trimite o judecată fără să nu ne avertizeze despre ea.

Dacă privim în Geneza 6, acolo unde vedem starea oamenilor dinaintea potopului vom pricepe foarte repede că suntem în aceeași situație. O intensă activitate demonică, răutate, preocupare obsesivă după sex, nud, plăceri, distracție, o imaginație coruptă, poligamie, adulter. Toate acestea reprezintă o măsură a nelegiuirilor care se tot umple. Și când s-a umplut măsura, Dumnezeu judecă!

Apostolul Petru ne întreabă:

Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiți voi, printr-o purtare sfântă și evlavioasă, așteptând și grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerurile aprinse vor pieri, și trupurile cerești se vor topi de căldura focului?

Ca și în vremea lui Noe, Dumnezeu și astăzi a pregătit o cale se salvare. Dumnezeu a proiectat pentru tine și pentru mine, o „barcă de salvare” ca să nu pieri sub mânia lui Dumnezeu în acea zi mare și înfricoșată!

Aleargă în această corabie cât mai este timp!

Post Navigation

%d blogeri au apreciat: