Ambasadorul

"Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Cristos"

Archive for the category “Umor”

Touché!


Vorbim mult. Prea mult uneori.  Și prea ușor. Vorbim când ar fi timpul să tăcem. Și apoi tăcem când e nevoie mai mult ca oricând să vorbim.

Vorba are valoare. Are forță.

Mă gândesc la cele doar câteva cuvinte ale lui Bartimeu. Au oprit din drum pe Mântuitorul și l-au vindecat. Mă gândesc la cele câteva cuvinte ale femeii disperate dar rostite la timpul potrivit: „așa este, dar și cățeii mănâncă firimiturile care cad de la masa stăpânilor lor”. Mă gândesc la întrebările fariseice și răutăcioase care au primit următorul răspuns: „Dați Cezarului ce este al Cezarului și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu”. Atât! Și s-a făcut liniște!

E importat să cunoști momentul potrivit pentru a da răspunsul tău. Biblia spune :

Omul are bucurie să dea un răspuns cu gura lui, și ce bună este o vorbă spusă la vremea potrivită. ( Prov.15:23 ) 

Oare sunt momente când ironiile și răutățile altora trebuiesc întâmpinate cu replica noastră?

Uneori e cazul să le ignorăm. Și Domnul a tăcut când a fost întrebat. Dar uneori trebuie să răspunzi pentru a nu se crede foarte înțelept. Ei bine, aici e nevoie de mult discernământ.

Să vedem câteva cazuri de „vorbe spuse potrivit”:

Scriitorul George Bernard Shaw i-a scris lui Winston Churchill:

„Dragă Domnule Churchill,

Vă trimit două bilete la noul meu spectacol, care va avea loc Joi seară. Vă rog să mă onorați cu prezența și vă aduceți un prieten, dacă aveți vreunul.”

Churchill îi trimite scriitorului următorul răspuns:

„Dragă Domnul Shaw

Din cauza unor programări deja făcute, îmi pare nespus de rău că nu pot participa la spectacol. Cu toate acestea, voi veni la al doilea spectacol al d-voastră, dacă va mai fi vreunul.”

Touché!

Fratele Lulu Cenușe de la Hațeg, băiat de păstor, mi-a povestit următoarea situație. Era copil când cobora scările seminarului din București acolo unde familia sa locuia pentru o vreme. Pe scări s-a întâlnit cu directorul de pe atunci a seminarului, fratele Ioan Bunaciu. Acesta l-a oprit pe băiețelul Lulu și l-a dojenit spunându-i: „Măi, la voi acolo la țară, nu ați învățat să salutați?” Răspunsul copilului a venit fulger: „Ba da! Dar nu pe toți țăranii!”

Din nou, touché!

Acum e rândul vostru să ne spuneți pe scurt o situație care se finalizează cu  … „touché”. 

Diferența dintre ignoranță și …


Un profesor a întrebat un elev inteligent dar cam răzvrătit:

Bob, care-i diferența dintre ignoranță și indiferență?

Bob s-a gândit câteva secunde și a răspuns:

Nu știu și Nu mă interesează!

 

Cum scap de obiceiurile rele?


Fiecare dintre noi avem bătăliile noastre. Cred că una din cele mai grele lupte o avem cu obiceiurile noastre rele, distructive și nesănătoase. 

Avem obiceiuri rele de care am vrea să scăpăm. Cei din jurul nostru sau din familie cu siguranță că și-ar ceda vreo 4 salarii doar ca să ne vadă eliberați de vreun astfel de obicei.

Care credeți că este primul pas în anihilarea unui astfel de obicei nesănătos?

Bob Newhart, un mare psiholog 🙂  are un răspuns foarte simplu. Să vedem ce părere aveți! 

Fraaate păstor, ați aflat că …..


… continuați voi mesajul celor doi 🙂

1. Mi-am pus Biblia pe iPhone? ( Vestitorul )
2. Hei frate păstor, suntem plecați în această călătorie misionară de 2 săptămâni și soția d-voastră vă tot sună la telefon, de ce nu îi răspundeți? ( Ioan Alexandru )
3. Hei frate păstor, ați aflat că ați fost ales președintele Alianței Evanghelice din Romania? ( Ioan Alexandru )

4.

De ce nu suport bebelușii în biserică


Exact! Ați citit bine. Nu-i suport. Am mari probleme să-i tolerez. Și nu vorbesc de bebelușii care vin pentru serviciul de binecuvântare. Ooo, nu! Ei sunt adorabili. Nu mă refer nici de cei ce tocmai s-au „născut din nou” și vin la cateheză pentru a păpa „laptele duhovnicesc”. Este o splendoare timpul petrecut alături de ei.

Iritarea apare însă atunci când întâlnesc bebeluși care au 20 de ani. Alții și mai bine de atât. Pe ei nu-i suport. Prezența lor în trupul lui Cristos este înfricoșătoare.

Cum este profilul unui astfel de „bebeluș” învechit?

Fratele A.W. Tozer ne oferă câteva trăsături în cartea Succesul și Creștinul.

Iată doar trei dintre ele:

  1. Nu se poate concentra foarte mult timp. Își pierde interesul foarte repede. Este încântat acum iar peste 60 de secunde începe să țipe plin de frustrare. La rugăciune nu rezistă mai mult de 10 minute. Cititul Bibliei a durat doar până pe 10 ianuarie.
  2. Preocupat cu lucrurile simple. El vrea doar păpică, căldurică, suzetă, schimburi curate, pe mămica aproape și … cam atât. Nu-l interesează studiile biblice, călătoriile misionare sau lucrurile atât de complicate.
  3. Ahtiat după amuzament. E suficient să te stâmbi la el, că se distrează de minune. Tot ce vrea e să se joace. Vrea jucării. Și le vrea mereu. Și la masă, și la culcare, și când stă în pătuț și la plimbare. Trebuie să aibe jucăriile cu el. Biserica este un mic teatru în care el trebuie să fie distrat.

Ați întâlnit așa „bebeluși” în biserică? Ce alte caracteristici ați mai observat la ei? 

Cum să cânți la chitară cu o pasăre pe ea


Superbă reacția violonistului Lukas. Tare curios sunt ce gânduri iau trecut prin cap cu referire la persoana căruia îi suna telefonul.

Dacă aș fi fost eu în locul lui, ce aș fi gândit? Cum aș fi reacționat? Cred că în astfel de momente este loc de multă îngăduință și de dragostea care acoperă greșelile.

Dar ce te faci când nu aproapele tău este cel ce te deranjează.

Cum ai reacționa, de exemplu, dacă în timp ce cânți la o evanghelizare în aer liber, o pasăre ar plonja pe chitara pe care o ai în brațe?

Iată cum reacționează Josh Williams care cânta la un festival în Denton prin luna mai 2011. În timp ce cânta, o pasăre aterizează pe chitara lui Josh.

Iată aici reacția cântărețului.

De ce urăsc să caut în cutia poștală?


Au trecut ani de zile de la prima scrisoare anomină primită ca și păstor. Mi se propunea să plec din oraș. Era amintită zicala: „fuga e rușinoasă, dar e sănătoasă”. Nu am fugit și am rămas și sănătos.

Îmi amintesc ca și când a fost ieri, că stăteam în camera mea cu scrisoarea în mână și nu știam ce să fac cu ea. Să o păstrez, să o arunc, să o citesc prietenilor. Eram blocat!

Cu internetul este mai ușor. Sunt metode de a afla cine este în spatele comentariilor anonime. Dar,

ce facem atunci când primim o anonimă?

1. Arunc-o la coșul de gunoi! Nu înainte de a o rupe. Țineam într-o mână prima anonimă și cu cealaltă am sunat un sfătuitor înțelept. Acesta a fost sfatul lui. „Să nu citești niciodată anonimele”. Nu merită.

2. Citește-o. Asta în cazul în care ești prea curios și nu poți aplica regula de aur nr.1. Și asta doar dacă știi că nu ești foarte ușor de rănit în sentimente. Citește-o și nu uita cine a scris acea bucată de fițuică: un laș. Un „lunetist” care nu are curajul să-și confrunte sau să-și expună convingerile. Aceștia merită disprețul nostru.

3. Roagă-te pentru autorul anonimei. O facem pentru că suntem convinși că mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit. Ne rugăm ca Duhul Sfânt să aducă schimbare în viața celui care se luptă în frustrări și dezamăgiri. Al doilea motiv, este pentru protecția noastră și a familiei noastre. Indiferent cât de puternici ne credem, „veninul” unei anonime poate avea un efect întârziat în viața și slujirea noastră. Numai harul Lui ne protejează.

4. Evaluează-ți viața și slujirea în lumina anonimei. Dacă conține un mic sâmbure de adevăr, corectează-te în acel domeniu. Profită de experiența aceasta și crește spiritual. Dacă anonima este amară, încearcă să-ți faci o limonadă dulce din ea. Cum îndulcim o anonimă amară?

5. Păstrează-ți simțul umorului. Nu lua anonimele prea în serios. Joseph Parker, a predicat la amvonul bisericii City Temple din Lodra în perioada când C.H. Spurgeon predica la Metropolitan Tabernacle. Într-o zi, Parker urca la amvon, și cineva din balcon a aruncat cu o bucată de hârtie în el. Pastorul Parker a luat-o de jos și a citit-o. Pe hârtie era scris un singur cuvânt: „Nebun!” În ziua aceea, Parker și-a început predica în felul următor: „Am primit multe scrisori anonime în viață. De fiecare dată, ele conțineau un text fără semnătură. Astăzi am primit pentru prima dată o semnătură fără nici un text”. Ooo, ce limonadă răcoritoare a reușit să facă predicatorul Parker, așa-i!

 

Cum ați reacționat la primirea unei anonime? 

 

 

 

 

 

Hai mă, nu te supăra, am glumit!


Umorul este o chestiune serioasă spuneam mai zilele trecute. El ne poate scoate cu bine din situații jenante. Ne protejează de înțepăturile răutăcioase. Ne dă curaj în situații terifiante. Ne oferă câteodată și o cafea bună 🙂

Dar, ne și poate poticni destul de rău. Am trecut cu toții pri situația în care am crezut că gluma care ne-a trecut prin minte este genială. Am spus-o. Și am constatat că a fost doar … catastrofală.

Trebuie să avem grijă cum glumim. Și cu cine glumim.

Oamenii pot fi super sensibili la glume și se pot răni foarte ușor în ele. Asta chiar dacă râd alături de noi.

Am intrat în slujirea pastorală imediat după terminarea seminarului.  A fost o vreme când am slujit ca păstor fiind necăsătorit. Am avut de „înfruntat” multe glume și ironii. Nunțile deveniseră o adevărată corvoadă. La început le-am făcut față cu brio. Dar după o vreme am învățat doar să zâmbesc politicos și să mă abțin de la orice comentariu. Mi-am promis că nu voi face așa ceva cu alții. De acea, nu îmi place să „tachinez” pe tinerii necăsătoriți. Nu mă ocup de „pețit” și „cuplat” tinerii. Îi încurajez, îi slujesc, discutăm, le stau la dispoziție, povestim și îi asigur de toată susținerea mea în rugăciune.

Biblia nu ne interzice să glumim! Slavă Domnului!

Dar există trei feluri de glume pe care trebuie să le evităm:

1. Glumele care rănesc. Am întâlnit oameni care au început să glumească despre accentul unei persoane. Despre înfățișare. Am văzut bărbați glumind în fața altora despre greutatea soției sau a ficei. Unele glume sunt spuse fără răutate, dar ele rănesc destul de tare. Chiar copiii din casele noastre pot fi răniți de astfel de glume chiar venite din partea părinților.

2. Glumele proaste. Nu știu cum voi reacționa dacă voi mai fi martor la glume ( spuse chiar de la amvon ) despre Dumnezeu, Biblie, Domnul Isus, personaje biblice. Este o lipsă de reverență atunci când astfel de subiecte ajung „de râsul tututor”.

3. Glumele cu dublu înțeles. Cele mai frecvente sunt glumele cu iz senzual. Ele nu trebuie să facă parte din „repertoriul” unui creștin. Tot ce trece de limita bunului simț trebuie evitat. Acest tip de umor este foarte popular în lumea noastră. Acet tip de umor trebuie evitat!

Ai fost rănit vreodată de umorul altcuiva? 

Râsul este o chestiune serioasă


Sunt momente în viață când ai senzația că ți s-au scufundat toate corăbiile. Totul este cenușiu și rece. Chiar dacă mai stai în picioare, fiecare celulă din tine strigă că-i timpul să renunți! Rugăciunea pare ultima soluție. Biblia este parcă o pierdere de vreme. Prietenii te enervează și doar dacă se uită la tine.

Ce-i de făcut?

Citesc acum din Psalmul 81. Primul verset sună așa:

Cântați cu veselie lui Dumnezeu, care este tăria noastră! Înălțați strigăte de bucurie lui Dumnezeul lui Iacov!

Am fost captat de cuvintele „veselie” și „bucurie”. Nu-i suficient să cânți doar. Ci să o faci cu veselie. Nu-i suficient să strigi la Domnul. Strigătul acesta să fie al bucurie în El.

Am aflat pe pielea mea și de la sfătuitorii înțelepți din jurul meu că simțul umorului este important în lucrarea creștină. Nu poți rezista cu mintea întreagă dacă nu ești în stare să râzi. Da, să poți să râzi în hohote. Cred că această disciplină a râsului începe ușor, ușor să ne părăsească. Suntem tot mai posaci și ursuzi.

Când a fost ultima dată când am râs cu lacrimi? Când ne-a durut burta de atâta râs? Am de învățat enorm de la mezinul familiei care atunci când râde, o face cu toată gura și fața, cu toată puterea. Nu se mai poate ține pe picioare de râs!

De ce este important simțul umorului în slujirea creștină? Iată câteva motive oferite de veteranul Warren Wiersbie:

  1.  A fi în stare să râzi de tine însuți și de situațiile prin care ai trecut, este un mijloc prin care păstrezi echilibrul atunci când greșești și când lucrurile tind să se dărâme. Asta nu înseamnă să nu-ți iei lucrarea în serios. Vorba cuiva: „Râsul este o problemă serioasă”.
  2. Râsul este și un lubrifiant pentru lucrul în echipă. Îmi amintesc cu mult dor de fratele Lulu ( băiatul păstorului Cenușe Teodor ) pe care l-am avut în comitetul bisericii câțiva ani de zile. Marele lui dar era de dezamorsa o situație tensionată prin umorul lui sănătos și potrivit.
  3. Capacitatea de a râde face mult mai mult bine decât pastilele și terapia. Râsul nostru nu trebuie să ne depărteze de slujirea noastră, ci să ne întărească inima și umerii pentru a continua bătăliile. Inima veselă încă mai este un leac bun ( Proverbe 17:22 ).

 

Cum putem cultiva mai mult simțul umorului?

Diferența dintre copiii și adulți.


Navigare în articole

%d blogeri au apreciat: