Ambasadorul

"Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Cristos"

Archive for the category “Carismatici”

De ce nu Dansez pentru tine? – 1


La vremea când scriu acest post aflu că la sfârșitul unei tabere creștine, organizată de creștini evanghelici, a avut loc o „probă de foc”.

Probă de dans!

Am înțeles că această probă a fost apreciată de participanți ca fiind foarte „fun”. Adică, multă distracției, râs și voie bună! Până aici, de acord! Să pui niște evanghelici, obișnuiți cu cor, poezii și duete să danseze diferite genuri de dans, îmi imaginez ce de strâmbături și eschibiții caraghioase au putut să-ți vadă ochii.

Dar, îmi trece repede pofta de râs când mă gândesc de unde le-a venit tinerilor noștri idea cu dansul. Se prea poate ca Protv-ul nostru cel de toate zilele să fie bun și la idei pentru tabere creștine. Se poate?

Dansul este introdus tot mai mult în cadrul bisericilor evanghelice. Am auzit și am văzut fotografii în care mesenii erau invitați la „dansul miresei”. De unde le-a venit și idea asta? De ce nu s-a inventat la nunțile noastre, „rugăciunea miresei” sau „cântarea miresei”. Ori „mărturia miresei”. De ce nu ne vin idei din astea?

Totul a început prin anii 1960 odată cu apariția mișcării carismatice care justifică dansul ca fiind o exprimare a bucuriei prin intermediul trupului. Bineînțeles că marele argument este David care a dansat în fața chivotului.

Unde găsim dansul în Scriptură?

După înecarea armatei lui faraon ( Exod.15:20-21 )

Observați vă rog că inițiativa dansului o are Maria. Probabil, deoarece dansul face apel la simțuri, iar înclinația feminină este mai mare pentru aceasta, vedem că femeile „explodează” mai ușor și mai repede în a-și manifesta bucuriile. Maria și femeile au dansat. Moise? Nu dansează! Aron? Nici el. Ceilalți bărbați? Ca de obicei, stau și privesc!

O altă situație în care se dansează este imediat după biruința câștigată de Iefta ( Jud.11:32-34 )

Din nou, o fată dansează! Ghinionul ei! Nici tata și nici mama nu sunt fericiți de gestul ei!

Ah! fata mea! Adânc mă lovești și mă tulburi!

Un alt moment de dans, găsim după ce David l-a ucis pe Goliat ( 1 Sam.18:6-7 )

Din nou, femeile nechemate și neinvitate, le-a apucat dansul. Nu vedem nici un bărbat să danseze cu ele, și nici pe David.

Concluzia:

la poporul evreu, exprimarea bucuriei în cazuri de biruință, prin intervenția divină, era o manifestare național-religioasă.

Data viitoare vom continua cu acele cazuri de dans total neacceptate de Dumnezeu. Aici, vom găsi și bărbați dansând.

Către căutătorii de minuni


Vindecarea ologului?

Da! Este o minune!

Învierea lui Lazăr?

Da! O minune mare!

Leproși vindecați? Scurgeri de sânge? Paralitici sărind și orbi văzând? Minuni!

Dar vreau să vă spun că am văzut o mai mare minune decât acestea.

O femeie oarbă, venind în fața bisericii și începînd să cânte:

Ce mare har să poți vedea cu ochii tăi lumina,

Dar mult mai mare har tu ai când ți-e iertată vina.

Ce mare har, ce mare har,

Să ai iertată vina.

Asta minune!

Iată puterea lui Dumnezeu care întrece orice pricepere.

Să-l lauzi pe Domnul după ce te-a vindecat, este ușor! Oricine poate face asta!

Dar să-l lauzi în boala nevindecată, acolo e harul îndeajuns al lui Dumnezeu!

Să dea Domnul să vedem mai multe minuni printre noi!

Vorbirea în limbi îngerești?


„Vorbirea în limbi poate fi limba îngerilor.”

Să fie doar asta limba îngerilor şi a cerului?
În 1 Cor.13:1 apostolul Pavel foloseşte hiperbola. Mulţi carismatici cred că vorbirea în limbi este un fel de rugăciune privată pe care numai Dumnezeu o înţelege.

Nici unde în Scriptură nu găsim că îngerii folosesc un limbaj propriu. Oriunde apar îngeri în Biblie ei au comunicat într-o limbă normală omenească ( Luca 1:11-20; 26-37; 2:8-14 ).

Atunci când Biblia vorbeşte despre darul vorbirii în limbi se referă la limbi omeneşti. Limbile din 1 Corinteni 12-14 sunt descrise de acelaşi cuvânt pe care îl găsim şi în Fapte 2 la Rusalii: glossa.

Întrebare # 1 – vorbirea în limbi


De ce vorbirea în limbi este menţionată numai în primele cărţi ale Noului Testament?

De ce 1 Corinteni este singura epistolă în care vorbirea în limbi este menţionată?

Apostolul Pavel a mai scris încă douăsprezece epistole, fără a mai menţiona vreodată vorbirea în limbi.

De ce?

Anabaptiștii și carismaticii (2)


A existat şi un grup de anabaptişti extremişti care credeau că darurile din biserica primară au fost reactivate ca şi un semn pentru vremurile din urmă. Felix Mantz a avut în închisoare câteva vise şi viziuni cu epistolele pauline.

Chiar dacă alţi anabaptişti, precum Grebel sau Blaurock nu au pretins astfel de viziuni, ei nu au exclus posibilitatea de a primi astfel de manifestări.

Sattler avertizează asupra pericolului folosiri acestor revelaţii subiective şi a pericolului mândriei ca rezultat al acestor manifestări. Dar nici el, nu le condamnă total. Aceşti anabaptişti, considerau că aceste minuni nu fac decât să confirme Cuvântul.

În anul 1531, Pilgram Marpeck scria că el nu poate „exclude minunile divine şi semnele, pentru că nici Scriptura nu conține această concluzie. Dumnezeu are mână liberă chiar şi în aceste zile de pe urmă.” Același Marpeck spunea că Dumnezeu încă mai face minuni şi „astăzi” şi unii chiar sunt martorii unor învieri din morţi. Profeţii însă nu trebuiesc recunoscuţi după „semnele miraculoase, ci după roade” iar „cineva ar trebui să creadă Scriptura cu sau fără semne.”

Unii din cei mai de seamă lideri anabaptişti din acest grup extremist au fost Thomas Muntzer, Melchior Hofmann şi chiar Hans Hut.
Părerile extremiste a acestor lideri au dus gruparea la poligamie, execuţii şi masacrul de la Munster.

Melchior Hofmann a făcut unele predicţii şi a afirmat mai multe „viziuni şi revelaţii” avute.
Realitatea faptului că unele din previziunile lui s-au împlinit, a dus la creşterea numărului celor care îl urmau şi la continuarea convingerii că el va conduce o armată de predicatori cu „puteri, semne şi minuni şi cu toată puterea Duhului căruia nu-i poate nimeni sta împotrivă.”

Iată ce spune unul din contemporanii lui Hofmann:

Una din profetese a profeţit – printr-o viziune – că Melchior este Ilie. Ea a văzut o lebădă albă înotând într-un râu frumos, iar lebăda cânta extraordinar de frumos. Asta a interpretat ea că se aplică lui Melchior ca fiind adevăratul Ilie. A avut de asemenea o altă viziune a multor capete moarte aşezate pe zidurile cetăţii Strassburg. Când s-a întrebat dacă capul lui Mechior se află printre ele şi s-a uitat cu mai multă atenţie, a observat că este şi capul lui Melchior. În timp ce se uita, capul lui Melchior a început să râdă şi după el au început să râdă toate capetele de pe zid. Astfel de viziuni şi altele asemănătoare au fost aduse la lumină numai fraţilor. Ce folos sau profit au toate acestea, eu nu ştiu.

Acelaşi autor notează unele din ciudatele viziuni ale lui Ursula Joosten. Hofmann a editat revelaţiile şi viziunile profetice ale acestei femei cât şi a soţului ei, Leinhard. Hofmann a atribuit acestor viziuni valoarea şi autoritatea celor scrise de Isaia sau Ieremia.

Anabaptiștii și carismaticii (1)


A existat în rândul quakerilor, un personaj carismatic, James Nylor.
El este promotorul „marşurilor de laudă” prin oraşe. În anul 1656 el a chemat oamenii să se alăture „războiului mieilor”. A mărşăluit pe un măgar prin oraşul Bristol, în timp ce alţii fluturau ramuri de finic pe marginea drumului. Evenimentul era menit să ilustreze „venirea spirituală a lui Cristos în inimă.” Simbolismul lui Naylor a fost neînţeles de către populaţia oraşului Bristol, care a considerat gestul lui o blasfemie. L-au biciuit, au scris pe fruntea lui litera „B”, iau găurit limba şi l-au aruncat în temniţă.

În încercarea de a demonstra că „semnele şi minunile” nu sunt un fenomen nou, promotorii mişcării carismatice fac adesea referire la un grup din istorie numit „shakers”.

Grupul a fost iniţiat prin anul 1758 de o femeie, Ann Lee. Secta era caracterizată de practicarea căderilor în stări de transă şi extaz din timpul închinării şi de un stil de viaţă extrem de pietist.
Este interesant că shakerii aveau o legătură spirituală strânsă cu montaniştii, considerându-i ca fiind „înaintaşii unei noi dispensaţii.”

Iată o descriere a modului lor de închinare:

În întâlnirile lor, shakerii nu erau implicaţi în predicare, rugăciune sau alte forme cunoscute de închinare. Ci, fiecare făcea ce dorea, adeseori neţinându-se seama de ceilalţi: unul stătea cu mâinile ridicate, altul stătea în poziţii ciudate, pe care ei le numeau semne, altul dansa, iar câteodată săreau de pe un picior pe celălalt. Alţii se învârteau pe loc atât de tare încât dacă era femeie hainele erau ridicate de curentul de aer. Altul stătea întins pe podea, alţii gemeau; alţii tremurau puternic: alţii se purtau ca şi când toţi nervii au intrat în colvulsii, alţii îşi învârteau mâinile atât de tare încât ai fi crezut că îşi iau zborul, etc.

(Edward Deming Andrews, The people called shakers, (Oxford University Press, 1953 ), pag.28

Întâlnirile lor nu erau caracterizate doar de cântare şi dans, dar şi de tremurături şi strigături. Ei pretindeau că vorbesc şi în limbi, profeţesc şi folosesc toate darurile folosite în Biserica primară.

Întâlnirile au devenit atât de intense încât Anee Lee a fost încarcerată pentru profanarea zilei de Sabat. În timp ce era în închisoare, ea a avut o serie de viziuni în care pretindea că a avut câteva conversaţii cu Isus.

Ca urmare a acestor „conversaţii” cu Cristos, ea a aflat că ea „reprezintă aspectul feminin al naturii duale al lui Dumnezeu. Ea este a doua încarnare a lui Cristos.”

Datorită persecuţiei din Anglia, Ann Lee şi un mic grup de shakeri au emigrat în America în 1774. S-au aşezat într-un sat izolat, „departe de răutăţile lumii” şi au stabilit „Legile Mileniului” care cerea o separare extremă a sexelor. Bărbaţii, femeile şi copiii locuiau separat iar bărbaţii şi femeile ieşeau din clădiri prin uşi diferite.

O aşa numită „trezire” în anul 1780 a făcut ca această comunitate de shakeri să crească. Populaţia sectei a ajuns să numere cel mai mult în timpul celei de a “Doua mare trezire sprituală”, când existau 18-21 de sate de shakeri şi între 4.000 şi 6.000 de membrii. Secta s-a dizolvat ca şi rezultat al practicării celibatului. În final au mai rămas doar nouă shakeri în două micuţe sate din Noua Anglie.

Post Navigation

%d blogeri au apreciat: