Adevărul supără

Un vechi proverb suedez spune așa: „Când voiești a spune adevărul cuiva, du-te acasă, ia calul din grajd, pune șaua pe el, ia-l de căpăstru, și mergi cu el la poarta acelui om. Leagă calul la poartă, intră în casă, spune adevărul, și ieși repede afară; apoi încalecă pe cal, și fugi, căci omul se va lua după tine …”

Când îndrăznește astăzi cineva să spună adevărul, cei supărați vor fi destui. Și se vor face auziți.

Ieremia pentru că a spus adevărul a fost aruncat într-o groapă umedă și plină de noroi.

Samson pentru a spus adevărul ( secretul pe care-l știa doar el) l-a costat cei doi ochi ai săi.

Proorocul Ilie pentru că a spus adevărul regelui Ahab, a trebuit să fugă din fața regelui și să se ascundă la pârâul Cherit.

Adevărul a costat multe vieți. Din pricina adevărului spus „au suferit batjocuri, bătăi, lanțuri, închisoare, au fost uciși de sabie, au bribegit îmbrăcați în cojoace și în piei de capre, lipsiți de toate, prigoniți, munciți, au rătăcit fugind prin pustii, prin munți …”

Domnul Isus pentru că a spus adevărul și-a atras ura conducătorilor religioși ai timpului Său.

Ioan Botezătorul pentru că a spus adevărul lui Irod a plătit această îndrăzneală cu închisoare și l-a costat capul.

De ce supără adevărul?

De ce pentru adevăr s-au sacrificat atâtea vieți omenești?

Galileu, pentru că a spus că pământul se învârte a fost dus în fața judecății.

De ce adevărul întâmpină atâta împotrivire?

De ce? 

Adevărul lui Dumnezeu nu-i popular

Istoria arată destul de clar faptul că masele de oameni nu au deţinut niciodată adevărata spiritualitate. În orice perioadă de la căderea rasei umane, doar câteva persoane au discernut calea cea dreaptă sau au umblat în Legea lui Dumnezeu.

Adevărul lui Dumnezeu nu a fost niciodată popular. Oriunde creştinismul devine popular, acesta nu este pe moarte – deja a murit.

Iudaismul popular i-a înjunghiat pe profeţi şi L-a răstignit pe Hristos. Creştinismul popular i-a omorât pe reformatori, i-a întemniţat pe quakeri şi l-a împins pe John Wesley în stradă. Când vine vorba de religie, mulţimile greşesc întotdeauna. În orice perioadă există câţiva care văd, iar restul sunt orbiţi. Să rămâi lângă adevărul lui Dumnezeu împotriva modei religioase curente este întotdeauna nepopular şi poate fi de-a dreptul periculos.

Biserica istorică, atunci când a fost un grup minoritar duşmănit, a avut o putere morală care a făcut-o înspăimântătoare în faţa răului şi invincibilă înaintea duşmanilor ei. Când masele de romani au fost creştinizaţi prin botez, fără ca inimile lor să fi fost schimbate, creştinismul a câştigat popularitate şi şi-a pierdut strălucirea spirituală. Apoi biserica a mers înainte adoptând metodele Romei şi urmând religiile ei păgâne. Peştele a prins pescarul şi ceea ce iniţial era convertirea Romei a devenit în final convertirea bisericii. Din acea captivitate înjositoare, biserica nu s a eliberat niciodată pe deplin.

Actuala luptă a creştinismului pentru popularitate este o recunoaştere inconştientă a declinului spiritual. Gudurarea ei zeloasă la picioarele mai marilor lumii Îi aduce durere Duhului Sfânt şi este o ruşine pentru fiii lui Dumnezeu. Atitudinea linguşitoare a liderilor creştini renumiţi faţă de celebrităţile lumii le-ar provoca greaţă unor oameni ca Ilie sau George Fox.

Adevărul mântuitor este o comoară rară şi nu mulţi oameni dintr o generaţie îl au. Niciun om nu a găsit vreodată calea către Dumnezeu întrebând un membru al bisericii în drum spre o întâlnire.

Lot a fost un credincios popular. El stătea la porţile Sodomei. Dar când a venit necazul, a trebuit să trimită repede după Avraam ca să-l scoată din încurcătură. Şi unde l-au găsit pe Avraam? Pe o coastă de deal, departe de mulţimile moderne. Întotdeauna a fost aşa. Pentru fiecare Ilie au fost dintotdeauna 400 de proroci populari ai lui Baal. Pentru fiecare Noe este întotdeauna o mulţime imensă care nu crede că va ploua.

Noi suntem trimişi să binecuvântăm lumea, însă niciodată nu ni se spune să ne compromitem cu ea. Slava noastră stă într-o retragere spirituală de la tot ceea ce se construieşte pe nisip. Albina nu găseşte miere când mişună în jurul stupului. Mierea se găseşte în floarea de departe, unde este linişte, pace, soare şi un izvor curat; acolo trebuie să meargă albina ca să o găsească. Creştinul va găsi doar câteva firimituri acolo unde credincioşii declaraţi se joacă şi se roagă toţi într-un suflet. Câteodată poate fi constrâns să meargă singur sau cel puţin împreună cu cei câţiva ostracizaţi. A face parte din minoritatea dispreţuită poate fi preţul pe care să trebuiască să-l plătească pentru putere. Însă puterea este ieftină oricare ar fi preţul.

( editorial scris de A.W. Tozer la cartea „Următorul capitol după ultimul” )