Îmi amintesc de nevastă-sa

Citesc aici că săptămâna aceasta a murit, la 88 de ani, poeta poloneză nobelizată Wisława Szymborska. Iată cum pornind de la textul din Geneza 19:1-26, despre scăparea lui Lot din Sodoma și Gomora,  poeta încearcă să umanizeze gestul soției lui Lot.

Nevasta lui Lot

Ei spun că am privit înapoi din curiozitate.
Dar poate am avut şi alte motive.
Poate îmi părea rău după vasele mele de argint.
Sau din neatenţie, cînd îmi încheiam sandala.
Ca să nu mai văd ceafa virtuoasă
a soţului meu, Lot.
Înţelegînd brusc că nici de-aş cădea moartă
el nu s-ar opri din drum.
Sau din nesupunerea omului umilit.
Să văd dacă sîntem urmăriţi.
Înfricoşată de tăcerea lui Dumnezeu, sperînd că s-a răzgîndit.
Fiicele noastre dispăruseră după deal.
Îmi simţeam vîrsta. Distanţa.
Inutilitatea fugii. Lehamitea.
Mi-am pus desaga la pămînt şi am întors capul.
Mi-era teamă să mai fac un singur pas.
Mi-au ieşit în cale şerpi,
păianjeni, şoareci de cîmp, pui de vultur.
Nu mai erau nici buni, nici ameninţători – erau vietăţi
panicate, care încercau să scape.
Am privit înapoi dezolată.
Am privit înapoi de ruşine, că eram vii.
Voiam să plîng, să mă întorc acasă.
Sau poate vîntoasa mi-a desfăcut părul
şi mi-a ridicat veşmîntul.
Mi s-a parut că ei ne privesc de pe zidurile Sodomei
şi rîd de noi în hohote.
Am privit înapoi cu mînie.
Sau ca să mă bucur de soarta lor mizerabilă.
Am privit înapoi pentru toate motivele de mai sus.
Am privit înapoi din greşeală.
O piatră mi s-a răsucit sub talpă şi m-am speriat.
Pămîntul s-a crăpat în drumul meu.
Pe marginea crăpăturii un şoricel păşea mărunt
şi în aceeaşi clipă am întors amîndoi capul.
Ba nu, am alergat mai departe,
m-am tîrît, am încercat să zbor
pînă cînd întunericul s-a prăbuşit din ceruri
cu pietre şi praf şi păsări moarte.
Nu puteam să respir, mă învîrteam bezmetică.
Dacă m-a văzut cineva o fi crezut că dansez.
Poate aveam ochii deschişi cînd am căzut.
Poate am căzut cu faţa spre oraş.

traducere din limba engleză de Dan Sociu

În opinia poetei W.S., Dumnezeu este inflexibil la realitatea omului delicat și gingaș, toropit de viață. Gestul nevestei lui Lot este acceptabil. Cel puțin în ochii unora dintre noi.

Adevărul este că dacă ne legăm prea mult de viața aceasta, nu vom fi pregătiți pentru ziua judecății.

Ce alte motive ar mai fi avut de a se uita înapoi? 

M-ai rănit! Și acum…?

Cel mai bun moment de-a rezolva o problemă este înainte de a apărea. Dar, uneori este imposibil. Probleme apar în relații. Nu-i o supriză. Dar ele trebuiesc rezolvate biblic.

Când cineva m-a rănit, m-a jignit sau mi-a făcut rău, ce-i de făcut?

Sau ce nu trebuie să fac?

• Nu răspund cu aceeași monedă.
• Nu joc rolul „victimei” sau a „persecutatului”.
• Nu las mânia și răutatea să mă macine în tăcere.
• Nu vorbesc de rău la alții persoana respectivă.

Să nu fac nimic? Nu!

Soluția biblică nu-i foarte comodă. Am vrea să o evităm dar este prea clară să ne facem că nu am priceput-o.

• Merg la persoana în cauză. Nu să-l umilesc, ci să-l corectez. Sunt momente când Dumnezeu ne dă o așa pace în inimă, că nici nu este cazul să mai mergem. Ofensa persoanei nu și-a atins ținta.
• Dacă nu recunoaște că a greșit atunci chem „ajutoare”. Aceste persoane trebuie să fie de încredere și duhovnicești. Scopul este: împăcarea.
• Dacă nici al doilea pas nu are succes, spun „bisericii”. Aici este vorba de păstori, adunarea credincioșilor, comitet, etc.
• Dacă nici așa nu se rezolvă, îmi rămâne decât să sper, să aștept și să mă rog.

Te-a rănit cineva fără motiv? Cum ai reacționat? 

„Îmi este ușor să iubesc lumea, dar greu să-mi iubesc vecinul”

O atitudine poate distruge o relație. O biserică. O familie. Un viitor.
Nu putem schimba trecutul sau inevitabilul. Putem însă să ne schimbăm atitudinea.

Citesc aici că o atitudine potrivită poate ajuta corpul să se refacă chiar și de cancerul.

Sunt câteva atitudini cu care trebuie să ne îmbrăcăm în fiecare dimineață. Găsesc uneori destul de dificil să o fac. Și pentru că ies în lume „dezbrăcat” de ele, mă „răcesc” uneori destul de grav.

Una dintre acestea este : dragostea! Dragostea față de copilul care atunci când este școală nu se dă sculat, iar când e vacanță se trezește cu „noaptea-n cap”. Dragostea față de angajatul care nu lucrează cum aș vrea eu și cât aș vrea. Dragoste față de profesorul care m-a „articulat” cu o notă minoră. Dragoste față de păstorul care a predicat parcă „doar pentru mine”. Dragostea!

Cum demonstrăm această atitudine?

1. Vedem lucrurile bune din ceilalți. Suntem experți să vedem lucrurile rele din alții. Dar de ce lucrurile bune trec repede neobservate? Cât caz am face dacă copilul ar veni acasă cu un I? Ce facem însă când a luat FB?

2. Nu suntem ușor de iritat. Nu ne „sare țandăra” foarte repede. „Dezavantajul” meu este că uneori perfecționistul din mine se deranjează destul de ușor. Cu el mă lupt în fiecare zi să-l țin pe cruce! Trebuie să-i acceptăm pe ceilalți așa cum sunt: mai înceți, mai iuți, mai pragmatici, mai visători, mai molatici, mai vijelioși.

3. Ne gândim la nevoile altora. Putem să spunem un cuvânt de încurajare? Să nu treacă nici o zi fără un cuvânt de edificare, zidire. Pentru cei din casa noastră. Și pentru cei cu care slujim și lucrăm.

 

Cum mai putem demonstra dragostea? 

„Ce cred ceilalți?” – o întrebare periculoasă.

Cineva l-a întrebat pe Lucas cât fac doi plus doi.

Patru a venit răspunsul fulger.

Cum patru? Nu trei?

A apărut un al băiețel tot în clasa 1. A fost întrebat și el. A răspuns: „trei”.

Păi, da, sigur că trei.

Lucas s-a blocat.

Deci, cât fac 2+2?

Nu a mai știut. Când a aflat că răspunsul corect este 4, Lucas a fost indignat.

Păi, eu am spus patru!
Da, dar nu ai fost ferm și sigur!

Presiunea anturajului are o forță incredibilă. Întrebarea „ce cred ceilalți?” lovește cu o forță imensă în capacitatea noastră de a lua decizii. Ne este teamă și frică să nu dezamăgim. Să nu rănim pe alții. Să nu-i enervăm. Să nu deschidem unele conflicte. Alteori preferăm să stăm pe tușă și să ne abținem. Așa vom părea mai înțelepți în ochii altora. Ne pasă de reputația noastră și de ceea ce cred ceilalți.

Avraam a mințit pentru a-și salva viața.
Isaac l-a copiat și i-a fost frică să recunoască cine este soția sa.
Saul nu a putut aștepta pentru că oamenii se împrăștiau de lîngă el.
Pilat s-a temut să nu-și piardă funcția.
Petru a mințit pentru a nu fi dat în vileag.
Irod l-a prins pe Petru și l-a omorât pentru a primii aprobarea liderilor.
Apostolul Petru a cedat în fața anturajului.

Cum evităm frica de respingere?

1. Ne gândim la Dumnezeu, nu la oameni. Să ne uităm țintă la Căpetenia credinței noastre. Când ne gândim la El, vom fi în stare să facem ce-i place Lui.

2. Ne crucificăm eul. Când eu sunt mort, nu mai simt nimic. Nici ironia, nici critica, nici laudele, nici singurătatea. Eu nu mai trăiesc. Cristos trăiește.

3. Ne rugăm pentru îndrăzneală. Este normal ca uneori să ne fie frică. Să ne temem. Dar, avem rugăciunea ca mijloc de a primi putere de la Domnul.

 

 

Predica fratelui Petrică Găină de la „Betleem” Hațeg

Săptămâna aceasta, fratele Petrică Găină a predicat în două seri în biserica noastră.
Mulțumim Domnului pentru slujirea fratelui și ne rugăm ca Evanghelia predicată să fie împlinită în viețile noastre.

Vă ofer spre audiere și ascultare predica fratelui de ieri.

De la ascultare la binecuvântare

Dar în ziua aceea, Îmi voi da binecuvântarea Mea – Hagai 2:19

Lucurile viitoare ne sunt ascunse; avem totuși în această făgăduință scrisă mai sus, o oglindă care ne dă puțin să privim încă de acum anii vieții noastre, înainte de a fi.

Să luăm seama la împreujurarea la care se referă această făgăduință. Recoltele se împuținaseră, atinse de neghină, din cauza păcatelor poporului. Dar Domnul vede acum pe acei pe care i-a pedepsit astfel, că au început să asculte de Cuvântul Său și să construiască din nou templul și El se îndreaptă spre ei și le spune: „Uitați-vă dar cu băgare de seamă la cele ce s-au întâmplat până în ziua de astăzi, înainte ca să se fi pus temelia templului … dar din ziua aceea Îmi voi da binecuvântarea Mea”. Dacă și noi am trăit în vreun păcat și dacă Duhul Sfânt ne îndeamnă să renunțăm la păcat, să facem îndată acest lucru; numai așa vom putea să ne bizuim pe binecuvântarea lui Dumnezeu. Aprobarea Sa, Duhul Său și o descoperire mai adâncă a Cuvântului Său, vor fi roada acestei binecuvântări. Credincioșia noastră va fi poate pricina unei împotriviri și mai mari din partea oamenilor, dar noi vom intra într-o legătură și mai strânsă cu Dumnezeu, Mântuitorul nostru, care ne va face să vedem și mai lămurit primirea noastră în El.

Doamne, eu sunt hotărât să fiu de aici înainte mai sincer cu Tine, mai conștiincios în ce privește ascultarea de învățăturile Tale și te rog în Numele Domnului Isus ca viața mea să fie binecuvântată din ce în ce mai mult.