Adevărul lui Dumnezeu nu-i popular

Istoria arată destul de clar faptul că masele de oameni nu au deţinut niciodată adevărata spiritualitate. În orice perioadă de la căderea rasei umane, doar câteva persoane au discernut calea cea dreaptă sau au umblat în Legea lui Dumnezeu.

Adevărul lui Dumnezeu nu a fost niciodată popular. Oriunde creştinismul devine popular, acesta nu este pe moarte – deja a murit.

Iudaismul popular i-a înjunghiat pe profeţi şi L-a răstignit pe Hristos. Creştinismul popular i-a omorât pe reformatori, i-a întemniţat pe quakeri şi l-a împins pe John Wesley în stradă. Când vine vorba de religie, mulţimile greşesc întotdeauna. În orice perioadă există câţiva care văd, iar restul sunt orbiţi. Să rămâi lângă adevărul lui Dumnezeu împotriva modei religioase curente este întotdeauna nepopular şi poate fi de-a dreptul periculos.

Biserica istorică, atunci când a fost un grup minoritar duşmănit, a avut o putere morală care a făcut-o înspăimântătoare în faţa răului şi invincibilă înaintea duşmanilor ei. Când masele de romani au fost creştinizaţi prin botez, fără ca inimile lor să fi fost schimbate, creştinismul a câştigat popularitate şi şi-a pierdut strălucirea spirituală. Apoi biserica a mers înainte adoptând metodele Romei şi urmând religiile ei păgâne. Peştele a prins pescarul şi ceea ce iniţial era convertirea Romei a devenit în final convertirea bisericii. Din acea captivitate înjositoare, biserica nu s a eliberat niciodată pe deplin.

Actuala luptă a creştinismului pentru popularitate este o recunoaştere inconştientă a declinului spiritual. Gudurarea ei zeloasă la picioarele mai marilor lumii Îi aduce durere Duhului Sfânt şi este o ruşine pentru fiii lui Dumnezeu. Atitudinea linguşitoare a liderilor creştini renumiţi faţă de celebrităţile lumii le-ar provoca greaţă unor oameni ca Ilie sau George Fox.

Adevărul mântuitor este o comoară rară şi nu mulţi oameni dintr o generaţie îl au. Niciun om nu a găsit vreodată calea către Dumnezeu întrebând un membru al bisericii în drum spre o întâlnire.

Lot a fost un credincios popular. El stătea la porţile Sodomei. Dar când a venit necazul, a trebuit să trimită repede după Avraam ca să-l scoată din încurcătură. Şi unde l-au găsit pe Avraam? Pe o coastă de deal, departe de mulţimile moderne. Întotdeauna a fost aşa. Pentru fiecare Ilie au fost dintotdeauna 400 de proroci populari ai lui Baal. Pentru fiecare Noe este întotdeauna o mulţime imensă care nu crede că va ploua.

Noi suntem trimişi să binecuvântăm lumea, însă niciodată nu ni se spune să ne compromitem cu ea. Slava noastră stă într-o retragere spirituală de la tot ceea ce se construieşte pe nisip. Albina nu găseşte miere când mişună în jurul stupului. Mierea se găseşte în floarea de departe, unde este linişte, pace, soare şi un izvor curat; acolo trebuie să meargă albina ca să o găsească. Creştinul va găsi doar câteva firimituri acolo unde credincioşii declaraţi se joacă şi se roagă toţi într-un suflet. Câteodată poate fi constrâns să meargă singur sau cel puţin împreună cu cei câţiva ostracizaţi. A face parte din minoritatea dispreţuită poate fi preţul pe care să trebuiască să-l plătească pentru putere. Însă puterea este ieftină oricare ar fi preţul.

( editorial scris de A.W. Tozer la cartea „Următorul capitol după ultimul” )

Îmi amintesc de nevastă-sa

Citesc aici că săptămâna aceasta a murit, la 88 de ani, poeta poloneză nobelizată Wisława Szymborska. Iată cum pornind de la textul din Geneza 19:1-26, despre scăparea lui Lot din Sodoma și Gomora,  poeta încearcă să umanizeze gestul soției lui Lot.

Nevasta lui Lot

Ei spun că am privit înapoi din curiozitate.
Dar poate am avut şi alte motive.
Poate îmi părea rău după vasele mele de argint.
Sau din neatenţie, cînd îmi încheiam sandala.
Ca să nu mai văd ceafa virtuoasă
a soţului meu, Lot.
Înţelegînd brusc că nici de-aş cădea moartă
el nu s-ar opri din drum.
Sau din nesupunerea omului umilit.
Să văd dacă sîntem urmăriţi.
Înfricoşată de tăcerea lui Dumnezeu, sperînd că s-a răzgîndit.
Fiicele noastre dispăruseră după deal.
Îmi simţeam vîrsta. Distanţa.
Inutilitatea fugii. Lehamitea.
Mi-am pus desaga la pămînt şi am întors capul.
Mi-era teamă să mai fac un singur pas.
Mi-au ieşit în cale şerpi,
păianjeni, şoareci de cîmp, pui de vultur.
Nu mai erau nici buni, nici ameninţători – erau vietăţi
panicate, care încercau să scape.
Am privit înapoi dezolată.
Am privit înapoi de ruşine, că eram vii.
Voiam să plîng, să mă întorc acasă.
Sau poate vîntoasa mi-a desfăcut părul
şi mi-a ridicat veşmîntul.
Mi s-a parut că ei ne privesc de pe zidurile Sodomei
şi rîd de noi în hohote.
Am privit înapoi cu mînie.
Sau ca să mă bucur de soarta lor mizerabilă.
Am privit înapoi pentru toate motivele de mai sus.
Am privit înapoi din greşeală.
O piatră mi s-a răsucit sub talpă şi m-am speriat.
Pămîntul s-a crăpat în drumul meu.
Pe marginea crăpăturii un şoricel păşea mărunt
şi în aceeaşi clipă am întors amîndoi capul.
Ba nu, am alergat mai departe,
m-am tîrît, am încercat să zbor
pînă cînd întunericul s-a prăbuşit din ceruri
cu pietre şi praf şi păsări moarte.
Nu puteam să respir, mă învîrteam bezmetică.
Dacă m-a văzut cineva o fi crezut că dansez.
Poate aveam ochii deschişi cînd am căzut.
Poate am căzut cu faţa spre oraş.

traducere din limba engleză de Dan Sociu

În opinia poetei W.S., Dumnezeu este inflexibil la realitatea omului delicat și gingaș, toropit de viață. Gestul nevestei lui Lot este acceptabil. Cel puțin în ochii unora dintre noi.

Adevărul este că dacă ne legăm prea mult de viața aceasta, nu vom fi pregătiți pentru ziua judecății.

Ce alte motive ar mai fi avut de a se uita înapoi? 

De ce nu suport bebelușii în biserică

Exact! Ați citit bine. Nu-i suport. Am mari probleme să-i tolerez. Și nu vorbesc de bebelușii care vin pentru serviciul de binecuvântare. Ooo, nu! Ei sunt adorabili. Nu mă refer nici de cei ce tocmai s-au „născut din nou” și vin la cateheză pentru a păpa „laptele duhovnicesc”. Este o splendoare timpul petrecut alături de ei.

Iritarea apare însă atunci când întâlnesc bebeluși care au 20 de ani. Alții și mai bine de atât. Pe ei nu-i suport. Prezența lor în trupul lui Cristos este înfricoșătoare.

Cum este profilul unui astfel de „bebeluș” învechit?

Fratele A.W. Tozer ne oferă câteva trăsături în cartea Succesul și Creștinul.

Iată doar trei dintre ele:

1. Nu se poate concentra foarte mult timp. Își pierde interesul foarte repede. Este încântat acum iar peste 60 de secunde începe să țipe plin de frustrare. La rugăciune nu rezistă mai mult de 10 minute. Cititul Bibliei a durat doar până pe 10 ianuarie.
2. Preocupat cu lucrurile simple. El vrea doar păpică, căldurică, suzetă, schimburi curate, pe mămica aproape și … cam atât. Nu-l interesează studiile biblice, călătoriile misionare sau lucrurile atât de complicate.
3. Ahtiat după amuzament. E suficient să te stâmbi la el, că se distrează de minune. Tot ce vrea e să se joace. Vrea jucării. Și le vrea mereu. Și la masă, și la culcare, și când stă în pătuț și la plimbare. Trebuie să aibe jucăriile cu el. Biserica este un mic teatru în care el trebuie să fie distrat.

Ați întâlnit așa „bebeluși” în biserică? Ce alte caracteristici ați mai observat la ei? 

5 caracteristici ale unei prietenii adevărate

Cum arată un prieten adevărat? Gândește-te la cel mai bun prieten al tău. Suntem creați de Dumnezeu să funcționăm în relații, nu în singurătate.

O prietenie adevărată se construiește între doi oameni care știu să comunice și care dețin o încredere puternică reciprocă.

Mă gândesc la David și Ionatan.

• îți iubești prietenul ca pe tine însuți.
• îi recunoști valoarea chiar dacă îți pierzi avantajele.
• dăruiești din posibilitățile pe care le ai.
• faci promisiuni. Te ții de ele cu orice preț.
• Dumnezeu este implicat în relație.

Când mă uit în Scriptură la cum este descris un prieten adevărat ( Prov.27:17; 18:24; 27:6,9; 27:10 ) ajung la câteva concluzii:

1. un prieten adevărat este foarte rar.
2. un prieten adevărat te iubește în orice situație.
3. pot apărea prietenii adevărate între persoane de vârste apropiate dar și între persoane cu diferențe mari de vârstă. Ce ziceți de o relație de prietenie între tată-fiu? Mamă-fată? Nu cred că există „prăpastie ântre generație”. Există numai acolo unde părinții și copiii au săpat serios .
4. prietenii adevărați petrec timp împreună.
5. un factor al durabilității este moralitatea, dependența de Domnul.

Cum descrieți o prietenie adevărată? 

M-ai rănit! Și acum…?

Cel mai bun moment de-a rezolva o problemă este înainte de a apărea. Dar, uneori este imposibil. Probleme apar în relații. Nu-i o supriză. Dar ele trebuiesc rezolvate biblic.

Când cineva m-a rănit, m-a jignit sau mi-a făcut rău, ce-i de făcut?

Sau ce nu trebuie să fac?

• Nu răspund cu aceeași monedă.
• Nu joc rolul „victimei” sau a „persecutatului”.
• Nu las mânia și răutatea să mă macine în tăcere.
• Nu vorbesc de rău la alții persoana respectivă.

Să nu fac nimic? Nu!

Soluția biblică nu-i foarte comodă. Am vrea să o evităm dar este prea clară să ne facem că nu am priceput-o.

• Merg la persoana în cauză. Nu să-l umilesc, ci să-l corectez. Sunt momente când Dumnezeu ne dă o așa pace în inimă, că nici nu este cazul să mai mergem. Ofensa persoanei nu și-a atins ținta.
• Dacă nu recunoaște că a greșit atunci chem „ajutoare”. Aceste persoane trebuie să fie de încredere și duhovnicești. Scopul este: împăcarea.
• Dacă nici al doilea pas nu are succes, spun „bisericii”. Aici este vorba de păstori, adunarea credincioșilor, comitet, etc.
• Dacă nici așa nu se rezolvă, îmi rămâne decât să sper, să aștept și să mă rog.

Te-a rănit cineva fără motiv? Cum ai reacționat? 

Versetul biblic favorit

Nu avem enorme probleme să ne hotărâm care este culoarea preferată. Sau care este mâncarea savurată cel mai mult. Sau locul care ne încântă cel mai tare.

Ne este tare greu însă atunci când este vorba de versetele din Biblie. Avem mai multe preferate.

Care vă este versetul favorit? 

Nu știu pe care să îl aleg dar mă opresc la unul care stă tare lipit de inima mea:

Psalmul 32:8

„Eu – zice Domnul – te voi învăța și-ți voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi, te voi sfătui și voi avea privirea îndreptată asupra ta.”

Acum este rândul tău. 

Bestia cu care ne luptăm dimineața

Când am deschis ochii azi dimineață, deasupra mea pufăia un dragon feroce și barbar. Nu am reușit să-mi deschid bine ochii că de spaimă i-am și închis înapoi. Am început, cu ochii închiși bine, să mă gândesc ce să fac cu această bestie care încerca să mă încolăcească. Cum să o răpun? Știam că momentul cel mai potrivit este înainte de ivirea zorilor. Când încă este întuneric este momentul oportun.

Am sărit din pat și într-un final am biruit-o. Dar bucuria a fost de scurtă vreme. A doua zi, bestia era acolo. Era în dormitorul meu gata să mă înșface.

Nu-i vis. Nu-i basm. E realitatea cu care ne confruntăm în fiecare dimineață.

Avem de luptat cu fiara letargiei. Ea are trei capete: pneuma ( spiritual ), soma ( trupesc ),  nous ( intelectual ). Dacă nu ucidem fiara înainte de micul dejun, are toate șansele să ne înhațe de-abinelea. Avem însă șanse mari de victorie împotriva letargiei dacă o răpunem înainte de a apuca să intrăm în activitățile zilei.

Cum răpunem bestia letargiei?

Înainte de ivirea zorilor:

1. Citim Biblia. Odată ce am început să citesc, puterea dragonului începe să scadă vizibil. Anul acesta eu citesc Biblia după programul CVV: Biblia într-un an de zile ( YouVersion ).

2. Exersăm fizic. Aici țintim spre al doilea cap al dragonului. Personal ratez de multe ori capul acestui dragon și asta se simte în activitatea zilnică. Letargia fizică afectează serios și celelate compartimente ale vieții noastre.

3. Ascultăm cărți. Se anihilează letargia intelectuală. Americanii au o vorbă: „leaders read, leaders lead”. Liderii citesc, liderii cârmuiesc. Personal nu am încă această disciplină, dar voi tatona această metodă de anihilare a letargiei intelectuale.

Articolul complet în engleză îl găsiți aici.

Cu ce arme îl ucideți voi dimineața pe dragonul letargiei? 

Predica fratelui Petrică Găină de la „Betleem” Hațeg

Săptămâna aceasta, fratele Petrică Găină a predicat în două seri în biserica noastră.
Mulțumim Domnului pentru slujirea fratelui și ne rugăm ca Evanghelia predicată să fie împlinită în viețile noastre.

Vă ofer spre audiere și ascultare predica fratelui de ieri.

Ce vremuri de așteaptă …

Unii sunt optimiști. Ne spun că vor veni vremuri mai bune.

Biblia ne spune că în zilele din urmă vor fi vremuri grele.

Cum vor fi oamenii?

Bombastici. Lăudăroși. Fără bun simț. Disprețuitori. Hulitori. Fără principii morale.

Aceștia vor contrasta cu cei care vor rămâne în lucrurile pe care le-au învățat din Scriptură. Da! Soluția pentru astfel de vremuri sunt oamenii iubitori și trăitori de Cuvântul lui Dumnezeu.

Identific două primejdii ale vremurile pe care le trăim:

 

1. Primejdia împuținării rândurilor. 

Știi că cei ce sunt în Asia toți m-au părăsit; între alții și Figel și Ermogen

Nu întotdeauna este vina păstorului sau a comitetului că fratele „Figel” și cu fratele „Ermogen” au părăsit credința și biserica. Este o caracteristică a vremurilor noastre. Indiferent de ce am face, unii vor părăsi credința. Cei care rămân pe cale se vor confrunta cu descurajarea și deznădejdea. Să ne ținem tari de învățătura sănătoasă. Duhul Sfânt locuiește în noi și ne va ajuta să păzim credința și dragostea în Isus.

2. Primejdia învățăturilor false.

Sunt vremurile când fratele „Imeneu” și cu „Filet” se ține tot mai mult de „vorbării goale și lumești”. Învățături care nu duc nici la zidirea bisericii și nici la glorificarea lui Dumnezeu.  Se vor ridica unii și vor da învățătură populistă și potrivită cu poftele oamenilor. Am auzit despre fratele Olah că a fost dat afară de o biserică pentru că predicat că a bea țuică e păcat. Suntem chemați să predicăm Cuvântul, să stăruim asupra lui la timp și ne la timp.

Mituri despre dragoste și sex – 1

Am reînceput să predau religia în școli și în liceu. Astăzi voi sta în fața celor de la clasele 1-4 printre care este și băiatul meu. Simt de fiecare dată o mare responsabilitate pentru ceea ce le spun acestor copilași. Astăzi le voi vorbi despre minciuna lui Iacov.

Dar mai apoi voi sta și în fața liceenilor. De fiecare dată când intru în clasa de la liceu și mă întâlnesc cu cei peste 50 de tineri îngrămădiți printre bănci și scaune așteptându-mă, îmi imaginez din nou că și băieții mei sunt printre ei. Vreau din toată inima cu ajutorul Domnului să-i ajut să înțeleagă voia lui Dumnezeu pentru viața lor.

Așa cum scriam aici, tinerii noștri au frământări și zbateri pe care nu ar trebui să le ignorăm. Am ales pentru primele lecții cu liceenii să „atac” un subiect mai delicat.

Ce spune Biblia despre sex și dragoste? Este Dumnezeu ucigașul bucurie?

De ce am ales acest subiect?

1) Societatea în care trăim este îmbibată de senzualitate. Nu ai cum să fugi de ea. Trebuie să te pregătești pentru a putea sta în picioare când ispita lovește.

2) Internetul, emisiunile de show, revistele, radioul, prietenii din bloc și de la liceu, profesorii, facebook-ul sunt fără inhibiții atunci când se vorbește despre sex. Toți aceștia vor să ne „formateze” copiii!

3) Cred cu tărie că primul loc pentru educația sexuală a copiilor noștri este acasă în familie. Alături de tata și mama, bunici, băieții și fetele noastre trebuie să audă și să priceapă adevărul despre acest subiect. Îmi este frică să mă întreb dacă se întâmplă asta în familiile noastre?

4) Dacă ar fi să numesc un al doilea loc potrivit pentru educație sexuală aș spune: biserica! Și aici nu mă refer la a predica în fiecare duminică despre sex. Într-un cadru sigur, curat, duhovnicește. Cu multă atenție și sensibilitate dar onest și biblic. Tinerii, adolescenții și familiștii noștri trebuie să audă și să înțeleagă adevărurile Scripturii și la acest capitol.

Atenție! Am spus „într-un cadru sigur”. Nu-i deloc potrivit să oferi învățătură și consiliere sexuală unor tinere de unul singur.

În cazul meu, o clasă de 60 de băieți și fete din multe biserici din zona în care slujesc este un loc potrivit pentru a studia un astfel de subiect.

Sut câteva mituri despre dragoste care circulă prin „piață”.  Sunt extrem de agresiv promovate și frumos împachetate. Diavolul este expert la ambalat minciuni. Nu te lăsa amăgit de pachet și de promoție. Citește mai întâi care este prețul.

Mitul nr. 1: Dragostea este un sentiment, iar sexul este felul matur de a o exprima. Dragostea nu este un sentiment. Dragostea adevărată este însoțită de sentimente. Dar ea nu este un sentiment. De ce credeți că la nuntă, cei doi care se unesc în dragoste își promit în fața martorilor și în fața lui Dumnezeu că se vor iubi până … la moarte? Pentru că sentimentele se schimbă. Nu poți promite cuiva că vei nutri aceleași sentimente până la capăt. Inima este nespus de înșelătoare. Dar dragostea adevărată este un angajament. Promiți și te angajezi să cauți mereu binele celuilalt. Iar felul matur de a exprima dragostea este să intri într-un legământ cu persoana pe care o iubești. Asta a făcut Dumnezeu cu noi. Atunci când îl supărăm, relația se deteriorează dar legământul făcut rămâne.

Planurile lui Dumnezeu cu privire la plăcerea noastră nu s-au schimbat … putem fi siguri că El dorește ca noi să experimentăm o deplină satisfacție în relația de căsătorie. ( Ed Wheat )