Fraaate păstor, ați aflat că …..

… continuați voi mesajul celor doi 🙂

1. Mi-am pus Biblia pe iPhone? ( Vestitorul )
2. Hei frate păstor, suntem plecați în această călătorie misionară de 2 săptămâni și soția d-voastră vă tot sună la telefon, de ce nu îi răspundeți? ( Ioan Alexandru )
3. Hei frate păstor, ați aflat că ați fost ales președintele Alianței Evanghelice din Romania? ( Ioan Alexandru )

4.

Îmi amintesc de nevastă-sa

Citesc aici că săptămâna aceasta a murit, la 88 de ani, poeta poloneză nobelizată Wisława Szymborska. Iată cum pornind de la textul din Geneza 19:1-26, despre scăparea lui Lot din Sodoma și Gomora,  poeta încearcă să umanizeze gestul soției lui Lot.

Nevasta lui Lot

Ei spun că am privit înapoi din curiozitate.
Dar poate am avut şi alte motive.
Poate îmi părea rău după vasele mele de argint.
Sau din neatenţie, cînd îmi încheiam sandala.
Ca să nu mai văd ceafa virtuoasă
a soţului meu, Lot.
Înţelegînd brusc că nici de-aş cădea moartă
el nu s-ar opri din drum.
Sau din nesupunerea omului umilit.
Să văd dacă sîntem urmăriţi.
Înfricoşată de tăcerea lui Dumnezeu, sperînd că s-a răzgîndit.
Fiicele noastre dispăruseră după deal.
Îmi simţeam vîrsta. Distanţa.
Inutilitatea fugii. Lehamitea.
Mi-am pus desaga la pămînt şi am întors capul.
Mi-era teamă să mai fac un singur pas.
Mi-au ieşit în cale şerpi,
păianjeni, şoareci de cîmp, pui de vultur.
Nu mai erau nici buni, nici ameninţători – erau vietăţi
panicate, care încercau să scape.
Am privit înapoi dezolată.
Am privit înapoi de ruşine, că eram vii.
Voiam să plîng, să mă întorc acasă.
Sau poate vîntoasa mi-a desfăcut părul
şi mi-a ridicat veşmîntul.
Mi s-a parut că ei ne privesc de pe zidurile Sodomei
şi rîd de noi în hohote.
Am privit înapoi cu mînie.
Sau ca să mă bucur de soarta lor mizerabilă.
Am privit înapoi pentru toate motivele de mai sus.
Am privit înapoi din greşeală.
O piatră mi s-a răsucit sub talpă şi m-am speriat.
Pămîntul s-a crăpat în drumul meu.
Pe marginea crăpăturii un şoricel păşea mărunt
şi în aceeaşi clipă am întors amîndoi capul.
Ba nu, am alergat mai departe,
m-am tîrît, am încercat să zbor
pînă cînd întunericul s-a prăbuşit din ceruri
cu pietre şi praf şi păsări moarte.
Nu puteam să respir, mă învîrteam bezmetică.
Dacă m-a văzut cineva o fi crezut că dansez.
Poate aveam ochii deschişi cînd am căzut.
Poate am căzut cu faţa spre oraş.

traducere din limba engleză de Dan Sociu

În opinia poetei W.S., Dumnezeu este inflexibil la realitatea omului delicat și gingaș, toropit de viață. Gestul nevestei lui Lot este acceptabil. Cel puțin în ochii unora dintre noi.

Adevărul este că dacă ne legăm prea mult de viața aceasta, nu vom fi pregătiți pentru ziua judecății.

Ce alte motive ar mai fi avut de a se uita înapoi? 

M-ai rănit! Și acum…?

Cel mai bun moment de-a rezolva o problemă este înainte de a apărea. Dar, uneori este imposibil. Probleme apar în relații. Nu-i o supriză. Dar ele trebuiesc rezolvate biblic.

Când cineva m-a rănit, m-a jignit sau mi-a făcut rău, ce-i de făcut?

Sau ce nu trebuie să fac?

• Nu răspund cu aceeași monedă.
• Nu joc rolul „victimei” sau a „persecutatului”.
• Nu las mânia și răutatea să mă macine în tăcere.
• Nu vorbesc de rău la alții persoana respectivă.

Să nu fac nimic? Nu!

Soluția biblică nu-i foarte comodă. Am vrea să o evităm dar este prea clară să ne facem că nu am priceput-o.

• Merg la persoana în cauză. Nu să-l umilesc, ci să-l corectez. Sunt momente când Dumnezeu ne dă o așa pace în inimă, că nici nu este cazul să mai mergem. Ofensa persoanei nu și-a atins ținta.
• Dacă nu recunoaște că a greșit atunci chem „ajutoare”. Aceste persoane trebuie să fie de încredere și duhovnicești. Scopul este: împăcarea.
• Dacă nici al doilea pas nu are succes, spun „bisericii”. Aici este vorba de păstori, adunarea credincioșilor, comitet, etc.
• Dacă nici așa nu se rezolvă, îmi rămâne decât să sper, să aștept și să mă rog.

Te-a rănit cineva fără motiv? Cum ai reacționat? 

Sprijiniți pe cei slabi – Richard Sibbes

 

Biserica suferă mult de pe urma celor slabi, așadar ne putem lua libertatea să ne ocupăm de ei, și chiar dacă o facem cu blândețe, totuși, adesea trebuie să o facem direct, fără ocolișuri. Scopul dragostei adevărate este să-l facem mai bun pe cel iubit, iar lucrul acesta este zădărnicit de multe ori dacă mascăm lucrurile. În cazul unora, cel mai bun este duhul de blândețe, dar în cazul altora, mai bună este nuiaua. O mustrare aspră este uneori o perlă prețioasă și un balsam minunat. Rănile păcătoșilor fără grijă nu se vor vindeca prin cuvinte dulci.

( Trestia Frântă, de Richard Sibbes, pag. 91-92, Editura Perla Suferinței )

Iată o metodă sigură de a afla cât de stresați suntem

Oboseala este un sentiment de care nu putem scăpa. Chiar și după o zi în care nu facem prea mare lucru, suntem epuizați. Extenuarea este fizică, emoțională sau spirituală.

Dacă nu avem abilitatea să detectăm simptomele epuizării, suntem în mare primejdie. Odată ce clacăm, recuperarea este îndelungată. Sindromul „burn out” poate fi fatal.

Iată câteva simptome ale epuizării. Ilie este exemplul nostru:

1. Egoism – avem impresia că suntem indispensabili. Nu se va putea înainte fără noi. Biserica va suferii dacă noi nu mai suntem. Avem o orientare puternică pe realizări. Avem rezervorul spiritual gol.
2. Resentimente – suntem supărați pe cei care nu se implică. Suntem nervoși pe cei care întârzie și nu vin la biserică. Murmurăm mai tot timpul. Bombănim. Goliți de energie și epuizați.
3. Sentimente paranoice – transformăm un simplu fapt în ceva înspăimântător. Se credem persecutați de toată lumea. Nu ne simțim deloc apreciați. Incapabili să păstrăm pacea și protecția Domnului.
4. Sentimente de auto-compătimire – mereu este vorba despre „mine” și „eu”.
5. Ne îndreptăm mânia înspre Dumnezeu – nemulțumit față de controlul Domnului asupra vieții noastre. Neîncrezători și lipsiți de respect față de momentul ales de Dumnezeu pentru a face ceva în viața noastră. Dorința de a ne controla sfârșitul propriei vieți.

Adesea nu ne recunoaștem nivelul de epuizare până când este prea târziu ca să mai putem face ceva. Următorul exercițiu ne va ajuta să vedem cât de stresați suntem.

Scrie cât de des te identifici prin următoarele propoziții. Folosește scala de mai jos pentru a evalua fiecare afirmație

0=aproape niciodată; 1=rar;  2=frecvent;  3=aproape întotdeauna.

• __ Sunt irascibil în prezența familiei, colegilor de muncă, etc.
• __Mă simt stors de muncă.
• __Adorm greu.
• __Nu am nici o tragere de inimă pentru ceea ce fac la lucru.
• __Sunt dezamăgit de locul meu de lucru (inclusiv de treburile casnice )
• __Mă întreb: „de ce nu sunt lăsat în pace?”
• __Mă port cu oamenii mai impersonal decât mi-aș dori.
• __Mă trezesc obosit și cu greu fac față unei noi zile.
• __Cred că sunt ratat.
• __Sufăr de indigestii, dureri de cap, tensiune crescută, etc.
• __Simt că am ajuns la capătul puterii.
• __Mă simt încătușat de munca mea.
• __Mă simt epuizat la sfârșitul zilei de muncă.
• __Simt că mi se cer o grămadă de lucruri.
• __Mă simt neîmplinit și nesatisfăcut în viață.

Total __

Adunați totalul punctelor. Un scor de 0-15 indică faptul că nu ești stresat. Te rog, scrie un comentariu și spune cum reușești. Care este secretul? Un scor de 16-30 indică un nivel moderat de stres. Trebuie să facem ceva pentru reducerea lui. Sugestii? Sper să le găsim împreună! Un punctaj de 31-45 ne arată un nivel de stres foarte ridicat. Ridicați-vă încet de la computer, faceți-vă un ceai de sunătoare și apoi sper să discutăm împreună cum putem să ne rezolvăm problemele.

Ce soluții avem când suntem epuizați?

 

 

Iată cum propria înmormântare mi-a așezat în ordine relațiile

Cu cine să încep? Cine să fie primul?

Și nu mă refer la cine să fie primul dintre Dumnezeu, biserică și familie. Cred că această ordine variază în funcție de multe și complexe aspecte. Sunt situații când familia vine înaintea bisericii. Dacă băiatul meu are nevoie urgentă de tratament voi alerga la spital și nu la ședința de comitet de la biserică! E clar! Pe primul loc, în acel moment, este familia și nu biserica.

Mă refer acum la relații! La cei din jurul nostru, la frați, surori, mamă, tată, soție, soț, membrii în biserică, prieteni, cunoscuți, vecini, colegi, parteneri, verișori, cumnați, clienți, etc. Toți aceștia vor timpul nostru. La un moment dat. Și-l vor pe cel mai bun. Vor să vorbească cu noi. Vor să aibe o relație cu noi.

Și mă întreb: cine este prioritar? Pe cine aleg și care-mi sunt criteriile de alegere?

Iată o eventuală soluție pe care am găsit-o “întâmplător” în cartea The man in the mirror, scrisă de Patrick Morley. Această soluție, se pare că i-a salvat de fapt familia.

Why not prioritize everything we do on the basis of who is going to be crying at our funeral?

Traducerea mea: de ce nu am ordona tot ce facem după persoanele care vor plânge cel mai tare ( și sincer ) la înmormântarea noastră?

Cu siguranță că acest principiu ar aduce ceva schimbări în viață, așa-i?

Ce ziceți? E bun principiul? 

Este numele tău pe listă?

Biserica Domnul are o misiune pe pământ. Are un mesaj de comunicat și prezentat oamenilor pierduți. Mesajul este de multe ori greșit înțeles. Alteori nimeni nu mai este curios să asculte ce are Biserica de spus. De ce oare?

Ne place din când în când să vizionăm un film bun. La câți ne place să ne uităm la film și după ce s-a terminat ultima scenă? Ne ridicăm și plecăm! Data viitoare vă propun să faceți efortul să mai stați pe canapea încă câteva minute. Uitați-vă la ce apare pe ecran: o listă lungă de nume și meserii. Veți afla că pentru acel film a fost nevoie de o armată de oameni. Mesajul și acțiunea filmului v-a impresionat pentru că nu au fost doar 5, 6 actori importanți și un regizor. Cine credeți că mai sunt implicați în formarea unui film? Iată o listă pe care am copiat-o repede la terminarea unui film. Pe unii i-am scăpat!

• regizor. regizor secund. decorator de scene. mașinișit. scenariști. cascadori. stiliști de păr. costume. șoferi de autobuz. directori de arte. manageri. figuranți. operatori de cameră la sol. operatori de cameră din avion. operatori cu luminile și becurile. piloți. operatori pe computer. operatori de efecte vizuale. pirotecniști. editori de dialog. dirijori de orchestră. manageri de locație. furnizor de alimente.

Ce film ar fi ieșit dacă toți aceștia ar fi stat acasă? Te-ai uita la un film în care joacă doar niște vedete și un mare regizor, dar nu au microfoane, nu se aude, nu se vede, este un film de epocă dar se joacă în blugi pentru că nu au costume? Ar fi o caricatură de film, așa-i?

Trist este că adesea, Biserica nu este nici măcar ca un film bun. Mulți cred că partea lor în biserică este de spectator. Cineva a comparat Biserica cu un meci de fotbal: 22 de oameni pe teren, disperați după un moment de respiro, urmăriți de 10.000 de oameni în stadion care ar avea nevoie disperată de exercițiu fizic.

Lumea are nevoie să înțeleagă mesajul Bisericii. Iar fiecare dintre noi suntem parte din mesajul acesta.

Este și numele tău pe lista de final? 

Cum aducem prezența Domnului în biserică?

Tânjim după prezența Domnului în mijlocul familiilor noastre și a bisericilor. Vrem să vedem manifestarea gloriasă a Domnului între noi. Vrem să nu umblăm de capul nostru prin lumea asta.
Este Domnul cu noi?
Avem fiecare un Ierihon de biruit. Un Iordan de trecut. Un Goliat de învins.

A fost o vreme în care David și-a dorit tare de tot să aducă prezența lui Dumnezeu în popor. Să aducă din nou chivotul cel drag.
Dar cum să facă să vină din nou prezența Domnului între ei?

Cum să aducem în mijlocul bisericilor noastre prezența lui Dumnezeu?

1. Nu imitând filistenii. Pentru filisteni, chivotul este o pradă. Pentru evrei, e cu totul altceva: prezența Domnului. Nu vom vedea niciodată în bisericile noastre manifestarea plină de putere a Domnului dacă aplicăm metode lumești. Metodele pragmatice, populiste și firești, s-ar putea sp atragă lumea, dar se mânie Domnul! Distracția este „carul nou” al filistenilor. Adevărul nu este important pentru ei, Conținutul nu înseamnă prea mult. Stilul contează.

2. Nu devenind prea familiari cu lucrurile lui Dumnezeu. Avem prea mulți de Uza printre noi. Uza nu are respect pentru chivot. Pentru biserică. Pentru pastori. Pentru rugăciune. Uza este bărbatul care a crescut în biserică de mic. Ce am face dacă lângă noi în biserică s-ar așeza Domnul?

3. Ascultând de Cuvântul lui Dumnezeu. Domnul nu vine oricum și oricând. Aducerea chivotului are o rânduială: preoți dedicați, umblare în unitate, umblare în neprihănire. drugi de lemn, pe umeri, etc.Nu vocea poporului decide cum e bine să slujești. Ci Cuvântul este autoritate! Când stai credincios lângă Cuvânt, Domnul vine lângă tine!

 

 

Mi-a scăpat ceva? 

Este Vladimir Pustan ecumenic?

Nu aș fi vrut să scriu această postare.
Dar pentru că Marți seară l-am avut invitat la Hațeg pe fratele Vladimir Pustan, mă simt obligat să scriu despre acest subiect. Mesajul fratelui de la Hațeg a fost bun. Ne-a chemat la mântuire, sfințire și slujire.

Dar, noi predicatorii, continuăm să predicăm și după ce ne dăm jos de la amvon.
Temerile mele s-au confirmat. La amvonul bisericii din Hațeg, fratele Pustan ne-a spus despre o viitoare oportunitate de a predica într-o biserică catolică din Timișoara.
Slavă Domnului, am spus! Și Pavel a predicat în sinagogi! Și în areopag.

Dar, apostolul nu a făcut ce a făcut fratele Pustan într-o biserică catolică: semnul crucii în semn de închinare în fața icoanelor. Și asta în fața multor evanghelici care probabil erau prezenți acolo.

Bunicii noștri au îndurat bătăi, scuipat, bocanci în spate și stat pe genunchi pe coji de nucă cu mâinile sus. De ce? Pentru că au refuzat să-și facă cruce și să sărute icoanele.

Ce rost a avut gestul fratelui Pustan? Nu înțeleg!

Cred că Fratele Pustan a greșit și a ratat ocazia de a se comporta până la sfârșitul predicii ca un adevărat evanghelic.

Scriptura condamnă idolatria și închinarea la chipuri cioplite și pictate.
În cer nu vor intra închinătorii la idoli!

Vă recomand să citiți mirarea și indignarea fratelui Cristian Ionescu ( pastor penticostal ) față de gestul fratelui Pustan.

Ce credeți despre gestul fratelui Pustan?

Continuăm evanghelizarea …

Am „încheiat” aseară la Betleem o săptămână în care seară de seară am ascultat predicarea Evangheliei. A fost o săptămână bună, din perspectiva noastră. Biserica a fost plină. Oamenii au venit. Fiecare cu motivațiile lui. Cuvântul a fost predicat.

Dar câți vor rămâne?
Câți vor decide să împlinească ce au auzit?

Bătălia continuă! Lupta este în toi

Ce trebuie să facem imediat după o săptămână de evanghelizare?

1. Să ne rugăm! Sămânța Cuvântului a fost aruncată înspre inimile ascutătorilor. Știm că o parte a fost furată de „păsările” diavolului. Nu ați observat cum sună câte un celular chiar în momentul cel mai crucial al mesajului? Ne rugăm ca sămânța căzută în pământ bun să nu fie înăbușită de griji, plăceri sau temeri. Continuăm să ne rugăm și pentru predicatorii care au slujit. Vor fi atacați de cel rău.

2. Continuăm să facem evanghelizare. Evanghelizarea este o slujire a bisericii locale. După o astfel de săptămână de evanghelizare, biserica locală este într-un mare pericol. Săptămâna care a trecut poate să se transforme într-o pernă a leneviei. Nu ne permitem să spunem: „am făcut evanghelizare”. Ooo, nu! Continuăm să căutăm suflete pierdute.

3. Păstrarea mărturiei curate. Se vorbește mult despre „mărturiile tăcute”. O evanghelizare fără vorbe. Cu viața. Este importată această formă de pre-evanghelizare. Mai ales în lumea noastră neîncrezătoare în ce privește „vorbăriile goale”. Ce folos să predică frumos cu gura și urât cu fapta? Atenție! Astăzi trebuie să trăim ce am predicat ieri!