Ambasadorul

"Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Cristos"

Archive for the tag “congres”

Nu numai constatări. Sunt și soluții!


Am scris ieri despre constatările de la congres din domeniul educației creștine în cutul baptist. Iată și câteva propuneri:

  1. promovarea unui program de citire zilnică a Scripturii.
  2. promovarea grupurilor de rugăciune și ucenicie sub coordonarea păstorului și a comitetului bisericii.
  3. încurajarea și promovarea studiilor biblice și a predicilor cu conținut doctrinar; studiul sistematic al doctrinelor.
  4. încurajarea păstorilor de a-și veghea turma în mod real.
  5. verificarea și coordonarea din partea păstorului a punctelor de pe programul serviciilor divine.
  6. transmiterea unor mesaje clare din partea comunităților și a Uniunii în legătură cu învățăturile și practicile neconforme cu Scriptura.
  7. dezbaterea acestor aspecte de doctrină și practică în cadrul întâlnirilor Consiliului Uniunii și Conferinței Naționale.
  8. definirea clară a teologiei închinării și a locului și rolului muzicii în biserică.
  9. precizarea locului și rolului misionarismului independent în Bisericile Baptiste.
  10. promovarea doctrinelor baptiste atât în predicare, studiu biblic și conferințe, cât și prin promovarea unei literaturi religioase adecvate.
Aveți și alte propuneri? 

Câteva impresii de la congresul baptist


Au fost scrise deja articole din diferite perspective despre Congresul Baptist de la Timișoara.

Întotdeauna am o mare bucurie să-i revăd pe frații mei colegi de slujire și să îl putem lăuda pe Dumnezeu pentru tot ce face prin noi și în noi! Am fost plăcut impresionat de numărul mare de participanți și încurajat de frații care au depus efortul și au călătorit poate o noapte întreagă pe tren pentru a se alătura celorlalți.

Sufletul meu s-a bucurat de cântarea care a fost înălțată din gura a peste 900 de bărbați slujitori. Cred că nu foarte des avem o astfel de ocazie. Impresionant.

Am fost dezamăgit de momentul penibil al celor câteva zeci de bilete care au blocat procesul de votare la balcon. Nu am înțeles nici până astăzi ce s-a întâmplat. Aș vrea să înțeleg. Poate voi găsi pe cineva competent să-mi explice și mie. Nu vreau să cred zvonistica de după Congres. Până la proba contrarie cred că sunt doar zvonuri.

Am fost atent la rapoarte, luări de cuvânt și intervenții. Cel care a reușit să-mi capteze interesul și atenția a fost fratele Paul Negruț. Un raport biblic, concret, practic și realist. Frate Paul Negruț a fost și este în continuare vice-președintele cu educația.

Constatările fratelui și a celorlalți vicepreședinți din comunități noastre care se ocupă cu educație sunt demne de luate în seamă și au menirea nu să producă zâmbete ironice, ci o profundă cercetare și pocăință urmată apoi de o hotărâre de a nu mai pierde teren în fața dușmanului.

Iată câteva constatări:

  • răspândirea unor învățături distorsionate în legătură cu Persoana și lucrarea Duhului Sfânt ( învățături și practici de sorginte carismatică ).
  • învățături greșite cu privire la relația dintre Biserică și lume răspândită de mișcarea bisericilor emergente.
  • învățături greșite cu privire la natura, locul și rolul muzicii în Biserică.
  • învățături greșite cu privire la căsătorie, divorț și recăsătorie.
  • învățături greșite în legătură cu subvențiile de la Stat.
  • ordinarea în slujba de păstor, presbiter sau diacon a unor persoane care nu corespund din punct de vedere biblic pentru aceste slujiri.
  • introducerea unor cântece, pantomimă și teatru în cdrul serviciilor divine sau a întâlnirilor de tineret, care nu sunt în armonie cu învățătura și practica baptistă.
  • introducerea unor practici lumești la nunți ( îmbrăcăminte indecentă, bijuterii, dansul miresei, oficiul nașilor, băuturi alcolice ).
  • oficierea cununiei religioase în biserică a unor persoane care au trăit în păcat și care ar fi trebuit puse sub disciplină.
  • introducerea la înmormântări a cozonacilor sau a altor produse similare care seamănă cu parastasul.
  • introducerea practicii de ungere rituală cu undelemn în vederea vindecării. În unele biserici au fost organizate seri de rugăciune, veghe și ungere pentru vindecare.
  • preocuparea aproape exclusivă a multor tineri doar pentru muzică și filme.
  • îndepărtarea tinerilor de imnologia baptistă în favoarea unor muzici de discotecă sau melodii de sorginte carismatică.
  • apariția unor cazuri de muzică și dans la întâlnirile de tineret și nunți.
  • folosirea băuturilor alcoolice de către unii lucrători, precum și folosirea băuturilor alcoolice de către unele biserici la nunți și la ieșiri la iarbă verde.
  • colaborarea cu organizații internaționale care promovează ordinarea femeilor.
  • colaborarea cu organizații internaționale care promovează homosexualitatea și căsătoria între persoane de același sex.
  • exercitarea unor presiuni asupra bisericilor baptiste din diaspora de ase integra în uniuni  baptiste care tolerează relații intime  între tineri înainte de căsătorie, fumatul, consumul de băuturi alcoolice, dansul, ordinarea femeilor, homosexualitatea și căsătoria între persoane de același sex.

Credeți că aceste constatări sunt reale și alarmante?

Fratele Viorel Iuga își prezintă intențiile


Tocmai ce am observat că Revista Creștinul Azi a prezentat pe cei doi candidați la funcția de președinte a Cultului Baptist.  Aici este prezentat fr. Viorel Iuga.

Iubiţi fraţi şi surori în Domnul nostru Isus Cristos

Fiind rugat să vă spun câteva lucruri despre mine şi despre intenţiile mele pentru viitor, am decis să vă împărtăşesc succint următoarele: M-am născut într-o familie de credincioşi baptişti, am crescut în biserică, m-am dăruit lui Dumnezeu la 14 ani şi în limita posibilităţilor, cu urcuşuri şi cu coborâşuri, am încercat să Îl slujesc cât mai bine. Urmând chemarea Domnului am urmat cursurile Seminarului Teologic din Bucureşti, diferite alte cursuri teologice, iar mai târziu, după 1990, mi-am continuat studiile teologice în Orlando, Florida.

Din februarie 1997 slujesc în „Biserica Creştină Baptistă Speranţa” din Arad, iar prin deciziile fraţilor am slujit şi în anumite compartimente ale Comunităţii zonale şi ale Uniiunii Baptiste. Din mai 1989 sunt căsătorit cu Didina Eugenia. Dumnezeu m-a binecuvântat cu o soţie care a sacrificat mult şi care întotdeauna mi-a oferit timpul necesar pentru lucrare. Tot El ne-a binecuvântat cu 3 copiii, dintre care 2 sunt în viaţă, sunt ai Domnului şi Îl slujesc cu bucurie. Fără ca să îmi propun acest lucru, Dumnezeu a decis să mă folosească şi în domeniul materialelor scrise.

Cu ajutorul şi călăuzirea Lui am reuşit să public peste 55 de cărţi şi broşuri pe tema familiei, tineretului, bisericii etc. În ultimii 14 ani am încercat să investesc mult în familiştii şi în pregătirea tinerilor pentru viaţa de familie. În sensul acesta am scris materiale, am organizat conferinţe, am conferenţiat în şcoli şi în universităţi din ţară şi din străinătate, am înregistrat materiale audio, video, am participat la diferite emisiuni TV etc. Acum sunt obligat să fac câteva precizări. Eu nu am visat neaparat la lucrările acestea. Nu m-am considerat niciodată talentat, capabil sau pregătit pentru ceea ce am făcut. Fiecare lucru bun pe care l-am făcut a fost rezultatul îndurării lui Dumnezeu. Aproape de fiecare dată I-a trebuit mult timp să mă convingă de faptul că El Se poate folosi şi de slăbiciunile mele.

M-am simţit nevrednic de privilegiile oferite şi am încercat mereu să le spun tutuuror că greşelile îmi aparţin iar lucrurile bune vin de la Părintele Ceresc. În conjunctura prezentă, fără să îmi doresc specific şi într-un mod surprinzător, unii fraţi m-au rugat să candidez la slujba de preşedinte al Cultului. Le-am spus dumnealor şi vă spun şi dumneavoastră: eu nu mă văd pregătit pentru această slujbă.

Din câte cunosc eu situaţia din ţara noastră, şi consider că o cunosc puţin, avem nevoie de schimbări urgente şi majore. Sunt convins că fiecare baptist trebuie să îşi revizuiască şi să îşi sfinţească viaţa. Felul în care înţelegem Scriptura, felul în care vedem relaţiile pe orizontală şi pe verticală nu se „citesc” doar din Mărturisirea noastră de credinţă. Oamenii ne „citesc” viaţa de zi cu zi. Fiecre baptist trebuie să fie conştinet de faptul că este o mărturie. Caractrul nostru, acţiunile noastre, corectitudinea, dragostea, punctualitatea, sensibilitatea, onestitatea, mila, tot ceea ce facem sau nu vorbesc despre ceea ce sunem.

În consecinţă, cel care va ajunge să slujească în calitatea de preşedinte trebuie ca în dependenţă totală de Dumnezeu şi în colaborare sfântă cu toţi fraţii să fie gata să să muncească şi să găsească acele metode prin care toţi să ne verificăm, pocăim, rededicăm şi implicăm. Cu promisiunea că voi spune delegaţilor dumneavoastră la Congres cum voi încerca să mă implic concret (în cazul în care Domnul va decide să mă aşeze în slujba aceasta), vreau să vă rog frumos următoarele lucruri. Haideţi să fim ceea ce trebuie în particular şi în casele noastre. Să fim creştini buni, soţi buni, soţii bune, părinţi buni, bunici buni. Să cerem putere de sus şi să ne comportăm frumos cu vecinii, cu oamenii din cartier, cu cei de pe stradă şi cu cei din parc. Să fim cetăţeni buni, să ne comportăm exemplar la locul de muncă şi să vorbim frumos cu toţi oamenii. Dacă vom fi ce trebuie, Domnul se va bucura şi ne va răsplăti. El va decide ce primim aici şi ce ni se rezervă în veşnicie. Să ne rugăm dar ca voia Domnului să se facă în viaţa noastră, în casele noastre, în bisericile noastre şi în Cultul nostru.

Un dependent de călăuzirea, de mila, de înţelepciunea şi de puterea lui Dumnezeu. Viorel Iuga

Același lucru mă întreb și în fața fratelui Viorel Iuga.

Ce să facem în fața provocărilor actuale?

Cum să ne implicăm într-o societate postmodernă? Ce facem cu văduvele și văduvii noștri? Ce facem cu familiile despărțite de emigrația economică? Ce facem cu divorțații? Dar cu recăsătoriții?  Care este relația baptiștilor cu statul? Cum stăm cu mărturisirea de credință? Cum să ne raportăm la politic? Ce înseamnă pentru un baptist să fie relevant? Cum să ne apărăm doctrina și învățăturile biblice fundamentale? Ce facem cu păstorii care fac slujirea fără să aibe susținerea financiară a bisericuțelor pe care le păstorește? Ce facem cu păstorii care au dovedit că nu au nimic de-a face cu această slujire? 

Sunt doar câteva întrebări … … 

Fratele Iuga promite că va spune delegațiilor de la Congres cum se va implica concret în această slujire. Să nu fie poate prea târziu, frate Iuga. 

Domnul să vă dea har și călăuzire. 

Vă rog să observăm împreună punctele tari și dar și cele slabe ale prezentării intențiilor fratelui Viorel Iuga. 

Fratele Otniel Bunaciu își prezintă viziunea


Am primit printr-un e-mail, viziunea fratelui Otniel Bunaciu, actualul președinte al Uniunii Baptiste din România. Este prezentată viziunea lui pentru următorii patru ani.

Fratele Oti Bunaciu va candida pentru un al doilea mandat în fruntea baptiștilor la Congresul baptist din luna Mai.

Al doilea candidat este fratele Viorel Iuga, pastorul bisericii Speranța.


O viziune pentru misiune, evanghelizare, crestere spirituala si implicare

Acum patru ani, propunerea pentru viziunea oferita Congresul Bisericilor Baptiste din Romania era exprimata prin SMS (Sarbatorire, Marturisire, Slujire). Sarbatorire insemna afirmarea identitatii de crestini baptisti, a istoriei de 150 de marturie in Romania si de 400 de ani in lume. Marturisire se referea la nevoia de evanghelizare si misiune, preocuparile in aceasta directie fiind: evanghelizarea cu Franklin Graham, dezvoltarea misiunii prin sprijinirea bisericilor din Serbia, sustinerea unui misionar indigen in Asia Centrala, infiintarea Conferintei bisericilor din diaspora europeana si a conferintelor pentru biserici rurale din cadrul Uniunii. Slujirea s-a realizat prin infiintarea departamentelor: tineret, scoala duminicala pentru copii, lucrarea cu surorile, calendarul de studiu biblic, editura UBR si a colectelor de sustinere a celor afectati de dezastre (cutremurul din Haiti si inundatiile din tara). Pentru toate aceste realizari ii dau slava lui Dumnezeu si multumesc colegilor din Comitetul Executiv al UBR si din Consiliul Uniunii, colaboratorilor angajati ai Uniunii si a celor din Comunitati si biserici care au slujit cu jertfire precum si tuturor fratilor si surorilor care a sustinut Uniunea Baptista din Romania.

In anul 2011, cu ocazia Congresului Bisericilor Baptiste din Romania, indemnul pe care il am pentru slujirea in cadrul Uniunii pentru urmatorii ani este exprimat prin cuvantul:

VEZI

Viziune pentru misiune

Evanghelizare pentru crestere

Zidire pentru consolidare

Implicare in comunitate

Este nevoie de o VIZIUNE mereu proaspata care sa insufleteasca pasiunea bisericilor baptiste pentru misiune. In acest sens ma rog ca D u m n e z e u  s a  c r e a s c a entuziasmul deja existent in bisericile noastre pentru slujirea misionara. Misiunea a fost intotdeauna un catalizator al unitatii dintre biserici deoarece acestea vin impreuna pentru a se implica in Marea Trimitere.

Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei și le-a zis: Toată puterea Mi-a fost dată în cer și pe pământ. Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile botezându-i în numele Tatălui și al Fiului Și al Sfântului Duh. (Matei 28:18-20)

VEZI

EVANGHELIZAREA ramane o activitate vitala a bisericii locale prin care marturia Evangheliei este proclamata spre mantuirea celor pacatosi. Faptul ca acum majoritatea credinciosilor baptisti se afla in mediul urban ridica provocari dar si oportunitati in ce privește modul în care comunicarea si marturia trebuie sa fie facuta in aceste vremuri.

Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele, pentru că erau necăjite și risipite ca niște oi care n-au păstor. Atunci a zis ucenicilor Săi: Mare este secerișul dar puțini sunt lucrătorii! Rugați dar pe Domnul secerișului să scoată lucrători la secerișul Lui. (Matei 9:36-38)

VEZI

ZIDIREA prin educarea si cresterea spirituala a membrilor este esentiala pentru ca “fiecare baptist sa fie un misionar” potrivit modului in care noi intelegem ca toti suntem chemati sa il slujim pe Dumnezeu in cadrul vocatie pe care El ne-o da si pe care Duhul Sfant ne imputerniceste sa o ducem la indeplinire.

După ce le-a spălat picioarele, Și-a luat hainele S-a așezat iarăș la masă și le-a zis: Înțelegeți voi ce v-am făcut Eu? Mă nuiți Învățătorul și Domnul și bine ziceți că sunt. Deci dacă Eu, Domnul și Învățătorul vostru v-am spălat picioarele și voi sunteți datori să vă spălați picioarele unii altora. Pentru că Eu v-a dat o pildă ca și voi să faceți cum am făcut Eu. (Ioan 13:12-15)

VEZI

IMPLICAREA in comunitate este chemarea de a raspunde nevoilor lumii in care traim asa cum a raspuns si Domnul Isus Hristos. Pentru ca stim ca Dumnezeu este cel care a creat si conduce lumea in care traim noi nu ramanem indiferenti ci demonstram prin implicarea noastra dragostea lui Dumnezeu si preocuparea Lui pentru nevoile unei lumi cazute si indepartate de Creator.

…Veniți binecuvântații Tatălui Meu de moșteniți Împărăția care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii. Căci am fost flămând și Mi-ați dat de mâncat, Mi-a fost sete și Mi-ați dat de băut, am fost străin și M-ați primit, am fost gol și M-ați îmbrăcat am fost bolnav și ați venit să Mă vedeți, am fost în temniță și ați venit pe la Mine. (Matei 25:34-36)

BIOGRAFIE PERSONALA

Otniel Ioan Bunaciu

Data nasterii: 1 decembrie 1959

Locul nasterii: Bucuresti, Seminarul Baptist unde am copilarit si am ramas pana acum in slujire.

Familie: casatorit cu Camelia, un copil David.

Slujire: Pastor Biserica Baptista Providenta din Ferentari, Presedinte Uniunea Bisericilor Baptiste, Profesor Universitar si Decan la Facultatea de Teologie Baptista, Universitatea din Bucuresti.

Studii: licenta in inginerie Facultatea de Utilaj Tehnologic, licenta si masterat in teologie la Regentʼs Park College, Universitatea Oxford, doctorat in teologie la Institutul Teologic Protestant din Cluj.

Participare in slujire in afara Romaniei: profesor vizitator: Southwestern Baptist Theological Seminary (Southern Baptist), Palm Beach Atlantic University, TCMI, Austria, IBTS, Praga, Colegiul Teologic Pedagogic din Chisinau, Seminarul Teologic de la Minsk, Belarus, membru in Comisia de Etica al Aliantei Mondiale Baptiste, membru in bordul Seminarului Teologic Baptist al Federatiei Europene.

Implicare in comunitatea locala: fondator al Proiectului Rut, slujire dezvoltata cu Biserica Providenta care sustine o scoala finantata fara ajutor de la stat pentru aproximative 200 de copii de rromi din cartierul Ferentarii si din Republica Moldova si un program de pregatire de slujitori misionari din adunari de rromi (Gypsy Smith) in colaborarea cu Comunitatea din Bucuresti.

L-am cunoscut pe fratele Oti în timpul Seminarului. A fost dirigintele ( coordonatorul ) anului meu. Un frate cu care poți să vorbești liniștit și relaxat fără să îți dea impresia că are ifose sau apucători de vedetă. Sociabil , ușor de abordat și poate puțin prea ocupat, fratele Oti poate să-ți devină repede un bun tovarăș. Așa l-am cunoscut eu.

Dar nu îmi propun să-l analizăm pe fratele Oti ( deși și aceasta trebuie făcută la un moment dat ). Aș dori însă să descifrăm împreună documentul care conține viziunea fratelui pentru cultul nostru în următorii 4 ani. Sper să avem un astfel de document venit și din partea celuilalt candidat la conducerea Uniunii.

Apreciez creativitatea fratelui Oti de a ne prezenta viziunea sa într-o manieră ușor de identificat și reținut. Anul trecut ne-a prezentat un SMS iar anul acesta ni se prezintă expresia „VEZI”.

Personal, prefer o stategie în locul unei viziuni frumos aranjată și prezentată. Reclama e frumoasă, dar vorba evreului: „eu cu ce mă aleg?”

Înțeleg că fratele Oti ne îndeamă la misiune, creștere, consolidare și implicare în comunitate, dar aș aștepta din partea președintelui câteva strategii concrete de a ne împlini aceste scopuri.

Baptiștii fac misiune. Este loc pentru mai mult și mai bine, dar facem. Bisericile baptiste sunt implicate în fel de fel de acțiuni sociale, se țin conferințe și seminarii de consolidare. Deschidem grădinițe, școli, orfelinate. Deschidem biserici și filiale în zone dificile pentru evanghelici. 

Ce să facem în fața provocărilor actuale?

Cum să ne implicăm într-o societate postmodernă? Ce facem cu văduvele și văduvii noștri? Ce facem cu familiile despărțite de emigrația economică? Ce facem cu divorțații? Dar cu recăsătoriții?  Care este relația baptiștilor cu statul? Cum stăm cu mărturisirea de credință? Cum să ne raportăm la politic? Ce înseamnă pentru un baptist să fie relevant? Cum să ne apărăm doctrina și învățăturile biblice fundamentale? Ce facem cu păstorii care fac slujirea fără să aibe susținerea financiară a bisericuțelor pe care le păstorește? Ce facem cu păstorii care au dovedit că nu au nimic de-a face cu această slujire? 

Sunt doar câteva întrebări … … 

Vă rog să observăm împreună punctele tari și dar și cele slabe ale viziunii prezentate de fratele președinte Otniel Bunaciu. 

Post Navigation

%d blogeri au apreciat: